Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 585/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 585

Ședința publică de la 27 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mona Maria Pivniceru

JUDECĂTOR 2: Georgeta Protea

JUDECĂTOR 3: Adriana

Grefier:

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de împotriva deciziei civile nr. 383 din 20 mai 2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul, lipsă fiind reprezentantul intimatei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la al prim termen de judecată, contestatorul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 10 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, la dosar s-au depus prin serviciul de registratură precizări formulate de contestator.

Interpelat, contestatorul arată că nu înțelege să timbreze.

Instanța, din oficiu, pune în discuția părților netimbrarea contestației în anulare.

Contestatorul precizează că nu are obligația să timbreze contestația în anulare, potrivit prevederilor Constituției.

Declarându-se dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției.

După deliberare:

INSTANTA

Asupra contestației în anulare formulată de, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2009 Tribunalului Iașia suspendat - în baza art. 155 indice 1 Cod procedură civilă - judecata contestației formulate de împotriva încheierii date în dosarul nr-.

Împotriva aceste încheieri a formulat recurs, susținând că s-a încălcat Constituția, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și toate celelalte pacte și tratate la care România este parte.

Curtea de APEL IAȘI, prin decizia civilă nr. 383 din 20 mai 2009 anulat ca netimbrat recursul formulat de împotriva încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Iași.

S-a reținut că pentru primul termen de judecată din data de 7 octombrie 2009, în baza dispozițiilor art. 114 ind. 1 alin. 5 Cod procedură civilă s-a dispus citarea contestatorului cu mențiunea de a achita taxa de timbru de 4 lei, timbru judiciar de 0,15 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 3 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Întrucât recurentul nu s-a conformat obligației legale ce-i incumbă, tribunalul făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

În aceste condiții, constatând cererea netimbrată și având în vedere dispozițiile legale menționate, tribunalul a anulat ca netimbrat recursul.

Împotriva deciziei tribunalului a formulat contestație în anulare recurentul, criticând- pentru încălcarea dispozițiilor legale.

Contestația în anulare formulată de este netimbrată.

Pentru termenul de judecată din data de 27 2009, contestatorul a fost citat cu mențiunea timbrării contestației în anulare cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, conform dispozițiilor art. 3 lit. g din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 3 din Legea nr. 123/1997, pentru modificarea și completarea nr.OG 32/1995, privind timbrul judiciar.

Cum la termenul din 27 2009 contestatorul, deși prezent în instanță, și punându-i-se în vedere să satisfacă timbrajul, nu a înțeles să facă vreo dovadă cu privire la achitarea taxelor de timbru, instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării contestației în anulare.

Potrivit dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă, se va examina excepția privind netimbrarea contestației.

Actele normative referitoare la taxele de timbru interzic, prin norme imperative, soluționarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plății taxelor de timbru corespunzătoare.

Așadar, prioritar fiind aspectul privind timbrajul și cum contestatorul nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de plată a taxelor de timbru până la termenul stabilit, în raport cu prevederile Legii nr. 146/1997, contestația în anulare urmează a fi anulată, ca netimbrată, pentru următoarele considerente:

În principiu, taxele de timbru se plătesc anticipat, astfel, încât la primirea cererilor trebuie să ceară părții să facă dovada timbrării în întregime a taxei datorate. Se poate amâna plata taxei de timbru, în conformitate cu art. 20 (2) din Legea nr. 146/1997, până la primul termen de judecată.

În conformitate cu prevederile art. 20 (3) din Legea nr. 146/1997, "neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii".

Potrivit art. 9 alin. 1 din nr.OG 32/1995 privind timbrul judiciar "Cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător", iar potrivit alin. 2 al aceluiași text de lege "în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru".

Faptul că, contestatorul - care a fost prezent în instanță și a susținut că nu datorează taxele de timbru - nu a respectat cerința legală referitoare la achitarea taxelor de timbru constituie motiv pentru anularea ca netimbrată a contestației în anulare.

În consecință, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 9 din nr.OG 32/1005 privind timbrul judiciar, urmează a se anula, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de și a se menține decizia civilă nr. 383 din 20 mai 2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrată contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 383 din 20 mai 2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică azi, 27 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - - -

Red.

Tehnored.

02 ex. / 24.12.2009

Curtea de APEL IAȘI: jud.,

Președinte:Mona Maria Pivniceru
Judecători:Mona Maria Pivniceru, Georgeta Protea, Adriana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 585/2009. Curtea de Apel Iasi