Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1285/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1285/
Ședința publică din 27 mai 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu M,--3, județul M, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1264 din 17 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate și motivate în termen, fiind scutite de taxă judiciară de timbru.
Văzând lipsa părților și împrejurarea că acestea au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor conform art. 242 Cod procedură civilă, în baza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1264 din 17 iunie 2008, Tribunalul Mureș respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, a respins acțiunea civilă, având ca obiect un conflict de drepturi, formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, Tribunalul Mureș, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării B; a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții, în contradictoriu cu Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, Tribunalul Mureș, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării B, și drept consecință, a obligat în solidar pârâții la calcularea și la plata în favoarea fiecărui reclamant a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale reprezentând un procent de 5% din salariile de bază ale fiecărui reclamant, pe toată durata în care reclamanții au desfășurat efectiv activitatea la una dintre instanțele din raza Curții de APEL TÂRGU MUREȘ, începând cu data de 11.04.2005 și pentru viitor, până la încetarea stării de discriminare; a dispus că sumele mai sus menționate cuvenite reclamanților, vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a fiecărei despăgubiri reprezentând diferențe de drepturi salariale neacordate și până la data executării efective a hotărârii; a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății în favoarea reclamanților a drepturilor bănești; s-au respins restul pretențiilor reclamanților.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, au declarat recurs Ministerul Justiției, precum și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pârâtul Ministerul Justiției, a solicitat instanței modificarea hotărârii atacate și, drept consecință, respingerea ca nefondată a pretențiilor reclamanților.
Pârâtul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, precum și cel prevăzut de pct. 9 aceluiași articol.
În considerentele recursului s-a arătat că, instanța de fond a dat o hotărâre care depășește cadrul legal în materia drepturilor salariale a reclamanților.
Pârâta a subliniat faptul că reclamanții și-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile nr.OG 137/2000, susținând că sunt discriminați în raport cu alte categorii socio-profesionale, în condițiile în care, aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională. (Decizia nr. 1325 din 4 decembrie 2008).
Pârâta a considerat că hotărârea instanței de fond este dată și cu încălcarea dispozițiilor legale, pentru că în cauză nu poate fi vorba de o discriminare între reclamanți și procurorii din cadrul DNA și DIICOT.
În mod expres a subliniat faptul că poate exista discriminare doar în condițiile în care există o situație identică între cele două categorii profesionale, ceea ce nu se regăsește în cazul de față.
Direcția Generală a Finanțelor Publice M, a solicitat, la rândul său, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți, în principal, ca inadmisibilă față de Ministerul Economiei și Finanțelor, iar în subsidiar, ca nefondată.
Direcția Generală a Finanțelor Publice Maa rătat că pentru a putea avea calitate procesuală pasivă în cauză ar fi trebuit să existe un raport juridic între reclamanți și pârât, ceea ce în realitate nu există. Faptul că ordonatorul principal de credite, în speță, ministerul justiției nu a acordat drepturile salariale pe care le pretind reclamanții, nu conferă celorlalți pârâți nici o garanție din partea Ministerului Economiei și Finanțelor, pentru sumele de bani ce ar trebui să le plătească, sume izvorând din raporturi de muncă.
Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții în gestionarea bugetelor instanțelor judecătorești, această atribuție revenind Ministerului Justiției ( art. 131 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară).
Potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii "creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă".
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta a arătat faptul că actul normativ care reglementează salarizarea reclamanților din prezenta speță este nr.OG 27/2006.
Susținerile reclamanților însușite de instanța de fond, în sensul că există un nivel de salarizare diferit și că acesta are un caracter discriminatoriu, sunt neîntemeiate, deoarece în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 3 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, potrivit cărora "sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare".
În fine, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Mai nvocat faptul că dispozițiile nr.OG 137/2000, au fost declarate neconstituționale prin decizia 818/2008 din 16.07.2008.
Recursurile au fost trimise spre competență Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă, în urma pronunțării Deciziei nr. 104/20.01.2009 a Curții Constituționale, prin care s-au declarat neconstituționale dispozițiile art. I și II din nr.OUG 75/2008, competența de soluționare a recursurilor a revenit Curții de APEL TÂRGU MUREȘ.
Reclamanții intimați nu au formulat întâmpinare.
Verificând hotărârea atacată, Curtea constată că recursurile formulate de Ministerul Justiției și Direcția Generală a Finanțelor Publice M sunt fondate.
În susținerea cererilor de chemare în judecată reclamanții au invocat în primul rând faptul că sunt discriminați față de procurorii încadrați la DNA și DIICOT, precum și față de personalul auxiliar de specialitate din cadrul acestor două instituții.
Ca temei de drept, reclamanții au invocat prevederile dispozițiilor art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000. Așa cum corect au subliniat pârâții, aceste dispoziții legale cuprinse în art. 27 alin. 1 dar și prevederile art. 1 și 2 din aceeași ordonanță, au fost declarate neconstituționale, prin decizia nr. 821 din 3 iulie 2008, dar și prin decizia nr. 818/2008 ale Curții Constituționale, invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile date în verificarea constituționalității actelor normative sunt general obligatorii. Acesta înseamnă că de la data declarării neconstituționale, dispozițiile art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000, nu mai pot fi aplicabile.
Cu toate acestea, instanța de fond ignorând caracterul obligatoriu a deciziei Curții Constituționale a admis cererea reclamanților, ceea ce face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea fiind lipsită de temei legal.
Ca urmare, fără a mai fi necesar verificarea și celorlalte motive de nelegalitate invocate de pârâți, Curtea, în conformitate cu art. 312 alin. 1 Cod penal, va admite recursurile și va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii integrale a cererii reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu M,--3, județul M, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1264 din 17 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș.
Modifică hotărârea atacată în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamanților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat Pt. fiind în concediu de odihnă, semnează Președintele instanței | Judecător, |
Grefier, pt., aflată în concediu de odihnă, semnează, prim grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exp.03.07.2009
Jud.fond.;
Asist. jud.;
Opinie separată:
Admite recursurile formulate de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu M,--3, județul M - Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1264 din 17 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că obligă în solidar pârâții să plătească în favoarea reclamantei o despăgubire egală cu diferențele de drepturi salariale reprezentând un procent de 5 % din salariul de bază, începând cu 11.04.2005-13.02.2006 și începând cu 1.01.2007 și pentru viitor, până la încetarea stării de discriminare.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile atacate.
Judecător,
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
În ceea ce privește fondul cauzei, într-adevăr potrivit art.alin.7 din OG nr.8/2007, personalul auxiliar de specialitate din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism beneficiază de un salariul cu 10% mai mare decât același personal din cadrul judecătoriilor, cu 5% mai mare decât același personal din cadrul tribunalelor și cu 3% mai mare dect același personal din cadrul curților de apel.
Sistemul de salarizare instituit prin OG nr.8/2007 nu prevede condiții suplimentare sau specifice de pregătire, vechime sau promovare pentru acest personal auxiliar de specialitate din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații comparabile nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece criteriul pe baza căruia s-a făcut această distincție l-a reprezentat doar luarea în considerare a domeniului specializat de activitate, ceea ce nu are justificare atâta timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți grefierii în întregul lor necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică, echivalentă, precum și risc identic în exercitarea atrigbuțiilor de serviciu.
Folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru grefierii doar apartenența la anumite segmente restrânse de activitate, nu se poate justifica atțâta timp cât varoietratea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară în desfășurarea activității este aceeași indiferent de segmentul de activitate.
Prin urmare se apreciază că această diferențiere este discriminatorie și încalcă disp. art.16 alin.1 din Constituție, prev.OUG nr.137/2000 modificată, art.2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, Directiva 2000/EC/78 privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocolul nr.12 la Convenție.
Instanța de judecată nu anulează sau refuză aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le înlocuiește cu alte norme ci stabilește dacă există o stare de discriminare, dacă s-a produs un prejudiciu și restabilirea situației anterioare discriminării.
Situația de discriminare rezultă din tratamentul juridic diferit a unor persoane aflate în situații comparabile sau identice, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, tratament juridic reglementat prin acte normative.
Așa cum rezultă din definițiile date discriminării, actele normative interne, cele de drept comunitar și ale drepturilor omului arătate mai sus, nu se condiționează posibilitatea constatării și anulării discriminării, în funcție dacă acestea izvorăsc din acte normative, în speță legi de salarizare.
Refuzul de a recunoaște instanțelor de a analiza dacă a avut loc o încălcare a dreptului subiectiv civil rezultat dintr-o situație de discriminare, indiferent de natura lui, pe motiv că lezează actele puterii legiuitoare, respectiv actele normative care sunt sursa discriminării, este contrar dreptului la justiție garantat de art.21 din Constituția României și art.3 cod civil care reglementează denegarea de dreptate.
. de asemenea accesul la justiție prev. de art. 6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care dispune că "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil de către o instanță care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil (vezi cauza Brumărescu împotriva României).
Ținând seama de efectul direct și preeminența dreptului comunitar, acțiunea este admisibilă și prin prisma Deciziei nr.818/1008, 819/2008, 820/2998 și 821/2008 a Curții Constituționale.
În ceea ce privește recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M în nume propriu și în numele Ministerul Economiei și Finanțelor - susținerile recurentului că nu are calitate procesuală în cauză, sunt nefondate.
Sub acest aspect trebuie precizat că în virtutea prev.art. 42 alin.1 din Legea nr.511/2004 și a art.26 alin.1 din Legea nr.379/2005, potrivit cărora, cheltuielile privind despăgubirile, inclusiv cele provenite din aplicarea legislației privind creanțele fiscale administrate de Ministerul Economiei și Finanțelor și Agenția Națională de Administrare fiscală, alte daune stabilite ca fiind datorate de Ministerul Economiei și Finanțelor și de Agenția națională de Administrare fiscală, în nume propriu sau în reprezentarea intereselor statului, pe baza hotărârilor definitive ale instanțelor judecătorești..se acoperă de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
In aceeași ordine de idei, Curtea mai reține că, potrivit dispozițiilor art.19 din Legea 500/2002 rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, nu se rezumă la controlul execuției bugetare, ci are în vedere o serie de alte atribuții, respectiv de a analiza propunerile de buget și etapele de elaborare a bugetului de către ordonatorii de credite; de a asigura monitorizarea execuției bugetare, iar în cazul în care, constată abateri ale veniturilor și cheltuielilor de la nivelurile autorizate propune Guvernului măsuri pentru reglementarea situației etc.
De asemenea, ministerul în virtutea dispozițiilor art.1 din OG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, răspunde de executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli.
Recurentul a fost obligat să aloce fondurile necesare plății diferențelor de drepturi salariale nu în virtutea unui raport de muncă, ci în baza atribuțiilor ce revin ministerului, atribuții ce decurg din legea sa de organizare și funcționare. Una dintre aceste atribuții este aceea de a asigura instituțiilor bugetare, care nu au venituri proprii, sursele financiare necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, surse prevăzute fie prin bugetele anuale, fie prin rectificările bugetare.
Prin urmare, în mod nejustificat se susține că, nu are calitatea procesuală pasivă în cauză.
In acest sens, trebuie avut în vedere și faptul că prin art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se instituie dreptul la un proces echitabil, drept ce presupune printre altele, ca procesul să se finalizeze printr-o punere în executare într-o perioadă rezonabilă, or cererea de chemare în judecată a Ministerul Economiei și Finanțelor are menirea de a asigura punerea în executare în cel mai scurt timp, a obligației de plată a drepturilor bănești, stabilită în sarcina ordonatorilor de credite.
Recursul este admisibil doar sub aspectul că pentru reclamanta contractul de muncă a fost suspendat în perioada 14.02.2006-01.10.2007.
Judecător,
Red.
Tehnored.CC/2 exp.
13.07.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
