Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 991/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 991

Ședința publică de la 06 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Costinela Sălan

JUDECĂTOR 2: Oana Ghiță

JUDECĂTOR 3: Sorin Drăguț

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta petentă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR" SA - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE CFR C împotriva deciziei civile nr. 505 din 2 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ D, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru recurenta petentă Compania Națională de Ferate "CFR" SA - Sucursala Regională de Ferate CFR C, lipsind intimatul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului de față.

Reprezentantul recurentei petente solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și pe fond admiterea plângerii formulate în sensul anulării încheierii nr. 55996 din 24.09.2008 și obligarea OCPI D să emită o încheiere de admitere.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Calafat, COMPANIA NAȚIONALĂ FERATE "CFR" a formulat plângere împotriva încheierii nr. 55996 din 24.09.2008 a OCPI

În fapt, s-a susținut că prin încheierea sus-menționată a fost respinsă cererea privind înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, cu motivarea că documentația cadastrală nu este completă, nefiind respectate prevederile art. 13 lit. e, j, k, l din Ordinul nr. 634/2006 al Directorului general al ANCPI, că nu s-a îndeplinit condiția prevăzută de art. 48 alin.1 lit. c din Legea 7/1996 și că lipsește titlul de proprietate.

Că, încheierea este nelegală și netemeinică, întrucât documentațiile care au fost admise de OCPI D au avut încadrarea în zonă la scara 1:10.000 numai pentru

A mai susținut petenta că firma prestatoare a solicitat ANCPI - Direcția Fondul Național Geodezic, plan de încadrare în zonă 1:5.000, acesta punând la dispoziție planul la scara 1:5000, deoarece în arhiva fondului nu există alte planuri cadastrale.

Referitor la neîndeplinirea condițiilor cerute de lit. J din art. 13 al Ordinului 634/2006, s-a arătat că Anexa 14 se află în documentațiile avizate anterior de către OCPI D pentru fiecare aflată pe intervalul CFR C-C, așa cum este precizat în partea de jos a Anexei 10 din documentația cadastrală. Societatea prestatoare a convenit cu OCPI ca Anexa 4 să nu mai fie introdusă în aceste documentații, deoarece se află în documentațiile care au primit numerele cadastrale 1937, 1938, etc.

Pentru documentația respinsă calculul suprafețelor este individualizat în planul de situație, iar descrierile topografice ale punctelor noi din rețeaua de îndesire și ridicare se găsesc în cele 35 de documentații avizate pe fiecare în parte.

În încheierea de respingere s-a susținut că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 48 al.1 lit. c din Legea nr.7/1996, în sensul că nu este îndeplinită cerința legală privind individualizarea imobilului printr-un identificator unic (număr cadastral), astfel că refuzul OCPI de a acorda număr cadastral este nejustificat.

Argumentația OCPI D cu privire la lipsa titlului de proprietate este eronată. Compania Națională de Ferate CFR SA B nu poate prezenta un titlu de proprietate, având în vedere că terenul pentru care solicită înscrierea în cartea funciară aparține domeniului public al statului, iar bunurile din domeniul public pot fi date în concesiune în condițiile legii.

În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr.7/1996, Ordinul 633/2006 și Ordinul 634/2006.

La 12.03.2009, petenta a formulat o precizare a plângerii, susținând că temeiul de drept al plângerii este Legea nr.7/1996, Ordinul 633/2006, Ordinul 634/2006 și art. 331-338 Cod pr. civilă. S-a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.72/15.10.2007 a stabilit că în cauzele care au ca obiect plângeri privind cartea funciară, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă, deoarece procedura aplicabilă nu este contencioasă.

S-a mai depus la dosar Protocolul de colaborare încheiat între Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Compania Națională de Ferate CFR SA. adresa - a SC SRL, încheiere de admitere nr.54468/2008, plan de amplasament delimitare a imobilului scara 1:2000, sentințele civile nr. 641 și nr. 642/18.03.2009 ale Judecătoriei Calafat, OUG nr. 12/7.07.1998.

Prin sentința civilă nr. 787/2009 Judecătoria Calafata respins plângerea formulată.

S- reținut că pentru recepția documentațiilor cadastrale a imobilelor situate în unitățile administrativ - teritoriale conform anexelor și înscrierea în cartea funciară, a încunoștințat pe petentă ca în termen de 10 zile să-și completeze documentațiile cadastrale în conformitate cu Cap. IV art. 13 din Ordinul 634/2006, astfel: plan de încadrare în zonă scara 1:2000 - 1:5000, în mod excepțional pentru imobilele de mari dimensiuni, admițându-se scara 1:10.000; extras de plan parcelar avizat pentru conformitate de Primar; măsurători efectuate în rețeaua de îndesire și ridicare și pentru ridicarea detaliilor topografice prin metode clasice prezentate conform Anexei 14 și prin tehnologia prezentate conform Anexei 15; calculul suprafețelor; descrierile topografice ale punctelor noi din rețeaua de îndesire și ridicare; certificat fiscal. S-a mai indicat să se completeze: în -uri vor fi trecute vecinătățile în conformitate cu punerile în posesie ale Comisiilor locale aferente; imobilele vor fi identificate cadastral; în -uri și în tabelele de mișcare parcelară vor fi trecute suprafețele imobilelor conform actelor. Se vor face precizări privind forma de deținere a terenului: domeniu privat sau domeniu public al Statului.

S-a constatat că petenta nu a adus completări la documentația cadastrală solicitată prin referatul de completare 603/2008 și în consecință, prin încheierea nr. 55996/24.09.2008, Dar espins cererea formulată de petentă privind intabularea.

Reținând că petenta nu și-a completat documentația conform prevederilor Cap. IV art. 13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, că nu s-au îndeplinit condițiile prevăzute de art. 48 alin.1 lit. c din Legea 7/196 conform cărora înscrisul anexat trebuie să individualizeze imobilul printr-un identificator unic (număr cadastral), prima instanță a apreciat că încheierea de respingere este temeinică și legală.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel petenta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A susținut că pe acest tronson de cale ferată au fost intabulate 35 de documentații, avându-se în vedere o documentație similară, astfel că nu era necesară completarea acesteia.

Apelanta a precizat că terenul în litigiu face parte din același tronson și că între părți a fost încheiat Protocolul din data de 05.09.2006, protocol ce nu a fost respectat de către OCPI, care a solicitat un număr mult mai mare de documente.

Că, potrivit dispozițiilor art. 50 alin.2 din Legea 7/1996, se poate dispune și de către instanța de judecată înscrierea în cartea funciară a dreptului, cu indicarea numărului cadastral.

Prin decizia civilă nr.505 din 02 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins apelul formulat de apelanta petentă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA-SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

În motivarea deciziei s-a reținut că referatele de respingere a documentației cadastrale stabilesc anumite aspecte de remediat în sarcina petentei pentru obținerea intabulării, iar din actele depuse la dosar rezultă că petenta nu s-a conformat dispozițiilor din referate.

Susținerea apelantei, în sensul că societatea care efectuează cadastrul s-a înțeles cu OCPI să primească și planuri cadastrale la altă scară nu poate fi primită, deoarece o astfel de înțelegere nu poate contraveni prescripțiilor legale, iar pe de altă parte, societatea care realizează cadastrul trebuie să îndeplinească toate actele cerute de OCPI în referat.

Criticile referitoare la existența unor alte acte nu au fost primite, deoarece acestea nu suplinesc celor cerute de OCPI, iar celelalte nu prezintă relevanță în cauză, în lipsa remedierii tuturor aspectelor sesizate prin referatul de respingere.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta Societatea Națională de Ferate "CFR" SA, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că documentațiile nu au fost depuse, avându-se în vedere că ele au mai fost depuse în alte cereri de înscriere și constatându-se că nu există suprapuneri OCPI, nu a solicitat completarea, astfel că, în temeiul art. 50 alin. 2 din Legea nr.7/1996 și în baza noilor înscrisuri instanța avea dreptul să dispună înscrierea, cu indicarea numărului cadastral și a cărții funciare.

Recursul nu este fondat.

Se constată că cererea de înscriere în cartea funciară nu a îndeplinit la data formulării condițiile impuse de Legea nr.7/1996, cât și de Protocolul de colaborare încheiat între ANCPI și Compania Națională de Ferate CFR SA, respectiv documentația cadastrală nu era completă și conform cu Ordinul nr.634/2006, iar în cauză nu s-a depus actul de constituire a dreptului de proprietate al stratului, etc.

Prin criticile formulate, recurenta își invocă în fapt propria culpă în neîndeplinirea condițiilor impuse de lege și protocol, și nu a făcut nici o dovadă că în prezent au fost remediate deficiențele de natură tehnică reținute prin referatul de respingere a cererii.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza art. 312 Cod pr. civilă, a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta petentă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR" SA - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE CFR C împotriva deciziei civile nr. 505 din 2 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.Judec.-

Tehn./2 ex.

14.10.2009

Jud.apel

Președinte:Costinela Sălan
Judecători:Costinela Sălan, Oana Ghiță, Sorin Drăguț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 991/2009. Curtea de Apel Craiova