Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1014/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1014/R-CM
Ședința publică din 26 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
JUDECĂTOR 3: Georgiana
Judecător -
Grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII și INSTITUTUL NAȚIONAL AL MAGISTRATURII împotriva sentinței nr.154/F-CM din 4 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea lor.
CURTEA
Constată că, prin acțiunea formulată de data de 8 octombrie 2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Curtea de APEL PITEȘTI, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să-i oblige în solidar pe pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul Național al Magistraturii să recunoască hotărârile judecătorești pronunțate în contradictoriu cu ceilalți pârâți și, pe cale de consecință, să îi plătească drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu 1.04.2008 - până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și pe viitor, sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică începând cu 1.04.2008 și pe viitor, precum și creșterile salariale de 5% începând cu data de 1.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, de 2% începând cu 1.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și de 11% începând cu data de 1.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
A mai solicitat reclamanta să fie obligați aceiași pârâți să plătească aceste drepturi salariale actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii drepturilor și până la plata efectivă și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să fie obligat să aloce sumele necesare efectuării plăților drepturilor bănești.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că aceste drepturi i-au fost recunoscute prin hotărâri irevocabile pronunțate în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL PITEȘTI, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor și că, începând cu data de 1.04.2008, a fost numită în funcția de director adjunct al pe o perioadă de 3 ani, însă prin dispoziția secretarului-general al nr.166/24.07.2008 nu i-a fost recunoscut nici unul dintre sporurile câștigate în instanță.
În ceea ce privește sporul de 15%, reclamanta a arătat că prin legi speciale au fost recunoscute anumitor categorii de salariați sporuri pentru obligația de confidențialitate instituită în sarcina lor, însă un astfel de spor nu a fost acordat și magistraților, creându-se astfel o discriminare.
În legătură cu cel de-al doilea capăt de cerere, privind acordarea sporului de 50%, s-a arătat că dreptul la acest spor și după adoptarea nr.OG83/2000 a fost recunoscut prin decizia nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie obligatorie pentru instanțe, conform art.329 alin.3, iar reclamanta a prezentat pe larg considerentele deciziei pronunțate în recursul în interesul legii.
În ceea ce privește capătul din acțiune privind acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007, reclamanta a arătat că prin excluderea judecătorilor și procurorilor de la creșterile salariale acordate celorlalte categorii de personal din cadrul sectorului bugetar, s-a creat o discriminare.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, arătând că potrivit Legii nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii bugetul Institutului Național al Magistraturii este cuprins distinct în bugetul Consiliului Superior al Magistraturii, iar Președintele Consiliului Superior al Magistraturii are calitatea de ordonator principal de credite, ceea ce înseamnă că pârâtul Ministerul Justiției nu are nici o atribuție legată de drepturile salariale ale personalului încadrat la Institutul Național al Magistraturii.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Institutul Național al Magistraturii a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că sporul de confidențialitate de 15% și creșterile salariale cuvenite de nr.OG10/2007 au fost reglementate numai pentru anumite categorii de salariați expres menționate în cuprinsul acestora și nu se aplică și magistraților, iar art.47 din Legea nr.50/1996 care instituia sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% a fost abrogat.
La rândul său, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, arătând că între el și reclamantă nu există raporturi juridice de muncă, atribuții în angajarea și salarizarea acesteia având-o Ministerul Justiției.
A susținut pârâtul că rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este numai acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului general consolidat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și ai proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de Legea finanțelor publice nr.500/2002, iar creditele bugetare aprobate unor ordonatori principali de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. Mai mult, legea bugetului de stat nu poate fi modificată decât prin lege, fiind deci o problemă de legiferare, astfel că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu are nici un fel de atribuții.
De asemenea, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că hotărârile judecătorești invocate de reclamantă privesc numai părțile implicate, astfel că nu pot fi obligate terțe persoane la recunoașterea efectelor acestor hotărâri judecătorești.
A susținut pârâtul că sporul de 15% este strict reglementat numai pentru anumite categorii profesionale prin dispoziții legale exprese ce nu pot fi extinse și asupra magistraților, iar creșterile salariale reglementate de nr.OG10/2007 au fost instituite numai pentru categoriile de personal expres prevăzute în cuprinsul actului normativ.
A mai solicitat pârâtul respingerea capătului de cerere privind actualizarea drepturilor salariale, arătând că, potrivit art.1082 Cod civil, debitorul poate fi obligat la plata de daune interese, cu excepția situației în care neexecutarea nu-i este imputabilă, or în speță neacordarea acestor drepturi salariale se justifică prin faptul că legea nu le-a prevăzut și în favoarea magistraților, astfel că nu se poate reține o culpă a Consiliului Superior al Magistraturii.
Prin sentința nr.154/F-CM/4 noiembrie 2008, Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a admis acțiunea formulată față de reclamanta și a obligat pârâții Institutul Național al Magistraturii și Consiliul Superior al Magistraturii să plătească reclamantei următoarele drepturi salariale, începând cu data de 1.04.2008 la zi și pentru viitor, actualizate la data plății efective: sporul de confidențialitate de 15%, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% și creșterea salarială de 18% prevăzută de nr.OG10/2007.
A fost obligată pârâta Curtea de APEL PITEȘTI să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâților Ministerului Justiției și Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a analizat cu prioritate excepțiile invocate de pârât, reținând următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Justiției este fondată, deoarece prin prezenta acțiune s-a solicitat obligarea pârâților Institutul Național al Magistraturii și Consiliul Superior al Magistraturii la acordarea anumitor drepturi salariale, începând cu data de 1.04.2008, dată de la care reclamanta deține funcția de director adjunct al
Conform art.59 din Legea nr.317/2004, Ministerul Justiției gestionează numai bugetul pentru curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii, în timp ce bugetul Institutului Național al Magistraturii este cuprins distinct în bugetul Consiliului Superior al Magistraturii, al cărui președinte are calitatea de ordonator principal de credite.
S-a apreciat astfel că, în speță, calitate procesuală pasivă au, pentru capetele de cerere privind plata drepturilor salariale, numai pârâții și
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea a constatat că între acest pârât și eclamantă nu există raporturi juridice de muncă, atribuții privind salarizarea reclamantei având pârâții Institutul național al Magistraturii și Consiliul Superior al Magistraturii.
Potrivit art.131 alin.1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, ctivitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, însă onform prevederilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este numai acela de a elabora proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, onform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a reținut că reclamanta este judecător în cadrul Curții de APEL PITEȘTI, iar prin hotărârea nr.272/20.03.2008 a Consiliului Superior al Magistraturii a fost numită în funcția de director adjunct al Institutului Național al Magistraturii.
Instituția la care reclamanta a fost detașată a dispus salarizarea acesteia conform dispoziției nr.166/24.07.2008, prin care nu i-au fost acordate nici unul dintre drepturile salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni.
Referitor la capătul din acțiune prin care s-a solicitat sporul de confidențialitate de 15%, instanța s-a reținut că rt.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile .
În ceea ce privește dreptul intern, principiul nediscriminării este reglementat de dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare, precum și de nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care în art.1 alin.2 lit.e punct (i) garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Prin deciziile Curții Constituționale nr.818, nr.819, nr.820 și nr.821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1din nr.OG137/2000, redate mai sus au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală. Este interzisă orice discriminare și prin art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale (adoptate de Adunarea Generală a și ratificate de România în anul 1974), precum și prin art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr.30/1994).
De altfel, n interpretarea dispozițiilor art.14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Fredin c/, Hoffman c/, Scalambrino c/Italie, autres c/-, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă sau rezonabilă, ceea ce înseamnă că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
S-a apreciat astfel că este admisibilă acțiunea prin care reclamanta solicită plata sporului de 15% de confidențialitate.
În ceea ce privește fondul pretenției reclamantei privind plata acestui spor, s-a constatat că reclamantei, în calitate de judecător, i-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 și art.4 din Legea nr.303/2004 raportat la art.15 din Codul deontologic și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamantă implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind arestări, interpretări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art.18 lit. c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
Reclamanta se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal din unitățile bugetare.
Însă în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ, de natură salarială.
Prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanta a fost în mod evident și grav discriminată, deoarece s-a aflat în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
În concluzie, s-a apreciat ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se introduce un anumit spor doar pentru unele dintre categoriile socio-profesionale cărora le revine obligația de confidențialitate, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare pentru persoane aflate în situații comparabile.
Admiterea acțiunii și obligarea pârâților la plata acestui spor și pentru reclamantă reprezintă singura modalitate de eliminare a discriminării existente. Dacă nu ar exista o contraprestație a pârâților de plată a sporului salarial corespunzătoare îndeplinirii obligației sinalagmatice de confidențialitate, această din urmă obligație ar fi nulă absolut, fiind lipsită de cauză juridică.
În ceea ce privește sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, el a fost reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996, text în conformitate cu care "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin Decizia nr.XXI/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.5/2008 a fost admis recursul în interesul legii și s-a constatat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Deciziile pronunțate în recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată, în conformitate cu dispozițiile art.329 alin.3 Cod procedură civilă, motiv pentru care Curtea îi va obliga pe pârâții M și să plătească sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% reclamantei începând cu data de 1.04.2008.
Cu privire la capătul din acțiune prin care s-au solicitat creșterile salariale reglementate de nr.OG10/2007, instanța a constatat că prin acest act normativ au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar pe parcursul anului 2007, după cum urmează: 5% începând cu 1.01.2007, 2% începând cu 1.04.2007 și 11% începând cu data de 1.10.2007, toate procentele raportându-se la nivelul lunii anterioare.
Trebuie observat în primul rând că nr.OG10/2007 reglementează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal: 1. personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar; 2. personalul salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică. Rezultă că actul normativ nu are în vedere categoria magistraților.
Reclamanta se află însă în situație comparabilă cu persoanele la care se referă nr.OG10/2007, în sensul că este tot persoană salariată de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nu poate beneficia decât de acele creșteri salariale care îi sunt acordate prin acte normative. Aceste creșteri salariale care se acordă anual urmăresc acoperirea inflației pe o anumită perioadă.
Faptul că reclamanta a beneficiat de alte creșteri salariale în anii 2006 și 2007 (creșterea coeficienților de salarizare, sporul de vechime etc.) nu poate fi considerat un scop legitim, de vreme ce, așa cum am arătat, acordarea acelor indexări anuale are ca scop acoperirea inflației, în timp ce prin legile de salarizare a magistraților nu s-a urmărit un astfel de scop. Prin aceste legi de salarizare s-a urmărit într-adevăr creșterea veniturilor salariale ale magistraților (indemnizații), dar aceste legi sunt emise pentru o perioadă îndelungată, deci nu pot anticipa inflația, în timp ce legea de indexare este emisă pe o perioadă determinată, perioadă în care poate fi evaluată inflația.
Prin neacordarea acestor creșteri salariale s-a produs o discriminare, fără a se dovedi un scop legitim care să excludă categoria magistraților de la beneficul creșterilor salariale.
Instanța a concluzionat că acțiunea reclamantei este întemeiată astfel că a fost admisă, așa cum s-a arătat mai sus.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs în termen legal pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul Național al Magistraturii
În recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii se critică sentința instanței de fond, ca nelegală și netemeinică, întrucât acțiunea este întemeiată pe texte de lege care reglementează sporul de confidențialitate de 15% pentru alte categorii profesionale și a apreciat greșit că în cauză ar opera principiul nediscriminării, în raport de nr.OG137/2000, întrucât reclamanta se află într-o situație identică și nu doar comparabilă cu celălalt personal din unitățile bugetare care beneficiază de sporul de confidențialitate și creșterile salariale prevăzute de nr.OG10/2007.
Nu s-a avut în vedere că potrivit art.30 alin.3 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, categoriile de personal care beneficiază de acest spor se stabilesc prin ordin al președintelui consiliului.
Pe de altă parte potrivit nr.OG19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, sporul de 15% pentru păstrarea confidențialității se acordă pentru informațiile clasificate în funcție de documentele care atestă verificarea și acreditarea persoanei de a deține, de a avea acces și de a lucra cu informații clasificate.
Susținerile reclamantei sunt neîntemeiate pentru acordarea acestui spor, aceasta confundând informațiile clasificate cu secretul de serviciu și solicită instanței de a-i acorda drepturile respective în lipsa unui temei legal.
Față de aceste motive, solicită admiterea recursului și respingerea cererii formulate pentru acordarea acestui spor, cât și creșterile salariale prevăzute de nr.OG10/2007, ca nefondată.
Deși nu a fost motivat în drept recursul formulat, față de motivele invocate se constată că vizează nerespectarea legii, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În recursul declarat de Institutul Național al Magistraturii se critică sentința instanței de fond, ca nelegală și netemeinică, arătând că în ceea ce privește acordarea sporului de confidențialitate în cuantum de 15%, precum și a creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007, în mod greșit s-a apreciat că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, întrucât nu poate fi reținut argumentul potrivit căruia s-ar fi creat o discriminare între salarizarea funcționarilor publici și salarizarea judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție și reclamantă prin acordarea acestui spor.
Referitor la sporul de risc și solicitare neuropsihică în cuantum de 50%, în mod greșit s-a reținut că art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat.
Argumentul invocat de reclamantă, referitor la faptul că Legea nr.50/1996 ar fi fost o lege organică și nu putea fi abrogată printr-o simplă ordonanță de guvern, nu poate fi reținut, întrucât legile de salarizare ale magistraților, personalului din învățământ etc. privesc numai anumite elemente ale raporturilor de muncă și nu aspecte generale.
Față de motivele invocate, se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă.
Recursurile declarate de pârâți sunt nefondate.
Astfel, în recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul Național al Magistraturii se critică sentința instanței de fond, în sensul admiterii greșite a capetelor de cerere privind plata către reclamantă a sporului de confidențialitate de 15%, cât și a creșterilor salariale stabilite prin nr.OG10/2007 de 18%.
Analizând aceasta, se constată că reclamanta este judecător în cadrul Curții de APEL PITEȘTI, iar prin hotărârea nr.272/20 martie 2008 a Consiliului Superior al Magistraturii a fost numită în funcția de direct adjunct al Institutului Național al Magistraturii.
Potrivit art.58 (3) din Legea nr.303/2004, republicată, privind Statutul judecătorilor și procurorilor, în perioada detașării judecătorii și procurorii își păstrează calitatea de judecători sau procurori și beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru personalul detașat. Când salariul și celelalte drepturi bănești prevăzute pentru funcția în care este detașat judecătorul sau procurorul sunt inferioare, acesta își păstrează indemnizația de încadrare lunară și celelalte drepturi bănești.
Reclamanta-intimată a fost detașată la Institutul Național al Magistraturii pentru o perioadă de 3 ani, situație în care își păstrează în această perioadă indemnizația de încadrare lunară și celelalte drepturi bănești, între care se includ și drepturile salariale în litigiu.
Referitor la sporul de confidențialitate de 15%, se constată că prin art.26 din Codul muncii se instituie obligația de confidențialitate a oricărei persoane care prestează o muncă, aceasta fiind o clauză a raporturilor juridice de muncă care având caracter sinalagmatic presupune și obligația corelativă a unității bugetare de a plăti o contraprestație.
Așa fiind, obligația de confidențialitate este privită ca o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, recunoscută tuturor celor care prestează o activitate în temeiul unui raport juridic de muncă indiferent de felul acestui raport și al funcției deținute în concordanță cu principiile constituționale preluate de Codul muncii privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru un salariu egal, dreptul la un salariu pentru munca prestată, conform art.16 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituție, precum și art.5, art.6 și art.154 din Codul muncii.
Față de aceste considerații, este cert că reclamanta se află într-o situație comparabilă și chiar identică cu categoriile de personal din unitățile bugetare cărora li se acordă acest spor, discriminarea fiind evidentă, deși este de neadmis ca unul și același element constând în obligația de confidențialitate să producă efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare, funcție de apartenența la o categorie socio-profesională.
Sistemul de salarizare este guvernat de principiul egalității de tratament, potrivit art.154 din Codul muncii, diferențierea salariilor fiind posibilă numai în raport de nivelul studiilor, treptele și gradele profesionale, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, așa că nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă pentru excluderea reclamanților.
Prin urmare, aprecierea discriminării nu se face prin prisma criteriului socio-profesional, apartenența unei persoane de o anumită profesie nefiind motiv pentru includerea sau excluderea ei de la aplicarea sporului de confidențialitate care se acordă exclusiv funcție de obligația de confidențialitate, ce implică corelativ o contraprestație din partea celui căruia îi profită.
Dacă diferențierea salariilor se face în raport de nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, aceasta nu privește și sporurile salariale care se acordă în considerarea unor criterii specifice, în cauză, păstrarea confidențialității asupra datelor și informațiilor obținute în executarea obligațiilor de muncă.
Existența discriminării directe a reclamantei rezultă și din conținutul art.7 și art.29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
La fel, se grevează pe art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitatea de tratament în salarizare, fără nici o distincție, pe art.14 din Convenție, Protocolul 12 care interzice discriminarea și art.4 din Carta socială europeană revizuită care garantează dreptul la o salarizare echitabilă.
Referitor la acordarea creșterilor salariale prevăzute de Ordonanța Guvernului României nr.10/2007, se constată că prin nr.OG10/2007 au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar pe parcursul anului 2007, după cum urmează: 5% începând cu 1.01.2007, 2% începând cu 1.04.2007 și 11% începând cu data de 1.10.2007, toate procentele raportându-se la nivelul lunii anterioare.
Aceste creșteri salariale nu au fost însă acordate judecătorilor și personalului auxiliar, motivându-se că această categorie profesională a beneficiat de măriri salariale substanțiale în anii 2006 și 2007.
Art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă la sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. În acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.
Se constată de asemenea că nr.OG10/2007 reglementează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal: 1. personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar; 2. personalul salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică. Rezultă că actul normativ nu are în vedere categoria magistraților și personalului auxiliar.
Reclamanta se află însă în situație comparabilă cu persoanele la care se referă nr.OG10/2007, în sensul că este salariată de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nu poate beneficia decât de acele creșteri salariale care îi sunt acordate prin acte normative. Aceste creșteri salariale care se acordă anual urmăresc acoperirea inflației pe o anumită perioadă.
Față de scopul pe care indexările anuale îl au, respectiv acela de acoperire a inflației, ele trebuie acordate tuturor bugetarilor, nu numai unora dintre ei.
În aceste condiții, Curtea apreciază ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acordă indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariaților bugetari, creându-se astfel o discriminare între salariații bugetari.
Prin neacordarea acestor creșteri salariale s-a produs o discriminare, fără a se dovedi un scop legitim care să excludă categoria magistraților și a personalului auxiliar de la beneficul creșterilor salariale.
Institutul Național al Magistraturii critică sentința instanței de fond și sub aspectul acordării sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Analizând aceasta, se constată că acest spor a fost reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996, în conformitate cu care "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
În mod corect instanța de fond a apreciat că prin decizia nr.XXI/10 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a constatat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Cum deciziile pronunțate în recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată față de prevederile art.329 alin.3 Cod procedură civilă, în mod corect instanța a admis și acest capăt de cerere.
Față de cele arătate, recursurile formulate de pârâți împotriva sentinței instanței de fond sunt neîntemeiate și în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII și INSTITUTUL NAȚIONAL AL MAGISTRATURII împotriva sentinței nr.154/F-CM din 4 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanta, și pârâții CURTEA DE APEL PITEȘTI, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
, -,
Grefier,
Red./29.05.2009
GM/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Corina Pincu Ifrim, Georgiana
