Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 192/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - plângere împotriva încheierii de carte funciară -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 192
Ședința publică de la 10 iunie 2009
PREȘEDINTE: Timofte Cristina
JUDECĂTOR 2: Ciută Oana
JUDECĂTOR 3: Andrieș Catrinel
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de petenții - prin procurator, cu domiciliul în mun. B,-, P, județul B, și B-prin, cu sediul în mun. B,-, P, județul B, împotriva deciziei nr. 10 din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă, în dosarul cu nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic, pentru toate părțile, respectiv: în calitate de procurator pentru petentul recurent, pentru recurenta SRL B și pentru intimata COM B, sens în care depune delegație la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, consilier juridic arată că nu mai sunt de discutat chestiuni prealabile.
Instanța, constatând recursul în stare de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, acordă cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic, pune concluzii de admiterea recursului, așa cum a fost formulat, în sensul obligării B la înscrierea în CF nr. 3736N a modificărilor făcute prin Actul Adițional nr. 1 la contractul de vânzare cumpărare nr. 725/2004. Precizează că din eroare instanța de apel și cea de fond nu a avut în vedere actul adițional invocat, deși acesta a fost depus la dosar.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 3743 din 24 iulie 2008 a Judecătoriei Botoșani au fost respinse ca nefondate plângerile formulate de B, prin asociat unic, înregistrate la datele de 22 martie 2008 și 24 martie 2008 și conexate ulterior, împotriva încheierilor de carte funciară nr. 12288/2008, 12290/2008, 12296/2008, 12297/2008 și 12293/2008 ale OCPI
S-a reținut, în motivare, că nu s-a făcut dovada titlului de proprietate al vânzătorului, astfel că, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 48 din Legea nr. 7/1996, în mod corect OCPI nu a vizat documentația cadastrală și a respins cererile de înscriere a dreptului de proprietate asupra imobilului menționat în actul adițional nr. 1 la contractul de vânzare cumpărare nr. 725/10.02.2004.
Împotriva sentinței a formulat apel în termen legal, în calitate de asociat unic al și de persoană fizică, solicitând admiterea apelului și modificarea sentinței apelate în sensul admiterii plângerilor și obligării OCPI B la intabularea dreptului de proprietate în nr. 3736/N B, conform actului adițional și documentației cadastrale.
În motivarea în fapt a cererii de apel s-a arătat că în mod nelegal au fost respinse cererile de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului din actul adițional, în condițiile în care au fost prezentate procesul verbal de recenzie nr. 4186/09.02.2008, certificatul de atestare fiscală, planul de amplasament cu noua suprafață avizată inițial sub nr. 12296/24.03.2008, fiind îndeplinite astfel cumulativ condițiile de înscriere prevăzute de art. 48 lit. c din legea nr. 7/1996 și art. 55 din Ordinul nr. 633/2006 al ANCPI.
Apelanții au susținut că instanța de fond a reținut în mod greșit că documentația cadastrală nu este vizată de și că a respins în mod nelegal cererea în realizarea dreptului de proprietate, ce are prioritate în raport cu acțiunea în constatarea acestui drept conform art. 111 Cod procedură civilă.
În drept, apelanții au invocat dispozițiile art. 282 și următoarele, art. 111 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 10 din 12 ianuarie 2009 a Tribunalului Botoșania fost respinsă excepția calității procesuale active a petentului și au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de petent și de S
În motivarea deciziei s-a reținut, referitor la excepție, că petentul are calitatea de "persoană interesată" în sensul dispozițiilor art. 50 din legea nr. 7/1996. Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că actul adițional la contractul de vânzare cumpărare nr. 725/2004 autentificat sub nr. 9628/31.10.2007 nu conține mențiuni cu privire la titlul de proprietate al vânzătoarei asupra bunului vândut și nici referitoare la înscrierea acestuia în cartea funciară. S-a mai reținut că actul adițional la contract nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 48 alin. 1 lit. a din legea nr. 7/1996 de a fi încheiat cu respectarea formelor prevăzute de lege, astfel că oficiul de cadastru nu a alocat număr cadastral provizoriu pentru imobilul descris în acest act adițional, imobil pentru care nu a fost depusă nici copia extrasului de carte funciară pentru autentificare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul prin procurator, în calitate de persoană fizică și de reprezentant al ROMDA, criticând-o pentru nelegalitate.
A arătat, în motivare, că nu a solicitat un nou număr cadastral, cum au reținut și au motivat instanțele, ci doar înscrierea în nr. 3736/N a modificărilor făcute prin actul adițional la contractul nr. 725/2004.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate instanța constată următoarele:
În luna martie 2008, petentul - în calitate de reprezentant al - a solicitat Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară B prima înscriere și intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în-, așa cum rezultă din cererile de recepție și înscriere adresate instituției menționate.
Din cuprinsul acestor cereri, aflate la dosarul cauzei (una dintre acestea la fila 13 dosar -), rezultă cu claritate că petentul a solicitat prima înscriere, ceea ce înseamnă atribuirea unui număr cadastral, aspect care contrazice susținerile recurentului, din motivarea prezentei căi de atac, privind analizarea de către instanțe a unei situații de fapt diferită de cea dedusă judecății.
În ceea ce privește legalitatea soluțiilor pronunțate de instanțele anterioare, Curtea constată că acestea au făcut o analiză atentă a condițiilor cerute de Legea nr. 7/1996 pentru înscrierea în cartea funciară și au constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 48 din această lege pentru a se dispune intabularea. În urma verificărilor instanței s-a constatat că, în actul adițional, nu s-au înscris mențiuni cu privire la titlul de proprietate al vânzătoarei asupra bunului vândut și nici referitoare la înscrierea acestuia în cartea funciară, astfel că în mod legal Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B nu a alocat numărul cadastral provizoriu și a respins cererile petentului.
Conform celor expuse anterior, instanța concluzionează că nu sunt date motivele invocate de recurent și prevăzute de art.304 pct.8 și 9 din Codul d e procedură civilă, astfel că nefiind date alte motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de petenții - prin procurator, cu domiciliul în mun. B,-, P, județul B, și B-prin, cu sediul în mun. B,-, P, județul B, împotriva deciziei nr. 10 din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă, în dosarul cu nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.AC
Tehnored.ȘN/
10.07.2009
Ex.2
Jud.fond:
Jud.apel:
Președinte:Timofte CristinaJudecători:Timofte Cristina, Ciută Oana, Andrieș Catrinel