Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 10636/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 10636

Ședința publică de la 08 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri

JUDECĂTOR 3: Lucian

Grefier

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA- GRUP împotriva sentinței civile nr.3537 din 19.05.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant, lipsind recurenta pârâtă SC SA- GRUP.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursului.

Intimatul reclamant a arătat că prin sentința recurată i-au fost acordat drepturile salariale cuvenite pentru orele suplimentare lucrate, iar motivele de recurs se referă la acordarea primelor de Paști și A solicitat respingerea recursului.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin actiune, petitionarul a chemat in judecata intimata SC SA B, solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligata intimata la plata sumelor cuvenite reprezentand drepturi salariale pentru orele suplimentare efectuate anterior datei de 1.09.2007, precum si actualizarea cu indicele de inflatie a acestora la data plății efective.

In motivare, s-a aratat ca petentul este salariatul societatii parate punct de lucru Zona de Tg-J, astfel cum rezulta din mentiunile cuprinse in carnetul de munca, iar în calitate de șofer a prestat mai multe ore activitate, ore care nu au fost plătite în conformitate cu dispozițiile CCM.

S-a aratat ca pe langa salariul de baza pentru munca prestata, salariatul urma sa beneficieze de toate drepturile recunoscute de Contractul Colectiv de Munca incheiat la nivel de societate, in conformitate cu prevederile contractului individual de munca, art. 3.

Contractul colectiv de munca incheiat la nivelul societatii prevedea la art. 168 al. 1 ca salariatii vor beneficia cu ocazia sarbatorilor de Paste si de C de cate o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de baza mediu pe SA.

Intimata a formulat intimpinare, prin care a solicitat respingerea actiunii formulata de petent, pentru urmatoarele motive:

Incepand cu anul 2003 in contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariatilor prin CCM, reprezentantii societatii si cei ai au convenit ca pentru toti salariatii, plata orelor suplimentare sa fie incluse în salariul de bază, măsură menținută și după anul 2003.

Cu ocazia negocierilor colective din anul 2005 prevederile CCM au fost modificate si s-a mentionat ca noua reglementare sa prevada cu certitudine faptul ca operatiunea includerii drepturilor salariale mentionate in salariul de baza nu a avut aplicabilitate limitata doar pentru 2003 ci continua sa produca efecte si in anii urmatori.

Prin decizia nr. 3793/18.06.2007 ( Anexa nr. 5) Comisia Paritara a confirmat intentia partilor cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecarui salariat in salariul de baza, atat pentru 2003 cat si pentru anii urmatori.

De asemenea, Comisia Paritara a adoptat la data de 31.08.2007 decizia nr. 5140/2007 prin care s-a confirmat faptul ca intentia reala a partilor semnatare ale CCM a fost ca incepand cu 2003, suplimentarile salariale prevazute la al. 1 al art. 168 sa fie incluse in salariul lunar de baza al salariatilor precum si ca incepand cu 2003, partile au inteles ca art. 168 al. 1 ramas fara obiect, luand in considerare faptul ca primele nu mai erau individualizate in mod distinct.

S-a mai aratat ca avand in vedere dispozitiile art. 9,14,30 din Legea nr. 130/1996 cat si punctul de vedere exprimat de catre reprezentantii celor doua parti, rezulta ca fiecaruia dintre salariati ii este opozabila atat reglementarea continuta de CCM cat si interpretarea oferita de catre Comisia Paritara.

Intimata a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune in baza art. 283 al. 1 din Codul muncii, motivand ca drepturile salariale cerute sunt pentru anii 2004, 2005, 2006.

Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului la actiune, instanta urmeaza sa inlature apararea intimatei, apreciind ca sub aspectul acordarii drepturilor salariale de orice natura ( rezultate din contractele colective sau individuale de munca) sunt incidente prevederile art. 283 al.1 lit. c din Codul muncii, actiunea fiind supusa prescriptiei extinctive de trei ani si nu aceleia invocata de catre intimata si prevazuta la art. 283 al. 1 lit. e din Codul muncii.

La solicitarea petentului, instanța a încuviințat efectuarea în cauză a unei expertize contabile, fiind numit, prin încheiere de ședință din 18.02.2008, expert.

Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 3537 din 19 mai 2008 admis acțiunea formulată de petentul și a obligat intimata SC"" SA B la plata drepturilor bănești cuvenite pentru perioada 2004 - 2007, reprezentând ore suplimentare, inclusiv ore de noapte în sumă brută de 31859,97 lei, ce va fi actualizată în raport de indicele de inflație de la data datorării la data plății efective pentru acoperirea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a neachitării drepturilor bănești la scadență.

Potrivit art. 168 al. 1 din CCM la nivelul SA pe anul 2004: "Cu ocazia sarbatorilor de Paste si C salariatii SNP SA vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de baza mediu pe SNP SA. Cu minim 15 zile inainte de fiecare eveniment pentru care se acorda suplimentarile vor incepe negocierile cu in vederea stabilirii valorii concrete, modalitatii de acordare, conditiilor, criteriilor si beneficiarilor."

La aliniatul 2 al art. 168 din CCM/2004 s-a mentionat ca:" Pentru anul 2003 suplimentarile de la alin. 1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecarui salariat, conform modalitatii si in conditiile negociate cu."

Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2005 mentine textul al. 1 al. art. 168 aducand o modificare de continut aliniatului 2 in sensul consemnarii ca:" in anul 2003 suplimentarile salariale de la al. 1 al prezentului articol au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat."

Acelasi text se regaseste in ultima forma mentionata in CCM pe anul 2006. In fine, pentru anul 2007 textul pastreaza acelasi continut ca in contractele precedente.

Prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 se arata ca " partile semnatare confirma faptul ca in redactarea art. 168 al. 1 si 2 la momentul negocierilor colective vointa comuna a partilor a fost aceea ca incepand cu anul 2003 primele de Paste si de C sa fie introduse in salariile de baza ale fiecarui angajat."

Prin " Nota asupra precizarii situatiei primelor de Paste si de C prevazute in art. 168 din CCM al SA " din data de 31.08.2007 si semnata de reprezentanti ai patronatului si federatiei sindicale, se da o interpretare textului in discutie " potrivit vointei partilor la semnarea contractului".

Conform art. 1 al. 1 din Legea nr. 130/1999, contractul colectiv de munca este conventia incheiata intre patron sau organizatia patronala pe de o parte si salariati, reprezentati prin sindicate ori prin alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca."

Art 31 din Legea nr. 130/1999 dispune ca poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de munca pe parcursul executarii lui in conditiile legii, ori de cate ori partile convin acest lucru. Modificarile aduse contractului colectiv de munca se comunica in scris organului la care se pastreaza si devin aplicabile de la data inregistrarii sau la o data ulterioara, potrivit conventiei partilor.

Conform art. 236 al. 4 din Codul muncii, contractele colective de munca, incheiate cu respectarea dispozitiilor legale constituie legea partilor.

Normele enuntate subscriu asadar contractele colective de munca (in egala masura ca si contractele individuale de munca) vointei partilor semnatare, raportand aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral.

Legea statueaza in sensul ca dispozitiile contractului colectiv de munca reflecta vointa partenerilor sociali, care insa trebuie sa se manifeste intotdeauna in conformitate cu prevederile legale.

Astfel, textul art. 31 din Legea nr. 130/1999 cuprinde o norma permisiva, care da posibilitatea modificarii clauzelor contractului colectiv de munca ori de cate ori partile convin acest lucru, dar cu precizarea formalitatilor care trebuie indeplinite pentru a da eficienta unor astfel de modificari.

Textul reia un principiu de baza aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale in sensul ca ele pot fi modificate potrivit acordului de vointa al partilor dar numai pana la momentul incetarii efectelor acestuia.

In acelasi sens si contractul colectiv de munca poate fi modificat de parti doar pe parcursul executarii lui, interpretarea si reformarea continutului unei clauze urmand sa isi produca efecte pana la momentul incetarii efectelor contractului.

In speta, astfel cum rezulta din situatia de fapt, apararea facuta de societatea intimata a vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse in art. 168 al. 1 si 2 din CCM la nivel de unitate, realizata dupa momentul incetarii efectelor fiecarui contract colectiv de munca anual si in totala contradictie cu textul neechivoc al prevederii.

Astfel, art. 168 al. 2 prevazut in fiecare din aceste contracte ca suplimentarile de la art. 1 au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul ca aceleasi drepturi nu au fost incluse in salariul de baza al angajatilor si pe anul in curs, cata vreme s-a mentinut in acelasi timp si textul al. 1.

Pe de alta parte, partile nu au consemnat in contractul colectiv de munca pe anii 2005 si 2006 faptul ca aceleasi suplimentari salariale au fost incluse in salariile de baza pe anii precedenti, o asemenea interpretare fiind facuta abia in 2007.

S-a reținut, astfel, ca interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost incheiat contractul si cu incalcarea dispozitiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999 (prin acte neinregistrate la directia teritoriala de munca) nu poate produce efecte care sa inlature continutul explicit al prevederii invocate.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta SC"" SA, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În motivele de recurs, recurenta invocă greșita respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune, cu motivarea că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente dispoz. art. 283 al.1 lit.c, din Codul muncii, deși suplimentările salariale au fost solicitate în temeiul 2004, 2005, 2006, 2007, astfel că acțiunea este supusă termenului de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.

Cu referire la fondul cauzei, recurenta arată că greșit fost admisă în parte acțiunea, fără să se precizeze cum s- ajuns la sumele pe care pârâta a fost obligată să le plătească petentului, aceasta limitându-se la a se conforma concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză.

Că instanța ar fi trebuit să stabilească dacă sumele pe care reclamatul le solicită, au fost sau nu plătite, ele fiind incluse în CCM-ul pe anul respectiv.

Soluția instanței de fond este greșită, deoarece în anul 2003, primele de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conf. art. 168 al. 2 din CCM, iar această creștere salarială a fost menținută și în anii 2004-2007, așa cum rezultă și din decizia Comisiei Paritare înregistrată 5140/31.08.2007 din care rezultă expres intenția reală a părților semnatare a CCM.

Cu adresa nr. 29119/12.11.2007 s-a făcut dovada evoluției salariului mediu de bază pe în intervalul anilor 2003-2007 și din care rezultă că aceste creșteri salariale nu au făcut obiectul unor negocieri între Patronat și, ci se datorează adăugării lunare a cotei părți din suma rezultată însumând cele 2 prime și împărțite la 12, în acest sens intimații au încasat în fiecare an salarii mai mari decât în anii anteriori, pentru că salariu de bază includea în fiecare an primele de paști și de

Instanța de fond a fost lipsită de rol activ, deoarece în cauză se impunea efectuarea unei expertize contabile pentru a lămuri aceste aspecte privind salarizarea recurentului în raport de suplimentările salariale solicitate.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:

Obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit plata drepturilor salariale corespunzătoare pentru orele suplimentare prestate de reclamant în favoarea pârâtei și pentru orele lucrate în timpul nopții.

Asupra acestei cereri s-a pronunțat și instanța de fond, obligând pârâta la plata sumei de 31859,97 lei reprezentând drepturi bănești cuvenite pentru perioada 2004- 2007 pentru orele suplimentare și pentru orele prestate în timpul nopții.

Motivele de recurs nu se referă la obiectul cererii de chemare în judecată, vizând exclusiv chestiuni legate de suplimentările salariale acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, ceea ce nu a făcut obiectul judecății.

Potrivit rt. 129 din Codul d e procedură civilă, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului.

Este adevărat că sentința a fost motivată greșit, prin referire la suplimentările salariale acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, însă eroarea instanței cu privire la considerentele expuse nu exclude obligația recurentului de a urmări desfășurarea procesului și de a motiva recursul ca atare.

Câtă vreme recurentul nu a invocat în recurs critici legate de modul de soluționare a cauzei sau privind conținutul sentinței recurate raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, Curtea nu le poate analiza din oficiu, nefiind motive de ordine publică.

Pentru considerentele expuse, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează să îl respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta SC SA- GRUP împotriva sentinței civile nr.3537 din 19.05.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 2008

Președinte,

- ---

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red. jud.

2 ex/29.12.2008

fond:

Președinte:Manuela Preda Popescu
Judecători:Manuela Preda Popescu, Ioana Bodri, Lucian

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 10636/2008. Curtea de Apel Craiova