Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 114/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.114
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.02.2008
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
JUDECĂTOR 3: Ion Ioneci
GREFIER-- -
-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenta- pârâtă CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE B, cu sediul în- împotriva sentinței civile nr.737/30.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații- reclamanți, HG, -, G, și, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal a răspuns pentru intimații-reclamanți av. - cu împuternicire la dosar și intimatul personal, lipsă fiind recurenta.
Procedura completă.
S- făcut referatul cauzei de către grefier care invederează că s-a depus la dosar întâmpinare în 2 exemplare și acte anexă, după care:
Reprezentantul intimaților precizează că o copie de pe întâmpinare a fost comunicată recurentei și depune la dosar chitanța cu care face dovada onorariului de avocat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul intimaților referitor la excepția prescrierii dreptului material la acțiune, menționează că potrivit art.16 al.1 lit.a din Decretul 167/1958 prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția,ori suspendarea repetată a acestui drept echivalează cu recunoașterea lui, iar potrivit art.49 al.2 din intimații aveau dreptul la prima de vacanță care în mod abuziv nu a fost plătită, iar referirea recurentei la decizia 115/2006 a Curții Constituționale nu este conformă cu realitatea deoarece aceasta nu s- pronunțat pe fondul cauzei ci a respins excepția ca inadmisibilă, motivat de faptul că aceste prevederi și-au încheiat aplicabilitatea odată cu încheierea exercițiului bugetar corespunzător perioadei de reglementare pentru fiecare lege a bugetului de stat.
Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii de fond, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 737/30.11.2007 a Tribunalului Brăila, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, HG, G, împotriva pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând prima de vacanță pe anii 2000-2006, actualizate cu indicele de inflație până la data plății și la plata cheltuielilor de judecată de 4425 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Brăila cu nr-, reclamanții, HG, G, cu domiciliul ales la Av. -, B,-, județul B, ca pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, cu sediul în B,-, județul B, să fie obligată la plata drepturilor bănești, reprezentând prima de vacanță pe anii 2000 - 2006, actualizate cu indicele de inflație până la data plății și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, s-a susținut că obligația de plată a primei de vacanță este prevăzută în sarcina angajatorului în art.49 al.2 din contractul colectiv de muncă încheiat cu instituția pârâtă pe anii 2000 - 2001, efectele acestuia fiind prelungite prin actele adiționale încheiate pe anii 2002 - 2006, iar neplata drepturilor bănești, justificată cu suspendarea dispusă succesiv prin legile bugetului de stat, se constituie în încălcarea dispozițiilor art. 53 din Constituția României.
În drept, au fost invocate prevederile art.236 al.4 din Legea nr.53/2003, potrivit cărora contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Casa de Asigurări de Sănătate B, prin întâmpinare, a invocat prescrierea dreptului la acțiune față de prevederile Decretului nr.167/1958, coroborate cu art.283 al.1 lit. c din Codul muncii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, având în vedere dispozițiile de suspendare a plății drepturilor din legile anuale ale bugetului de stat (fila 77).
Tribunalul, examinând susținerile și dispozițiile legale incidente în cauză, a reținut următoarele:
Cu privire la prescripție s-a apreciat că excepția este nefondată, întrucât aplicarea dispozițiilor contractului colectiv de muncă a fost suspendată prin art.12 al.4 din Legea nr.743/2001, art.10 al.3 din Legea nr.631/2002, art.9 al.7 din Legea nr.507/2003 și art. 8 al.7 din Legea nr.511/2004.
Or, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp dispozițiile legale, care îi reglementează existența acestuia, nu au fost abrogate.
Actele normative de suspendare au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii dreptului, astfel că prevederile Decretului nr.167/1958, coroborate cu art.283 al.1 lit. c din Codul muncii nu sunt incidente în cauză.
Cu privire la drepturile bănești s-a reținut că reclamanții reprezintă personalul contractual al Casei de Asigurări de Sănătate.
Dreptul personalului contractual la prima de vacanță, pe lângă îndemnizația de concediu, a fost prevăzut în art.49 al.2 din contractul colectiv de muncă încheiat cu instituția pârâtă pe anii 2000-2001, efectele acestuia fiind prelungite prin actele adiționale încheiate pe anii 2002-2006.
Actele normative referitoare la bugetul de stat nu au abrogat articolul privind prima de concediu, ci doar au limitat beneficiul drepturilor pe o perioadă determinată.
În conformitate cu prevederile art.236 al.4 din Legea nr.53/2003, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, potrivit art.243 din Codul muncii și art.30 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
Dispozițiile actelor normative speciale au caracter imperativ, iar neaplicarea lor de către angajator îi îndreptățește pe salariați să pretindă îndeplinirea obligației izvorâte din lege, în temeiul art.248 al.3 din Codul muncii.
În consecință, faptul că aplicarea textului de lege pe o perioadă a fost suspendată, nu duce la concluzia că personalul contractual a pierdut definitiv dreptul de a beneficia de sumele ce i se cuvin în baza art.49 al.2 din contractul colectiv de muncă încheiat cu instituția pârâtă pe anii 2000-2006.
Concluzia de mai sus se impune cu atât mai mult cu cât, conform art. 41 din Constituție, dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar art.53 din legea fundamentală stabilește limitativ situațiile de excepție în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns prin lege.
Totodată, textul prevede în mod expres că restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății.
Prin urmare, Tribunalul a admis cererea, cu consecința obligării instituției pârâte la plata drepturilor bănești, reprezentând prima de vacanță.
Având în vedere intervalul existent dintre perioada pentru care drepturile sunt datorate și data plății lor efective, cererea subsecventă de obligare a pârâtei la plata sumelor actualizate în funcție de rata inflației până la achitarea integrală a acestora, este fondată față de dispozițiile art.269 din Codul muncii.
Tribunalul a dispus ca plata despăgubirilor să fie făcută în cuantumul ce va rezulta prin aplicarea coeficientului de inflație, reclamanții fiind îndreptățiți la repararea integrală a prejudiciului suferit.
În temeiul art.274 din Codul d e procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamanți, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanțelor.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B, considerând-o nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive.
Pe cale de excepție, a invocat prescripția dreptului material la acțiune cu privire la primele de vacanță până în anul 2003, având în vedere că s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003.
Pe fondul cauzei, a invocat faptul că dreptul la prima de vacanță a fost suspendat până la data de 01.01.2002, și în continuare, anual, prin fiecare lege a bugetului de stat.
Mai mult, ordonatorul principal de credite nu a prevăzut în bugetele anuale plata acestor indemnizații.
Curtea Constituțională a statuat constituționalitatea deciziilor de suspendare a dreptului la prima de vacanță.
În drept, a întemeiat recursul pe disp. art. 301.303, art. 304 pct. 9.pr. civilă.
Intimații reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefundat întrucât sentința primei instanțe este legală și temeinică.
Referitor la excepția prescripției, au considerat că nu este fondată deoarece suspendarea succesivă a exercițiului dreptului, în fiecare an, echivalează cu recunoașterea lui, și astfel, s-a întrerupt cursul prescripției.
Pe fond, a arătat că în mod corect a reținut instanța de fond prevederile art. 41 și 53 din Constituție.
Analizând sentința civilă recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurentă, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, inclusiv din prisma excepției prescripției invocată de recurentă, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Pe fondul cauzei, apreciem că în mod just s-a pronunțat prima instanță în sensul admiterii acțiunii și acordării primelor de vacanță pentru anii 2004-2006.
Întrucât normele legale prin care s-a dispus suspendarea acordării dreptului la plata primelor de vacanță nu mai sunt în vigoare, și nu mai pot analizate de către Curtea Constituțională, cenzurarea legalității suspendărilor succesive până la data de 31.12.2005 revine instanței de judecată, pe baza principiului general de drept instituit prin disp. art. 3 din Codul civil, care prevăd că udecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt ca legea nu prevede, sau ca este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate.
În acest context, hotărârea a fost dată cu aplicarea corectă a legii, respectiv în baza disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 iar, așa cum am arătat mai sus, dreptul intimaților este născut și actual, putând fi exercitat.
Ne raliem opiniei potrivit căreia dreptul la prima de vacanță face parte din conținutul dreptului la muncă iar acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu.
Suspendarea succesivă a dreptului afectează însăși substanța dreptului respectiv, de altfel, un drept câștigat prin intrarea în vigoare a actului normativ.
Articolul 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și, practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală a acestei îngrădiri.
Pe de altă parte actele normative la care s-a făcut referire mai sus nu prevăd desființarea dreptului la prime de concediu, ci doar suspendarea exercițiului acestuia, ceea ce nu echivalează însă cu înlăturarea existenței dreptului respectiv. Suspendarea exercițiului dreptului nu poate suprima un drept recunoscut de lege deoarece ar contraveni dispozițiilor constituționale menționate, precum și prevederilor Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, conform cărora nu se pot aduce atingeri sau îngrădiri unui drept deja câștigat.
În aceste condiții ținând seama de faptul că normele legale prin care s-a dispus suspendarea acordării primelor de concediu pretinse de intimați contravin prevederilor constituționale la care s-a făcut referire mai sus, dreptul la acordarea primei de concediu poate fi valorificat, din moment ce existența lui nu a fost înlăturată.
Față de aceste considerente, nu putem reține ca întemeiate motivele de recurs referitoare la fondul cauzei, invocate de recurentă.
Prin decizia Curții Constituționale invocată de recurentă s-a respins o excepție de neconstituționalitate și ca atare, nu constituie izvor de drept.
Faptul că nu sunt prevăzute fonduri pentru plata primelor de vacanță este o problemă ce se referă la executarea hotărârilor judecătorești și nu la fondul problemei, reclamanții neavând nici o culpă în acest sens.
De altfel, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 77 din 05.11.2007 prin care s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că dispozițiile art. 34 alin. 2 devenit ulterior art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 republicată și modificată se interpretează în sensul că prima de concediu, reprezentând o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu se cuvenea acestei categorii de personal.
Însă, din punct de vedere al prescripției dreptului la acțiune pentru anii 2000-2003, recursul este întemeiat.
Astfel, plata primelor de vacanță pentru funcționarii publici este stabilită prin disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Prin art. 3 alin. 1 din OUG nr. 33/2001, acest drept a fost suspendat până la data de 01.01.2002.
Prin disp. art. 12 din Legea nr. 743/2001 și art. 32 din Legea nr. 744/2001, acest termen de suspendare a fostprelungitpână la data de 31.12.2003.
Ulterior, același drept a fost suspendat, în mod succesiv, până la data de 31.12.2005.
Apreciem că termenul de prescripție privind dreptul la acțiune pentru a putea solicita plata primelor de vacanță pentru anii 2000-2003 început să curgă începând cu data de 31.12.2003.
Astfel, potrivit art. 138 alin. 2 din Constituția României, Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat și pe cel al asigurărilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobării Parlamentului.
Numai dacă legea bugetului de stat nu a fost adoptată cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea exercițiului bugetar, se aplică în continuare bugetul de stat al anului precedentpână la adoptarea noilor bugete.
Deci, potrivit acestor dispoziții legale, legile bugetelor de stat sunt anuale și își încetează efectele la adoptarea noilor bugete.
În consecință, doar pentru anii 2000-2002 se poate vorbi, cu titlu de excepție, de o prelungire a efectelor suspendării până la data de 31.12.2003, întrucât legiuitorul folosește expresia "se prelungește".
Prin celelalte legi adoptate ulterior, legiuitorul nu mai uzitează această expresie, ci doar se menționează că "se suspendă", suspendarea fiind anuală așa încât nu reținem punctul de vedere al primei instanțe și al intimaților reclamanți în sensul că s-au prelungit, în continuare, efectele suspendării și pentru anii 2001-2003, întrucât s-a încălca dispozițiile constituționale arătate mai sus referitoare la bugetul public național.
Ca atare, dreptul la acțiune pentru anii 2000-2003 s-a născut la data de 31-12-2003 și termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Codul munciis -a împlinit la data de 01.01.2007, iar acțiunea a fost introdusă de reclamanți la data de 26.09.2007, cu depășirea acestui termen imperativ.
În consecință, sunt incidente disp. art. 304 pct. 9.civilă Cod Penal întrucât instanța de fond a pronunțat o hotărâre parțial nelegală în ceea ce privește drepturile solicitate pentru anii 2000-2003.
În baza disp. art. 312 alin. 1,2 și 3.c Cod Penal, urmează a se admite recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 737/30.11.2007 a Tribunalului Brăila care se va modifica în parte în sensul că, se va respinge ca fiind prescris dreptul la acțiune pentru anii 2000-2003 văzând și disp. art. 283 alin. 2 din Codul muncii.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE B, cu sediul în- împotriva sentinței civile nr.737/30.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.737 din 30.11.2007 a Tribunalului Brăila în sensul că:
Respinge ca fiind prescrisă acțiunea civilă pentru perioada 2000-2003.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.02.2008.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
Grefier
Red.
Dact.
2 ex/ 31.03.2008
FOND: -
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Benone Fuică, Ion Ioneci
