Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1371/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 1371
Ședința publică de la 17 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 3: Doina
Grefier -
XXXX
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul TEATRUL " " împotriva sentinței civile nr. 2604/04.12.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect
drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pârâtul TEATRUL " " reprezentat de avocat și intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocat reprezentanta recurentului depune înscrisuri.
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părților pentru a pune concluzii.
Avocat reprezentanta recurentului pârât solicită admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțată de Tribunalul Gorj, depune concluzii scrise.
Intimatul solicită respingerea recursului, menținerea sentinței Tribunalului Gorj ca temeinică și legală, conform motivelor formulate în întâmpinare.
C U T E
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 2604/04.12.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis actiunea formulata de petentul, cu domiciliul ales la Direcția Publică de Venituri Tg-J, judetul G, impotriva intimatei Teatrul " ".
A fost obligată intimata la plata catre petent a sporului de mobilitate si a sporului de confidentialitate în procent de 25 % din salariul de bază pe perioada octombrie 2004 - 14.08.2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Petentul a fost angajatul intimatei Teatrul " " până la data de 14.08.2007 în functia de consilier juridic.
Conform prevederilor art.25 si 26 din Codul Munciip rin clauza de mobilitate părțile în contractul individual de munca stabilesc ca, în considerarea specificului muncii, executarea obligațiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc stabil de munca. În acest caz salariatul beneficiază de prestații suplimentare în bani sau în natura.
Prin clauza de confidențialitate părțile convin ca, pe toată durata contractului individual de munca și după încetarea acestuia, sa nu transmită date sau informații de care au luat cunostinta în timpul executării contractului, în condițiile stabilite în regulamentele interne, în contractele colective de munca sau în contractele individuale de munca.
Nerespectarea acestei clauze de către oricare dintre părți atrage obligarea celui în culpa la plata de daune-interese.
Deosebit de remunerația de baza astfel stabilită, în considerarea specificului muncii și a importantei sociale a serviciilor profesionale pe care aceasta le executa, în temeiul art. 25 si 26 din Codul Muncii <LLNK 12003 53 10 202 25 35>petenta poate negocia prestații suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate.
Cum petentul prin specificul activitatii desfasurate intra in posesia unor date cu caracter confidential aceasta este indreptatita la acordarea sporului de confidentialitate aplicat la salariul de baza.
Din economia textelor legale amintite a rezultat ca intimata este obligata sa plăteasaca petentului sporul de mobilitate si sporul de confidentialitate aplicate la salariul de incadrare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen pârâtul Teatrul " " Tg. J invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.
În motivarea recursului susține:
Părțile din proces nu au prevăzut în CCM clauza de mobilitate și astfel că apreciază că nu se justifică acordarea prestațiilor suplimentare intimatului.
Conform art. 25 și 26 din Lg. 53/2006 cu modificările ulterioare consilierul juridic poate negocia prestații suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate, dar nu au existat nici un fel de negocieri în acest sens.
Art. 25. prevede clar definiția clauzei de mobilitate ca fiind acea clauză din prin care părțile convin ca în considerarea specificului muncii să beneficieze de prestații suplimentare în bani.
Precizează că nu există nici un fel de clauză în acest sens și astfel că nu se justifică cererea formulată de contestator.
Recursul este fondat.
Examinându-se sentința recurată în raport de criticile invocate în recurs, Curtea va reține:
Art. 25 și art. 26 din Lg. 53/2006 prevăd expres că, consilierul juridic poate negocia prestații suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate.
În speță, nu s-a făcut dovada existenței unei asemenea clauze în având nr. 2 din 15/05.2003 încheiat între Teatrul în calitate de angajator și intimatul în calitate de angajat.
În același sunt și dispoz. art. 245 care prevăd că, clauza de mobilitate se acordă în urma unei convenții care nu se regăsește în nici un înscris existent la dosarul cauzei.
Față de cele expuse, se va aprecia sentința recurată afectată de nelegalitate și netemeinicie urmând ca în baza art. 304 pct. 9 C:pr.civilă rap. la art. 312 al. 1 C:pr.civilă să se admită recursul, modificându-se sentința în sensul respingerii acțiunii promovată în cauză ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat pârâtul TEATRUL " " împotriva sentinței civile nr. 2604/04.12.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Martie 2008.
Președinte, - --- | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, - |
Red. Jud.
Tehn./Ex.4/01.04.2008
/ și
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Ioana Bodri, Doina