Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 939/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 939/2009-
Ședința publică din 19 mai 2009
PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător
- - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de petenta COM. cu sediul în localitatea,-, jud. S M, în contradictoriu cu intimatul din,-, jud. S M, împotriva deciziei civile nr. 281/Ap din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 396/07.04.2008 pronunțată de Judecătoria Negrești O a ș, în dosar nr-, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (art. 52 alin.2 din Legea nr.7/1996).
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă intimatul personal, lipsă fiind recurenta petentă Com. SRL..
Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că recursul este legal timbrat cu suma de 5 lei taxă timbru prin chitanța nr. - din 06.04.2009 emisă de Trezoreria O și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, că la data de 07.05.2009 prin registratura instanței a parvenit la dosar întâmpinare din partea intimatului, la care se află anexată copia sentinței civile nr.960 din 29 septembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr-, fișa dosarului - privind recursul civil ce are ca obiect Legea 10/2001, copia sentinței civile nr.428/D din 03 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr.-; că prin încheierea dată în camera de consiliu din 18 mai 2009 fost admisă cererea de abținere a domnilor judecători R și de la soluționarea prezentului recurs, iar prin încheierea din 18 mai 2009, fost respinsă cererea de abținere a doamnei JUDECĂTOR 2: Cigan Dana după care:
La întrebarea instanței, intimatul arată că nu are probe sau cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.
Nemaifiind probe sau cereri de formulat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimatul solicită respingerea recursului și menținerea ca legale și temeinice a hotărârilor atacate, cu cheltuieli de judecată în valoare de 500 lei. Depune la dosar în acest sens, bonul fiscal nr.42 din 19.05.2009.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 396/07.04.2008 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr-, a fost respinsă plângerea formulată de petenta SC COM SRL în contradictoriu cu intimatul pentru constatarea nulității absolute a Încheierii de Carte funciară, petenta fiind obligată să plătească intimatului suma de 2000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că petenta în plângerea sa nu a invocat motive de fond privind nelegalitatea încheierii de carte funciară, ci face referire la Decizia nr. 301/Ap/2006 dată de Tribunalul Satu Mare care nu a fost pronunțată în contradictoriu cu ea. Acest motiv nefiind de natură să determine anularea încheierii de carte funciară și reținând că sunt îndeplinite dispozițiile art. 30 și urm. din Legea nr. 7/1996, prima instanță a respins plângerea petentei ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile, petenta a declarat apel, solicitând casarea acesteia și admiterea plângerii sale, cu cheltuieli de judecată. Arată că instanța de fond nu a avut în vedere că societatea petentă nu a fost parte în procesul în urma căruia a fost emisă Încheierea de CF nr. 5300/22.11.2007. Deci, nu putea fi înscris un drept împotriva societății, hotărârea nu-i era opozabilă, iar instanța de fond nu a verificat acest aspect.
În drept, a invocat art. 282 și următorii Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea apelului, calea de atac fiind lipsită de temei legal. A arătat că petenta, în susținerea plângerii și a apelului, nu a adus vreo probă concludentă, iar Biroul de Carte funciară O nu a făcut nimic ilegal, decât a respectat soluțiile pronunțate de instanțele de judecată, soluții care sunt definitive și irevocabile.
În drept, a invocat art. 115 și urm. art. 282-298, art. 274 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 281/Ap din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, s-a respins apelul declarat de petenta SC " COM" SRL -, împotriva Sentinței civile nr. 396/07 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în contradictoriu cu domiciliat în -.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Critica adusă sentinței din perspectiva inopozabilității față de apelant a Deciziei civile nr. 301/Ap/24 noiembrie 2006 Tribunalului Satu Mare, nu a fost reținută deoarece, împotriva acesteia, chiar apelantul a declarat recurs, iar recursul său a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 979/2007-R din 2 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA. Instanța de recurs a examinat pe fond susținerile recurentului - apelant în prezenta cauză - constatând netemeinicia acestora, respectiv faptul că sentința civilă datând din 1969, invocată în sprijinul apărărilor formulate, și-a pierdut puterea de lucru judecat.
Împotriva acestei decizii, în termen și legal timbrat a declarat recurs petenta COM. SRL. solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul admiterii apelului și schimbarea sentinței civile nr.396/7.04.2008 a Judecătoriei Negrești - O, în sensul admiterii plângerii sale.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că prin decizia civilă nr.301/2006 a Tribunalului Satu Mare, s-a reconstituit un înscris dispărut, iar în motivare se arată că sentința civilă nr.815/1964, prin care s-a recunoscut donația către de Consum și schimbul de terenuri cu Primăria comunei, și-a pierdut puterea de lucru judecat.
Recurenta susține că în această situație trebuia anulat în întregime acel CF. nr.2041, nr.top.1327/5 și 1327/6, CF. nr.2040, top. 1327/8, deoarece și aceste imobile erau cuprinse în dispozitivul hotărârii evocate.
De asemenea se mai relevă că prin decizia civilă nr.28/2008, Curtea de APEL ORADEAa menținut contractele de vânzare cumpărare încheiate între și Com. SRL. iar intimatului i-a fost respinsă acțiunea, iar prin decizia civilă nr. 1355/R/2008 s-a reținut că împotriva recurentei nu se pot face acte de executare, deoarece nu există un titlu executoriu față de acesta.
În drept s-a invocat dispozițiile art. 52 alin. (2) din Legea nr.7/1996.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului civil de față, cu cheltuieli de judecată.
Verificând hotărârile atacate, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 306 sub aspectul tuturor nulităților prev. de art. 304 Cod procedură civilă Curtea de APEL ORADEAa reținut următoarele:
Prin încheierea nr.5300/22.11.2007 Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară S M, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară - O, a admis cererea formulată de, intimatul din prezenta cauză, în sensul că s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate cu titlu de uzucapiune în favoarea acestuia, asupra imobilului înscris în CF. 2041, număr cadastral 1328/1 și 1328/2, proprietatea " Com". SRL. de sub B 1.
Cererea a fost admisă, avându-se în vedere decizia civilă nr.301/2006 a Tribunalului Satu Mare, sentința civilă 108/2000 a Judecătoriei Negrești - O, și decizia civilă nr.979/2007 a Curții de APEL ORADEA.
Împotriva acestei încheieri petenta - recurentă COM. SRL. a formulat plângerea ce formează obiectul prezentului litigiu, solicitând anularea acesteia, cu motivarea că hotărârile judecătorești invocate mai sus nu-i sunt opozabile, deoarece au fost pronunțate în contradictoriu cu, de la care petenta a cumpărat imobilele.
Susținerea petentei - recurente este însă nefondată, deoarece împotriva deciziei civile nr.301/2006 a Tribunalului Satu Mare, alături de, a declarat recurs și " Com SRL., iar prin decizia civilă nr.979/2.10.2007 Curtea de APEL ORADEAa respins ca nefondate ambele recursuri declarate în cauză.
În considerentele deciziei de mai sus, instanța de recurs a reținut că reconstituirea colii funciare în favoarea lui este justificată, deoarece acesta a invocat o hotărâre judecătorească irevocabilă pronunțată în anul 2000, respectiv sentința civilă nr. 108 Judecătoriei Negrești - O care a și fost întabulată prin încheierea nr.984/2000 a Biroului de Carte Funciară, iar recurenții au invocat în sprijinul cererii lor o sentință civilă pronunțată în anul 1969 care și-a pierdut autoritatea lucrului judecat, în cauză nefăcându-se dovada că această hotărâre ar fi fost operată în CF.
Așadar, criticile invocate în prezentul recurs de către societatea recurentă au făcut obiectul analizei instanței de recurs în dosar numărul - în care s-a pronunțat decizia civilă nr.979/2007 a Curții de APEL ORADEA, astfel că nu mai pot forma obiectul cercetării judecătorești în prezentul litigiu, fără a se încălca autoritatea de lucru judecat.
Reținând că încheierea nr.5300/2007 a Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Oaf ost dată în baza deciziei civile nr.301/2006 a Tribunalului Satu Mare, confirmată prin decizia civilă nr.979/2007 a Curții de APEL ORADEA, deci în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, apreciind că nu subzistă nici una din criticile invocate, în temeiul art. 312 al. (1) Cod procedură civilă, Curtea de APEL ORADEA urmează să respingă ca nefondată recursul civil de față, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă va obliga recurenta la 165 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului, reprezentând cheltuieli de judecată la instanță, justificate cu chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de petenta COM. cu sediul în localitatea,-, jud. S M, în contradictoriu cu intimatul din,-, jud. S M, împotriva deciziei civile nr. 281 din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 165 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.dec. - /29.05.2009
Jud.fond.
Jud.apel. -
Dact./01.06.2009
Ex.2
Președinte:Bocșe ElenaJudecători:Bocșe Elena, Cigan Dana, Trif Doina