Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 120/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 120
Ședința publică de la 06 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Pașcan
JUDECĂTOR 2: Camelia Viziteu
JUDECĂTOR 3: Niculina Țiț
Grefier - -
***************************
La ordine au venit spre soluționare recursurile promovate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N, împotriva sentinței civile nr. 867/C/16 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a constatat lipsa părților.
Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată că în cauză sunt declarate două recursuri. Recursul Ministerului Justiției este declarat în termen, motivat și se solicită prin acesta și judecarea cauzei în lipsă.
Recursul Ministerul Economiei și Finanțelor declarat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice N, conform împuternicirii aflată în dosarul de fond, este declarat în termen, motivat și se solicită de asemeni judecarea cauzei în lipsă.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
- deliberând-
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată sub nr- din 13.07.2007 la ribunalul Neamț reclamanții, -, -, -, -, și au solicitat obligarea Ministerului Justiției, Curții de APEL BACĂU și Tribunalului Neamț la plata drepturilor salariale restante reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut pe perioada 1 iulie 2004 - 1 iulie 2007, actualizată, în raport cu rata inflației la data plății efective a acestora, precum și în continuare, până la prevederea acestor drepturi pentru tot personalul auxiliar de specialitate.
Au solicitat obligarea în solidar a acestor pârâți, precum și a Ministerului Finanțelor să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget a sumelor datorate.
Au solicitat și citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pentru opozabilitatea hotărârii.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Neamț și că acordarea de către legiuitor a indemnizației lunare de 10% din salariul brut numai unor categorii de grefieri (cei care participă la efectuare de acte privind procedura reorganizării și falimentului, a celor de executare penală și civilă, etc.), a creat o discriminare între cele două categorii de grefieri, încălcându-se art.2 alin.2 din Codul Muncii, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, nr.OG137/2000 și art.20 și 53 din Constituția României.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii întrucât conform Legii nr.50/1996 de aceste drepturi salariale beneficiază numai o parte a personalului auxiliar expres prevăzut de lege și numai pentru timpul efectiv lucrat.
Prin întâmpinare depusă Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat lipsa calității procesuale pasive solicitând respingerea acțiunii pe această excepție.
Prin sentința civilă nr.867/16 oct.2007 Tribunalul Neamța respins ca nefondată excepția calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor.
A admis în parte acțiunea și în consecință:
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU și Tribunalul Neamț să plătească reclamantelor, -, -, și indemnizația lunară de 10% din salariul brut prevăzută de art.19 punctul 3 din Legea nr.50/1996 republicată, pentru perioada 1.07.2004 - 1.07.2007, reactualizată la data executării în raport cu indicele de inflație și pe viitor, cu excepția lunilor în care reclamantele de mai sus au încasat această indemnizație.
Obligă pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU și Tribunalul Neamț să plătească reclamantelor, -, și indemnizația lunară de 10% din salariul brut prevăzută de art.19 punctul 3 din Legea nr.50/1996 republicată, reactualizată la data executării în raport cu indicele de inflație, cu excepția lunilor în care aceste reclamante au încasat indemnizația de mai sus, după cum urmează:
- - pentru perioada 1.07.2004 - 1.07.2007;
- - începând cu data de 15.09.2005 și pe viitor;
- - începând cu data de 1.11.2005 și pe viitor;
- - pentru perioada 1.07.2004 - 1.10.2005 și începând cu data de 3.07.2006 - pe viitor;
- - începând cu data de 15.09.2005 și pe viitor;
- - pentru perioada 1.07.2004 - 7.05.2007;
- - pentru perioada 1.07.2004 - 1.12.2006 începând cu data de 2.05.2007 - pe viitor;
- - începând cu data de 3.01.2006 și pe viitor;
- - - începând cu data de 6.11.2006 și pe viitor;
- - începând cu data de 3.07.2006 și pe viitor.
A obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să vireze în bugetul pârâtului Ministerul Justiției fondurile necesare efectuării acestor drepturi salariale.
A respins cererea privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În raport de dispozițiile art.1 din nr.OUG22/2002, art.15 din HG nr.83/2005, art.118 din Legea nr.304/2004, art.19 din Legea nr.500/2002, precum și art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005, s-a reținut calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pe fondul cauzei s-a reținut că în baza dispozițiilor art.19 pct.3 din Legea nr.50/1996 cu modificările ulterioare, "grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară".
Aceste prevederi introduc o discriminare ce nu are la bază un criteriu obiectiv și rațional între personalul auxiliar de specialitate care desfășoară activități din cele enumerate mai sus și ceilalți grefieri (care în fapt au aceeași pregătire profesională), fiind în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art.16 alin.1 din Constituție.
Situația creată face incidente dispozițiile OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 lit.i din OUG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării, sunt garantate și în exercitarea dreptului la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare. Aliniatul 3 al art. 1 din actul normativ menționat prevede că exercitarea drepturilor enunțate în acest articol privește persoanele aflate în situații comparabile.
În art.2, OG nr. 137/2000 definește discriminarea ca fiind orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen etc. care au ca scop sau ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în orice domeniu al vieții publice.
În speță, prin indemnizația lunară de 10% din salariul brut acordată, nu s-a făcut decât să se creeze o discriminare între persoanele cu aceeași pregătire profesională. Ca atare, având în vedere principiul nondiscriminării persoanelor care au aceleași obligații și interdicții profesionale, se apreciază că reclamanții nu pot fi tratați diferit, având dreptul sale fie recunoscute toate drepturile salariale aferente profesiei.
În conformitate cu Directiva nr.2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal pentru ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile, nu neapărat similare. Ori, în speță - reclamanții se află într-o situație mai mult decât comparabilă, chiar similară sub aspectul obligațiilor profesionale. De asemenea, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile art.7 și ale art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ale art.7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974, ale art. 14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această convenție, ale art.6, 8, 39(1) lit."a", 40(2) lit."c" și "f" și ale art.155 din Codul Muncii și ale art.20, art. 16(1) și art.41 din Constituție.
S-a apreciat, astfel că indemnizația solicitată a fost acordată discriminatoriu numai pentru personalul auxiliar de specialitate care desfășoară activitatea într-un anumit loc de muncă, această situație diferențiind clar și injust personalul auxiliar, prin aceasta introducându-se o discriminare ce nu are la bază un criteriu obiectiv, rațional și rezonabil.
În considerarea reparării integrale a prejudiciului se impune actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație la data plății efective.
Împotriva acestei hotărâri au promovat recurs Ministerul Justiției și ministerul Economiei și Finanțelor.
1. Ministerul Justiției invocă incidența în cauză a art.304 pct.4 Cod procedură civilă potrivit căruia hotărârea este casabilă în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Astfel față de obiectul acțiunii, trebuie observat că în actul normativ invocat, drepturile solicitate de reclamanți au fost stabilite de legiuitor exclusiv în favoarea personalului auxiliar prevăzut expres la art.19 alin.3 din Legea 50/1996 și numai în raport de timpul efectiv lucrat, situație regăsită și în nr.OG8/2007, actul normativ în vigoare aplicabil. Acordarea unor drepturi neprevăzute de lege s-a făcut cu depășirea limitelor puterii judecătorești.
Al doilea motiv de recurs îl constituie cel prevăzut la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996, a art.38 alin. (2), art.42 alin.2 și art.48 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea nr.387/2005, potrivit cărora numai persoanele care au stabilite atribuții prin fișa postului dintre cele menționate la art.19 al.3 Legea 50/1996 și numai în raport de timpul efectiv lucrat rezultat dintr-un referat, confirmat de superior și în baza căruia se completează pontajul lunar.
Având în vedere situația concretă de fapt descrisă anterior, se motivează că nu poate fi vorba despre existența vreunei "comparabilități" sau analogii așa cum s-a statuat în jurisprundența
Se mai invocă și lipsa culpei Ministerului Justiției față de faptul că activitatea de legiferare aparține Parlamentului și solicită să se aibă în vedere și Hotărârea nr.333/18.2007 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care s-a pronunțat în sensul că faptele prezentate nu constituie acte de discriminare.
Recurentul critică sentința și sub aspectul acordării pe viitor a sporului de 10%, fiind un drept care nu s-a născut încă, astfel că reclamanții nu justifică un interes actual, drepturile solicitate nefiind prevăzute de legislația în vigoare.
Se solicită judecata în lipsă și admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii.
II. Și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin împuternicit Direcția Generală a Finanțelor Publice Nap romovat recurs invocând lipsa de calitate procesuală pasivă, propunere de rectificare a bugetului în cauză aparținând Ministerului Justiției. S-a solicitat judecata în lipsă.
Curtea examinând criticile formulate, constată următoarele:
Statutul personalului auxiliar din sistemul autorității judecătorești, precum și drepturile de care beneficiază formează obiectul unor reglementări speciale.
În mod constant legiuitorul a stabilit pentru această categorie de personal drepturi și îndatoriri prevăzute în actele normative (Legea nr.50/1996, Legea nr.567/2004, nr.OG8/2007), având în același timp un regim de salarizare distinct față de alte categorii de personal.
Într-adevăr, conform dispozițiilor generale în materia dreptului muncii, art.154 - pentru munca prestată fiecare salariat are dreptul la un salariu în bani, ce cuprinde potrivit art.155, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Însă adaosurile și sporurile (ca și indemnizațiile în viziunea Codului muncii ), formează partea variabilă a salariului deoarece se plătesc numai în raport cu performanțele individuale, și respectiv pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiții.
În Legea nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, ce constituie actul normativ aplicabil în perioada de referință și în nr.OG8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate, acte normative speciale, pentru această categorie de personal este prevăzută indemnizația de 10% din salariul brut pentru anumite activități nominalizate expres, desfășurate de grefieri, calculată în raport de timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Aceleași dispoziții se regăsesc și în Regulamentul de ordine interioară a instanțelor aprobat prin Hotărârea nr.378/2005 (art.55, 57, art.109 alin.2, 7) unde se enumeră responsabilitățile, complexitatea atribuțiilor de serviciu și volumul de muncă specifice grefierilor delegați cu punerea în executare a hotărârilor judecătorești în materie civilă și penală, ori în procedura reorganizării judiciare și a falimentului, pentru care legea prevede expres un spor de 10% la salariul de bază.
În consecință se stabilesc două criterii, diferite pentru acest personal, față de celălalt personal având aceiași funcție de grefieri, însă aceasta nu poate constitui așa cum susțin reclamanții și stabilit și de prima instanță, ca fiind o discriminare a celor din urmă.
Așa cum s-a statuat constant în jurisprundența Curții Constituționale, principiul constituțional al egalității în drepturi se traduce prin reglementarea și aplicarea unui tratament juridic similar, unor subiecte de drept aflate în situații juridice similare.
Legiuitorul a stabilit, pornind de la principiile generale ale dreptului muncii, în funcție de niște situații concrete, reglementate ca atare, categoriile de persoane care, au vocația prin specificul activității și timpului de lucru, la adaosurile respective.
Și în jurisprudența, s-a statuat în mod constant, că, pentru a putea orbi de o discriminare, situațiile în discuție trebuie să fie comparabile -adică persoane aflate în situații analoge sau comparabile, în materie, să beneficieze de un tratament preferențial. Mai mult chiar dacă cele două situații sunt comparabile, Curtea a statuat că este permisă, distincția între astfel de situații dacă există o justificare obiectivă și rezonabilă sau, altfel spus, diferențierea urmărește un scop legitim și respectă un raport de proporționalitate între scop și mijloacele utilizate.
Relevantă în cauză este și Hotărârea nr.333/8.2007 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care soluționând o cerere formulată de personalul auxiliar de specialitate, precum în cauza de față, a hotărât că faptele prezentate nu constituie acte de discriminare, concluzionând că "situația deosebită în care se află diferite categorii de persoane, în speță grefierii care participă la actele privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă, justifică instituirea de tratamente juridice diferențiate, fără ca acestea să constituie privilegii pentru unii și discriminări pentru alții".
Pentru argumentele expuse, nu pot fi reținute susținerile reclamantelor intimate referitoare la ivirea unei situații de discriminare, astfel că recursul Ministerul Justiției urmează a fi admis, în considerarea temeiurilor prevăzute la art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Ca o consecință a admiterii recursului promovat de Ministerul Justiției, pe fondul problemei ce duce la desființarea în totalitate a hotărârii pronunțată de tribunal, se apreciază ca fondat și recursul Ministerului Economiei și Finanțelor - prin împuternicit Direcția Generală a Finanțelor Publice
În consecință în baza art.312 al.(1) (2), raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea, va admite ambele recursuri, va modifica în tot sentința recurată și rejudecând cauza în fond,
Va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile promovate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N, împotriva sentinței civile nr. 867/C/16 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința recurată și rejudecând cauza
Respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 06 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
Pt.grefier aflat în,
GREFIER SECȚIE,
red. /
red.
tehnored./3 ex.
21/26.02.2008
Președinte:Elena PașcanJudecători:Elena Pașcan, Camelia Viziteu, Niculina Țiț