Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1159/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1159
Ședința publică din 13 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 3: Sas
Grefier
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta SA B, cu sediul în municipiul B la cabinet avocat, cu sediul în municipiul B,-,. 103,. A,. 4,. 12, împotriva sentinței nr. 1390 din 25 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal s-au prezentat reclamantul-intimat, asistat de avocat, lipsă fiind reprezentantul pârâtei-recurente.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru reclamantul-intimat, a cerut respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică. A arătat că pontajele lunare depuse la dosar ( 31 dosar fond) sunt confirmate prin parafă de pârâtă. De asemenea, a mai arătat că salariul de bază cuprinde indemnizațiile, adaosurile, nclusiv sporurile.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 17.07.2008 și precizată ulterior, reclamantul a chemat în judecată pârâta SC "" SA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța aceasta să fie obligată la plata drepturilor salariale aferente orelor suplimentare, orelor de noapte, sărbătorilor legale și sporul de vechime pentru perioada 01.10.2003 - 01.08.2008 calculate în funcție de un salariu mărit cu 1,2% față de salariul minim pe economie, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că a lucrat la societatea pârâtă în perioada indicată, prestând muncă suplimentară, pe timpul nopții sau în timpul sărbătorilor legale fără a primi drepturile salariale cuvenite. Mai arată reclamantul că, pentru aceeași perioadă nu a beneficiat de sporul de vechime la care era îndreptățit și nici de majorarea cu 1,2% a salariului față de salariul minim pe economie la care era îndreptățit ca persoană calificată.
Pârâta, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și nu a solicitat administrarea de probe în apărare.
Prin Încheierea din 18.12.2008 instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada octombrie 2003 - 16.07.2005.
Prin sentința civilă nr. 1390 din 25.06.2008 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr- a fost admisă acțiunea, obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 13995,35 lei cu titlu de drepturi salariale reprezentând ore suplimentare, ore de noapte, ore sărbători legale și spor vechime pentru perioada 17.07.2005 - august 2008, calculate la un salariu mărit cu 1,2% față de salariul minim pe economie și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1764 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 39 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2005 - 2006 și art. 40 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007 - 2010, pentru muncitorii calificați coeficientul minim de ierarhizare este de 1,2 aplicat la salariul minim negociat pe unitate.
Reclamantul a fost angajat la societatea pârâtă la data de 01.05.2004 conform contractului individual de muncă nr. 2793/11.05.2004 ( 11 dosar), fiind absolvent al Școlii de Cîmpina a Ministerului d e Interne, având astfel calificare de a presta activitatea de agent de pază (adeverința 119 dosar). În sprijinul acestei argumentări vin și dispozițiile art. 40 din Legea 333/2003 care exceptează de la obligația obținerii certificatului profesional persoanele care fac dovada că provin din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Ca urmare, acesta era îndreptățit pe perioada lucrată la societatea pârâtă la aplicarea coeficientului de ierarhizare de 1,2 față de salariul minim pe unitate, cererea fiind întemeiată sub acest aspect.
De asemenea, reține instanța că în conformitate cu art. 40 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2005 - 2006 și art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007 - 2010 sporurile minime ce se acordă angajaților sunt de 100% din salariul de bază pentru orele suplimentare și pentru orele lucrate în zilele libere și în zilele de sărbători legale și nu au fost compensate cu ore libere și de un spor de vechime de 20% pentru o vechime de peste 16 ani.
De asemenea, pentru lucrul în timpul nopții angajatul beneficiază de un spor de 25% din salariul de bază.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta "" SA B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele:
Foile colective de prezență avizate de către societatățile la care s-au efectuat servicii de pază și protecție de către societatea recurentă nu sunt pontaje ale acestei societăți, singurele documente oficiale în baza cărora se pot calcula drepturile salariale.
suplimentare sau de noapte pe care experta le-a considerat efectuate de către reclamant și neplătite, nu au fost efectuate de această parte, ci de alți agenți ai societății, pontajul prestatorului fiind eronat cu privire la numele persoanelor care au efectua aceste ore.
Pentru unele din orele suplimentare reclamantul a primit din partea societății zile libere, bonusuri și prime salariale, pentru dovedirea acestor afirmații solicitând recurenta primei instanțe la termenul de judecată din data de 25.06.2009 un termen scurt pentru depunerea dovezilor necesare, solicitare care a fost respinsă, astfel încât a fost în imposibilitate să dovedească aceste afirmații.
Reclamantul nu era un agent de pază atestat profesional conform Legii nr. 333/2003, așa cum se menționează la art. 39 din acest act normativ, motiv pentru care nu trebuia plătit la nivelul de calificat.
Calitatea de persoană atestată în meseria de agent de pază și ordine a avut-o reclamantul numai începând cu data de 4.07.2007.
Mai arată recurenta că sporul de noapte și sporul de vechime sunt incluse în salariul de bază al reclamantului în conformitate cu art. 41 din Contractul colectiv de muncă.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 3041, art. 299 și urm. Cod procedură civilă.
Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, instanța reține următoarele:
Calculul orelor suplimentare și de noapte efectuate de reclamant în perioada 17.07.2005 - 1.09.2008 a fost făcut prin intermediul raportului de expertiză contabilă întocmit în fața primei instanțe, având în vedere atât fișele de pontaj lunare depuse la dosarul de fond cât și datele aflate la sediul pârâtei ( 157 dosar fond).
Curtea nu poate reține susținerile recurentei în sensul că pontajele depuse la dosarul cauzei ar fi eronate.
Sunt pontaje întocmite și avizate de șefii agențiilor care au beneficiat de serviciile de pază ale societății recurente, pontaje în care sunt evidențiate în mod clar zilele în care au lucrat agenții de pază, inclusiv reclamantul, orele lucrate în fiecare zi, dacă munca a fost prestată pe timpul zilei sau pe timpul nopții.
Reprezintă practic o oglindă a programului desfășurat de reclamant la societățile beneficiare.
Nici susținerile recurentei în sensul că pentru parte din orele suplimentare reclamantul ar fi primit din partea societății zile libere, bonusuri și prime salariale, nu pot fi reținute de curte întrucât nu au fost dovedite în nici un fel.
În primul rând, reține instanța, în mod corect, la termenul de judecată din data de 25.06.2009, instanța de fond a respins cererea formulată de pârâtă, de acordare a unui nou termen de judecată, în vederea depunerii de dovezi, dovezi care nu au fost identificate.
Administrarea probelor presupune existența a trei momente: propunerea probelor, încuviințarea lor și administrarea propriu-zisă.
Propunerea probelor se face în faza inițială procesului, astfel încât pârâta recurentă, prin întâmpinare, trebuia să indice dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt de cerere (art. 115 pct. 3 Cod procedură civilă).
Rezultă că, în principiu, propunerea probelor trebuia făcută prin întâmpinare sau, în anumite cazuri, cel mai târziu, la prima zi de înfățișare.
Sancțiunea nerespectării acestei dispoziții constă în decăderea părții de a propune probe cu care tinde să-și dovedească apărările (art. 138 al. 1 Cod procedură civilă).
Același articol prevede și excepțiile de la această sancțiune, indicând trei situații în care partea poate să ceară probe deși dispozițiile legale mai sus amintite nu au fost respectate, excepții care nu sunt date însă în speța de față.
Astfel, nu poate susține recurenta că prin neacordarea unui nou termen de judecată la data de 25.06.2009 prima instanță a pus-o în imposibilitatea de a-și dovedi apărările, în condițiile în care de la primul termen de judecată respectiv 25.08.2008, partea cunoștea pretențiile reclamantului ce vizau inclusiv și plata orelor suplimentare, însă abia peste zece luni își dă seama că ar deține dovezi, dovezi pe care nu le identifică în nici un fel, cu care să facă dovada că a compensat parte din orele suplimentare prestate de reclamant. De asemenea trebuie evidențiat faptul că legislația muncii reglementează dispoziții speciale cu privire la regulile de procedură, potrivit cu care, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare (art. 287 Codul muncii ) și administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgență (art. 288 Codul muncii ).
În al doilea rând, reține Curtea, recurenta putea să depună în fața instanței de recurs până la închiderea dezbaterilor înscrisuri cu care să-și dovedească apărarea așa cum permite art. 305 Cod procedură civilă, însă nu a depus nici o dovadă în sprijinul celor susținute.
Articolul 40 al. 2 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, dispune clar și neechivoc că sunt exceptate de la obligația obținerii certificatului profesional persoanele care fac dovada că provin din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Or, din adeverința 8123/5.02.1996 ( 119 dosar fond), rezultă că în perioada 15.09.1988 - 31.07.1990 reclamantul intimat a fost elev la școala militară de subofițeri Câmpina a Ministerului d e Interne.
Astfel, era îndreptățit la acordarea coeficientului de ierarhizare de 1,2 față de salariul minim pe unitate, așa cum impune dispozițiile art. 39 și 40 din contractele colective de muncă pe anii 2005 - 2006 și 2007 - 2010.
Articolul 155 din Codul muncii dispune că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Ce rezultă din această dispoziție legală: salariul de bază este partea principală a salariului total, ce se cuvine fiecărui salariat, luând în considerare de regulă, nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, caracteristicile sarcinilor și competențele profesionale.
El constituie nu numai partea fixă și principală a salariului, ci și un element de referință în raport cu care se calculează celelalte drepturi ale angajaților cum ar fi de exemplu, diferitele indemnizații sau sporuri.
În același sens, trebuie reținut faptul că potrivit precizărilor metodologice ale Institutului Național de Statistică, salariul de bază este salariul stabilit prin contract individual de muncă în raport cu răspunderea, complexitatea sarcinilor și cu nivelul de pregătire necesar ocupației respective, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexările. Nu sunt incluse sporurile și premiile.
Or, așa cum rezultă din contractul individual de muncă al reclamantului, negociat și acordat a fost numai salariul de bază, fără alte sporuri, indemnizații sau adaosuri ( 11 dosar fond).
Prin urmare, salariul de bază acordat reclamantului nu cuprinde sporul de noapte și sporul de vechime, recurenta pârâtă nefăcând în nici un fel dovada negocierii și includerii acestor sporuri în salariul total acordat părții.
Față de aceste considerente în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să respinsă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de SA B, împotriva sentinței nr. 1390 din 25 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2/26.10.2009
Președinte:Bratu IleanaJudecători:Bratu Ileana, Mitrea Muntean Daniela, Sas
