Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Sentința 13/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- SENTINȚA NR. 13/F-CM
Ședința publică din 14 Ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu judecător
JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu
Asistent judiciar
Asistent judiciar
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare în primă instanță, acțiunea formulată de SINDICATUL, în numele și pentru reclamanții, și, cu domiciliul ales la Tribunalul Argeș, în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL PITEȘTI, TRIBUNALUL ARGEȘ și MINISTERUL FINANȚELOR, precum și cererea de intervenție formulată de intervenientul, expert în domeniul discriminării fiind CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Cauza este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.
După strigarea cauzei, se prezintă reclamanta care depune la dosar fișa postului și solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cât și cererea de intervenție.
CURTEA:
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 06.12.2007 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții, și, reprezentați de Sindicatul A, au chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Argeș și Ministerul Finanțelor, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007 la art.1 alin.(1), în cele trei etape, astfel: cu 5% începând cu data de 01 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 01 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu data de 01 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin ordonanțele Guvernului României nr.6, 10, 11/2007 s-au prevăzut creșteri salariale ale funcționarilor publici, personalului salarizat potrivit nr.OUG24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalul salarizat potrivit anexelor nr.II și III din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și pentru personalul didactic din învățământ salarizat potrivit Legii nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.
Așadar, prin toate aceste acte normative s-au prevăzut creșteri salariale pentru personalul din sectorul bugetar, astfel că, prin excluderea reclamanților de la creșterile salariale acordate celorlalte categorii de personal din cadrul sectorului bugetar s-a creat un caz de discriminare.
Se precizează faptul că, prin Ordonanța nr.8/24.01.2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, Guvernul nu a făcut altceva decât să reglementeze salarizarea și alte drepturi ale personalului de specialitate criminalistică și ale personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, precum și ale personalului de instruire fără specialitate juridică și ale personalului care ocupă funcții auxiliare din cadrul Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri, prin inițierea unei modalități de salarizare, aprobată ulterior prin lege, fapt ce a făcut să abroge în totalitate Legea nr.50/1996, cu modificările ulterioare, lege ce reglementa salarizarea personalului sus amintit.
În concluzie, Ordonanța nr.8/2007 stabilește salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, pe baza valorii de referință sectorială cuprinsă în art.39 din nr.OUG27/29.03.2006, în cuantum de 280,64 lei, nemodificată până în prezent și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport e funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului, astfel modificându-se doar coeficienții de multiplicare.
Prin întâmpinare, Guvernul României a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, arătând că instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale.
Potrivit art.1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea cauzei ce i-a fost cauzată.
Totodată, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că acest organ colegial, fără personalitate juridică, care este alcătuit din Primul Ministru, miniștri și alți membrii stabiliți prin legea organică, poate sta în justiție, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă în exercitarea atribuțiilor și competențelor sale legale, în acest caz fiind în prezența unei capacități juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale menționate anterior și pe dispozițiile legii speciale de organizare și funcționare. Acordând acestui organ al administrației de stat dreptul de a adopta acte administrative, implicit legea îi acordă și capacitatea de a sta în judecată în calitate de pârât, dar numai atunci când instanțele judecătorești specializate exercită, în condițiile stabilite de Constituție și de Legea nr.554/2004, controlul legalității actelor sale.
Pe fondul cauzei, reclamanții solicită, în realitate, extinderea dispozițiilor legale ale ordonanțelor care prevăd majorările salariale ale altor categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și pentru judecători și procurori, așadar pentru alte situații decât cele avute în vedere prin dispozițiile acestor acte normative, situații neprevăzute în cuprinsul lor.
Instanța judecătorească nu are competența de a crea, de a abroga sau de a modifica dispozițiile unei legi, devenind astfel un legislator pozitiv și nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor deja existente, întrucât ar fi încălcate dispozițiile art.61 alin.1 din Constituția României, republicată, care stabilesc că unica autoritate legiuitoare a țării este Parlamentul României. Pentru aceleași considerente, nu este admis nici ca prin interpretarea normelor juridice instanțele judecătorești să adauge consecințe contrare legii.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că rolul acestuia este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea finanțelor publice nr.500/2002 - art.19-35.
Totodată, ministrul economiei și finanțelor este ordonator principal de credite, așa cum este și ministrul justiției, primul neputând fi obligat la plată pentru salariații altor instituții.
De asemenea, atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților are, așa cum aceștia menționează, Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș, iar reporturile de muncă există între reclamanți și instituțiile pârâte, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel.
A mai invocat și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, întrucât între Ministerul Economiei și Finanțelor și reclamanți nu există nicio obligație de garanție, iar simplul fapt că în speță Ministerul Justiției nu ar fi acordat reclamanților drepturile salariale cuvenite, nu-i conferă nici Ministerului Justiției și cu atât mai puțin reclamanților, nicio garanție legală din partea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar fi trebuit să i le plătească acestora, într-un raport de muncă izvorât din contractul individual de muncă.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a susținut că acțiunea are ca obiect acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat.
În acest sens sunt prevederile art.124 alin.3 din Constituția României, conform cărora judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.
În aceste condiții, se apreciază că cererea nu poate fi soluționată de către instanțele de judecată, care prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege ar depăși limitele puterii judecătorești și și-ar aroga atribuții de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare.
În caz contrar, s-ar aduce o încălcare gravă principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor statului în cadrul democrației constituționale.
Văzând și temeiul acțiunii reclamanților, se arată că atribuția de a analiza un tratament discriminatoriu instituit prin dispoziții legale aparține altor organe, potrivit dispozițiilor din Constituția României, însă precizează că nici Curtea Constituțională nu are competența de a se pronunța asupra lipsei unei reglementări, stabilind constant în jurisprudența sa că "potrivit art.2 alin.(3) din Legea nr.47/1992, Curtea constituțională nu poate modifica sau completa prevederile legale supuse controlului de constituționalitate. Astfel, Curtea Constituțională nu este legislator pozitiv și nici nu are dreptul de a impune legiuitorului introducerea în textul legii în vigoare a unei alte dispoziții decât cele existente în cuprinsul acesteia" (Decizia nr.171/28 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr.316/07.04.2006).
În susținerea acțiunii reclamanții au depus la dosar înscrisuri (filele 62-79).
La data de 26.03.2008 a formulat cerere de intervenție în interes propriu numitul, prin care a solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale cuvenite, întocmai ca și cele solicitate prin cererea principală.
În susținerea cererii de intervenție, intervenientul a depus înscrisuri (84-92).
Prin încheierea din 11.07.2008 Tribunalul Argeș, în temeiul dispozițiilor art.I alin.1 coroborat cu art.II alin.2 din nr.OUG75/2008 a scos cauza de pe rol și a înaintat-o Curții de APEL PITEȘTI, spre competentă soluționare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.07.2008.
La data de 01 octombrie 2008 pârâtul Ministerul Justiției a depus note scrise, prin care a solicitat respingerea cererii de intervenție în interes propriu, cerere asupra căreia instanța s-a pronunțat prin admitere, la termenul de judecată din data de 15 octombrie 2008, în conformitate cu dispozițiile art.52 Cod procedură civilă, apreciind că se justifică judecarea împreună cu acțiunea principală.
În conformitate cu art.137 Cod procedură civilă, Curtea va analiza cu prioritate excepțiile invocate de pârâți.
Excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul Guvernul României este neîntemeiată.
Astfel, Curtea reține că art.155 din Legea 53/2003, act normativ aplicabil și reclamanților, prevede că noțiunea de "salariu" cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Dreptul la salariu este, în accepțiunea Codului muncii și Constituției României, un drept fundamental și principalul drept al salariatului, noțiune generică în cadrul căreia, cu delimitările de rigoare, sunt incluși și reclamanții.
Salariul, indemnizația în speța dedusă judecății, se impune a fi luat în considerare alături de sporurile și adaosurile statuate de legiuitor pentru a nu se ajunge astfel la golirea de sens a acestei noțiuni.
Față de acest aspect, relativ la cererea introductivă de instanță, Curtea reține că prin Ordonanța de Guvern nr.10/2007, au fost stipulate creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică.
Conform art.1 din acest act normativ salariile de bază ale categoriilor menționate se majorează în 3 etape, după cum urmează: cu 5 % începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2 % începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11 % începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Aceste creșteri salariale nu au fost acordate și magistraților, personalului auxiliar ori personalului contractual din instanțe generând conflicte de muncă, ale căror competență materială de soluționare revine instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă- art.2pct.1 lit.c și OUG nr.75/2008.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României este întemeiată.
Guvernul României este un organ colegial, fără personalitate juridică, care este alcătuit din Primul Ministru, miniștri și alți membrii stabiliți prin legea organică și poate sta în justiție, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă în exercitarea atribuțiilor și competențelor sale legale.
În acest caz suntem în prezența unei capacități juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale și pe dispozițiile legii speciale de organizare și funcționare.
Acordând acestui organ al administrației de stat dreptul de a adopta acte administrative, implicit legea îi acordă și capacitatea de a sta în judecată în calitate de pârât, dar numai atunci când instanțele judecătorești specializate exercită, în condițiile stabilite de Constituție și de Legea nr.554/2004, controlul legalității actelor sale, ori, în cauză, este vorba de un litigiu de natură civilă și nu administrativă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea constată că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă.
Potrivit Legii nr.500/2002 și a nr.HG208/2005 și a nr.HG386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
În sfârșit, neîntemeiată apare și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, având în vedere faptul că nu s-a solicitat de la acesta plata directă, către reclamanți, a sumelor de bani reprezentând drepturi salariale, ci s-a solicitat ca acesta să pună la dispoziția celorlalți pârâți cu care aceștia au raporturi de muncă, chiar dacă în formă atipică, sumele de bani ce li s-ar cuveni.
În ceea ce privește admisibilitatea unei acțiuni în discriminare, rt.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În dreptul intern, principiul nediscriminării este reglementat de dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care, pentru muncă egală sau de valoare egală, este interzisă orice discriminare, precum și de nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care în art.1 alin.2 lit.e punct (i) garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Art.2 alin.3 al aceluiași act normativ prevede că unt discriminatorii, potrivit acestei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În fine, conform art.27 alin.1 din aceeași ordonanță, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Prin deciziile Curții Constituționale nr.818, nr.819, nr.820 și nr.821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, redate mai sus au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Însă, dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Astfel, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală. Este interzisă orice discriminare și prin art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale (adoptate de Adunarea Generală a și ratificate de România în anul 1974), precum și prin art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr.30/1994).
Aceste acte internaționale își găsesc aplicabilitatea în speță.
De altfel, n interpretarea dispozițiilor art.14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Fredin c/, Hoffman c/, Scalambrino c/Italie, autres c/-, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoge și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Aceasta înseamnă că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoge sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Pe de altă parte, se reține că, în aplicarea art.119 din Tratatul d l Roma asupra Comunităților Europene care consacră principiul remunerării egale pentru muncă egală, în cauza Defrenne//1976 Curtea Europeană de Justiție a interpretat norma comunitară în sensul că interdicția discriminării în materia remunerării salariaților are caracter imperativ, se impune autorităților publice.
Instanța internațională a concluzionat că principiul remunerării egale din acest articol este susceptibil de a fi invocat în fața instanțelor naționale și că acestea au datoria de a asigura protecția drepturilor pe care această dispoziție le conferă justițiabililor, în special în cazul discriminărilor care își au originea în mod direct în dispoziții legislative sau convenții colective de muncă.
Prin urmare, Curtea apreciază că acțiunea este admisibilă.
În sfârșit, cu privire la fondul cererii, prin care s-au solicitat creșterile salariale reglementate de nr.OG10/2007, instanța constată că prin acest act normativ au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar pe parcursul anului 2007, după cum urmează: 5% începând cu 1.01.2007, 2% începând cu 1.04.2007 și 11% începând cu data de 1.10.2007, toate procentele raportându-se la nivelul lunii anterioare.
Trebuie observat în primul rând că nr.OG10/2007 reglementează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal: 1. personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar; 2. personalul salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Asemenea creșteri salariale, pentru aceleași persoane au fost acordate și prin nr.OG3/2006.
Potrivit art.2 alin1 din nr.OG137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform alin.2 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. În speță nu s-a invocat și nici nu s-a dovedit existența unui scop legitim, care să justifice această discriminare.
Pe de altă parte, art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării.
Art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă la sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. În acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.
Acest principiu este reluat și de art.1 alin.2 lit. e (i) din nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Reclamanții și intervenientul se află în situații comparabile cu persoanele la care se referă nr.OG3/2006 și nr.OG10/2007, în sensul că sunt tot persoane salariate de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nu pot beneficia decât de acele creșteri salariale care le sunt acordate prin acte normative. Aceste creșteri salariale care se acordă anual urmăresc acoperirea inflației pe o anumită perioadă.
Faptul că reclamanții ar beneficiat de alte creșteri salariale în anii 2006 și 2007 nu poate fi considerat un scop legitim în sensul art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, de vreme ce, acordarea acelor indexări anuale are ca scop acoperirea inflației, în timp ce prin legile de salarizare nu s-a urmărit un astfel de scop.
Mai mult, aceste indexări au fost acordate reclamanților în fiecare an, inclusiv în anul 2008, de la beneficiul acestor creșteri salariale reclamanții fiind excluși numai în anii 2006 și 2007.
Față de scopul pe care indexările anuale îl au, respectiv acela de acoperire a inflației, ele trebuie acordate tuturor bugetarilor, nu numai unora dintre ei.
În aceste condiții, Curtea apreciază ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acordă indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariaților bugetari, creându-se astfel o discriminare între aceștia.
Prin neacordarea acestor creșteri salariale s-a produs o discriminare, fără a se dovedi un scop legitim care să excludă categoria reclamanților de la beneficul creșterilor salariale, cu toate că art.2 alin.2 din nr.OUG137/2000 prevede cerința ca criteriile sau practicile discriminatorii să fie justificate de un scop legitim.
Pentru toate drepturile acordate, instanța va face aplicarea dispozițiilor art.161 alin.4 Codul muncii, apreciind că se impune acordarea drepturilor bănești actualizate cu rata inflației la data plății efective, întrucât este evident prejudiciul produs reclamanților prin neplata acestor sporuri, în noțiunea daunelor-interese prevăzute de lege trebuind inclusă noțiunea de actualizare, în speță, cu indicele de inflație.
Actualizarea cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea realizării unei corelații între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile bănești și momentul în care aceste sume de bani au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
de cle reținute mai sus, instanța va dmite în parte acțiunea și îi va bliga pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Argeș și Ministerul Economiei și Finanțelor să acorde creșterile salariale prevăzute de nr.OG10/2007, astfel: 5% începând cu data de 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; 2% începând cu 01.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007; 11% începând cu 01.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, cu aplicarea coeficientului de inflație la data plății efective.
Va respinge acțiunea și cererea de intervenție față de pârâtul Guvernul României.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de SINDICATUL A, în numele și pentru reclamanții, și, cu domiciliul ales la Tribunalul Argeș, cu sediul în Pitești,--5, județul și cererea de intervenție în interes propriu (fila 80) formulată de intervenientul în interes propriu, împotriva pârâților GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în B, - nr.1, sector 1, MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul A, TRIBUNALUL ARGEȘ, cu sediul în Pitești,--5, județul și MINISTERUL FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5.
Obligă pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Argeș și Ministerul Economiei și Finanțelor să acorde creșterile salariale prevăzute de nr.OG10/2007, astfel: 5% începând cu data de 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; 2% începând cu 01.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007; 11% începând cu 01.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, cu aplicarea coeficientului de inflație la data plății efective.
Respinge acțiunea și cererea de intervenție față de pârâtul Guvernul României.
Definitivă.
Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător,
- --- --- -
Asistent judiciar, Asistent judiciar,
Grefier,
Red.
Tehnored.
12 ex./26.01.2009
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Paula Andrada Coțovanu
