Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1453/2009. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1453/
Ședința publică din 14 iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, și, toți cu domiciliul ales în Târgu-M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr. 341 din 11 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Sa făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat în termenul prevăzut de lege, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată că au sosit relațiile solicitate de instanță la termenul anterior de la Tribunalul Mureș - Departamentul Economico - Financiar.
Văzând lipsa părților la termenul de astăzi și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța în baza actelor dosarului reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr.341/11.03.2008 pronunțată de Tribunalul Mureșs -au respins excepțiile: necompetenței materiale a instanței; lipsei capacității juridice a Guvernului României; inadmisibilității acțiunii; lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor; acțiunea civilă având ca obiect un conflict de drepturi formulată de reclamanții:, a, toți cu domiciliul ales în Tg.M,-, județul M, având calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Târgu -M, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul - și Curtea de Apel Târgu -M, Tribunalul Mureș și Ministerul Finanțelor, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În considerentele hotărârii s-a reținut că prin art.29 raportat la anexele Ordonanței de Urgență nr.8/2007 reclamanții au beneficiat de majorările anuale pe anul 2007 în trei etape: 1 iunie 2007, 1 aprilie 2007 și 1 octombrie 2007.
Astfel, nu poate fi reținută existența vreunei stări de discriminare a reclamanților, prin încălcarea principiului egalității de tratament în materie de salarizare contrar art.1-4 și art.27 alin.1 din Ordonanța de Urgență nr.137/2000.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal reclamanții, pentru motive de nelegalitate, în condițiile stipulate de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal și dată cu încălcarea esențială și aplicarea greșită a legii, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate și admiterea cererii de chemare în judecată.
În drept, s-au invocat disp. art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii s-a arătat că prin Ordonanța de Urgență nr.10/2007 au fost stipulate creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică.
Aceste creșteri salariale nu au fost acordate judecătorilor și personalului auxiliar de specialitate, motivându-se, printre altele și prin aceea că aceste categorii profesionale au beneficiat de măriri de salariale pe parcursului anului 2007, respectiv de faptul că salarizarea a fost stabilită prin Ordonanța de Urgență nr.8/2007.
Reclamanții au apreciat ca discriminatorie prevederea legală prin care se acordă creșteri salariale doar anumito categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, fiind încălcate prevederile Ordonanței de Urgență 137/2000, art.41, art.16 și art.20 din Constituția României, Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Faptul că reclamanții au beneficiat de alte creșteri salariale în anul 2007, nu poate fi considerat un scop legitim în sensul art.2 din Ordonanța de Urgență nr.137/2000, de vreme ce acordarea acelor indexări anuale are ca scop acoperirea inflației, în timp ce prin Ordonanța de Urgență nr.8/2007 nu s-a urmărit un astfel de scop.
Prin întâmpinarea depusă Ministerul - și Direcția Generală a Finanțelor Publice M au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, în limitele prevăzute de art.3041și art.306 alin.2 Cod procedură civilă instanța constată că recursul declarat este nefondat din următoarele considerente:
Ordonanța de Urgență nr.10/31.01.2007 privește creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire aas alariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Așa cum a reținut și prima instanță, reclamanții au beneficiat de majorările anuale pe anul 2007 potrivit sart.29 raportate la anexele Ordonanța de Urgență nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
În această situație, nefiind incident vreun motiv de casare sau modificare, instanța, în baza art.312 Cod procedură civilă urmează să respingă ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanții, și, toți cu domiciliul ales în Târgu-M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr. 341 din 11 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 Iulie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.CC/2 exp.
10.09.2009
Jd.fd.
Asist.jud.C-tin
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat