Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1230/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 1230
Ședința publică din 20 august 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
Grefier: - -
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 384 pronunțată la 26 martie 2008 de către Tribunalul C S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții și și intervenienții, G, Liber, G, C, -moștenitoare a defunctului, a, R, a, și pârâții intimați Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Timiș, având ca obiect drepturi bănești - prima de vacanță 2005-2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
Pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului lui la dezbateri.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele.
Prin acțiunea înregistrată la ribunalul Timiș la 1 octombrie 2007, reclamantele și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Timiș solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâții la plata în solidar a sumelor reprezentând echivalentul primelor de concediu aferente anilor 2005 și 2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii arată că dreptul la prima de concediu a fost prevăzut de art. 411din Legea nr. 50/1996; că odată acordat acest drept nu mai putea fi anulat; că OUG nr. 177/2002 nu a abrogat implicit dispozițiile art. 411din Legea nr. 50/1996, doar că nu a mai preluat dispozițiile acestei legi; că decizia nr. XXIII a ÎCCJ B dată în recurs în interesul legii nu este incidentă, deoarece se referă strict la aplicarea legii privind prima de concediu în perioada 2001-2004 și ea nu înlătură obligația judecătorului de a cerceta cauza și de aos oluționa în mod independent și imparțial.
In drept invocă dispozițiile art. 411alin. 1 din OG nr. 83/2000 de modificare și completare a Legii nr. 50/1996, art. 139 Codul Muncii, Legea nr. 512/2004, Legea nr. 379/2005, art. 2 pct. 1 litera1și următoarele din Codul d e procedură civilă.
În cauză, la 26 octombrie 2007, au formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenienții, G, Liber, G, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș să oblige pârâții în solidar la plata sumelor reprezentând echivalentul primelor de concediu aferente anilor 2005 și 2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, iar pentru intervenienții, în calitate de moștenitori ai defunctului, obligarea pârâților, în solidar la plata sumelor reprezentând echivalentul primelor de concediu până la momentul pensionării, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
Prin cererea de intervenție înregistrată la ribunalul Timiș la 16 noiembrie 2007, intervenienții, C, -moștenitoare a defunctului, a, R, a, au solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș să oblige pârâții în solidar la plata sumelor reprezentând echivalentul primelor de concediu aferente anilor 2005 și 2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea nr. 20/5 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, urmare a admiterii cererilor de abținere și a constatării imposibilității constituirii completului de judecată la ribunalul Timiș, cauza a fost înaintată spre soluționare Tribunalului C S, unde a fost înregistrată sub nr. sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 384 pronunțată la 26 martie 2008 asa cum a fost indreptata prin incheierea din 15 iulie 2008, instanța a admis cererea reclamantelor, a obligat pârâții să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând echivalentul primelor de concediu de odihnă aferente anilor 2005-2006, actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății efective, a admis cererile de intervenție formulate de intervenienții, G, Liber, G, și a obligat pârâții să achite intervenienților drepturile salariale reprezentând echivalentul primelor de concediu de odihnă aferente anilor 2005-2006, actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății efective, iar pentru intervenienții, în calitate de moștenitori ai defunctului, la plata sumelor reprezentând echivalentul primelor de concediu până la momentul pensionării, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, a admis cererea de intervenție formulată de intervenienții, C, -moștenitoare a defunctului, a, R, a, și a obligat pârâții să le plătească drepturile salariale reprezentând echivalentul primelor de concediu de odihnă aferente anilor 2005-2006, actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că dreptul la primă de concediu a fost consacrat de dispozițiile art. 411din Legea nr. 50/1996, plata dreptului fiind suspendată succesiv prin legile bugetului de stat până la 31 decembrie 2005.
A apreciat că textele de lege care au suspendat dreptul la o primă de vacanță anuală în favoarea magistraților și personalului auxiliar sunt date cu nesocotirea normelor constituționale, deoarece un drept deja câștigat nu poate fi retras decât printr-un act normativ de aceeași putere, că odată acordat dreptul trebuia respectat și că legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egală și eficace contra oricărei discriminări.
In termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr- și reînregistrat sub nr- (urmare a modificărilor intervenite cu privire la competență).
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamanților și intervenienților.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.
Arată că instanța de fond nu a avut în vedere decizia nr. XXIII din 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost recunoscut dreptul la primă de concediu pentru magistrați doar pentru anii 2001-2002, instanța supremă reținând că dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1996 încetând să mai subziste și nemaiputând fi pretins începând cu 1 ianuarie 2003, dată la care acest drept a fost abrogat.
Mai arată că dezlegarea problemei de drept este obligatorie pentru instanțe; că suma este purtătoare de dobânzi conform art. 1082 Codul civil, ea neputând fi actualizată cu rata inflației; că Ministerul Justiției nu are nici o culpă pentru neachitare.
Deși legal citați, reclamanții intimați, intervenientii intimați si paratii intimați nu au depus întâmpinare prin care sa răspundă motivelor de recurs.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 cod procedură civilă coroborat cu art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul întemeiat, urmând a-l admite cu următoarea motivare:
Potrivit dispozițiilor art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, articol introdus prin OUG nr. 83/2000 ce a intrat in vigoare la data de 1 ianuarie 2001, magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza acestei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută, sau după caz, indemnizația de încadrare brută lunară, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Ulterior intrării în vigoare a dispozițiilor ce prevedeau dreptul la prima de concediu, prin art. III alin. 2 din OUG nr. 33/2001 (intrată în vigoare la data de 2 martie 2001) privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar precum și a personalului din organele autorității judecătorești, aprobată cu modificări prin Legea nr. 386/2001 s-a prevăzut că se suspendă până la data de 1 ianuarie 2002 aplicarea prevederilor art. 41^1 alin. 1 care cuprind dispoziții referitoare la acordarea primei de concediu pentru odihnă din Legea nr. 50/1996.
Pe perioada de la data intrării în vigoare a art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, introdus prin OUG. nr. 83/2002, respectiv 1 ianuarie 2001, și data intrării în vigoare a normei de suspendare, 2 martie 2001, magistrații care au efectuat concediul de odihnă pe anul 2001 au beneficiat de prima de vacanță.
În conformitate cu art. 12 alin. 4 din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, termenele prevăzute în art. III din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 33/2001 au fost prelungite până la 31 decembrie 2002, iar prin art. 10 alin. 3 din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 s-a dispus prelungirea acelorași termene până la data de 31 decembrie 2003.
Ordonanța de urgență nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților publicată în Monitorul Oficial nr. 924 din 18 decembrie 2002, prin dispozițiile art. 50 alin. 2, abrogat toate dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică, deci implicit dispozițiile art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996.
Noua lege de salarizare a magistraților - OUG nr. 177/2002 aprobată cu modificări prin Legea nr. 347/2003 - aplicabilă în perioada 2005 - 2006 nu a mai prevăzut dreptul la primă de concediu.
Astfel, prin OUG nr. 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, s-a prevăzut, la art. 50 alin. 2, că pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 1^1 și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.
Rezultă deci că dispozițiile art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul la prima de concediu al magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza acestei legi, au fost abrogate implicit la data de 1 ianuarie 2003 când a intrat în vigoare OUG nr. 177/2002.
In raport cu această situație, dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins, cu începere de la data de 1 ianuarie 2003.
Totodată, în considerarea dispozițiilor art. 329 alin. 3 teza II cod procedură civilă, instanța are în vedere și Decizia nr. XXIII/12 decembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 31/2005 în soluționarea recursului în interesul legii. Prin această decizie s-a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pe anii 2001-2002, astfel cum a fost reglementată prin art. 41^1 din Legea nr. 50/1996.
Pentru a se pronunța astfel, ÎCCJ a reținut că de la 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare OUG nr. 177/2002 erau abrogate implicit și dispozițiile art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. - referitoare la dreptul magistraților la o primă pentru perioada concediului de odihnă.
S-a mai arătat în considerentele acestei decizii faptul că succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune deci să se rețină că dreptul la primă pentru concediul de odihnă al magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1990, instituit prin art. 41^1 alin. 1, fost introdus în această lege prin art. I pct. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 și și-a produs efectele începând cu 1 ianuarie 2001, iar în urma abrogării art. 41^1 alin. 1 prin OUG nr. 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, acel drept a încetat să mai existe.
Așa fiind și cum, în raport cu principiul neretroactivității legii civile, înscris în art. 15 din Constituție și art.1 Codul Civil, dispozițiile OUG nr. 177/2002 nu au putere retroactivă, rezulta că dreptul la prima pentru concediu de odihnă acordat magistraților prin art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, astfel cum a fost modificată și completată prin art. I pct. 38 din OG nr. 83/2000, a existat numai în perioada anilor 2001-2002.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va admite recursul pârâtului și va modifica sentința recurată în sensul respingerii acțiunii reclamantelor și a cererilor de intervenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 384 pronunțată la 26 martie 2008 de către Tribunalul C S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții și și intervenienții, G, Liber, G, C, -moștenitoare a defunctului, a, R, a, și pârâții intimați Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Timiș.
Modifică sentința recurată în sensul că.
Respinge acțiunea și cererile de intervenție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 20 august 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
22.09.2009
, - Tribunalul C
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Vasilica Sandovici
