Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 911/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-.

DECIZIA NR. 911

Ședința publică din data de 14 oct. 2008.

PREȘEDINTE: Rodica Duboșaru

JUDECĂTOR 2: Constanța Pană C -

JUDECĂTOR 3: Eliza Marin

GREFIER - - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, Transilvaniei nr.163,județ B, împotriva deciziei civile nr. 152 din 23 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu petenții și, ambii prin procurator, domiciliat în B,Bd.1 - 2..2A,.4,.14, județ B și pârâții Municipiul B prin primar, cu sediul în B, - nr.163, județ B, Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară cu sediul în B, Bd.- nr.48, județ

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații petenți, prin avocat din cadrul Baroului B, potrivit împuternicirii avocațiale nr.105/2008, lipsind recurentul-pârât SC SA B și intimații pârâți Municipiul B prin primar și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Procedura îndeplinită.

Cererea de recurs este timbrată cu 4,00 lei reprezentând taxă judiciară de timbru conform chitanței seria - nr. -/6.06.2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat având cuvântul depune la dosar înscrisuri, respectiv: situația privind suprafețele care trec în proprietatea privată a unor comune în vederea constituirii islazurilor comunale - anexă la Ordinul nr. -; adresa nr. 6160/7 martie 2002 a Primăriei Mun. B- proces verbal încheiat la 19 nov. 2001; adresa nr. 391/22 aug. 2008 a ORC de pe lângă Tribunalul Buzău; Alte cereri nu mai are de formulat.

Curtea, ia act că alte cereri nu mai sunt de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat având cuvântul arată motivele invocate de recurenți nu sunt motive de nelegalitate, formal au fost încadrate cu referire la dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă. Decizia Tribunalului Buzău este temeinică și legală. Cererea de notare a litigiilor care s-a formulat la OCPI Baf ăcut referire expresă la existența a două litigii pe terenul proprietatea privată a Municipiului B, ce a constituit obiectul asocierii în participațiune cu SC SA Prin cerere s-au identificat numărul corect de carte funciară și numerele cadastrale. Evident s-a făcut trimitere la faptul că în baza Ordinului Prefectului 146/24 iulie 2001 și a procesului verbal din 19 nov. 2001, numele cadastrale inițiale 4846.4848 fiind dezmembrate în 401 parcele, a fost deschisă cartea funciară în beneficiul titularului dreptului Instituția Primarului Mun. B, terenul făcând parte din terenul privat al acesteia.

Nu poate fi vorba de o confuzie legată de natura pricinii, confuzie pe care să o fi realizat instanța de apel în problema legată de numărul identificator unic, în sensul art. 48 alin.1 lit. c din Legea 7/1996 întrucât, așa cum această instanță a reținut, identificatorul unic este în fapt numărul cadastral care se acordă în baza unei documentații cadastrale întocmite după eliberarea titlului de proprietate pentru terenul în litigiu în temeiul legilor funciare, iar nu înainte.

Anexa la Ordinul Prefectului 146/24 iulie 2001 face referire la situația suprafețelor de teren ce trec în proprietatea privată în vederea constituirii comunal de 33 ha ce urmau a fi transmise de la SC SA B în sensul art.1 din Ordin.

Procesul verbal de predare din 19 nov. 2001 atestă faptul preluării celor 33 ha nu de la SC SA B, care are alt amplasament pe raza Municipiului, ci de la B, din tarlalele 31,32 cu parcele aferente, ce reprezintă vechiul amplasament al terenurilor deținute de autorii intimaților referitor la care s-a făcut identificarea și prin expertiză cadastrală.

Cele două societăți sunt persoane juridice distincte, SC SA B este societate pe acțiuni înregistrată la ORC B, iar B este stațiune de cercetare și producție legumicolă este în subordinea Academiei Române.

Solicită respingerea recursului ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.

Curtea, verificând dosarul Tribunalului Buzău nr- constată că deși tribunalul s-a pronunțat și asupra apelului OCPI B, cererea de apel nu se regăsește la dosar, mai mult același tribunal s-a pronunțat pe mai puține sentințe.

Avocat având din nou cuvântul arată că această împrejurarea nu se răsfrânge asupra soluționării prezentului recurs. Au fost mai multe dosare, s-au conexat destule dosare. Mai mult Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B nu are calitate procesuală pasivă.

CURTEA

Asupra recursului civil de față, reține următoarele;

Prin cererea depusa la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara () B și înaintată spre competentă soluționare Judecătoriei Buzău unde a fost înregistrată la data de 22.08.2007 și s-a format dosarul nr-, petenții A și reprezentați de procuratorul împuternicit de aceștia prin procurile judiciare autentificate de notari, depuse la dosar (fila 25,26) și prin procura speciala autentificata la Biroul Notarial

- prin încheierea nr.3397/24.09.2007 data de reclamanta aceluiași procurator ( fila 117) și prin procura speciala autentificata la Biroul Notarial Public Asociati si -B prin încheierea nr.2734/26.09.2007 ( fila 116) dată de reclamantul au formulat în temeiul art.52 alin2 din Legea nr. 7/1996 plângere împotriva încheierii de carte funciară nr. 74623/19.07.2007 dată de IBp rin care li s-a respins cererea de notare a litigiilor aflate pe rolul Judecătoriei Buzău si Judecătoria Galați în cartea funciara nr. 26097 unității administrativ teritoriale - Municipiul

In motivarea plângerii petenții au susținut că, încheierea de carte funciara nr. 74623/26.07.2007 emisa de I-B este netemeinică si nelegală în condițiile în care au demonstrat prin certificatele depuse la dosar, că pe rolul Judecătoriei Buzău și a Judecătoriei Galați se afla în curs de soluționare acțiunile acestora prin care au solicitat în baza Legii nr.247/2005 dreptul de proprietate asupra terenurilor si respectiv anularea Ordinului nr.146/2001 emis de Prefectul Județului B în baza căruia, terenul în litigiu a fost înscris în cartea funciară nr. 10225 Municipiului B prin încheierea nr. 8764/31.10.2002 a Biroului de carte funciară de pe lângă Judecătoria Buzău cu numerele Cadastrale 4846:4847;4848.

S-a precizat de către petenți că ulterior cele trei numere cadastrale au fost supuse dezmembrării în 401 parcele astfel din numărul cadastral 4846 au rezultat numerele cadastrale 4846/,-4846/246; din numărul cadastral 4847 au rezultat numerele cadastrale 4848/1-4848/89 conform adresei I nr. 7538/12.07.2007.

Intrucât între Ordinul Prefectului nr.146/2001 a cărei anulare a fost ceruta în justiție și se află în curs de soluționare la Judecătoria Galați și numerele cadastrale dezmembrate exista o legătură de cauzalitate, petenții au susținut că cererea de notare trebuia admisă.

Prin încheierea de ședință din 31.11.2007 pronunțată în aceasta cauză, respectiv în dosarul nr- instanța de fond a dispus în temeiul art.164 cod procedura civilă, conexarea la dosarul nr- sa fie conexate următoarele dosare -; -; -; -; -; -; -: -; -; -; -; -; -; -; -; -; -; -; -; -; -; -; -;-; -; -; -.

Intrucât cauzele ce formează obiectul acestor dosare au același obiect respectiv plângeri împotriva încheierilor de carte funciară prin care petenților le-au fost respinse cererile de notare a celor doua litigii aflate pe rolul Judecătoriei Buzău și G în cărțile funciare dezmembrate menționate mai sus. In toate cauzele reunite I -B citată în calitate de pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive iar pe fond a solicitat respingerea plângerii pentru argumentele consemnate în încheierea de respingere a cererilor de notare a litigiilor.

Pârâtul Municipiul B reprezentat prin primar a solicitat respingerea plângerii întrucât petenții au deținut terenuri numai pe teritoriul comunei

și că pe terenul în litigiu se construiește un cartier rezidențial în baza unui contract de asociere în participație; nr.16064/05.10.2005 încheiat cu pârâta SC SA

Pârâta SC SA Baf ormulat cerere de intervenție în interes propriu invocând contractul în participație încheiat cu pârâtul Municipiul B reprezentat prin primar în baza căruia a început construirea de imobile case de locuit și că, potrivit încheierii de carte funciară nr.26274 provenit prin convenția pe hârtie a cărții funciare nr. 10225 dobândit un drept de superficie pentru o perioada de 7 ani asupra terenului care este proprietatea Municipiului

La termenul de judecata din 16.10.2007 în dosarul 6797/2007 petenții au solicitat introducerea în cauza a intervenientei SC SA-B în calitate de pârâtă, cerere la care intervenienta a achiesat, aceasta dobândind astfel calitatea procesuala de pârât, atât în această cauză cât si în toate dosarele conexate.

In calitate de pârâta SC SA -B a ridicat excepția lipsei calității procesuale active a petenților.

Instanța de fond, analizând actele si lucrările din cauzele reunite a reținut în esență că prin încheierea nr.8764/30.10.2002 dată de Judecătorul delegat al Biroului de Carte Funciara a Judecătoriei Buzăua admis cererea Consiliului Local al Municipiului B și în consecință a dispus intabularea dreptului de proprietate pentru pârâta Municipiul B pentru terenul extravilan situat pe strada -, Zona delimitată de SA si Podul, fiind înscris în cartea funciara nr. 10225 Municipiului B, evidențiat cu numerele cadastrale 4846;4847; si 4848 si ca la baza intabulării a stat Ordinul Prefectului nr.146/24.07.2001.

In același timp instanța a reținut că petenții au solicitat anularea pe cale judecătorească a Ordinului Prefectului nr.146/24.07.2001 cauza aflându-se în curs de soluționare pe rolul Judecătoriei Galați unde este înregistrat dosarul nr- și că pentru terenul înscris în cartea funciară nr.10225 a Municipiului B, petenții au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar, cauza fiind înregistrata pe rolul Judecătoriei Buzău.

Raportat la aceste constatări instanța de fond a stabilit că petenții au calitatea, potrivit art.84 si 85 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2371/1997 de persoane interesate să solicite notarea litigiilor în cartea funciară și că, deci respingerea cererilor de înscriere în cartea funciară având ca obiect notarea litigiilor prin încheierile date de I- B este neîntemeiată.

Instanța de fond, făcând referire la decizia nr.72/2007, dată în soluționarea recursului în interesul legii de a respins excepția lipsei calității procesuale pasive pârâtei I-

Față de aceste considerente prima instanță a pronunțat sentința civilă nr.6735/- prin care a respins excepția lipsei calității procesuale active a petenților, invocată de intimata SC SA, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a B și a admis plângerea principală, formulată de petenții și, prin procurator.

Totodată, a dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26097 mun. B, cu numărul cadastral 4846/29 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr. -, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26924 mun. B, cu număr cadastral 4847/39 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr. -, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26926 mun. B, cu număr cadastral 4847/40 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr. -, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26600 mun. B, cu număr cadastral 4848/87 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr. -, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26590 mun. B, cu număr cadastral 4848/82 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr. -, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26776 mun. B, cu număr cadastral 4847/1 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr. -, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26748 mun. B, cu număr cadastral 4846/188 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr. -, formulată de petenții și, prin procurator

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26404 mun. B, cu număr cadastral 4848/27 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr. -, formulată de petenții și, prin procurator,

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26834 mun. B, cu număr cadastral 4847/23 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr. -, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26828 mun. B, cu număr cadastral 4847/20 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr. -, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26746 mun. B, cu număr cadastral 4846/187 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr. -, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26746 mun. B, cu număr cadastral 4846/187 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr. -, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26468 mun. B, cu număr cadastral 4848/47 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr. -, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26416 mun. B, cu număr cadastral 4848/30 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr. -, formulată de petenții și, prin procurator

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26860 mun. B, cu număr cadastral 4846/211 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr. -, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26372 mun. B, cu număr cadastral 4848/16 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr. -, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26636 mun. B, cu număr cadastral 4846/133 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr. -, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26718 mun. B, cu număr cadastral 4846/174 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr. -, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26678 mun. B, cu număr cadastral 4846/154 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr. -, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26676 mun. B, cu număr cadastral 4846/153 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr. -, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26536 mun. B, cu număr cadastral 4846/111 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr. -, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26672 mun. B, cu număr cadastral 4846/151 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr. -, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26109 mun. B, cu număr cadastral 4846/35 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr. -, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26065 ale mun. B, cu număr cadastral 4846/13 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr. -, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26055 ale mun. B, cu număr cadastral 4846/11 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr. -, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26294 ale mun. B, cu număr cadastral 4846/54 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr. -, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26296 ale mun. B, cu număr cadastral 4846/55 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr. -, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26314 ale mun. B, cu număr cadastral 4846/63 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr-, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26714 ale mun. B, cu număr cadastral 4846/172 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr. -, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26270 ale mun. B, cu număr cadastral 4846/43 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr-, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26972 ale mun. B, cu număr cadastral 4847/58 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr-, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26858 ale mun. B, cu număr cadastral 4847/30 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr-, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26490 ale mun. B, cu număr cadastral 4848/55 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr-, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26486 ale mun. B, cu număr cadastral 4848/53 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr-, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26586 ale mun. B, cu număr cadastral 4848/80 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr-, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26752 ale mun. B, cu număr cadastral 4846/190 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr-, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26670 ale mun. B, cu număr cadastral 4846/150 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr-, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26660 ale mun. B, cu număr cadastral 4846/145 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr-, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26730 ale mun. B, cu număr cadastral 4846/179 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr-, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26722 ale mun. B, cu număr cadastral 4846/176 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr-, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26650 ale mun. B, cu număr cadastral 4846/140 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

A admis plângerea conexă, înregistrată sub nr-, formulată de petenții și, prin procurator.

A dispus notarea în Cartea Funciară nr. 10225 și Cartea Funciară nr. 26644 ale mun. B, cu număr cadastral 4846/137 a litigiului nr. 11103/2006 al Judecătoriei Buzău și a litigiului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

Impotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen intimata I-B, pârâta Municipiul B reprezentată prin primar si pârâta SC SA -

In motivele de apel I-B a susținut ca în mod greșit s-a respins la instanța de fond excepția lipsei calității procesuale pasive a I-B și că pe fond plângerile petenților trebuie aplicate în limita cererilor inițiale de notare a litigiilor.

Apelantul Municipiul B și-a motivat apelul susținând că potrivit art.42 din Ordinul nr.633/2006 al Directorului General I, notarea poate avea ca obiect litigii referitoare la drepturile reale înscrise sau acțiuni a căror notare este permisă de lege și în legătură cu imobilul. Raportat la această dispoziție legală apelantul a precizat că această legătură nu se poate stabili decât dacă imobilul este identificat din punct de vedere cadastral printr-un identificator unic care face legătura între imobil și înregistrările din cartea funciară.

Apelantul a învederat că, din certificatele emise de Judecătoriile B și G nu se poate stabili o identitate între imobilul aflat în litigiu și cel din cartea funciară asupra căruia se cere notarea litigiilor.

Mai mult decât atât apelantul a solicitat să se constate că reclamanții nu figurează ca titulari ai drepturilor reale înscrise în cartea funciară, și că în această situație, în lipsa stabilirii legăturii dintre imobil si înregistrările din cartea funciară,

hotărârea primei instanțe prin care s-a dispus notarea în cartea funciară este nelegală si netemeinică.

Mai arată apelantul că petenții nu dețin un titlu prin care să dovedească proprietatea asupra terenurilor pentru care solicita notarea în cartea funciară, terenurile deținute de si erau situate pe teritoriul comunei, pe alte amplasamente decât cele menționate în Ordinul Prefectului nr.146/24.07.2001.

In motivarea apelului pârâta SC SA- Bas usținut că în mod corect I -B a respins cererea de notare a litigiilor în cartea funciară întrucât nu au fost îndeplinite cerințele menționate în art.48 lit.b si c în art.26 alin4 lit.c din Legea nr.7/1996 în sensul că petentul nu a identificat pe date de carte funciară imobilul asupra căruia solicita să se facă notarea litigiilor imputându-i-se că nu a precizat în cele două certificate de grefă numărul de carte funciară și că nu este identificat imobilul cu identificatorul unic, petentul mărginindu-se ca imobilul -teren, este situat în str.-, zona delimitata SA si Podul; și cererea de notare a fost respinsa în mod justificat I-B, întrucât petentul nu a făcut dovada calității de persoană interesată să solicite notarea.

Apelanta SC SA-B a criticat soluția primei instanțe considerând că în mod nejustificat i-au fost respinse cele doua excepții; respectiv a lipsei calității procesuale active a reclamantului care nu a formulat cerere de notare la I personal sau prin mandatar și a lipsei calității procesuale active a ambilor petenți în ceea ce privește notarea litigiului aflat pe rolul Judecătoriei Galați, dosar nr- în condițiile în care în acest proces s-au formulat numai cereri de intervenție în nume propriu care nu au fost admise în principiu de instanță.

Pe fond apelanta SC SA a criticat soluția primei instanțe care în mod greșit a stabilit că mențiunile privind numărul cadastral și cartea funciară nu sunt obligații în cazul înscrierii privind notarea unui litigiu în cartea funciară, deoarece potrivit art. 63 alin.1 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr.633/2006, registrul verifică atât împlinirea condițiilor de fond si de formă a cererii de notare cât și înscrierile anexate acestei cereri.

In sensul acestor critici apelanta SC SA -B a reproșat instanței de fond că a admis plângerea petenților fără să demonstreze existența unei legături directe a litigiilor aflate pe rolul Judecătoriei Buzău și Judecătoriei Galați cu imobilul înscris în cartea funciară, și că din actele depuse de petentul la I B nu rezultă această legătură.

In al doilea rând apelanta SC SA -B a invocat faptul că instanța de fond nu a aplicat corect dispozițiile art.73 alin2 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr.633/2006 care interzice celui care a cerut înscrierea să modifice sau să întregească, prin căile de atac cererea pe care s-a întemeiat încheierea registratorului, admițând că pe parcursul procesului petenții să-și modifice cererea inițială prin precizări depuse la dosar cât și prin cereri întregite, prin înscrisuri noi depuse la dosar după emiterea încheierilor de carte funciară împotriva cărora au formulat plângerile.

In final, apelanta SC SA-B a solicitat să se constate că existența celor două litigii înregistrate la Judecătoria Buzău și Judecătoria Galați nu îndeplinesc condițiile pentru notarea în cartea funciara și pe cale de consecință să se modifice sentința apelată în sensul respingerii plângerilor.

In ședința publică din 16.04.2008 prin încheiere, tribunalul, la cererea apelantei SC SA -B, a dispus în temeiul art. 164 cod procedura civila reunirea în apel a prezentei cauze, ce formează obiectul dosarului - cu celelalte cauze ce formează obiectul dosarului nr-; -; -;-;-; -; -; -; si nr-, cu motivarea că aceste cauze au același obiect, aceeași cauză și privește aceleași părți; instanța de fond a pronunțat aceeași soluție, iar motivele de apel formulate de pârâtele Municipiul B si SC SA-B sunt aceleași în toate dosarele.

Prin decizia civilă nr.152/23 aprilie 2008, Tribunalul Buzăua respins ca nefondate apelurile declarate de SC SA și Primăria B prin primar, reținând că prin încheierea nr.8764 dată de Judecatorul delegat la Biroul de Carte Funciara al Judecatoriei la 31.10.2002 s-a admis cererea Consiliului Local municipal B avînd ca obiect înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciara în baza Ordinului Prefectului Judetului B nr.146/24.07.2001 cu privire la imobilul - teren extravilan situat în B str.-, zona delimitată de SC SA si Podul,îinscris în Cartea Funciara a Municipiului B la nr.10225, cu numele cadastrale 4846; 4847; 4848, proprietatea Consiliului Local Municipiul B si în consecinta a dispus intabularea dreptului de proprietate.

Asa cum a rezultat din scrisoarea nr. 7358/12.07.2007 emisa de I-B numerele cadastrale mai sus mentionate au fost supuse operatiunilor de dezmembrare în mai multe loturi ce au primit numere cadastrale dupa cum urmeaza:

- numar cadastral 4846 fost supus operatiunii de dezmembrare în mai multe loturi ce au primit numere cadastrale de la 4846/1 la 4846/246;

numar cadastral 4847 fost supus operatiunii de dezmembrare în mai

multe loturi ce au primit numere cadastrale de 4847/1 la 4847/66;

numar cadastral 4848 fost supus operatiunii de dezmembrare in mai

multe loturi ce au primit numere cadastrale de la 4848/1 la 4848/89.

Se constata ca în legătura cu terenul astfel parcelat corespunzător numerelor cadastrale mai sus menționate, petentul a solicitat în temeiul art.28 alin.4 lit.c din Legea nr.7/1996 notarea a doua acțiuni în justiție - respectiv acțiuni aflate pe rolul Judecătoriei Galați - dosar nr- privind pe reclamanta si intervenientii si având ca obiect anularea ordinului Prefectului Județului B nr.146/24.07.2001 în temeiul căruia prin încheierea nr.8764/31,10.2002 Judecătorul delegat de la Biroul de Carte Funciara al Judecatoriei Bad ispus intabularea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei Municipiul B pentru terenul intravilan înscris în cartea funciara nr.10225 a localitatii B precum și acțiunea înregistrata la Judecatoria B -dosar nr.11103/2006 având ca obiect cererea petenților pentru reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar cu privire la același teren.

Prin cererile de înscriere, având ca obiect notarea litigiilor asupra acestui imobil, reclamantul -intimat, prin mandatar a individualizat fiecare parcela a imobilului înscris în cartea funciara nr.10225 cu numerele cadastrale 4846; 4847 4848 ce au fost supuse ulterior operatiunii de dezmembrare, în sensul ca în fiecare cererea de înscriere a indicat pentru fiecare parcela numarul cadastral rezultat dupa dezmembrare.

S-a constatat deci, ca petentul, prin cererile de înscriere adresate OCPI- Bar espectat dispozitiile art.55 alin.1 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr.633/2006, indicînd atît numarul cadastral al imobilului cît si numarul cartii funciare.

Intrucît prin cererile de înscriere petentul a solicitat numai notarea litigiului, în mod corect instantele de fond au constatat că aceasta nu avea obligatia să identifice imobilul prin mentionarea identificatorului unic întrucît potrivit art.26, art.48 din Legea nr.7/1996 aceasta obligatie existând numai atunci cînd se solicita intabularea dreptului de proprietate si inscrierea provizorie a unui drept.

Prin urmare, prin cererile de mentiuni, petentul a respectat cerintele prevazute în art 26 alin4 din Legea nr.7/1996, a identificat imobilul, respectiv fiecare parcelă si a demonstrat prin cele doua actiuni promovate în justitie, că are un interes să solicite, potrivit art.26 alin.4 din Legea nr.7/1996 notarea acestor litigii, dovedindu-si atît el cît si petenta calitatea procesuala active pentru promovarea plingerii impotriva închierilor de carte funciara prin care.OC.I- B au respins cererile de notare a litigiilor.

Din cele retinute mai sus tribunalula tras concluzia că exista o legatura intre imobilul înscris în cartile funciare ale Municipiului B si cererile de notare a litigiilor demonstrate prin aceea ca un litigiu are ca obiect anularea Ordinului Prefectului nr.146/24.07.2001 în baza caruia s-a intabulat dreptul de proprietate al apelantului Municipiul B prin încheierea nr.8764/31.10.2002 data de Judecatorul delegat, iar celalalt litigiu are ca obiect cererea reclamantilor prin care solicita reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului indicat în Ordinul Prefectului nr.146/2001.

Asa fiind, tribunalul a constatat ca motivele de apel invocate de apelantii SC SA B si Municipiul B, referitor la lipsa calitatii procesuale a reclamantilor, la inexistenta unui titlu de proprietate al reclamantilor si la lipsa de legatura a cererilor de notare a litigiilor cu imobilul, sunt neîntemeiate si ca, deci sentinte pronuntate de prima instanta si apelate în prezentele cauze recursurile prin care s-au admis plîngerile petentilor si s-a dispus notarea litigiilor în cartile funciare sunt legale si temeinica, iar apelurile urmeaza să fie respinsa.

In schimb apelul declarat de I-B a fost admis numai pentru un singur motiv referitor la lipsa calitatii procesuale pasive a I-B asa cum s-a stabilit prin decizia nr. 72/15.10.2007 a Jp rin care admitîndu-se recursul în interesul legii s- statuat, ca în cauzele ce au ca obiect plîngerile privind cartea funciara, întemeiate pe dispozitiile art.50 din Legea nr.7/1996,OCPI nu are calitate procesuala.

Fiind admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, celelalte motive de apel invocate de I nu au mai fost analizate.

Pentru acest considerent apelul promovat de I B s-a constatat a fi fondat si în consecinta, a schimbat in parte sentintele civile nr. 6309/02.11.2007 pronuntata în dosarul nr- si; 6239/01.11.2007 pronuntata în dosarul nr. -; 6308/02.11.2007 pronunțată în dosarul -; 6074/25.10.2007 pronuntata în dosarul nr.-; 6287/02.11.2007 pronuntata în dosarul nr-; 5916/22.10.2007 pronuntata în dosarul nr.-; sentinta civila nr. 6307/02.11.2007 pronuntata în dosarul nr.-; sentinta civila nr. 5921/22.10.2007 pronuntata in dosarul - si 6079/25.10.2007 pronuntata in dosarul -.

A admis exceptia si a constatat lipsa calitatii procesuale pasive a IB și a menținut restul dispozițiilor sentințelor sus menționate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal SC SA B, considerând-o nelegală și netemeinică, în raport de prevederile art.304 Cod pr.civilă, constând în aceea că în mod greșit s-au admis plângerile petenților intimați și s-a dispus notarea în cartea funciară fără respectarea dispozițiilor Legii nr.7/1996 și ale regulamentului de aplicare a acestei legi, că nu s-a avut în vedere că procedura plângerii împotriva încheierilor de carte funciară fiind una specială, nu permite modificarea sau completarea cererii de notare după emiterea încheierii de respingere de către registratorul de carte funciară, susținând recurenta că în același timp instanța a confundat natura necontencioasă a procedurii de carte funciară cu procedura de drept comun apreciind că pot fi depuse și în instanță acte care să întregească sau să completeze cererea de notare, dispunând notarea litigiilor deși cu actele depuse la dosar nu s-a făcut dovada legăturii dintre litigiu și imobil.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul de față este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare astfel:

Cererea de notare a litigiilor formulată de petenții intimați în cauză de față și adresată OCPI B s-a întemeiat pe existența unui litigiu în legătură cu terenul proprietate privată a Municipiului B ce a constituit obiectul asocierii în participațiune cu SC SA,în speță fiind vorba de o cauză aflată pe rolul Judecătoriei Buzău privind plângerea intimaților împotriva hotărârii nr.354/18 septembrie 2006 emisă de Comisia Județeană B pentru stabilirea dreptului de proprietate pentru mai multe suprafețe de teren, hotărâre prin care intimaților li s-a reconstituit dreptul de proprietate. Un alt litigiu înregistrat tot la Judecătoria Buzău vizează anularea parțială a Ordinului Prefectului nr.146/2001 prin care s-a trecut în proprietatea Municipiului B suprafața de 24,53 ha. teren din totalul de 26, 25 ha. teren pentru care intimații au formulat cerere de reconstituire a dreptului pe vechiul amplasament.

Ambele litigii au ca obiect terenuri în suprafață de 24,53 ha. trecute în patrimoniul privat al Municipiului B și pentru care intimații au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate astfel încât nu se poate susține că nu s-a dovedit în cauză legătura dintre cele două litigii și mențiunea din cartea funciară,așa cum greșit se susține de recurentă.

plângere împotriva încheierii de respingere a notării litigiului petenții intimați au respectat dispozițiile Legii nr.7/1996, în fața instanței aceștia

nefăcând o modificare a obiectului cererii așa cum susține recurenta, depunând acte în completarea probelor cu înscrisuri, în conformitate cu prevederile art.112 pct.5 Cod pr.civilă.

În cauză nu se poate susține că s-a realizat o confuzie legată de natura pricinii și nu s-a confundat procedura necontencioasă prevăzută de Legea nr.7/1996 cu procedura de drept comun, pentru simplu fapt că s-au depus la dosar acte care în veneau în dovedirea susținerilor petenților, respectiv a existenței celor două litigii și legătura acestora cu mențiunile din cartea funciară asupra terenului în discuție.

Pentru considerentele arătate recursul de față este nefondat urmând a fi respins ca atare, față de inexistența în cauză a motivelor de casare sau modificarea a hotărârilor pronunțate prevăzute de art.304 Cod pr.civilă.

Urmează a se lua act de declarația intimaților și că nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, Transilvaniei nr.163,județ B, împotriva deciziei civile nr. 152 din 23 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu petenții și, ambii prin procurator, domiciliat în B,Bd.1 - 2..2A,.4,.14, județ B și pârâții Municipiul B prin primar, cu sediul în B, - nr.163, județ B, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară cu sediul în B, Bd.- nr.48, județ B, ca nefondat.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 14 oct. 2008.

Președinte Judecători

C

Grefier

Red./EM

Tehnored./AB

2 ex. /15 oct. 2008.

f-- Judecătoria Buzău

a- - Tribunalul Buzău

G,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120.

Președinte:Rodica Duboșaru
Judecători:Rodica Duboșaru, Constanța Pană, Eliza Marin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 911/2009. Curtea de Apel Ploiesti