Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 134/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITE ȘTI
SECȚIA CIVIL, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 134/R-CM
Ședința public din 19 Februarie 2008
Curtea compus din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță judector
Judector - -
Judector - -
Grefier ---
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de reclamanții, (), ,G, -, C, (), de intervenientul și de pârâții MINISTERUL JUSTITIEI și MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, reprezentat prin Direcția General Finanțelor Publice A, împotriva sentinței civile nr.810/CM din 28 noiembrie 2007, pronunțat de Tribunalul Arge ș, în dosarul nr-.
La apelul nominal fcut în ședința public, au lipsit prțile.
Procedura este legal îndeplinit.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier ul de ședinț, care învedereaz c prin cererea depus la dosar, recurenții-reclamanți și recurentul-intervenient au solicitat a se lua act c înțeleg s renunțe la calea de atac a recursului.
Curtea constat recursurile în stare de judecat și trece la soluționarea lor.
Dup dezbateri, s-a prezentat consilier juridic pentru recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin Direcția General Finanțelor Publice A, care a solicitat admiterea recursului așa cum fost formulat în scris și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiat a cererii de chemare în judecat a instituției pe care o reprezint.
Având cuvântul asupra recursului Ministerului Justiției, pune concluzii de admitere a acestuia așa cum a fost formulat, iar cu privire la recursul formulat de reclamanți și intervenient, solicit respingerea acestuia ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de faț:
Prin cererea înregistrat la data de 21 septembrie 2007, reclamanții, (), G, -, C, (), au chemat în judecat pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL PITE ȘTI, TRIBUNALUL ARGE Ș, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu citarea obligatorie CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINRII, solicitând ca prin hotrâre judectoreasc s fie obligați pârâții la calcularea și la plata despgubirilor echivalente sporului de confidențialitate de 15% începând cu luna septembrie 2004, pân la data rmânerii definitive și irevocabile a hotrârii judectorești, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plții efective, efectuarea mențiunilor corespunztoare în carnetele de munc, s fie obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare plții drepturilor bnești solicitate.
În motivarea acțiunii reclamanții au artat c sunt grefieri în cadrul Curții de APEL PITE ȘTI și sunt discriminați, contrar prevederilor art.1-6 din nr.OG137/2000 și a art.5 și al art.154 alin.3 din Codul muncii faț de restul personalului din sistemul bugetar prin neacordarea sporului de confidențialitate.
La data de 03.10.2007 a formulat cerere de intervenție în interes propriu numitul, care a solicitat, în contradictoriu cu aceiași pârâți, plata acelorași drepturi bnești, începând cu septembrie 2004 și pân la data rmânerii definitive și irevocabile a hotrârii judectorești, actualizate cu indicele de inflație la data plții efective, cu efectuarea mențiunilor corespunztoare în carnetul de munc și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare achitrii drepturilor acordate.
Cererea de intervenție în interes propriu a fost încuviințat în principiu la data de 28.11.2007.
Prin întâmpinarea depus la dosar la data de 28.11.2007 pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii, artând c sporul solicitat nu este stabilit prin lege, iar prin neacordarea sporului de confidențialitate nu s-a creat o situație discriminatorie, deoarece diferitele categorii profesionale nu se afl în situații comparabile, care s impun un tratament nediferențiat.
La data de 09.11.2007 a depus întâmpinare și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin care a invocat, în principal, excepția lipsei calitții procesuale pasive a sa, întrucât nu poate fi obligat la plat pentru angajații altor instituții, deși are calitate de ordonator principal de credite.
Tribunalul Arge ș, prin sentința civil nr.810/CM din 28 noiembrie 2007, a admis în parte acțiunea formulat de reclamanți, precum și cererea de intervenție în interes propriu, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITE ȘTI, Tribunalul Arge ș, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția General a Finanțelor Publice și cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminrii.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITE ȘTI și Tribunalul Arge ș s plteasc reclamanților și intervenientului drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de încadrare pentru perioada septembrie 2004 - 28.11.2007, sume ce vor fi actualizate la data plții efective.
A fost obligat pârâta Curtea de APEL PITE ȘTIs efectueze mențiunile corespunztoare în carnetele de munc ale reclamanților și intervenientului.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor s aloce celorlalți trei pârâți fondurile necesare achitrii drepturilor bnești sus menționate.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, c aceasta este competent material s soluționeze cauza, deoarece conform art.2 alin.1 din nr.OG137/2000, în calitatea reclamanților și intervenientului de persoane discriminate, aceștia au dreptul s pretind despgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere c faptele de discriminare direct sunt svârșite de instituțiile la care sunt încadrați în munc, în cadrul raporturilor de munc, despgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii.
În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de munc ale reclamanților), precum și ale art.5 din Codului muncii, care interzic discriminrile în raporturile de munc.
Potrivit Legii nr.500/2002 și nr.HG208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordoneaz acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregtirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificate, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a rspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesual a Ministerului Economiei și Finanțelor se justific și prin dispozițiile art.1 din nr.OG22/2002, aprobat prin Legea nr.288/2002, potrivit crora executarea obligațiilor de plat ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizeaz din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadreaz obligația de plata respectiv.
Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut c reclamanții și intervenientul fac parte din categoria personalului din unitțile din justiție, (unitți finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de munc ale acestora fiind guvernate de Codul muncii conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminrii reclamanților și intervenientului, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța a cercetat situația în care se afl acestea în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplic acestora, justificrile si criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000//78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de munc și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatrii discriminrii directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neaprat în situații chiar similare.
În speț, s-a reținut apartenența reclamanților și a intervenientului la personalul din unitțile de justiție (unitți bugetare). Reclamanților și intervenientului le-a fost impus prin lege o obligație profesional imperativ, special și specific, de confidențialitate (art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 și art.4 alin.1 din Legea nr.303/2004 raportat la art.15 din Codul deontologic și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executrii raporturilor de munc. Prin însși natura sa, activitatea judiciar desfșurat de reclamanți și intervenient implic administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: arestri, interceptri ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperite, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizrile adresate organelor statului (de pild, cele fcute conform art.18 lit.c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectual etc.
Reclamanții și intervenientul nu îndeplinesc o funcție de demnitate public (numit sau aleas), ori nefiind demnitari publici, acestea se afl în aceeași situație ca și restul personalului din unitțile bugetare, îns, în unitțile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate i-a fost recunoscut și dreptul corelativ salarial.
Astfel, conform art.13 din nr.OUG57/2000, art.30 alin.3 din nr.OG137/2000, art.3 din nr.OG38/2003, art.13 alin.1 din nr.OUG123/2003, art.3 din nr.OG19/2006, art.15 alin.1 din nr.OG6/2001,art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, art.15 din nr.OG64/2006, art.13 din nr.OG10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitțile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plat a acestui spor salarial.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitțile bugetare, inclusiv reclamanții și intervenientul, sunt parte a unui raport juridic de munc guvernat de Codul muncii, toate presteaz o munc și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesional (funcția deținut). ntr-adevr, conform art.26 raportat la art.1 și art.295 alin.2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesional, perioada în care o persoan presteaz munc îi revine obligația de confidențialitate.
Cu privire la natura juridic a obligației de confidențialitate a reclamanților, s-a reținut c aceasta reprezint o clauz legal a raportului de munc al acestora, o clauz obligatorie (iar nu facultativ ca în dreptul comun al muncii). Îns raportul de munc, indiferent dac este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Din acest motiv, obligația și prestația de confidențialitate (de "non facere") reprezint cauza juridic expres și indiscutabil a obligației sinalagmatice și a contraprestației unitții bugetare de plat a drepturilor salariale (a sporului, în sensul art.155 din Codul muncii ) corelative îndeplinirii prestației de confidențialitate de ctre reclamanți. Dac nu ar exista o contraprestație a pârâților de plat a sporului salarial corespunztoare îndeplinirii obligației sinalagmatice de confidențialitate, aceast din urm obligație ar fi nul absolut ca fiind lipsit de cauz juridic. În cazul raporturilor juridice sinalagmatice, îndeplinirea prestației de ctre una dintre prți reprezint cauza juridic pentru îndeplinirea contraprestației de ctre cealalt parte.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatic profesional (de munc) de confidențialitate în sarcina reclamanților și a intervenientului, implicit și de drept a instituit și o obligație de plat (o contraprestație salarial), pe cale de analogie a legii (deci obligația de plat este implicit, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial). În caz contrar, ar fi înclcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plat egal pentru munc egal, dreptul la salariu pentru munc prestat (potrivit art.16 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituție, prevederi dezvoltate de art.5, art.6 și art.154 din Codul muncii ).
Obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridic și legislativ larg, atotcuprinztoare, care este recunoscut de lege tuturor celor care presteaz activitți, în temeiul unui raport de munc, indiferent de felul raportului de munc și al funcției deținute.
S-a reținut c reclamanții și intervenientul se afl, sub aspectul analizat, într-o situație identic (nu doar comparabil) cu tot cellalt personal din unitțile bugetare, ba chiar și cu personalul din unitțile private, deoarece și reclamanții și intervenientul sunt parte a unui raport de munc și îndeplinesc, în urma executrii acestui raport, o obligație de confidențialitate.
Reclamanții și intervenientul, deși își execut obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitții bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumit categorie socio-profesional.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, formelor salarizrii care determin condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de baz, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Or, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de dou principii fundamentale: cel al egalitții de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de munc.
Principiul egalitții de tratament în salarizare implic recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabil. Deci, tuturor persoanelor care se afl în aceeași situație a depunerii unei activitți în munc cu efectul juridic al executrii obligației de confidențialitate, trebuie s li se recunoasc, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de confidențialitate. Din moment ce reclamanții și intervenientul sunt într-o situație identic (nu doar comparabil) cu restul personalului din unitțile bugetare sub aspectul prestrii unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executrii în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, rezult c aceștia nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu faț de restul personalului, prin refuzul acordrii sporului de confidențialitate.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu exist nicio justificare obiectiv și rezonabil excluderii lor, deoarece criteriul acordrii sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio-profesional din care fac parte.
În realitate, pentru aprecierea existenței discriminrii, relevanț are doar criteriul justificativ generator al sporului de confidențialitate, și anume existenta obligației de confidențialitate (sub aspect juridic) și a perioadei de munc prestat în aceste condiții (sub aspect faptic), iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio-profesionale. Simplul fapt c o persoan face parte dintr-o categorie socio-profesional (a judectorilor, a asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare, obiectiv și rezonabil pentru decderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarial sinalagmatic pentru îndeplinirea obligației de confidențialitate) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nu categoria socio-profesional este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordrii sporului salarial pentru confidențialitate în sistemul de salarizare. Deci, în mod vdit eronat și fr absolut nicio relevanț, pârâții invoc elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminrii acestora, îns acest element este total nepertinent și neconcludent în aceast analiz, neavând nicio legtur cu fundamentarea sporului de confidențialitate.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de munc, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului c aceast diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de baz (partea fix a salariului), nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregtiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în munc, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, etc.).
Concluzionând, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții și intervenientul sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se afl în aceeași situație juridic și faptic ce fundamenteaz și genereaz acest spor salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridic și practica judiciar au statuat în mod unanim și constant existența discriminrii în materie de munc, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific (de exemplu, acordarea adaosului salarial reprezentând cota din profitul unitții numai șefilor de proiecte si respingerea acordrii acestuia și cadrelor medii, echivaleaz cu o discriminare).
S-a reținut c reclamanții și intervenientul sunt discriminați în sensul art.2 alin.1, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorit faptului c nu ar îndeplini condiția normativ de acordare a acestui spor (condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate), ci sub pretextul c aparțin unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din nr.OG137/2000).
Ca atare, existența discriminrii directe a reclamanților rezult și din dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universal a Drepturilor Omului (care garanteaz dreptul tuturor la protecție egal a legii împotriva oricrei discriminri și dreptul la o remunerație echitabil și satisfctoare), art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garanteaz dreptul la condiții de munc juste și la egalitate de tratament în salarizare, fr nicio distincție), art.14 din Convenția european privind Aprarea Drepturilor Omului și a Libertților Fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la aceast Convenție (care interzice discriminrile); art.4 din Carta social european revizuit (ratificat prin Legea nr.74/1999) care garanteaz dreptul la o salarizare echitabil, art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și f, art.54 alin.3, art.65 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garanteaz plata integral a drepturilor de natur salarial, fr discriminri, restrângeri sau limitri); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garanteaz aplicarea principiului nediscriminrii și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la munc) și care nu poate face obiectul unor limitri discriminatorii). Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetțenii sunt egali în fața legii și a autoritților, fr privilegii și discriminri, nicio persoan nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificrile și completrile ulterioare, principiile egalitții între cetțeni, al excluderii privilegiilor și discriminrilor sunt garantate în mod special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la munc, la libera alegere a ocupației, la condiții de munc, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru munc egal, la o remunerație echitabil și satisfctoare.
Prin art.2 alin.1 din nr.OG137/2000 se arar c prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferinț, pe baz de ras, naționalitate, etnie, limb, religie, categorie social, etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlturarea recunoașterii folosinței sau exercitrii, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arat c sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajeaz anumite persoane, pe baza criteriilor prevzute la alin.1, faț de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Or, criteriul dup care s-a fcut distincția este categoria socio-profesional, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitțile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta c obligația legal de confidențialitate se execut doar raportat la o anumit profesie, iar la alta, nu.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universal a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este aprat împotriva oricror discriminri, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și a libertților, fiecare persoan este supus doar îngrdirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurrii, recunoașterii și respectului drepturilor și libertților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunstrii generale într-o societate democratic.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocuprii forței de munc și exercitrii profesiei prevede c diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificrile cerute pentru o anumit ocupare, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speț neacordarea sporului de confidențialitate nu are la baz o astfel de justificare obiectiv și rezonabil, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificrile cerute de ocupația acestora, ci doar pentru c sunt debitori ai obligației de confidențialitate (la fel ca și reclamanții).
Legiuitorul a prevzut un singur criteriu pentru acordarea sporului de confidențialitate: îndeplinirea obligației de confidențialitate, care este unicul criteriu aplicabil și posibil în materie.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru munc egal este obligatorie o remunerație egal, aspect ce se afl în contradicție cu situația de faț.
Pentru stabilirea cuantumului despgubirilor cuvenite reclamanților și intervenientului, tribunalul a aplicat, doar prin analogie, procentul sporului de confidențialitate prevzut de art.13 alin.1 din nr.OUG123/2003, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despgubiri, iar pe de alt parte, art.3 din Codul civil oprește instanța s invoce lacuna legislativ.
Cât privește decizia nr.232/29.08.2007 a Consiliului Director al, s- reținut c aceasta nu are caracter obligatoriu, întrucât instanțele judectorești sunt independente și se supun numai legii (fiind suverane în cercetarea strii de fapt și în aplicare legii), împrejurare confirmat și de art.27 din nr.OG137/2000, conform crora acțiunea în despgubiri persoanei discriminate nu este condiționat de sesizarea sau vreo hotrâre a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminrii.
Nu au relevanț nici deciziile Curții Constituționale deoarece deciziile de respingere a unor excepții de neconstituționalitate au efecte doar " pares", deci acestea nu sunt opozabile reclamanților și intervenientului și nici instanței, care este obligat în mod imperativ s fac aplicarea prioritar a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția European pentru Aprarea Drepturilor Omului și Libertților Fundamentale, cu respectarea art.20 din Constituție.
Acordarea despgubirilor solicitate nu se confund cu o adugare la lege, ci reprezint o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garanteaz dreptul la despgubire, inclusiv pentru discriminrile în munc.
Reclamanții și intervenientul au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța a privit-o ca admisibil, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arat c debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executrii, cu toate c nu este de rea-credinț din partea sa, afar numai dac nu va justifica c neexecutarea provine dintr-o cauz strin ce nu-i poate fi imputat. În prezenta cauz pârâții sunt în culp pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor msuri care s aib ca finalitate eliminarea acestor discriminri. În speț, nu exist o cauz strin, care s conduc la ideea c neacordarea acestor sporuri nu s-ar datora culpei pârâților, iar faptul c pân în prezent reclamanții nu au solicitat plata despgubirilor, nu este un motiv care s nu atrag incidența dispozițiilor legale în materie.
Potrivit art.1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speț este de notorietate faptul c sumele de bani datorate se devalorizeaz continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatare în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții și pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
În recursul declarat de reclamanți se critic sentința instanței de fond ca nelegal și netemeinic faț de motivul de casare prev. de art.304 pct.7 Cod procedur civil, în sensul c, hotrârea nu cuprinde motivele pentru care a fost admis în parte acțiunea și s-a respins captul de cerere prin care au solicitat plata drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate și pentru viitor.
În cererea introductiv s-a solicitat și aceasta, îns în hotrârea pronunțat prima instanț nu a motivat pentru ce nu s-a admis acest capt de cerere, motiv pentru care se solicit admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul obligrii pârâților și la plata pentru viitor a drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate, întrucât fiind vorba de o prestațiune periodic potrivit art.110 (2) Cod procedur civil se poate cere înainte de termen.
În recursul declarat de Ministerul Justiției se critic sentința ca nelegal și netemeinic faț de motivul de casare prev. de art.304 pct.4 și 9 Cod procedur civil.
1. Instanța a depșit atribuțiilor puterii judectorești, aplicând texte de lege care se aplic altor categorii de personal bugetar, motiv încadrat în dispozițiile art.304 punct 4 cod procedur civil.
De asemenea, a reținut în mod greșit aplicabilitatea nr.OG137/2000, deoarece modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit faț de alte categorii ori nereglementarea de ctre legiuitor a anumitor aspecte care țin se statutul profesional al unei categorii nu este o problem ce poate fi apreciat din punctul de vedere al discriminrii, depșind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000, care se refer la modul de aplicare a unor dispoziții legale, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de ctre legiuitor.
2. Hotrârea instanței de fond a fost pronunțat cu aplicarea greșit a legii, motiv de recurs întemeiat pe art.304 pct.9 Cod procedur civil.
Se arat în dezvoltarea acestui motiv de recurs c nici un act normativ nu instituie pentru personalul auxiliar sporul de confidențialitate și c sunt prevzute expres de lege categoriile de personal salarizate de la bugetul de stat, care beneficiaz de spor de confidențialitate.
În mod greșit instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor nr.OG137/2000, deși acest act normativ are în vedere persoanele aflate în situații comparabile, or, personalul auxiliar nu se afl în situații comparabile cu celelalte categorii profesionale pentru care prin legi speciale a fost instituit sporul de confidențialitate: personalul militar și funcționarii publici cu statut special (Legea nr.360/2002), funcționarii publici (nr.OG6/2007 și Legea nr.188/1999), salariații din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Splrii Banilor (Legea nr.656/2002 și nr.OG19/2006), personalul din Consiliul Național pentru Combaterea Discriminrii (nr.OG137/2000). Cuantumul sporului de confidențialitate este diferit de la o categorie la alta profesional.
În concluzie, drepturile solicitate prin acțiune nu pot fi acordate nici în virtutea dispozițiilor Codului muncii, nici în baza nr.OG137/2000, care se refer strict la modul de aplicare a legii, iar nu la examinarea soluțiilor legislative.
Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința pentru motivul prev. de art.304 pct. 9 Cod procedur civil ca fiind dat cu aplicarea greșit a legii.
1. Se arat de ctre recurent c Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției sunt ordonatori principali de credite, iar creditele bugetare acordate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Reclamanții au calitatea de personal auxiliar la instanțele judectorești, astfel c între aceștia și recurent nu exist raporturi de munc, atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților având Curtea de APEL PITE ȘTI, fr ca recurentul s fie implicat în vreun fel.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a rspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ale acestui buget și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementat de Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
Se mai arat c pronunțarea unei hotrâri judectorești prin care s se impun elaborarea bugetului sub o anumit form și conținut reprezint o imixtiune în atribuțiile puterii judectorești.
Deși recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiat, pe considerentul c reclamanții nu urmresc aplicarea unor drepturi stabilite prin lege și neacordate de ctre angajator, ci solicit pronunțarea unei hotrâri judectorești prin care s se extind dispozițiile legale ale actelor normative criticate, totuși instanța de fond nu a analizat aceste susțineri.
Analizând sentința recurat în raport de criticile aduse, Curtea reține urmtoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de reclamanți se constat c aceștia au solicitat modificarea hotrârii în sensul de se admite și captul de cerere privind acordarea sporului de confidențialitate și pentru viitor.
La termenul de judecat de astzi, aceștia au depus o cerere prin care solicit a se lua act c înțeleg s renunțe la calea de atac a recursului, urmând formula o alt acțiune separat pentru plata sporului de 15 % și pentru viitor.
Referitor la recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei se constat a fi nefondat.
Este de remarcat în primul rând c Tribunalul Arge ș nu a reținut calitatea procesual pasiv a acestui pârât în considerarea vreunui raport de munc pe care reclamanții l-ar avea cu acesta.
Este un lucru evident și necontestat c reclamanții nu sunt salariați ai acestui minister, atribuții privind angajarea și salarizarea având pârâtul Curtea de APEL PITE ȘTI, așa cum corect susține recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor.
În conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaboreaz proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificrile corespunztoare. De asemenea, conform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 aceast instituție gestioneaz și proiectul legii de rectificare bugetar.
Rezult așadar c, faț de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmeaz a fi pltite reclamanților, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesual pasiv a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
În lipsa rectificrii bugetului cu sumele necesare, pârâții se afl în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți și intervenient.
Și recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat.
Referitor la primul motiv de recurs se constat c, Tribunalul Arge ș prin sentința criticat nu a fcut decât s analizeze incidența unor dispoziții legale. Este atributul instanței de judecat s verifice dac acordarea unor sporuri salariale doar pentru anumite categorii de salariați s-a fcut cu respectarea principiului egalitții cetțenilor în fața legii.
Chiar Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a soluționat un recurs în interesul legii (Decizia nr. VI/2007), a statuat c este atributul instanței de judecat s verifice dac aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri doar pentru anumite categorii de persoane (sporul acordat judectorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție) s-a fcut cu respectarea principiului egalitții cetțenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicat, cu cel al egalitții de tratament salarial pentru munc egal instituit prin normele internaționale.
Apare astfel ca nefondat susținerea recurentului în sensul c instanța ar fi intrat în sfera legislativului.
Al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondat.
Este de remarcat în primul rând c este nefondat susținerea recurentului privind neanalizarea tuturor aprrilor prților, deoarece din cuprinsul hotrârii judectorești ce face obiectul prezentului recurs rezult c tribunalul a analizat pe larg fondul cauzei acțiunii deduse judecții, aducând ample argumente de fapt și de drept care au dus la formarea convingerii instanței.
În ceea ce privește fondul cauzei, curtea constat c eclamanții fac parte din categoria personalului din unitțile din justiție (unitți finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de munc ale acestora fiind guvernate de Codul muncii conform dispozițiilor art.1 si art.295 alin.2 din acest cod.
Curtea constat c eclamanților, în calitate de personal auxiliar de specialitate al Curții de Apel Pite ști, le-a fost impus prin lege o obligație profesional imperativ, special și specific, de confidențialitate (art.99 lit. d din Legea nr.303/2004 și art.4 din Legea nr.303/2004 raportat la art.15 din Codul deontologic și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executrii raporturilor de munc.
Prin însși natura sa, activitatea judiciar desfșurat de reclamanți implic administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind arestri, interpretri ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizrile adresate organelor statului (de pild, cele fcute conform art.18 lit. c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectual, etc.
Reclamanții se afl sub aspectul analizat, într-o situație identic (nu doar comparabil) cu tot cellalt personal din unitțile bugetare.
Îns, în unitțile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ, de natur salarial.
Astfel, conform art.13 din nr.OUG57/2000, art.30 alin.3 din nr.OG137/2000, art.3 din nr.OG38/2003, art.13 alin.1 din nr.OUG123/2003, art.3 din nr.OG19/2006, art.15 alin.1 din nr.OG6/2007, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, art.15 din nr.OG64/2006, art.13 din nr.OG10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitțile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plat a acestui spor salarial.
Rezult deci c reclamanții, deși își execut obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitțile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumit categorie socio-profesional.
Pentru a stabili dac în speț exist sau nu o discriminare a reclamanților, are relevanț criteriul justificativ generator al sporului de confidențialitate: existența obligației de confidențialitate, iar în nici un caz criteriul categoriei socio-profesionale. Simplul fapt c o persoan face parte dintr-o categorie socio-profesional (a personalului auxiliar din instanțele judectorești) nu constituie o justificare obiectiv și rezonabil pentru decderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarial sinalagmatic pentru îndeplinirea obligației de confidențialitate), deoarece categoria socio-profesional nu poate fi criteriul de stabilire și acordare a sporului salarial pentru confidențialitate în sistemul de salarizare (ci îndeplinirea obligației de confidențialitate).
Ca atare, în mod corect tribunalul a reținut c, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se afl în aceeași situație juridic și faptic, care fundamenteaz și genereaz acest spor salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridic și practica judiciar au statuat în mod unanim și constant existența discriminrii în materie de munc, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Art.4 și art.16 din Constituția României consacr principiul egalitții între cetțeni, prin excluderea privilegiilor și discriminrii, iar art.20 din legea fundamental a statului stipuleaz c dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetțenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanț cu Declarația Universal a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din declarație prevede c tuturor salariaților care presteaz o munc la sunt recunoscute dreptul la plat egal pentru munc egal. În acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru munca egal sau de valoare egal este interzis orice discriminare.
Acest principiu este reluat și de art.1 alin.2 lit. i din nr.OG137/2000, aprobat prin Legea nr.48/2002, modificat prin Legea nr.27/2004, care garanteaz egalitatea între cetțeni, prin excluderea privilegiilor și discriminrii, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru munc egal.
Potrivit art.2 alin1 din nr.OG137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferinț, pe baz de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlturarea recunoașterii, folosinței sau exercitrii, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice, iar conform alin.2 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajeaz anumite persoane, pe baza criteriilor prevzute la alin. (1), faț de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
De asemenea, potrivit art.1 alin.3 din același act normativ exercitarea drepturilor enunțate cuprinse în prezentul articol privește persoane aflate în situații comparabile.
În concluzie, Curtea apreciaz ca fiind discriminatorie prevederea legal prin care se introduce un anumit spor doar pentru unele dintre categoriile socio-profesionale crora le revine obligația de confidențialitate, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare pentru persoane aflate în situații comparabile.
Admiterea acțiunii și obligarea pârâților la plata acestui spor și pentru reclamanți reprezint singura modalitate de eliminare a discriminrii existente. Dac nu ar exista o contraprestație a pârâților de plat a sporului salarial corespunztoare îndeplinirii obligației sinalagmatice de confidențialitate, aceast din urm obligație ar fi nul absolut, fiind lipsit de cauz juridic.
Faț de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 cod procedur civil, va respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor ca nefondate și în baza art.246 Cod procedur civil va lua act de renunțarea reclamanților la judecarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr.810/CM din 28 noiembrie 2007, pronunțat de Tribunalul Arge ș, în dosarul nr-.
Ia act de renunțarea reclamanților, (), G, C, (), și la judecata recursului.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public, azi, 19 februarie 2008, la Curtea de APEL PITE ȘTI - Secția Civil, pentru cauze privind Conflicte de Munc și Asigurri Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./19.03.2008
Jud.fond:
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Constantina Duțescu
