Anulare act. Decizia 1009/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 1009

Ședința publică de la 07 Octombrie 2009

PREȘEDINTE: Nela Drăguț

JUDECĂTOR 2: Mariana Mudava

JUDECĂTOR 3: Mihaela Loredana

Grefier: -

Pe rol, judecarea recursurilor formulate de reclamanta, cu sediul în C, str. -, jud. D, pârâta CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE OLTENIA C, cu sediul în C,-, jud. D și de intervenienta TURISM, cu sediul în craiova,-, jud. D, împotriva deciziei civile nr. 239 din 10 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 18616 din 02 decembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, având ca obiect anulare act.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta reclamantă, reprezentată de avocat și avocat -, recurenta pârâtă CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE OLTENIA C, reprezentată de consilier juridic și recurenta intervenientă TURISM, reprezentată de avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE OLTENIA C, a depus la dosar note scrise, Hotărârea Adunării Generale nr. 200/27.07.2009 a Camerei de Comerț și Industrie D și procesul - verbal încheiat din 27.07.2009, comunicând un exemplar de pe acestea apărătorilor părților prezente.

A precizat că recurenta pârâtă CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE OLTENIA C înțelege să renunțe la recursul formulat în cauză, așa cum rezultă din notele scrise depuse la dosar, întrucât Adunarea Generală din 27.07.2009 a validat în funcția de Președinte al Camerei de Comerț și Industrie D pe dl, reprezentantul

Avocat -, pentru recurenta reclamantă, a confirmat faptul că procedura de alegere a Președintelui Camerei de Comerț și Industrie Daf ost refăcută la data de 27.07.2009, astfel că recursul formulat de reclamanta a rămas fără obiect, cu privire la primul motiv de recurs.

Avocat, pentru recurenta intervenientă TURISM a confirmat faptul că în cursul judecării recursurilor formulate în cauză, s-a refăcut procedura de alegere a Președintelui Camerei de Comerț și Industrie D, astfel că reprezentantul recurentei reclamante a fost validat în funcția de Președinte al Camerei de Comerț și Industrie

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursurilor.

Apărătorii recurentei reclamante, având pe rând cuvântul, au pus concluzii de admiterea recursului în ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate, față de primul motiv invocat, recursul rămânând fără obiect.

Cu privire la recursul formulat de recurenta pârâtă CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE OLTENIA C, au solicitat să se ia act de renunțarea acesteia la recurs, iar față de recursul formulat de recurenta intervenientă TURISM, au solicitat respingerea acestuia, având în vedere că partea în favoarea căreia a intervenit în proces a renunțat la judecarea recursului.

Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE OLTENIA C, a solicitat să se ia act de renunțarea la recurs a recurentei pârâte pe care o reprezintă.

Cu privire la recursul formulat de recurenta reclamantă, a solicitat respingerea acestuia ca rămas fără obiect cu privire la primul motiv de recurs, iar cu privire la motivul privind cheltuielile de judecată, a precizat că lasă la aprecierea instanței. Față de recursul formulat de recurenta intervenientă TURISM, a solicitat respingerea acestuia.

Avocat, pentru recurenta intervenientă TURISM, a lăsat la aprecierea instanței soluția cu privire la recursul formulat de intervenientă, având în vedere că recurenta pârâtă CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE OLTENIA C în favoarea căreia a intervenit în proces a renunțat la recursul formulat în cauză.

Cu privire la recursul formulat de recurenta reclamantă, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, în ceea ce privește cheltuielile de judecată și ca rămas fără obiect cu privire la primul motiv de recurs.

Față de recursul formulat de recurenta pârâtă CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE OLTENIA C, a solicitat să se ia act de renunțarea acesteia la recurs.

CURTEA:

Asupra recursurilor civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, la data de 4 aprilie 2008, sub nr-, reclamanta - -, prin reprezentant legal, a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută parțială a hotărârii din data de 3 aprilie 2008, adoptată de Adunarea Generală a Reprezentanților Camerei de Comerț și Industrie Oltenia.

S-a arătat că procedura de vot nu a respectat dispozițiile Statului Camerei de Comerț și Industrie Oltenia și nici ale Regulamentului, pentru următoarele motive: comisia de validare și numărare a voturilor nu s-a pronunțat cu privire la validarea voturilor exprimate, așa cum impune art.16 lit.n din Regulament; nu s-a întocmit procesul verbal de numărare și validare a voturilor; niciunul dintre candidați nu a întrunit, în primul tur de scrutin, J plus unul din voturile considerate valabil exprimate, astfel că se impunea repetarea scrutinului.

Prin precizarea la acțiune, depusă la 9.04.2008, reclamanta a arătat că înțelege să cheme în judecată, în calitate de pârâtă, Camera de Comerț și Industrie Oltenia.

A mai precizat, în legătură cu obiectul pricinii, că solicită să se constate nulitatea procedurii de vot și a rezultatelor în baza cărora s-a validat - Turism - - prin în funcția de Președinte al.

La primul termen de judecată, reclamanta a depus o completare la acțiunea inițială, arătând că solicită constatarea nulității absolute a Hotărârii Adunării Generale a Reprezentanților Camerei de Comerț și Industrie Oltenia din data de 3.04.2008, constând în alegerea și validarea - Turism, prin reprezentantul său, dl., în funcția de Președinte al, așa cum este materializată în procesul verbal de ședință din 3.04.2008 al Adunării Generale al Reprezentanților și procesul verbal al Comisiei de numărare și validare a voturilor, întocmit în 7.04.2008, precum și repunerea părților în situația anterioară, în sensul refacerii procedurii de alegere a Președintelui.

În condițiile în care nu s-a respectat condiția votului majoritar, Hotărârea adoptată este exprimată fără consimțământul Adunării Generale a Reprezentanților, fiind incidente dispozițiile art.948 Cod civil.

S-a mai arătat că adoptarea hotărârii fără respectarea condiției votului majoritar, este contrară actelor constitutive, care stau, potrivit art.7 din Legea 335/2007, la baza organizării și funcționării Camerei de Comerț.

S-a mai invocat și lipsa dreptului de reprezentare a - SRL de către d-na, fiind încălcate dispozițiile art.13 alin.3 din Legea 335/2007 a Camerelor de Comerț din România.

A mai solicitat reclamanta constatarea nulității procesului verbal al Comisiei de numărare și validare a voturilor, întocmit în 7.04.2008, ca act juridic subsecvent întocmit în baza procesului verbal din 3.04.2008.

În cauză, pârâta a formulat întâmpinare, la data de 10 iunie 2008, solicitând respingerea acțiunii, motivând că dispozițiile Regulamentului nu pot fi avute în vedere, întrucât contrazic Statului; că reclamanta a fost prezentă la Adunarea Generală, a votat și nu formulat vreo opoziție în procesul verbal întocmit cu acea ocazie.

Pe cale de excepție, s-a invocat inadmisibilitatea acțiunii, față de dispozițiile OG 26/2000, care în art.23 prevede că doar asociații care nu au luat parte sau au votat împotrivă și au cerut să se insereze această opoziție în procesul verbal de ședință, pot ataca hotărârile Adunării Generale contrare legii.

S-a mai arătat că art.948 și art.5 civil nu sunt aplicabile în speța de față, nefiind vorba de vreo convenție; cu privire la participarea reprezentantului - SRL, s-a arătat că, pe de o parte, participarea acestei societăți a fost hotărâtă de Adunarea Generală a secțiunii industrie și agricultură, condusă tocmai de reprezentantul reclamantei, pe de altă parte, că fiind vot secret, chiar infirmându-se acest vot, rezultatul ar fi același.

A mai menționat pârâta că cele două instituții de drept invocate, respectiv anularea actului subsecvent și restitutio in integrum, nu-și au aplicabilitatea în cazul Adunării Generale a Reprezentanților, care are o reglementare proprie.

În ședința publică din 17 iunie 2008, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea depusă, arătând că nu sunt aplicabile dispozițiile OG 26/2000 și nici legea contenciosului administrativ; că, în lipsa unor dispoziții exprese în legea specială, se aplică codul civil, respectiv dispozițiile referitoare la actul juridic civil.

Pârâta a depus o completare la întâmpinarea formulată, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a - -, prin. A arătat că acesta este vicepreședintele Consiliului de Administrație a societății reclamante și, în această calitate, nu poate fi reprezentant în Adunarea Generală a, decât dacă este desemnat de Adunarea Generală a Asociaților sau de Consiliul de Administrație, cu procură specială, potrivit dispozițiilor art.13 alin.3 din Legea 335/2007.

În aceeași ședință, s-a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei, de către - Turism -, care a solicitat respingerea acțiunii.

Prin încheierea de ședință din acea dată, a fost admisă în principiu cererea de intervenție, față de dispozițiile art.49 și următoarele pr.civ. fiind conceptat - Turism -, în calitate de intervenient.

În apărare, pârâta a invocat, în ședința publică din 2 octombrie 2008, excepția lipsei calității procesuale active a - -, prin, excepția inadmisibilității acțiunii față de dispozițiile art.948 civil și excepția inadmisibilității, față de tardivitatea introducerii acțiunii, raportată la art.23 din OG 26/2000, excepții respinse de instanță, prin încheierea de ședință din 7 octombrie 2008.

Prin sentința civilă nr.18616/02.12.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta - -.

S-a constatat nulitatea absolută parțială a Hotărârii Adunării Generale a Reprezentanților Camerei de Comerț și Industrie Oltenia, din data de 3 aprilie 2008, în ceea ce privește alegerea și validarea președintelui Camerei de Comerț și Industrie Oltenia, astfel cum este materializată în procesul verbal de ședință din 3 aprilie 2008.

S-a constatat nulitatea absolută a procesului verbal al Comisiei de numărare și validare a voturilor, din data de 7 aprilie 2008 și a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la refacerea procedurii de alegere a președintelui Camerei de Comerț și Industrie Oltenia, cererea de intervenție în interesul pârâtei, formulată de intervenienta - Turism -.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță avut în vedere disp. art.20 din Statut care prevede că procedura de vot în Adunarea Generală respectă condiția votului majoritar al reprezentanților prezenți. Procedura de vot este însă detaliată în Regulament, care la art.16 punct "j" menționează că este ales președinte, candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi, dar nu mai puțin de J plus unu din numărul reprezentanților cu drept de vot deliberativ.

În ceea ce privește capătul de cerere ce vizează repunerea în situația anterioară, în sensul de a obliga pârâta la refacerea procedurii de alegere a președintelui, instanța l-a respins, întrucât principiul repunerii în situația anterioară este acea regulă de drept potrivit căreia tot ceea ce s-a executat în temeiul unui act juridic anulat trebuie restituit.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta, pârâta și intervenienta.

în motivarea apelului său, reclamanta - - a arătat că, în mod neîntemeiat, instanța nu a dispus refacerea alegerilor, deși a anulat actul juridic, iar anularea nu se confundă cu rezoluțiunea. De asemenea, apelanta a arătat că în mod nelegal s-a redus onorariul de avocat în cadrul cheltuielilor de judecată, față de complexitatea dosarului.

În motivarea apelurilor lor, pârâta Camera de Comerț și intervenienta - Turism au arătat că în mod greșit a fost soluționată, în sensul respingerii, excepția de tardivitate a introducerii prezentei acțiuni, în cauză fiind incidente dispozițiile completatoare privind OG nr.26/2000, la al doilea motiv de apel s-a arătat că acțiunea introductivă avea lipsuri, conform art. 112.civ Cod Penal și, deși s-a invocat excepția nulității acțiunii și a permis reclamantei să obțină nulitatea absolută pentru motive de nulitate relativă. Apelantele au invocat greșita respingere a excepției lipsei calității procesual active a reprezentantului - Turism, și participarea la vot a unui reprezentant al unei societăți care se află în procedura falimentului, iar în motivul al cincilea de apel, pârâta și intervenienta aduc critici interpretării date sistemului de vot.

Prin decizia civilă nr.239 din 10 aprilie 2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Dolja respins apelurile declarate de reclamanta - - C, apelanta-pârâtă CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE OLTENIA-C, și apelanta - intervenientă - TURISM -, împotriva sentinței civile nr. 18616/ 02 12 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Referitor la apelul formulat de reclamantă, instanța a reținut că instanța de fond are baza legală, respectiv art. 274 alin.3 Cod pr. civ, pentru a reduce onorariul avocatului în cauză, iar acțiunea reclamantei nu a fost admisă în întregime, deci sunt incidente și disp. art. 296 Cod pr. civ. Așadar, tribunalul a reținut că prima instanță a procedat corect pe acest aspect.

În legătura cu motivul 1 de apel, instanța a reținut că în cauză nu s-au confundat instituțiile rezoluțiunii și alte nulității și s-a aplicat corect principiul repunerii părților în situația anterioară. În acest sens, repunerea părților în situația anterioară s-a realizat prin desființarea actelor vătămătoare, aflate în interdependență și, în consecință, părțile se regăsesc în situația anterioară alegerilor. Cu toate acestea, tribunalul a considerat că obligarea pârâtei să organizeze noi alegeri nu este un efect al repunerii în situația anterioară, căci nu există o legătură suficientă, directă sau indirectă cu desființarea actului, pârâta fiind o forma asociativă, privată și fiind un aspect de oportunitate din partea acesteia, astfel cum corect a reținut și prima instanța.

Față de argumentele arătate, în baza art. 296.civ Cod Penal, instanța a respins apelul, ca nefondat.

Referitor la apelurile formulate de pârâta și intervenientă, instanța a reținut că nu pot fi primite.

În termen legal, considerându-se nelegale hotărârile pronunțate, s-a declarat recurs de către - - C, susținând că a fost rezolvat nelegal capătul de cerere privind repunerea părților în situația anterioară, prin refacerea procedurii de alegere a Președintelui și cu privire la reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate, Camera de Comerț și Industrie Oltenia C arătând că s-a rezolvat greșit excepția tardivității introducerii acțiunii față de dispoz. art. 23 din OUG 26/2000, excepția nulității acțiunii raportat la art. 112 pct. 4 Cod pr. civ. și excepția lipsei calității procesuale active a - -, greșita aplicare a art. 12 din Statutul Camerei de Comerț și Industrie Oltenia și alte motive legate de temeinicia hotărârii și intervenienta în interesul pârâtei Camera de Comerț și Industrie Oltenia C, - Turism -, invocând aceleași motive ca și pârâta recurentă.

În ședința publică de astăzi, recurenta Camera de Comerț și Industrie Oltenia Caa rătat că înțelege să renunțe la judecarea cauzei, în condițiile art. 246 Cod pr. civ. iar recurenta - - C, prin reprezentantul legal, a precizat că a rămas fără obiect primul motiv de recurs, având în vedere că a fost refăcută la data de 27.07.2009 procedura de alegere a Președintelui Camerei de Comerț și Industrie Oltenia, fiind menținut numai motivul legat de modul în care au fost acordate cheltuielile de judecată.

Criticile formulate nu sunt fondate.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată pe care instanța le-a acordat în cuantum de 10.000 lei, se constată că au fost respectate dispoz. art. 274 Cod pr. civ. raportat la art. 274 alin. 3 Cod pr. civ. și art. 296 Cod pr. civ. atât timp cât acțiunea reclamantei nu a fost admisă în întregime și raportat la valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat.

Față de precizările făcute în ședința publică de astăzi, urmează a se constata că primul motiv de recurs a rămas fără obiect, iar cel de-al doilea motiv de recurs este nefondat, situație ce atrage respingerea recursului ca neîntemeiat, conform art. 312 alin.1 Cod pr. civ. iar în ceea ce privește pe pârâta Camera de Comerț și Industrie Oltenia C se va face aplicarea art. 246 Cod pr. civ. și se va lua act de renunțare la judecata recursului.

Ținând cont că - Turism - este intervenientă accesorie în interesul pârâtei Camera de Comerț și Industrie Oltenia C, raportat la renunțarea la judecată a recursului formulată de către această pârâtă, urmează ca recursul declarat de intervenientă să fie respins ca neavenit, conform art. 56 Cod pr. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de renunțare la judecarea recursului formulat de recurenta pârâtă CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE OLTENIA C, cu sediul în C,-, jud. D împotriva deciziei civile nr.239 din 10 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr.18616 din 02 decembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-.

Respinge ca neavenit recursul declarat de intervenienta - Turism -, în favoarea pârâtei, împotriva acelorași hotărâri.

Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă - -

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Octombrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

-

Grefier,

Red. jud. -

Tehn.

2 ex./23.10.2009

Președinte:Nela Drăguț
Judecători:Nela Drăguț, Mariana Mudava, Mihaela Loredana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 1009/2009. Curtea de Apel Craiova