Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1092/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1092/R-CM
Ședința publică din 09 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
JUDECĂTOR 3: Florina
Judecător -
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII ȘI, împotriva sentinței civile nr.368/CM din 18 februarie 2009, pronunțate de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns profesor în calitate de lider pentru Sindicatul Învățământului Preuniversitar Muntenia, în numele intimatei-reclamante, în baza delegației depuse la dosar, lipsind recurentul-pârât și intimații-pârâți.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că nu sunt cereri prealabile.
Reprezentantul intimaților-reclamanți depune la dosar întâmpinare însoțită de decizia nr.423/R-CM din 18 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr-.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul intimatei-reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de Tribunalul Argeș, pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată că prin acțiunea înregistrată la data de 26.02.2008, pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanta, reprezentată de Sindicatul Învățământ Preuniversitar "Muntenia" a chemat în judecată pe pârâții Orașul C - prin primar, Centrul Bugetar Liceal Pedagogic I, Grădinița cu Program Prelungit nr.2 C, Inspectoratul Școlar al județului A, Ministerul Educației Cercetării și T, în prezent Ministerul Educației Cercetării și, Ministerul Economiei și Finanțelor, în prezent Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Consiliul Județean A, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea muncii prestate cu 2 ore suplimentar față de norma didactică începând cu octombrie 2003, actualizate cu indicele de inflație la data efectuării plății. A mai solicitat reducerea normei didactice de predare cu două ore, efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetele de muncă și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, arată reclamanta, este încadrată în funcție didactică la Grădinița cu Program prelungit nr.2
Potrivit art. 45 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, personalul didactic de predare și instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Cu toate că norma didactică a personalului didactic din învățământul primar se stabilește pe clasă sau clase simultane și nu pe ore, fără a se distinge între tipul de învățământ sau funcția didactică de predare și de instruire practică, art.45 alin.1 instituie beneficiul reducerii normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, impunând două condiții: o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic
Precizează reclamanta că drepturile solicitate pentru perioada 2003-2008 nu sunt prescrise întrucât, potrivit art.16 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, aceasta se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge.
Actul întrerupător de prescripție este Acordul încheiat între Guvernul României și Federațiile Sindicale din Învățământ la 28 noiembrie 2005, prin care s-a convenit ca pentru perioada octombrie 2001 - octombrie 2004, față de calcularea greșită a salariilor personalului didactic, să se stabilească o reglementare unitară care să înlăture discriminările ce ar apărea între salariații aflați în aceeași situație.
Acest acord s-a reflectat în nr.OUG 17/2006 cu privire la plata diferențelor salariale din octombrie 2001 - octombrie 2004 pentru personalul didactic din învățământul de stat.
Acțiunea este întemeiată pe prevederile art. 42 alin. 1, art. 43 alin. 1, art. 44, art. 45 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, art. 16 și art. 17 din Decretul nr. 167/1958, Acordul încheiat între Guvernul României și Federațiile Sindicale din Învățământ din 28.11.2005, nr.OUG 17/2006.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în susținerea căreia a arătat că nu este angajatorul reclamanților și nu are obligația de a plăti acestora drepturile salariale solicitate în acțiune.
Ministerul Educației, Cercetării și arată că nu este nici ordonator de credite pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat, motiv pentru care nu poate plăti diferențele salariale niciunui cadru didactic.
Art. 16 din Normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat aprobate prin nr.HG 2192/2004 prevede că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Cu privire la plata drepturilor salariale începând cu anul 2001, același pârât a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, în raport de dispozițiile art.166 din Codul muncii.
Nici Acordul invocat de reclamanți și nici nr.OUG 17/2006 nu au ca obiect reducerea normei didactice cu două ore, potrivit art. 45 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 sau plata drepturilor aferente în cazul efectuării acestor ore.
Pe fond, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere art. 25 din Decretul nr. 31/1954 și art. 3 alin. 48 din nr.HG 386/2007 privind organizarea și funcționare
Rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului general consolidat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea finanțelor publice nr. 500/2002 - art.19-35.
Aceeași excepție a fost invocată și de pârâtul Consiliul Județean Acesta a susținut că repartizarea sumelor destinate finanțării cheltuielilor de personal din învățământ se face, potrivit art. 7 alin. 4 și 5 din Legea nr. 388/2007, prin decizie a directorului direcției județene a finanțelor publice, consiliul județean având numai rol consultativ.
Prin sentința civilă nr.368/CM/18.02.2009, Tribunalul Argeșa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Centrului Bugetar Liceal Pedagogic I
A admis excepția lipsei calității procesuale a Consiliului Județean A, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea față de acești pârâți.
A respins excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării și și excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului
A respins acțiunea față de Inspectoratul Școlar A și Centrul Bugetar Liceal Pedagogic I
A admis acțiunea precizată și a obligat pe pârâta Grădinița cu Program Prelungit nr.2 C să plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale reprezentând plata cu ora a două ore efectuate suplimentar săptămânal în luna octombrie 2003, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pe pârâta Grădinița cu Program Prelungit nr.2 C la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
A obligat pe pârâtul Orașul C să vireze pârâtei de mai sus fondurile necesare achitării drepturilor solicitate prin acțiune.
A respins cererea privind reducerea normei didactice și a obligat pe pârâta Grădinița cu Program Prelungit nr.2 C la cheltuieli de judecată în cuantum de 1172 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele:
Având în vedere adresa nr. 4280/21.11.2008 emisă de Colegiul Național Pedagogic I C, din care rezultă că pârâta Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 C nu aparține de acest centru bugetar, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât și în consecință a respins acțiunea față de pârâtul Centrul Bugetar Liceal Pedagogic " I" C ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice și de Consiliul Județean Aaf ost privită ca întemeiată, întrucât aceștia nu au calitatea de angajatori ai reclamanților și nu sunt nici ordonatori de credite, prin urmare nu au calitate procesuală pasivă în cauză.
Instanța a constatat că norma didactică se regăsește în planul de învățământ a cărui întocmire intră în atribuțiile Ministerului Educației, Cercetării și potrivit art. 12 din Legea nr. 84/1995 coroborat cu art. 44 din Legea nr. 198/1997 privind statutul personalului didactic.
Întrucât municipiul, orașul sau comuna, după caz, sunt ordonatori secundari de credite, urmează ca hotărârea să fie opozabilă și acestor persoane, motiv pentru care s-a reținut că pârâtul Orașul are calitate procesuală pasivă.
Excepția prescpției dreptului material la acțiune a fost respinsă, avându-se în vedere Acordul încheiat la 28.11.2005 de Comisia de negociere a Guvernului României și președinții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta are calitatea de personal didactic, intrând sub incidența Legii nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic.
Norma didactică de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și elevilor se stabilește potrivit art. 43 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Față de prevederile art. 43 alin. 1 lit. c) din lege, norma didactică a preșcolarilor și elevilor se stabilește pe grupă sau grupe combinate și nu pe ore, ca în cazul profesorilor din învățământul preuniversitar.
Dispozițiile următoare acestui text de lege, prin care se reglementează conținutul normei didactice, se referă și la învățământul preșcolar și școlar.
Cu toate că norma didactică a personalului didactic din învățământul preșcolar și școlar se stabilește pe grupă sau grupe combinate, și nu pe ore, legiuitorul a prevăzut la art. 45 pct. 1, fără a distinge între tipul de învățământ sau funcția didactică de predare și de instruire practică, că personalul didactic de predare și de instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Punctele 2 și 3 ale acestui articol de lege constituie cazuri speciale sau excepții de la norma generală prevăzută la punctul 1.
Că prevederile art. 45 pct. 1 din Legea nr. 128/1997 se aplică tuturor categoriilor de personal didactic rezultă și din topografia textelor de lege amintite.
Faptul că personalul didactic care îndeplinește condițiile de vechime în învățământ și de grad didactic beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, nu înseamnă reducerea activității de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare cu două ore săptămânal, dată fiind stabilirea normei didactice pe grupă sau pe grupe combinate, ci presupune efectuarea plății drepturilor salariale pentru cele două ore săptămânale care depășesc norma didactică redusă la care au dreptul, prin plata cu ora conform art. 51 pct. 8 coroborat cu art. 49 pct. 1 și art. 43 alin. 1 lit. a) din lege.
S-a arătat în considerentele hotărârii că printre atribuțiile inspectoratului școlar prevăzute de art. 142 din Legea nr. 84/1995 nu se află cele privind plata drepturilor solicitate prin acțiune, nici reducerea normei didactice.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, în sensul că în mod greșit au fost respinse excepțiile invocate de această parte în cauză.
Legat de excepția lipsei calității procesuale pasive, se arată că ministerul nu are calitatea de angajator față de reclamanți, nici pe aceea de ordonator de credite deoarece potrivit art. 13 din nr.OUG 32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, din anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
Aceasta înseamnă, în opinia recurentului-pârât, că nu poate fi obligat la plata diferențelor salariale față de cadrele didactice.
La soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune nu s-a ținut seama de faptul că dreptul pretins de reclamanți este distinct de cel reglementat de nr.OUG 17/2006 și de nr.3351/2006.
Litigiile anterioare nu se refereau la reducerea normei didactice, ci la sporurile care intră în salariile de bază și formează baza de calcul pentru alte drepturi salariale.
De altfel, instanța nu a motivat soluția adoptată, nici nu a îndepărtat în vreun fel susținerile părții privitoare la prescripție.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 și art.3041Cod procedură civilă.
Recursul nu este fondat.
Nu se poate invoca faptul că față de dispozițiile nr.OUG32/2001 și ale Legii nr.84/1995 Ministerul Educației, Cercetării și nu are atribuții în achitarea drepturilor salariale ale cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat.
Astfel, potrivit art. 167 din Legea învățământului nr. 84/1995, cu modificările ulterioare, finanțarea de bază cuprinzând și cheltuielile de personal, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
În procedura de defalcare din veniturile bugetului de stat a sumelor necesare finanțării cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ preuniversitar de stat sunt implicați direcția generală a finanțelor publice județene, consiliul județean, primarul unității administrativ-teritoriale și inspectoratul școlar.
A se vedea în acest sens prevederile art. 14 alin. (4) și (5) și art. 13 lit. b) din Legea bugetului de stat pe anul 2007, nr. 486/2006.
Nu este mai puțin important faptul că planul-cadru de învățământ și programele școlare se elaborează și se aprobă de Ministerul Educației, Cercetării și, cu consultarea factorilor interesați, iar norma didactică cuprinde tocmai ore prevăzute în planurile de învățământ la disciplinele corespunzătoare specializării respectivului cadru didactic.
Prin urmare, recurentul are atribuții în stabilirea conținutului normei didactice și a drepturilor de personal, acordând asistența de specialitate prin inspectoratul școlar la repartizarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare.
Acordul menționat în considerentele sentinței a fost semnat la data de 28.11.2005 de reprezentanți ai Ministerului Educației, Cercetării și pentru reparația prejudiciilor salariale produse personalului didactic din învățământul de stat în perioada octombrie 2001 - septembrie 2004, în aplicarea prevederilor Legii nr. 128/1997 la calculul drepturilor salariale.
Cum nr.OUG 17/2006 emisă în baza acestui acord nu distinge după tipul drepturilor salariale atunci când stabilește plata diferențelor, iar prezenta acțiune are ca obiect plata diferențelor rezultând din aplicarea dispozițiilor Legii nr. 128/1997, în mod corect a considerat tribunalul că a operat întreruperea termenului de prescripție de trei ani prin recunoașterea debitului, conform art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Pentru aceste considerente, reținând că nu se regăsesc cu privire la hotărârea instanței de fond motivele de nelegalitate și netemeinicie reglementate de dispozițiile art. 304pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, în care se încadrează criticile formulate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, împotriva sentinței civile nr.368/CM din 18 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanta, reprezentată de Sindicatul Învățământ Preuniversitar "Muntenia" și pârâții ORAȘUL CÂMPULUNG, CENTRUL BUGETAR LICEAL PEDAGOGIC I CÂMPULUNG, GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.2 CÂMPULUNG, INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A și CONSILIUL JUDEȚEAN
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09 iunie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./16.06.2009
Jud.fond: /
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu, Florina