Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 10347/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 10347
Ședința publică de la 02 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Moțățăianu
JUDECĂTOR 2: Doina Vișan
JUDECĂTOR 3: Marin Panduru
Grefier - -
**************
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârât TEATRUL, împotriva sentinței civile nr.2558 din 14.04.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu intimat reclamant și intimați intervenienți Sindicatul din Teatrul și Uniunea Județeană a Sindicatelor Democratice D, având ca obiect
drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile lipsind: recurent pârât TEATRUL,intimat reclamant, intimat intervenient SINDICATUL DIN TEATRUL C și intimat intervenient UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR DEMOCRATICE
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, că s-a solicitat de către intimat intervenient Sindicatul din Teatrul C în temeiul art 242 pr.civ, judecarea cauzei în lipsă.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Dolj prin sentința nr. 2558 de la 14 aprilie 2008 admis in parte acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Teatrul " I"
A admis in parte cererile de intervenție accesorie în interesul reclamantei formulate de Sindicatul din Teatrul C și Uniunea Județeană a Sindicatelor Democratice
A obligat pârâtul să achite reclamantei sporul de fidelitate de 15% din salariul de bază începând cu data de 08.02.2006 până la 14.04.2008.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că reclamanta este salariata unității pârâte cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată.
Potrivit art. 45 lit. f din Contractul colectiv de muncă nr. 197/ 8.02. 2006, unic la nivel de ramură cultură pe anii 2006 - 2008 "personalul cu o vechime neîntreruptă de 10 ani in oricare dintre instituțiile de cultură beneficiază de un spor de fidelitate de 15% din salariul de bază, care face parte din acesta, conform prevederilor legale".
De la intrarea in vigoare a acestui contract, care este data înregistrării, conform dispozițiilor art. 103 din contract și dispozițiilor art.25 din Legea 130/1996, în cazul de față data de 08.02.2006, în raport de data concretă de îndeplinire a condiției de vechime neîntreruptă de 10 ani, reclamantul ar fi trebuit să beneficieze de acordarea acestui spor de fidelitate de 15%.
Deși îndeplinea condițiile art. 45 lit. f, având in vedere că avea 10 ani vechime neîntreruptă in una din instituțiile de cultură, așa cum rezultă din carnetul său de muncă, totuși pârâta nu i-a acordat acest spor până in prezent încălcând prevederile contractului colectiv de muncă, precum și prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii potrivit cărora "angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă".
De asemenea a încălcat și prevederile art. 156 din Codul muncii potrivit cărora"salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor", salariul cuprinzând salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri așa cum prevede art. 155 din codul muncii.
In acest fel, a produs reclamantei un prejudiciu material constând in contravaloarea sporului de fidelitate de 15 % la salariul de bază, de la data intrării in vigoare a contractului colectiv de muncă, respectiv 08.02.2006 raportată și la data concretă de îndeplinire a condiției de vechime de 10 ani, până la zi, respectiv data pronunțării prezentei hotărâri, dată până la care s-a făcut dovada că pârâta a încălcat obligațiile ce-i reveneau și prevederile contractuale. După această dată nu se poate anticipa conduita angajatorului și nu se poate reține o încălcare a dispozițiilor legale sau contractuale.
Având în vedere prevederile art.269 din Codul muncii potrivit cărora " ngajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul" instanța a obligat pârâta să acopere prejudiciul produs reclamantei prin neacordarea sporului de fidelitate de 15%.
Cu privire la susținerea pârâtei că nu a putut acorda sporul de fidelitate deoarece contractul colectiv de muncă menționează că se acordă in condițiile legii și că legea de salarizare nu prevede acest spor instanța a înlăturat-o ca neîntemeiată, deoarece contractul colectiv de muncă constituie legea părților, are putere de lege intre părți, dispozițiile sale fiind obligatorii pentru acestea conform prevederilor art. 98 din contractul colectiv de muncă nr. 197/2006 și art 236 alin.4 din Codul muncii. Nu este necesar ca drepturile din Contractul colectiv de muncă să fie cuprinse și in lege pentru a fi aplicate. Legea stabilește un nivel minim de drepturi sub care nu se poate coborî, iar contractul colectiv de muncă poate prevedea și alte drepturi in plus.
Din aceleași considerente nu poate fi reținută de instanță nici susținerea pârâtei că sporul de fidelitate poate fi acordat abia de la intrarea in vigoare a Legii 353/2007 pentru aprobarea OG 21/2007, respectiv data de 01.09.2008, care prevede expres la art. 15 alin.3 că " la salariile de bază stabilite conform alin 1 se pot adăuga premii,stimulente precum și sporuri prevăzute de lege sau in contractele colective de muncă pe ramură, in limita bugetului aprobat".
Având in vedere că reclamanta a solicitat acordarea sporului de la 01.01.2006, precum și faptul că instanța consideră cererea întemeiată doar de la data intrării in vigoare a Contractului Colectiv de Muncă nr.197/2006 instanța admis in parte cererea și a obligat pârâta să-i plătească reclamantei sporul de fidelitate de 15% din salariul de bază de la 08 02 2006 până la data pronunțării hotărârii,08.04.2008.
De asemenea, instanța a admis în parte și cererile de intervenție accesorie in interesul reclamantei formulate de intervenienții Sindicatul din Teatrul C și de Uniunea Județeană a Sindicatelor Democratice D, in conformitate cu art. 49 Cod de procedură civilă și cu faptul că acțiunea principală este admisibilă doar in parte.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Teatrul " " C, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere un răspuns al, cel care a înregistrat contractul colectiv de muncă, și nici faptul că instituția este una bugetară, iar salariile reclamanților sunt stabilite prin lege.
mai arătat recurentul că, potrivit Legii nr. 130/1996 privind contractele colective de muncă, prin contractele colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor bugetare nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ce sunt stabilite prin lege.
De asemenea în art. 95 din respectivul contract colectiv de muncă se menționează că raporturile consiliului local cu teatru vor fi reglementate de către acesta.
Analizând recursul declarat, de către pârât, în raport de motivele invocate și de dispoz. art. 3041Cod pr.civilă se constată că este neîntemeiat și se va respinge avându-se în vedere următoarele considerente:
salariilor este o consecință a principiului constituțional potrivit căruia este garantat dreptul la negocieri colective în raporturile de muncă,în acest sens fiind dispoz. art. 41 alin.5 din Constituție ce au fost concretizate în Codul muncii prin dispozițiile art. 157 alin.1 - drept constituțional care prevede că salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau/ și colective între angajatori și salariați sau reprezentanții acestora.
În speță intimații - reclamanți sunt salariații pârâtei - recurente conform contractelor individuale de muncă depuse la dosar, contracte unde nu sunt stipulate clauze exprese referitoare la sporul de fidelitate în cuantum de 15 % din salariul de bază, astfel încât analiza legalității și temeiniciei pretențiilor salariale formulate în cauză se impune a fi efectuată prin prisma clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură cultură încheiat în perioada de referință, înregistrat sub nr. 197/8 februarie 2006 la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, întrucât dispoz. art. 241 alin.1 lit. d Codul muncii stipulează că se aplică tuturor salariaților încadrați la toți angajatorii din țară, clauzele contractului de muncă încheiat la nivel de ramură cultură.
În același sens dispoz. art.11 alin.1 din Legea 130/1996 prevede producerea efectelor juridice ale clauzelor contractului colectiv de muncă pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
Prin contractele de muncă încheiate la diferite nivele, partenerii sociali pot stabili clauze referitoare la formele de organizare a muncii sporuri pentru condiții deosebite sau speciale de muncă, spor pentru vechime în muncă și alte categorii de sporuri, respectiv sporul de confidențialitate aflat în discuție și prevăzut în dispozițiile art. 45 lit.f din contractul colectiv de muncă nr. 197/8 februarie 2006 unic la nivel de ramură cultură pe anii 2006-2008 care arată că "personalul cu o vechime neîntreruptă de 10 ani în oricare dintre instituțiile de cultură beneficiază de un spor de fidelitate de 15 % din salariul de bază, care face parte din acesta, conform prevederilor legale".
Dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Prin urmare, părțile cu respectarea acestor obligații firești au toată libertatea să negocieze și alte clauze, precum și alte drepturi superioare.
Prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură cultură pe anii 2006-2008, concluzionând în mod întemeiat că reclamanților li se cuvine sporul de fidelitate de 15 % din salariul de bază începând cu 8 februarie 2006, data intrării în vigoare a prevederilor acestei convenții ce constituie legea părților, indiferent de faptul că legea de salarizare nu prevede acest spor.
În acest sens s-au avut în vedere prevederile art. 98 din același contract colectiv de muncă; dispoz. art. 40 alin.2 lit.c și art. 236 alin.4 Codul muncii la care se adaugă prevederile art. 7 din Legea nr.136/1996 - prevederi ce stipulează faptul că, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților; că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
S-a concluzionat astfel că reclamanții sunt îndreptățiți de a li se acorda sporul de fidelitate conform prevederilor art. 98 din contractul colectiv de muncă nefiind necesar că aceste drepturi să fie prevăzute și în lege pentru a fi aplicate, în condițiile în care legea de salarizare stabilește un nivel minim de drepturi sub care nu se poate coborî iar contractul colectiv de muncă poate prevedea și alte drepturi în plus.
Este adevărat că dispoz. art. 12 din Legea 130/1996 prevăd faptul că salariații instituțiilor bugetare care încheie contracte colective de muncă nu pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale însă atâta vreme cât prin dispoz. art. 45 lit.f din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură cultură nr.197/8 februarie 2006, părțile au prevăzut acordarea sporului de fidelitate, clauza respectivă își produce efecte juridice câtă vreme nu a fost anulată.
În ceea ce privește înscrisurile depus la dosar de către recurentul- pârât se constată că nu schimbă situația de fapt și de drept reținută de către prima instanță, câtă vreme au fost depuse și în cadrul Tribunalului Dolj, acesta analizându-le și avându-le în vedere la pronunțarea hotărârii.
Față de cele arătate și în raport de dispoz. art. 32 Cod pr.civilă recursul declarat de pârâtul Teatrul " " C se privește ca nefondat și se va respinge, menținându-se hotărârea Tribunalului Dolj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul TEATRUL " " C, împotriva sentinței civile nr.2558 din 14.04.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații - intervenienți Sindicatul din Teatrul " ", Uniunea Județeană a Sindicatelor Democratice D și intimata - reclamantă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
04.12.2008
Red.jud.-
2 ex/AS
OPINIE SEPARATĂ.
Analizând recursul formulat se constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a admis acțiunea reținând în principal că sporul respectiv a fost prevăzut în CCM la nivel de ramură, că acest contract constituie legea părților și deci, trebuia respectat ca atare de către recurenta - pârâtă, nefiind necesar ca drepturile respective să fie cuprinse în lege.
Considerentele instanței de fond nu au un temei legal.
Este adevărat că Legea 130/1996, privind contractele colective de muncă, prevede că aceste contracte constituie legea părților, și deci clauzele sale trebuie respectate. Aceeași lege prevede însă la art. 12,că se pot încheia Contracte colective de muncă și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Ori, drepturile salariale ale reclamanților care sunt salariați ai unei instituții bugetare sunt stabilite prin OUG nr. 24/2000 și OG 3/2006. În aceste acte normative nu este prevăzut sporul de fidelitate cerut de către reclamanți.
Susținerea instanței de fond în sensul că nu trebuie să fie prevăzut în lege este de asemenea fără temei legal deoarece chiar în CCM invocat de către reclamanți se prevede că sporul respectiv se acordă în condițiile legii. Ori atât timp cât legea nu l-a prevăzut pretențiile reclamanților nu au un temei legal.
Legea 130/1996 mai prevede de asemenea că aceste contracte colective de muncă constituie legea părților dacă sunt încheiate în condițiile legii.
Ori, dacă s-ar admite așa cum susține instanța de fond că acel spor trebuie acordat chiar dacă nu este prevăzut în legea care reglementează salarizarea reclamanților, doar pentru că este prevăzut în CCM la nivel de ramură, acea clauză ar fi fost negociată cu nerespectarea legii, și deci nu ar putea constitui legea părților așa cum prevede însăși legea cadru și anume Legea 130/1996.
Constatând că, sentința atacată este una dată cu aplicarea greșită a legii, în baza art. 304 pct. 9 Cod pr. civ. rap.la art. 312 Cod pr. civ. va fi admis recursul și va fi modificată sentința în sensul respingerii acțiunii.
Judecător,
- -
Președinte:Ioana MoțățăianuJudecători:Ioana Moțățăianu, Doina Vișan, Marin Panduru
