Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1205/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 1205/2008-
Ședința publică din data de 10 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Aurora Popa | - - | - JUDECĂTOR 2: Maria Galeș |
- - | - JUDECĂTOR 3: Dana Cigan | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în O,-/B, județul Bîn reprezentareaMINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor -O,-, județul B și intimatele pârâte CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B, sector 1,--24 și CAMERA DE CONTURI, cu sediul în O,-/A, județul B, împotriva sentinței civile nr. 746/LM din 17 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, precum și faptul că partea recurentă a solicitat judecarea prezentului litigiu și în lipsa părților, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța, constată cauza în stare de judecată și față de împrejurarea că partea recurentă a solicitat judecarea litigiului și în lipsa părților, conform prevederilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, trece la soluționarea recursului de față.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND;
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 749/LM din 17 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, CAMERA DE CONTURI B și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, și în consecință:
A obligat pârâții, în favoarea reclamantei, la plata despăgubirilor constând în sporul de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară aferent perioadei 01.08.2004 - 01.08.2005, sume actualizate cu indicele de inflație de la data plății.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța,în temeiul art. 19 din Legea nr. 500/2002, a respins-o, întrucât rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, și că în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare pârâtul angajator se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Potrivit art. 28 alin.4 din OUG43/2002 publicată în Monitorul Oficial nr. 244 din 11 aprilie 2002 în vigoare la data publicării aprobată prin Legea nr. 503/2002, personalul din cadrul Parchetului Național Anticorupție prevăzut de alin.1 - 3, precum și judecătorii ce compun completele specializate în soluționarea infracțiunilor de corupție, conform art. 29 alin.2 din Legea nr. 78/2000, primesc pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție, un spor de 30 % din îndemnizația de încadrare lunară.
Aceste dispoziții normative au fost modificate prin nr.OUG24/2002 publicată în Monitorul Oficial nr. 365 din 27 aprilie 2004 intrată în vigoare în termen de 3 zile de la publicare - 1 mai 2004 - conform art. 78 alin. 2 din Constituția României, astfel cum a fost revizuită, în sensul că procurorii din cadrul și judecătorii ce compun completele specializate în soluționarea infracțiunilor de corupție, conform art. 29 din Legea nr. 78/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de o majorare cu 40 % a îndemnizației lunare brute. Mai mult, în această categorie de beneficiari s-au mai inclus președintele, vicepreședintele, președinții de secții și judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, adjuncții săi și procurorii din acest parchet, fără însă ca toți aceștia să participe practic și efectiv la soluționarea unor cauze de natura celor individualizate soluționând ca și reclamanții, cauze civile, comerciale, de contencios administrativ și fiscal.
Potrivit art. 16 alin.1, 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nu este mai presus de lege, iar conform art. 1 alin. 2 lit. pct. i din OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor, sunt garantate, în special în exercitarea următoarelor drepturi: drepturile economice, sociale, culturale, în special dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Conform art. 2 alin. 1 din OUG nr. 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categoria socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare sau apartenență la o categorie defavorizatoare care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului, a libertăților fundamentale ori a celor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, cultural sau în orice domenii ale vieții publice, iar, conform alin.3, orice comportament activ sau pasiv care prin efectele sale pe care le generează favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament in just sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate, față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități, atrage răspunderea.
Conform aceluiași act normativ, în art. 2 alin.2, se prevede faptul că sunt discriminatorii prevederile practicile aparent neutre ce dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la alineatul 1, față de alte persoane în afară de cazurile în care aceste prevederi, criterii, practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
S-a mai reținut că prin nr.OUG 177/2002, Legea nr. 601/2004 pentru aprobarea nr.OUG 24/2004 precum și prin Legea nr. 508/2004, se aplică un tratament diferențiat între magistrații ce efectuează urmărirea penală și judecă fapte de corupție, între judecătorii, președintele, vicepreședintele, președinții de secții, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorul general, adjunct, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției și ceilalți judecători, magistrați, de la celelalte instanțe, parchete la nivel național.
Criteriul potrivit căruia s-a făcut această distincție este categoria socială având în vedere locul de muncă, în această situație diferențiază clar și injust magistrații ce se ocupă de corupție, de ceilalți magistrați. Sigur că, la adoptarea actelor normative în baza cărora s-au acordat și se acordă sporurile, a stat motivarea necesității asigurării incoruptibilității acestora, iar extinderea la judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost motivată de necesitatea intensificării neîntârziate a luptei împotriva fenomenului corupției ori ar fi absurd și totodată hilar, de neconceput, a se accepta ideea că incoruptibilitatea trebuie asigurată doar raportat la anumiți magistrați, la o anumită instanță, parchet și nu la nivel general.
Nu se contestă scopul legitim invocat mai sus ce l-a avut vedere legiuitorul când a adoptat aceste acte normative, ci faptul că metoda de atingere a acestuia a fost una adecvată. Aceste texte legale introduc clar o discriminare ce nu are la bază un criteriu obiectiv, rațional, între magistrații ce soluționează un gen de cauză, instrumentează urmărirea penală, față de ceilalți, a celor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, parchetul de pe lângă aceasta și celelalte instanțe, parchete.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți. În vederea satisfacerii cerințelor juste ale morale, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Conform hotărârilor nr. 185 din 22 iulie 2005 Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a constatat existența unei discriminări directe potrivit art. 2 alin.1, 2 din nr.OG 137/2000 și s-a recomandat Ministerului Justiției să inițieze un proiect de act normativ în vederea modificării prevederilor discriminatorii în sensul eliminării situației de inegalitate evidentă dintre cele două categorii de salariați.
Tribunalul a apreciat că această hotărâre vine în sprijinul prezentei acțiuni, dar chiar și în lipsa acesteia nu se poate vorbi de faptul că dispozițiile legale în speță ar putea fi considerate ca făcute în scopul exclusiv al asigurării recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, al satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii m publice și bunăstării generale, într-o societate democratică, în senul art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Chiar art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, ori în speță s-a apreciat că trebuie analizat dacă reglementările în baza cărora s-au acordat sporurile solicitate s-au făcut cu respectarea acestor dispoziții.
Fiecare magistrat soluționează un anumit gen de cauze, ce-i sunt deduse judecății, și nici pentru cele privind infracțiuni de corupție, nu se cere o calificare superioară a unora față de ceilalți. Nu s-a prevăzut că pentru a participa la soluționarea unor cauze privind infracțiuni de corupție, magistrații să aibă studii superioare, condiții superioare de vârstă, vechime, doctorate, cunoașterea unor limbi străine, etc. ci, dimpotrivă, toți au aceeași calificare, facultatea de drept.
Nu se contestă faptul că legiuitorul în multe situații a prevăzut acordarea unor sporuri bazate pe vechime, calificare profesională, dar aceasta au într-adevăr o justificare reală, sunt echitabile, ori în speță, s-a apreciat că, simplul fapt că se soluționează un alt gen de cauze nu justifică inegalitatea de tratament în sensul dispozițiilor din Declarația Universală a Drepturilor Omului sau Convenția nr. 111, invocate mai sus. Chiar și faptul că pentru cei ce au obținut un doctorat se acordă la salarizare un spor, este justificat de calificarea acestora. Se poate vorbi de o diferențiere justificată în speță, bazată pe faptul că magistrații din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție funcționează acolo, față de ceilalți, de la celelalte instanțe? S-a apreciat că răspunsul este negativ, existând o discriminare și în acest sens, pentru aceleași considerente expuse mai sus.
Sigur că dacă legiuitorul ar fi prevăzut ca pentru a beneficia de sporurile că în speță este necesară o calificare superioară, un volum de muncă ridicat, o complexitate sporită a cauzelor, etc. s-ar fi justificat o asemenea inegalitate de tratament, dar aceste condiții nu au fost prevăzute de legiuitor, legea în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului fiind inechitabilă, contrară principiilor acesteia, din moment ce nu implică soluționarea unui anumit gen de cauze pentru care se acordă sporul, o calificare superioară.
Pe de altă parte, este notoriu faptul că au fost situații în care în cursul unei luni de zile, pentru o singură cauză ce a avut ca obiect soluționarea unor infracțiuni de corupție, s-au acordat sporurile chiar dacă în acea cauză nu i s-au efectuat administrări de probe, ci doar s-a dispus amânarea cauzei pentru îndeplinirea procedurii de citare, în timp ce în materie civilă, comercială, contencios administrativ, fiscal, s-au dezbătut și soluționat o multitudine de cauze, astfel că nu se poate vorbi de o muncă suplimentare ce să justifice acordarea sporurilor, ci dimpotrivă.
Alta ar fi fost situația dacă numărul cauzelor în materie penală pentru care s-au acordat sporurile ar fi fost net superioară celorlalte, de altă natură, dar, statisticile dovedesc contrariul, ori potrivit art. 6 alin. 2 Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, ceea ce nu a fost cazul în speță, ci dimpotrivă.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, ori, munca pentru soluționarea cauzelor pentru care a fost acordat și este acordat sporul, față de ceilalți, nu este, nu a fost mai mare, ci dimpotrivă. Sigur că niciodată nu se va asigura un echilibru perfect în sensul ca toți magistrații să desfășoare o muncă egală, respectiv de a avea de soluționat același volum de cauze, dar prin faptul că volumul cauzelor pentru care se aplică sporul este net superior celorlalte, nu justifică acordarea în favoarea celor ce le soluționează un spor suplimentar, ci dimpotrivă.
De asemenea, Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice la art. 19 pct. 3, stabilește că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege, ce sunt necesare apărării securității naționale, ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță nu s-a putut spune, conform considerentelor expuse, că acordarea sporurilor doar unor categorii de magistrați a fost justificată pentru apărarea securității naționale, ordinii publice.
Sigur că în prezent există o normă legală potrivit căreia sporurile să se acorde tuturor persoanelor încadrate în funcția de magistrat dar, în speță, s-a dovedit cu certitudine că există un prejudiciu creat celor ce nu soluționează genuri de cauze pentru care se acordă sporuri față de ceilalți, aspect ce atrage incidența dispozițiilor art. 998 Cod civil, art. 269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea considerându-se întemeiată, instanța dispunând de altfel plata drepturilor solicitate de reclamanți în cuantumul necontestat de pârâți depus la dosar, existând deci o bază legală justă și temeinică în acest sens raportat și la celelalte dispoziții legale internaționale la care s-a făcut referire în considerentele menționate.
Potrivit art. 998 Cod civil, orice faptă a omului ce cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe cel din a cărei culpă s-a cauzat, a-l repara. În speță, reiese că prin aplicarea dispozițiilor legale discriminatorii, reclamanților li s-a produs un prejudiciu lunar.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu determină, implică, o adăugare la lege, ci strict o aplicare a dispozițiilor art. 998 Cod civil, art.6 și 269 Codul muncii, fiind injust și de neconceput ca până la modificarea legislativă din aprilie 2006 reclamanților să nu li se asigure respectarea dreptului ca la o muncă egală să primească o salarizare, compensație pe măsură.
Reclamanta a solicitat plata sumelor actualizate până la data de actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație. Conform art. 1082 Cod civil, debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune interese, pentru neexecutarea obligației sau întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină. Ce nu-i poate fi imputabilă, ori în speță aceste prevederi legale sunt incidente încă de la data la care a intrat în vigoare actul normativ în baza căruia s-a acordat discriminatoriu sporul, pârâții fiind în culpă pentru neacordarea, neinițierea unor măsuri în vederea eliminării acestor discriminări. Nu există în speță o cauză străină ce să justifice că neacordarea acestor sporuri nu se datorează pârâților, iar faptul că până în prezent petenții nu au solicitat plata despăgubirilor, nu este un motiv ce să atragă neincidența dispozițiilor legale în materie.
Potrivit art. 1084 Cod civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este notoriu faptul că moneda națională s-a devalorizat și din păcate se devalorizează continuu, astfel că potrivit practicii judiciare constante în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform aplicării indicelui de inflație de la data plății.
Față de toate considerentele expuse, fiind încălcate dispozițiile art. 16 alin.1,2, din Constituția României, art. 1 alin.2 lit. e pct. i din OG. 137/2000, art. 2 alin.1-3, art. 29 pct. 2 din OG. 137/2000 art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art. 19 pct. 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice, art. 5,6, din Codul muncii, instanța a apreciat cererea formulată de către reclamantă este întemeiată, motiv pentru care, fiind incidente dispozițiile art. 998, 1082, 1084, 1039 Cod civil, art. 269, 293 Codul muncii, a fost admisă conform dispozitivului hotărârii atacate.
Întrucât reclamanta nu au solicitat cheltuieli de judecată, instanța nu a dispus acordarea acestora.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive și a respingerii cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă.
Prin motivele de recurs se critică hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate, în condițiile în care susține că n-ar justifica calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât raporturile juridice de muncă sunt stabilite între reclamantă și Curtea de Conturi, care are atribuții privind salarizarea angajaților săi, fără participarea Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, care fiind terț nu poate fi obligat la plata acestor drepturi salariale.
Pe de altă parte, susține recurentul, atât Ministerul Economiei și Finanțelor Publice cât și Curtea de Conturi sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit dispozițiilor legale creditele bugetare ale unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator de credite.
În acest context, arată că cel care răspunde de realizarea planurilor bugetare și repartizarea sumelor de la bugetul de stat către ordonatorii principali de credite este Guvernul României, conform destinațiilor bugetare stabilite de legea bugetară anuală.
Recurentul invocă inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție formulată de Curtea de Conturi împotriva sa, întrucât nu sunt incidente prevederile art. 60-63 Cod procedură civilă, nesubzistând în sarcina sa vreo obligație de garanție față de angajații Curții de Conturi, cum este reclamanta.
În drept invocă prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, art. 60-65 Cod procedură civilă, art. 28 lit. d și e din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și sub aspectul tuturor nulităților de ordine publică, se apreciază că aceasta este legală și temeinică, sens în care, în condițiile art. 312 al. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 al. 1 și art. 3041Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat și menținută în totalitate sentința recurată.
Criticile aduse hotărârii instanței de fond, în sensul că recurentul nu are calitate procesuală în cauză sunt neîntemeiate.
Răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor Publice este solidară conform art. 42 al. 1 din Legea nr. 511/2005, respectiv art. 26 al. 1 din Legea nr. 379/2005, conform cărora cheltuielile privind despăgubirile, inclusiv cele provenite din aplicarea legislației pentru creanțele fiscale administrate de Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, alte daune stabilite ca fiind datorate de acest minister, în nume propriu sau în reprezentarea intereselor statului în baza unor hotărâri judecătorești definitive sunt acoperite de Ministerului Economiei și Finanțelor Publice. La fel ca în situația ordonatorilor de credite, solidaritatea acestui minister își găsește izvorul în lege, respectiv în dispozițiile legilor bugetare anulale care s-au succedat în timp în perioada de referință.
De altfel, potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, rolul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice nu se rezumă la controlul execuției bugetare ci are în vedere și alte atribuții - analiza propunerilor de buget și etapele de elaborare a bugetului de către ordonatorii de credite, asigurarea monitorizării execuției bugetare, iar în cazul în care constată abateri de la nivelurile autorizate, în ceea ce privește veniturile și cheltuielile, propune Guvernului măsuri pentru reglementarea situației etc. Așadar, rezultă fără dubiu că Ministerului Economiei și Finanțelor Publice poate și trebuie ținut solidar la plata sumelor pretinse de reclamantă, în caz contrar ordonatorul de credit, respectiv Curtea de Conturi, ar fi pusă în situația de a nu putea achita obligațiile stabilite prin hotărâri judecătorești, fără a le fi asigurată respectarea legii, sursa de finanțare necesară, cu destinație precis determinată, destinație de la care acest ordonator de credite nu poate face excepție.
Totodată, Ministerului Economiei și Finanțelor Publice în virtutea dispozițiilor art. 1 din nr.OG 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, răspunde de executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii, din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli.
Așadar, recurentul a fost obligat să aloce fondurile necesare plății diferențelor de drepturi salariale, nu în virtutea unui raport de muncă ci în baza atribuțiilor ce-i revin decurgând din legea sa de organizare și funcționare, iar una din aceste atribuții este de a asigura instituțiilor bugetare, care nu au venituri proprii -cazul în speță- sursele financiare necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității acesteia, surse prevăzute fie în bugetele anuale, fie prin rectificările bugetare.
Deci, în mod nejustificat se susține că Ministerului Economiei și Finanțelor Publice nu are calitate procesuală în cauză. În acest sens trebuie avut în vedere și faptul că potrivit art. 6 al. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se instituie dreptul la un proces echitabil, drept ce presupune printre altele ca un proces să se finalizeze printr-o punere în executare într-un timp rezonabil, ori, cererea de chemare în judecată Ministerului Economiei și Finanțelor Publice are menirea de a asigura punerea în executare, în cel mai scurt timp, a obligațiilor bănești stabilite în sarcina ordonatorului de credite, în cazul de față, Curtea de Conturi a României.
Față de cele de mai sus expuse, raportat la prevederile legale mai sus menționate urmează a fi respins recursul ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în O,-/B, județul Bîn reprezentareaMINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor -O,-, județul B și intimatele pârâte CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B, sector 1,--24 și CAMERA DE CONTURI, cu sediul în O,-/A, județul B, împotriva sentinței civile nr. 746/LM din 17 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 10 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecători fond -
- redactat judecător - 09.10.2008
- dactilografiat grefier - 09.10.2008-2 ex.
Președinte:Aurora PopaJudecători:Aurora Popa, Maria Galeș, Dana Cigan
