Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 16/2010. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE
MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr. 16
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 13 ianuarie 2010
COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:
PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș judecător
- ---- JUDECĂTOR 2: Aștefănesei Petrina Manuela
- - JUDECĂTOR 3: Sorina
GREFIER: -
La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.206/AC din 12 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că a învederat instanței că recursul este la primul termen de judecată, are ca obiectplângere împotriva încheierii de carte funciară, procedura este completă, prin compartimentul arhivă s-a depus la data de 30.12.2009 note scrise și taxa judiciară de timbru de către recurentul-reclamant, iar la data de 28.12.2009 în două exemplare s-a depus întâmpinare de către intimata-pârâtă prin care s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind probe de administrat și cereri de formulat și avându-se în vedere și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată, trecându-se la deliberare.
- deliberând -
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1996 pronunțată la data de 30.04.2009 de Judecătoria Piatra Neamț, în rejudecare a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Biroul de Carte Funciară P N, invocată de către instanță din oficiu, și a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul împotriva acestui pârât, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de capacitate de folosință.
Pentru a hotărî aceasta, instanța de fond a reținut că petentul a solicitat instanței anularea încheierii de carte funciară nr. 9901/15.04.2008, pronunțată de P N, pe motiv că s-ar fi făcut o eroare intenționată în ceea ce privește dreptul său de proprietate, de către funcționarii care au pronunțat încheierea în cauză.
Prin sentința civilă nr. 2905/1.07.2009 a Judecătoriei Piatra Neamța fost respinsă plângerea ca fiind formulată în contradictoriu cu N, persoană fără calitate procesuală pasivă.
Prin decizia civilă nr. 264/AC/14.10.2008, Tribunalul Neamța desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, considerând că în mod greșit prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului și fără a cita în cauză persoanele față de care trebuia să se poarte judecata acestei plângeri, în condițiile în care petentul a făcut de mai multe ori referire la numita.
În rejudecare, la termenul din data de 30.04.2009, pentru justa soluționare a cauzei, precum și față de dispozițiile instanței de apel, instanța de fond a întrebat petentul în nenumărate rânduri cu cine înțelege să se judece în contradictoriu (cum, de altfel, a insistat și în primul ciclu procesual).
Petentul a precizat că nu dorește să se judece cu numita, insistând în judecarea cauzei în contradictoriu cu Biroul de Carte Funciară P În consecință, instanța a invocat din oficiu și a pus în discuție excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Biroului de Carte Funciară P
Analizând excepția invocată din oficiu, instanța de fond a reținut că ață de prevederile art. 33 din Decretul nr. 31/1954, precum și ale Ordinului nr. 633 din 13 octombrie 2006, pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, pârâtul Biroul de Carte Funciară PNe ste lipsit de capacitate procesuală de folosință, astfel că a respins acțiunea reclamantului ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de capacitate de folosință.
Soluția primei instanțe a fost menținută de Tribunalul Neamț conform deciziei civile nr.206 din 12.11.2009 pronunțată în dosarul nr- a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul.
Împotriva acestei hotărâri în termen și legal timbrat, a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru următoarele motive:
- prin scrisoarea nr.613/25.03.2009 Biroul de carte funciară a recunoscut erorile materiale cuprinse în cele două încheieri împotriva cărora s-a formulat plângere;
- insistența organelor judecătorești și a Oficiului de cadastru de a se judeca reclamantul cu numita este nesemnificativă.
Recursul este nefondat.
Prin decizia LXXII/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit faptul că activitatea de publicitate imobiliară are caracter necontencios, toate reglementările procedurale având un caracter special în raport cu dispozițiile generale privind procedurile necontencioase cuprinse în cartea a III-a din Codul d e procedură civilă, la art. 331- 339. Procedura de înscriere în cartea funciară este guvernată de regulile cuprinse în Legea nr. 7/1996 și actele normative emise în baza ei, iar numai în măsura în care acestea nu prevăd nimic, legea este completată cu dispozițiile generale în materie necontencioasă prevăzute în Codul d e procedură civilă.
În raport cu această distincție, s-a reținut că Legea nr. 7/1996 nu conține dispoziții care să confere legitimare procesuală pasivă Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, persoanele susceptibile să aibă calitate fiind cele prevăzute în art. 50 al. 1 din Legea 7/1996, respectiv persoanele interesate potrivit mențiunilor din cartea funciară.
Însă, în condițiile în care petentul și-a precizat în mod clar opțiunea sa în sensul ca judecata să se poarte în contradictoriu cu Biroul de carte funciară, nicidecum cu, opțiune subliniată încă din cursul primului ciclu procesual, atât în scris (fila 44) cât și oral, în susținerile în fața primei instanțe (fila 46), și reluată și în fața instanței din al doilea ciclu procesual (fila 31), soluția instanței este legală.
Întrucât recurentul - petiționar a menționat expres că nu înțelege să se judece în acțiunea sa decât cu Biroul de carte funciară și nu cu, instanța nu putea trece peste această manifestare de voință. Aceasta deoarece potrivit art.129 al.6 Cod procedură civilă, judecătorii hotărăsc numai asupra cererii deduse judecății, neputând ca, trecând peste voința reclamantului, să introducă în cauză altă parte, contrar dorinței acestuia.
Urmează, față de considerentele expuse, să se respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
Respinge ca nefondat recursul civil promovat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.206/AC din 12 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - ---
-
GREFIER,
Red.sent.-
Red.dec..- /
Red.dec.rec.- /20.01.
Tehn.- /4 ex./20.01.2010/com.tuturor părților
Președinte:Jănică GioacășJudecători:Jănică Gioacăș, Aștefănesei Petrina Manuela, Sorina