Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1086/2009. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 1086/

Ședința publică de la 07 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Camelia Juravschi

JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu

JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță

Grefier - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanții, -, G, -, -, G, -, V, G, precum și a recursului declarat de pârât Orașul prin Primar, împotriva sentinței civile nr.1119/M din 29.06.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 1 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 7 octombrie 2009.

CURTEA

Constată că prin sentința civilă nr. 1178/2009, Tribunalul Brașova dispus următoarele:

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului B, invocată de acest pârât prin întâmpinare.

A admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții:, -, G, -, -, G, -, Vrana, HG toti cu domiciliul ales la cabinet avocat, situat in Mun. B, nr. 47, -.5, cam. 512, jud. B in contradictoriu cu paratii: 1. SCOALA GENERALA NR. 2 cu sediul in loc.,-, jud. B; 2. SCOALA GENERALA NR. 1 cu sediul in loc., str. -, nr. 131, jud. B; 3. SCOALA GENERALA NR. 3 cu sediul in loc.,-, jud. B; 4. SCOALA GENERALA, cu sediul in loc.,-, jud. B; 5. ORAȘUL PRIN PRIMAR, cu sediul în loc., str. -, nr. 21, jud.B și 6. COMUNA PRIN PRIMAR și, în consecință:

A obligat pârâții să calculeze și să plătească reclamanților personal didactic și didactic auxiliar, drepturile salariale cuvenite fiecăruia, având în vedere salariul de bază prevăzut de OG 11/2007, dar nu mai puțin de salariul de bază prevăzut prin CCM unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, începând cu data de 01.01.2007 sau de la data angajării pentru reclamanții angajați ulterior acestei date și în continuare, cu excepția perioadelor în care beneficiarii au avut contractul de muncă întrerupt, suspendat sau încetat.

A obligat pe pârâți să calculeze și să plătească reclamanților personal nedidactic drepturile salariale cuvenite având în vedere salariul de bază prevăzut de OG 10/2007, dar nu mai puțin de salariul de bază prevăzut prin CCM unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, începând cu data de 01.01.2007 sau de la data angajării pentru reclamanții angajați ulterior acestei date și în continuare cu excepția situațiilor când au avut contractul de muncă întrerupt, suspendat, încetat.

A obligat pe pârâți să majoreze salariul de bază al reclamanților personal nedidactic astfel:

- cu 2% față de nivelul lunii martie, pentru perioada 1 aprilie 2007 - septembrie 2007;

- cu 11% față de nivelul lunii septembrie 2007, pentru perioada 1 octombrie 2007 - decembrie 2007; cu excepția situațiilor când au avut contractul de muncă întrerupt, suspendat, încetat.

A obligat pe pârâți să calculeze și să plătească reclamanților drepturile precizate mai sus, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data nașterii drepturilor și până la data plății efective, pentru fiecare lună în parte.

A obligat pe pârâți să calculeze și să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând prima de vacanță pentru anii 2007, 2008, 2009 actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data nașterii drepturilor și până la data plății efective, cu excepția situațiilor când au avut contractul de muncă întrerupt, suspendat, încetat.

A obligat pe pârâți să calculeze și să plătească reclamanților pensionari:, G, și, ce s-au pensionat în perioada 2007 - 2009 la vârsta standard, o indemnizație de cel puțin un salariu de bază, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data nașterii acestora și până la data plății efective.

A obligat pe pârâții nr. 1 - 4 să efectueze în carnetele de muncă ale reclamanților angajați ai acestora modificările salariale cuvenite conform mențiunilor de mai sus.

A respins ca fiind neîntemeiat petitul privind obligarea pârâților la plata primei de vacanță pe anul 2006.

A respins cererea reclamanților pensionari, G, și, având ca obiect obligarea pârâtei ȘCOALA GENERALĂ NR. 2 să efectueze modificările salariale cuvenite în carnetele de muncă ale acestora.

A respins acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Școlar Județean B cu sediul in Mun. B, nr. 52, jud. B, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesual pasive.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Instanța a apreciat ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Scolar al Judetului, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:

Intre reclamanți si Inspectoratul Scolar al Judetului B nu exista raporturi juridice de munca.

Inspectoratul Scolar al Judetului B nu are atributii in ceea ce priveste calculul si acordarea drepturilor salariale solicitate de reclamanți.

Finanțarea unităților de invățământ preuniversitar de stat nu se face prin inspectoratele școlare, ci din bugetele locale ale unitatilor administrativ teritoriale, conform art. 13 din nr.OUG 32/2001.

In consecinta, instanta a admis xcepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Scolar al Judetului B și a respins acțiunea reclamanților formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca urmare a admiterii excepției.

Pe fondul cauzei, instanța a constatat că reclamanții au calitatea de personal didactic, personal didactic auxiliar, respectiv personal nedidactic, în cadrul unităților pârâte.

Prin nr.OG 11/2007 s-au majorat salariile de bază ale personalului didactic din învățământ, iar prin nr.OG 10/2007 s-au majorat salariile de bază ale personalului nedidactic, prin modificarea valorii coeficientului de multiplicare.

Aceste acte normative prevăd valoarea coeficientului de multiplicare pentru cele trei etape de creșteri salariale, precum și coeficienții de multiplicare detaliați pe cadre didactice, vechime în învățământ și funcție didactică, precum și pentru personalul nedidactic.

Totuși, astfel cum au învederat reclamanții, prin aplicarea acestor coeficienți de multiplicare, salariul la care s-ar ajunge ar putea fi mai mic decât salariul minim prevăzut prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, care are forță obligatorie pentru toți angajații din aceeași ramură din țară.

Vazand si prevederile art. 241 alin. l din Codul Muncii care stipuleaza ca, contractul colectiv la nivel judetean produce efecte obligatorii asupra tuturor salariatilor incadrati la toti angajatorii din judet, vazand prevederile art. 8 alin. 2 din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007 - 2010, care stipuleaza ca in raporturile de munca dintre angajat si angajator se aplica cu prioritate reglementarile mai favorabile salariatului, indiferent ca acestea se gasesc in contractele colectiv de munca sau in reglementarile legale, acestea completandu-se reciproc, rezulta ca solicitarile reclamantilor sunt temeinice si legale.

Cum pentru angajați, se aplică întotdeauna norma legislativă cea mai favorabilă, în privința primului petit, acțiunea promovată de reclamanți fiind întemeiată a fost admisă în sensul că pârâții au fost obligați să calculeze și să plătească reclamanților personal didactic și didactic auxiliar drepturile salariale cuvenite fiecăruia, având în vedere salariul de bază prevăzut de nr.OG 11/2007, dar nu mai puțin de salariul de bază prevăzut prin CCM unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, începând cu data de 01.01.2007 sau de la data angajării pentru reclamanții angajați ulterior acestei date și în continuare, cu excepția perioadelor în care beneficiarii au avut contractul de muncă întrerupt, suspendat sau încetat.

Pentru identitate de rațiune, instanța a obligat pârâții să calculeze și să plătească reclamanților personal nedidactic drepturile salariale cuvenite, având în vedere salariul de bază prevăzut de nr.OG 10/2007, dar nu mai puțin de salariul de bază prevăzut prin CCM unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, începând cu data de 01.01.2007 sau de la data angajării pentru reclamanții angajați ulterior acestei date și în continuare cu excepția situațiilor când au avut contractul de muncă întrerupt, suspendat, încetat.

Date fiind prevederile nr.OG 10/2007, prin care se arată coeficienții de majorare a salariului personalului nedidactic, cu 2%, respectiv 11%, instanța a admis si acest capăt de cerere al reclamanților personal nedidactic, obligând pârâții sa majoreze salariul de baza al acestora in felul următor:

- cu 2% față de nivelul lunii martie, pentru perioada 1 aprilie 2007 - septembrie 2007;

- cu 11% față de nivelul lunii septembrie 2007, pentru perioada 1 octombrie 2007 - decembrie 2007.

Cu privire la petitul prin care se solicită acordarea primelor de vacanță aferente anilor 2006 - 2009, instanta a constatat ca acesta este intemeiat in parte.

Pentru anii 2007, 2008 și 2009 cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata primei de vacanță este intemeiată, intrucat acest drept este stipulat in art. 37 lit. g) din CCM Unic la nivel de ramura invatamant 2007-2008.

Nu este insa justificată cererea de plata a primei de vacanță pe anul 2006 intrucat nu exista un temei juridic pentru acordarea acesteia.

Astfel, pentru acest an nu s-a incheiat un CCM Unic la nivel de ramura pentru acordarea acestui drept iar CCM Unic la nivel national pe anii 2005-2006 nu prevede acest drept.

de aceste considerente, instanța a obligat pe pârâtă să calculeze și să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând prima de vacanță pentru anii 2007, 2008, 2009 sau de la data angajării pentru reclamanții angajați ulterior. Instanța a respins petitul privind plata primei de vacanță pe anul 2006 ca neintemeiat.

În ceea ce privește îndemnizația acordată reclamanților pensionari enumerați la filele nr. 8 - 9 ale dosarului, respectiv reclamanții, G, și, toți foști angajați ai pârâtei Școala Generală nr. 2, instanța reține că, potrivit art. 37 lit. e) din Unic la Nivel de de Învățământ - 2007/2008, salariații care se pensionează la vârsta standard primesc o îndemnizație de cel puțin un salariu de bază. Câtă vreme pârâții nu au probat plata acestor drepturi salariale, având în vedere art. 287 din Codul Muncii, instanța a apreciat ca fiind întemeiate aceste pretenții.

În ceea ce privește cererea de obligare a pârâților angajatori de a efectua modificările mențiunilor în carnetul de muncă relative la drepturile salariale recunoscute prin prezenta hotărâre, aceasta este fondată numai cu privire la reclamanții angajați încă, potrivit art. 1 din Decretul nr. 92/1976. Deoarece carnetele de muncă se păstrează și se completează de către angajator, potrivit art. 3 și 4 din același act normativ, reclamanții pensionari, nemaiavând calitatea de angajați nu pot solicita efectuarea acestor mențiuni în carnetul de muncă de la pârâții de Pentru a valorifica aceste creșteri salariale în raport cu drepturile de pensie, reclamanții pensionari urmează a depune prezenta sentință civilă sau adeverințe cu privire la drepturile salariale ce fac obiectul cauzei emise de fostul angajator, la Casa Județeană de Pensii.

În ceea ce privește petitul referitor la actualizarea sumelor acordate, instanța a constatat că acesta este întemeiat, deoarece prin neplata acestor drepturi de natura salarială s-a creat un prejudiciu constând in diferenta de valoare ca urmare a inflației, precum si in lipsa de folosință a banilor. Dobânzile sunt daune interese moratorii si reflecta prejudiciul suferit ca urmare a neexecutarii la termen a obligatiei de plata a unei sume de bani. Dobânzile sunt datorate din momentul scadenței fiecărei sume lunare si până la plata efectiva a acestora și trebuie acordate pentru acoperirea prejudiciului constand in lipsa de folosinta a banilor pe perioada menționată, având în vedere prevederile art. 1082 și art. 1084.civ. sumei cu rata inflatiei reprezinta un mijloc de reparare a prejudiciului efectiv suferit, in vreme ce dobanda legala reprezinta beneficiul nerealizat. Actualizarea prin aplicarea indicelui de inflatie se justifica prin necesitatea corelarii salariului de care reclamantul ar fi beneficiat la momentul la care acesta era datorat de catre angajator si salariul de la momentul la care aceste sume de bani intră efectiv in patrimoniul beneficiarului pentru a nu se diminua puterea de cumparare.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții și pârâtul Orașul prin primar, criticând sentinta pentru nelegalitate și netemeinicie.

Se susține, de către reclamanți, ca instanța de fond, in mod eronat a dispus pentru personalul didactic si didactic auxiliar majorarea coeficientului de ierarhizare a salariului până la nivelul salariului minim prevăzut de CCM 2007-2010, fără să dispună aplicarea coeficienților asa cum au solicitat reclamanții prin acțiunea introductivă. Punând în executare o astfel de sentință s-ar ajunge la un dezechilibru al salariilor in funcție de vechimea în învățământ. Un profesor debutant ar ajunge sa aibă un salariu egal cu al unui profesor cu 5-10 ani vechime.

Deși instanța de fond a aplicat norma mai favorabilă, respectiv dispozițiile CCM, nu a acordat și majorările corespunzătoare. Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii în integralitate a pretențiilor de la primul petit.

În drept invocă dispozițiile art. 304 indice 1.pr. civ.

Prin motivele de recurs formulate de pârât este reiterată excepția lipsei calității procesuale a acestei instituții pe considerentul că în baza legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale acesta are doar calitatea de a vira sumele aprobate de către DGFP B către ordonatorul terțiar de credite.

Analizând motivele de recurs, si totodată analizând sentința prin prisma art. 304 indice 1.pr. civ, instanța constata ca recursul este fondat, însă nu se impune modificarea sentinței așa cum solicită recurenții, ci casarea sentinței, motivele de recurs invocate conducând instanța de recurs la concluzia ca instanța anterioara nu a analizat cauza in fond, abătându-se de la pretențiile cu care a fost sesizata, fiind aplicabile dispozițiile art.312 alin 5.pr. civ si art. 312 alin 3 teza a II-a pr. civ.

Astfel, reclamanții au solicitat plata diferențelor salariale dintre salariul de baza acordat si salariul de baza cuvenit daca s-ar fi luat in calcul coeficienții de multiplicare prevăzuți de 2007-2010, iar instanța de fond a obligat la "plata drepturilor salariale având în vedere salariul de baza prevăzut de OG11/2007, dar nu mai puțin de salariul de baza prevăzut de CCM unic la nivel național pentru 2007-2010".Deși reclamanții au solicitat aplicarea directă a coeficienților de multiplicare recunoscuți prin CCM la nivel național pe 2007-2010, instanța recunoaște aplicarea atat dispozițiilor speciale ce reglementează coeficienții de multiplicare a acestor categorii de salariati bugetari, dar si a normelor generale în materie.

Se impune casarea sentinței în întregime, pentru a asigura o judecata legala si temeinica a pretențiilor reclamanților astfel cum au fost formulate, instanța de fond urmând a administra probe, in sensul dovedirii vechimii si calității de personal didactic si nedidactic a reclamanților, dispoziția instanței de fond fiind nelegală si sub aspectul obligării pârâților la plata drepturilor salariale câtre toți reclamanții in funcție de coeficienții de multiplicare prevăzuți doar de OG11/2007, deși, pentru personalul nedidactic coeficienții de multiplicare cunosc o altă reglementare, respectiv prin OG10/2007.

Instanța de fond face referire în considerentele sentinței la majorarea în favoarea personalului nedidactic a salariului de baza cu 2% de nivelul lunii martie 2007, cu 11% de nivelul lunii septembrie, însă nu a administrat nicio probă pentru a verifica daca aceste majorări se cuvin cu adevărat, daca nu au fost deja acordate. Acest aspect va fi avut în vedere la rejudecare, urmând a se administra probe in acest sens.

De altfel, la rejudecarea în fond a cauzei, în soluționarea pretențiilor reclamanților așa cum au fost formulate la primul petit, instanța va verifica aplicabilitatea reglementarilor legale cu privire la acordarea coeficienților de multiplicare,( OG10/2007, OG11/2007, C:C: la nivel național pe 2007-2010), raportul dintre norma speciala si norma generala în cauză (art. 12 al 1 din legea 130/1996 față de disp. art. 48 alin. 2 din legea 128/1997).

de cele ce preced, instanța în temeiul art. 312 alin 5.pr. civ si art. 312 alin 3 teza a II-a pr. civ. va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul reclamanților, -, G, -, -, G, -, V, G, precum și recursul declarat de pârâtei Orașul prin primar împotriva sentinței civile nr. 1178/15.07.2009 a Tribunalului Brașov pe acre o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 07 Octombrie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red CS /21.10.2009

Dact AG 13.11.2009/ 64 ex

Jud fond N /C

Președinte:Camelia Juravschi
Judecători:Camelia Juravschi, Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1086/2009. Curtea de Apel Brasov