Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 164/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE

DOSAR NR- CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA Nr. 164

Ședința publică din data de 13 februarie 2008

PREȘEDINTE: Constanța Pană C -

JUDECĂTORI: Constanța Pană, Adriana Maria Radu Elena

-

Grefier a

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții și domiciliați în comuna, sat, județul D, împotriva deciziei civile nr. 500 din 9 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții Biroul Executorului Judecătoresc - Târgoviște, str. - -,.51,.A,.21, județul D, domiciliat în,-, județul D și cu chematul în garanție cu domiciliul ales la.av. - - B,-, -B,.I,.5, sector 6.

Recursul a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei conform chitanței nr. 18430/16.01.2008, timbru judiciar de 0,15 lei

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții reclamanți personal și reprezentat de,conform procurii judiciare autentificată sub nr. 741, și personal, lipsind intimații pârâții Biroul Executorului Judecătoresc, și intimatul chemat în garanție.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:

Procuratorul depune la dosar un set de acte, cu borderou, prin care dovedește că au formulat plângere la OJCPI în termen legal.

Părțile prezente, având pe rând cuvântul arată că alte cereri nu mai au de formulat solicitând cuvântul în dezbateri.

Curtea ia act de declarația părților, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Procuratorul având cuvântul pentru recurentul reclamant solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru soluționarea fondului, considerând că au făcut dovada depunerii plângerii în termen legal.

Recurenta reclamantă având cuvântul pune aceleași concluzii ca și procuratorul, solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru soluționarea fondului.

CURTEA:

Prin cererea înregistrată la Oficiul de cadastru și Proprietate Imobiliară D la data de 15.08.2006 sub nr. 1091 și au învederat că formulează apel împotriva Încheierii nr. 1091 din dosarul nr. 1091/ 18.01.2006 al acestei instituții.

În motivarea cererii s-a arătat că executorul judecătoresc a emis somația nr. 585/2005/17.01.2006 solicitând înscrierea acesteia asupra imobilelor celor doi din comuna.

S-a mai precizat că la această dată s-a efectuat executarea, încheindu-se un angajament de plată pentru plata în rate a diferenței, tranzacție care stinge orice drept de a executa bunurile.

Cererea a fost înaintată Judecătoriei Târgoviște spre competentă soluționare fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.08.2006 sub nr-.

La termenul de judecată din data de 04.10.2006 petenții au învederat că înțeleg să se judece în contradictoriu cu BEJ și cu.

În temeiul art. 115-118 Cod pr. civ. intimatul a formulat întâmpinare.

În motivarea întâmpinării intimatul a arătat că de la data de 15.05.2006 la zi debitorul a achitat în rate lunare de câte 200 RON, respectiv o sumă totală de 800 RON, rezultând că acesta mai are în afară de actualizare de plătit suma de 2.307,13 RON și în condițiile în acre această sumă va fi plătită este de acord să fie radiată somația înscrisă asupra imobilelor.

A mai precizat intimatul că așa cum cunoaște și debitorul au fost fixate termene de vânzare a bunurilor, dar nu au putut fi valorificate din lipsă de licitatori.

La data de 01.11.2006 petentul a formulat cerere de chemare în garanție a numitul - pentru a-l garanta împotriva pârâților și de a fi obligat la plata datoriei sale către evingător.

În motivarea cererii de chemare în garanție petentul a arătat că a cumpărat de la chematul în garanție un teren de 4700 mp în, din care a fost evins pentru 2700 mp de și moștenitorii săi cu care s-a judecat în mai multe litigii pe care le-a pierdut.

În temeiul art. 115-118 Cod pr. civ. chematul în garanței a formulat întâmpinare.

Pe cale de întâmpinare chematul în garanție a invocat excepția de tardivitate a plângerii.

În motivarea excepției chematul în garanție a arătat că potrivit art. 50 al. 2 din Legea nr. 7/1996 încheierea de înscriere sau de respingere a unei cereri de carte funciară poate fi atacată cu plângere în termen de 15 zile.

Ori, încheierea nr. 1091 prin care s-a notat somația în cartea funciară a fost emisă de Oficiu de Cadastru și Publicitate Imobiliară D la data de 2006, iar petenții au înțeles să formuleze plângere împotriva acesteia abia la data de 17.07.2006.

Pe cale de întâmpinare chematul în garanție a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție.

În motivarea acestei excepții s-a arătat că petenții sesizează aspecte ce țin de executarea silită, iar prin plângerea la încheierea de cartea funciară nu poate fi formulată o cerere de chemare în garanție, fiind vorba de o procedură specială.

Pe cale de întâmpinare chematul în garanție a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în garanțea pentru evicțiune a cumpărătorului împotriva vânzătorului.

În motivarea excepției chematul în garanție a arătat că termenul de prescripție începe să curgă de la data producerii evicțiunii, iar titlul de proprietate al petentului a fost pus în discuție în anul 1994.

Pe cale de întâmpinare chematul în garanție a invocat excepția procesului rău condus învederând că nu a fost introdus în cauză pe parcursul derulării tuturor proceselor în calitate de moștenitor a lui.

Mai mult decât atât acesta nu poate răspunde în locul petenților pentru faptele săvârșite de aceștia.

Petentul a formulat răspuns la întâmpinarea chematului în garanței solicitând respingerea excepțiilor invocate de acesta și continuarea procesului.

Părțile au depus la dosar acte.

Prin sentința civilă nr. 900 din 28 februarie 2007, Judecătoria Târgoviștea admis excepția tardivității formulării plângerii,a respins plângerea și a obligat petentul la plata cheltuielilor de judecată către chematul în garanție.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că, potrivit art. 50 alin. 2 fraza din Legea nr. 7/1996," încheierea de înscriere..poate fi atacată cu plângere în termen de 15 zile de la comunicare, la Biroul teritorial."

Din adresa nr. 725/13.02.2007 a OCPI D - fila 138 în dosar - rezultă că plângerea intitulată "apel" a fost depusă personal de către reclamanți în data de 15 august 2006, nefiind însoțită de nici un plic poștal; mai rezultă că imobilele descrise de BEJ nu sunt înscrise în cartea funciară, precum și că somația care a fost notată (urmare a încheierii atacată în prezența ) în registrul general (în copia la filele 139-140 în dosar în ceea ce privește notarea în discuție).

Instanța de fond a apreciat că, deși nu s-a deschis carte funciară pentru imobilele în discuție, dispozițiile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 își găsesc aplicabilitatea și în ceea ce privește notarea în discuție întrucât în cuprinsul acestei legi nu există alte dispoziții, iar dispozițiile art. 1816 -1823 cod civil care se referau la publicitatea registrelor au fost abrogate de Legea nr. 7/1996, astfel încât în ceea ce privește publicitatea somației sunt aplicabile tot dispozițiile arătate mai sus. De altfel, deși imobilele nu erau înscrise în cartea funciară, pentru realizarea funcției de publicitate s-a dispus notarea în registrul general.

A mai reținut instanța că în calcularea termenului de formulare a plângerii trebuie pornit de la data de 12.07.2006 când a avut loc predarea încheierii către destinatar și trebuie ajuns la data de 15.08.2006, când s-a formulat plângerea fiind în mod evident depășit termenul de 15 zile prevăzut de art. 50 alin. 2. din Legea nr. 7/1996 în forma pe care o are în urma republicării dispusă de Legea 247/2005.

Împotriva hotărârii sus-menționate au declarat apel reclamanții și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie învederând că sentința nu este motivată în drept, ei făcând dovada că au formulat plângerea în termenul legal.

Tribunalul Dâmbovița - Secția civilă prin Decizia civilă nr. 500 din 9 noiembrie 2007 respins ca nefondat apelul, reținând că în mod corect prima instanță a constatat faptul că petiționarii au formulat plângere peste termenul prevăzut de lege.

Astfel, din actele depuse la dosar rezultă că petiționarii au primit încheierea pe care o contestă la 12.07.2006 și au formulat plângere la 15.08.2006, deci peste termenul de 15 zile prevăzut imperativ de art. 50 alin.2 din Legea nr.7/1996 republicată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs petenții criticând-o pentru motive de nelegalitate.

În motivarea cererii de recurs recurenții au arătat că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Astfel, instanța nu a luat în considerare confirmarea de primire pe care au depus-o în original la dosarul cauzei, anulând efectul juridic pe care îl crea înscrisul.

De asemenea prin neluarea în considerare a respectivului înscris a fost încălcat și dreptul la apărare, iar înlăturarea probei s-a făcut cu intenție directă și cu scopul de a favoriza partea, întrucât acesta atestă că au formulat plângere în termen legal la OJCPI

Recurenții au depus la dosar acte.

Curtea, analizând cererea de recurs prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:

Recurenții din prezenta cauză au investit inițial instanțele cu o cerere intitulată " apel" și îndreptată împotriva Încheierii nr. 1091/18.01.2006 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară

Această cerere a fost înaintată spre competentă soluționare Judecătoriei Târgoviște, fiind în realitate a plângere împotriva încheierii de carte funciară așa cum în mod corect a calificat-o și instanța de judecată.

Pe de altă parte, din înscrisurile dosarului rezultă că prin respectiva încheiere s-a dispus înscrierea în cartea funciară a somației nr. 585/2005 din 17.01.2006 emisă de executor Judecătoresc -, asupra imobilului situat în loc., compus din teren curții construcții în suprafață de 400 mp împreună cu casa de locuit - 106 mp, anexe - 76 mp, beci - 60mp, teren arabil în suprafață de 3800 mp, teren fâneață în suprafață de 11900 mp și teren livadă în suprafață de 8300mp, proprietatea debitorului, creditor fiind.

Potrivit art. 50 al. 2 din legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare republicată, cu completările și modificările ulterioare, încheierea de înscriere sau respingere poate fi atacată cu plângere în termen de 15 zile de la comunicare la biroul teritorial. Plângerea împotriva încheierii se depune la biroul teritorial și se înscrie din oficiu în cartea funciară. Oficiul teritorial este obligat să înainteze plângerea judecătoriei în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul, însoțită de dosarul încheierii și copia cărții funciare.

Ori, din înscrisurile dosarului Curtea reține că încheierea în litigiu a fost comunicată recurentului la data de 12.07.2006, împrejurare corect constatată și de prima instanță.

Totodată exista obligația Oficiului de Cadastru de a comunica respectiva încheiere și recurenților din prezenta cauză aceștia circumstanțiindu-se noțiunii de " persoane interesate" la care face referire al. 1 al aceluiași text de lege.

În ceea ce privește data formulării plângerii din actele dosarului Curtea reține că la data de 19.07.2006 recurentul a expediat cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire o corespondență pe adresa Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară D, primită la această instituție la data de 21.07.2006, confirmarea fiind semnată de împuternicit.

Împrejurarea că la cererea intitulată așa cum s-a arătat mai sus "apel" nu este atașat și plicul nu poate duceeo ipsola concluzia că acesta a fost depusă personal de către recurenți în lipsa altor dovezi de vreme ce aceștia au făcut dovada expedierii prin poștă a corespondenței.

Pe de altă parte, în lumina dispozițiilor art. 104 Cod pr. civ. actele de procedură, cum este și cel de declarare a unei căi speciale de atac cum este și plângerea la încheierea de carte funciară pot fi trimise și prin poștă și se socotesc împlinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui.

Așa fiind Curtea consideră că plângerea împotriva încheierii în litigiu a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la comunicare.

Pentru toate considerentele arătate Curtea consideră că în mod nelegal prima instanță a respins plângerea în urma admiterii excepției de tardivitate invocată de chematul în garanție, soluție menținută de instanța de apel prin respingerea căii de atac ca nefondată, fără a ține seama de înscrisurile cauzei așa cum au precizat și recurenții în cuprinsul cererii de recurs.

Față de cele arătate în precedent și de dispozițiile art. 312 al. 3 teza II Cod pr. civ. instanțele anterioare soluționând procesul fără a intra în cercetarea fondului Curtea urmează să admită recursul, să caseze ambele hotărâri și să trimită cauza la Judecătoria Târgoviște pentru a evoca fondul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții și domiciliați în comuna, sat, județul D, împotriva deciziei civile nr. 500 din 9 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții Biroul Executorului Judecătoresc - Târgoviște, str. - -,.51,.A,.21, județul D, domiciliat în,-, județul D și cu chematul în garanție cu domiciliul ales la.av. - - B,-, -B,.I,.5, sector 6.

Casează Sentința civilă nr. 900/28.02.2007 a Judecătoriei Târgoviște și Decizia nr. 500/09.11.2007 a Tribunalului Dâmbovița - Secția civilă și trimite cauza spre soluționarea fondului la Judecătoria Târgoviște.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.02.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Constanța Pană, Adriana Maria Radu Elena

- - - - -

GREFIER,

Red

2ex/27.02.2008

nr- Judecătoria Târgoviște

a- Tribunalul Dâmbovița

operator de date cu caracter personal

nr. notificare 3120

Președinte:Constanța Pană
Judecători:Constanța Pană, Adriana Maria Radu Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 164/2008. Curtea de Apel Ploiesti