Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 146/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 146/
Ședința publică de la 10 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ V, cu sediul în F,- A, jud. V, împotriva sentinței civile nr. 693/29.11.2007 a Tribunalului Vrancea pronunțată în dosarul nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în F, str. - -, bloc 9,. 11, jud. V, având ca obiect " drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: pentru intimatul reclamant avocat - Baroul Vrancea, lipsă fiind recurenta pârâtă DIRECTIA JUDETEANA DE STATISTICA
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: recursul este la al doilea termen de judecată, legal motivat și este scutit de taxă judiciară de timbru; intimatul reclamant prin apărătorul ales a depus la dosar: întâmpinare, împuternicirea avocațială nr. 68 din 25.02.2008 și xerocopia contractului individual de muncă nr. 142/08.10.1992; recurenta, respectând dispoziția instanței de la termenul din 11.02.2008 a comunicat că intimatul reclamant este angajat contractual în instituția pârâtă; în cadrul motivelor de recurs pârâta Direcția Județeană de Statistică Vas olicitat judecarea cauzei în lipsa sa, după care:
Apărătorul intimatului reclamant învederează instanței că nu mai are cereri de formulat, a comunicat întâmpinare și xerocopia contractului individual de muncă al reclamantului iar instituția recurentă a comunicat instanței că intimatul este angajat contractual. Solicită cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Curtea constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că instituția recurentă a solicitat prin cererea de recurs judecarea în lipsa sa iar intimatul reclamant prin apărătorul ales a declarat că nu mai are alte cereri de formulat, acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul intimatului reclamant apreciază recursul declarat în cauză nefondat.
Față de primul motiv de recurs invocă respectarea dispozițiilor legale cu privire la înmânarea citației în cazul conflictelor de muncă, respectiv art. 286 alin. 3 Codul muncii iar lipsa de apărare invocată de recurentă vizând fondul cauzei este nejustificată, motiv pentru care solicită respingerea primului motiv de recurs ca nefondat.
Cu privire la al doilea motiv de recurs enumerarea de către recurentă a dispozițiilor art. 41 alin. 2 din Constituția României nu este limitativă ci exemplificativă cu atât mai mult cu cât, din răspunsul dat de recurentă, reclamantul intimat este angajatul contractul al acesteia. Deciziile Curții Constituționale invocate de recurentă nu sunt aplicabile în cauza de față.
Având în vedere că legea nu permite acordarea tichetelor de masă sub formă de numerar intitularea obiectului cauzei este "despăgubiri bănești". În litigiile de muncă angajatorul este pus în întârziere prin notificări pentru a-și respecta obligațiile contractuale, acest lucru devenind absurd în condițiile legislative în vigoare.
Legiuitorul prin tichetelor de masă, respectiv Legea nr. 148/1998 s-a exprimat prin sintagma "poate" dar, cum este și de presupus, întotdeauna angajatorul nu va găsi resursele necesare în sensul respectării legii. De asemenea, aceeași lege produce efecte diferite în acest sens a se vedea hotărârile judecătorești depuse de la instanțele inferioare care au relevanță în cauză. Consideră că aceeași rațiune a legii trebuie să producă efecte nediscriminatorii.
Pentru motivele expuse pe scurt și prezentate pe larg în întâmpinare solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față înregistrat sub nr. 3546/91/8.01.2008 la Curtea de APEL GALAȚI - Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Vrancea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Direcția Județeană de Statistică V la plata contravalorii tichetelor de masă actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și acordarea în viitor a acestor tichete de masă.
Reclamantul a motivat că este salariatul pârâtei, calitate care îi dă dreptul să beneficieze de prevederile art. 1 din Legea nr. 142/1998 cu aplicarea art. 5 Codul muncii care statuează principiul egalității de tratament, față de salariat și art. 41 alin. 2 din Constituție privind dreptul la protecție socială, drept la care nu poate renunța potrivit art. 38 Codul muncii.
Pârâta prin reprezentant legal nu a formulat întâmpinare în condițiile art. 287 Codul muncii sub sancțiunea prevăzută de art. 288 din același act normativ.
Prin sentința civilă nr. 563/11.10.2007 Tribunalul Vranceaa admis acțiunea civilă, pentru drepturi bănești, formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Direcția Județeană de Statistică
A obligat pârâta să plătească reclamantului contravaloarea tichetelor de masă aferentă perioadei 19 noiembrie 2004 - 19 noiembrie 2007 și în continuare drepturi bănești ce vor fi reactualizate cu rata inflației până la data plății efective.
A obligat pârâta la 100 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Pe fondul cauzei, oricare prevedere legală adaptată în interesul și pentru respectarea principiilor de dreptul muncii consacrate prin Constituția României și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune respectarea fără nici un fel de restricție ulterioară ori succesivă după caz pentru simplul motiv că orice abatere de la lege încalcă un principiu de drept consacrat în ambele sensuri deduse.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 142/09.07.1998, salariații din cadrul societății comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și a celorlalte persoane juridice și fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract de muncă, denumite angajatori, pot primi o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral, pe costuri de angajator, iar tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate conform legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
În baza art. 41 al. 2 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii, iar măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de lucru al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum și în alte situații specifice.
Faptul că Legea nr. 142/1998 prevede posibilitatea acordării tichetelor de muncă fără să stabilească în sarcina angajatorului obligativitatea acordării acestora, nu înseamnă în mod automat că reclamantul nu are dreptul la asemenea tichete. La acordarea acestora trebuie să se țină în primul rând seama de caracterul și natura lor, acestea fiind măsuri de protecție ale salariaților pentru asigurarea securității muncii și a unor condiții optime la locul de muncă.
În context, trebuie relevat faptul că atâta timp cât reclamantul se înscrie în categoria de salariat în sectorul bugetar și în același timp există salariați în diferite domenii din cadrul sectoarelor bugetare care beneficiază de tichete de masă (medici, diferiți funcționari publici, etc.) acest aspect reprezintă în realitate o discriminare din punct de vedere al exercitării dreptului la protecția socială între salariații din sectorul bugetar, încălcându-se astfel dispozițiile art. 41 alin.2, art. 53 din Constituție, art. 5 alin. 3 din Codul muncii și art. 41 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzic orice discriminare între salariați din punct de vedere al protecției sociale din același sector de activitate, în cazul de față sectorului bugetar.
Totodată, acordarea acestor tichete în funcție de voința angajatorului, și anume includerea sau nu a sumelor în bugetul de stat, constituie și o restrângere a dreptului la protecție socială a reclamanților, care nu se impune în condițiile în care nu există nici o dovadă că o asemenea restrângere ar avea un caracter necesar într-o societate democratică.
Posibilitatea acordării tichetelor în funcție de voința angajatorului și anume, includerea sau nu în buget a sumelor de bani cu acest scop, este neîntemeiată și nejustificată. Astfel, pur și simplu este lăsat la aprecierea angajatorului aplicarea unor norme de protecție a muncii și a salariului, care, fie niciodată nu va aloca sumele respective în favoarea salariaților, fie le va aloca după preferințe, numai anumitor domenii din sectorul bugetar, creându-se astfel o situație discriminatorie între salariații din diferite domenii din cadrul sectorului bugetar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Județeană de Statistică V considerând- nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În primul rând, a considerat că instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare în sensul că nu au fost respectate dispozițiile art. 1141alin. 2 Cod procedură civilă și anume: de la data primirii citației (22.11.2007) și până la fixarea termenului de judecată (29.11.2007) nu a avut la dispoziție decât 5 zile pentru a-și pregăti apărarea.
În al doilea rând, a susținut că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii.
Conform disp. art. 1 din Legea nr. 142/1998, tichetele de masă se acordă în limita bugetului de stat sau ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar.
Practic, aceste prevederi legale instituie o vocație a angajaților cu contract individual de muncă de a primi tichete de masă și nu un drept vocativ care se poate materializa numai în condițiile în care angajatorul dispune de fondurile necesare.
Or, legile bugetare anuale au prevăzut în mod constant faptul că în instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă în buget nefiind prevăzute sume cu această destinație.
Pe de altă parte, nu se poate considera că acordarea tichetelor de masă constituie o componentă a dreptului la practica socială a muncii, atât timp cât măsurile de protecție enumerate limitativ de art. 41 al. 2 din Constituția României nu cuprind și acordarea alocației individuale de hrană, sub forma tichetelor de masă.
De asemenea, valoarea tichetelor de masă a fost actualizată succesiv, în funcție de rata inflației, chiar prin grija legiuitorului, iar actualizarea sumelor datorate ar conduce la o dublă actualizare.
În concluzie a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
În drept a invocat disp. art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul a solicitat, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică cu motivarea că acordarea tichetelor de masă așa cum s-a acordat în numeroase instituții din țară nu înseamnă uniformitate în aplicarea unui tratament juridic egal la situații similare.
De asemenea, art. 1 din Legea nr. 142/1998 nu poate fi interpretat în sensul lăsării la aprecierea subiectivă și arbitrară a angajatorului îndeplinirea unor obligații privind protecția salariatului.
Astfel, s-ar ajunge la concluzia absurdă că legiuitorul a stabilit în sarcina angajatorului o obligație sub condiție potestativă ceea ce ar duce la concluzia că norma legală nu ar avea practic conținut. Într-o asemenea interpretare, angajatorul sub pretextul fondurilor insuficiente nu va proceda niciodată la alocarea sumelor necesare acordării acestor drepturi.
A mai arătat intimatul că prin aplicarea discriminatorie a Legii nr. 142/1998 s-a încălcat un drept fundamental, acela al egalității tuturor cetățenilor români în fața legii.
Analizând sentința civilă recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurentă, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica adusă instanței de fond referitor la nerespectarea disp. art. 1141alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că aceasta nu este întemeiată.
Potrivit art. 1141alin. 3 Cod procedură civilă, primul termen de judecată va fi stabilit astfel încât de la data primirii citației pârâtul să aibă la dispoziție cel puțin 15 zile pentru a-și pregăti apărarea, iar pentru procesele urgente cel puțin 5 zile.
Cu titlu special, în cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi care se judecă de urgență, părțile sunt legal citate, dacă citația le-a fost înmânată cel puțin cu o zi înaintea judecării cauzei (art. 74 pct. 3 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă).
Verificând actele dosarului instanța constată că de la data primirii citației (22.11.2007 conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare) și până la primul termen de judecată stabilit la data de 29.11.2007, recurenta pârâtă a avut la dispoziție 7 (șapte) zile pentru a-și pregăti apărarea mai mult decât cel prevăzut pentru soluționarea cauzelor urgente (5 zile).
Prin urmare, soluționarea cauzei de către instanța de fond s-a făcut cu respectarea disp. art. 1141alin. 3 Cod procedură civilă.
Critica recurentei că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea și interpretarea justă a Legii nr. 142/1998 este întemeiată.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile legale invocate de reclamant, respectiv Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă "salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal, prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator".
Aceste tichete de masă se pot acorda în limita prevederilor bugetului de stat, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 2 din același act normativ, în conformitate cu care "tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
Potrivit dispozițiilor art. 39 alin. 4 din Legea nr. 631/2002, legea bugetului de stat pe anul 2003, "în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv ale activităților de pe lângă unele instituții publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație". Aceleași considerente sunt reiterate de legiuitor și în dispozițiile art. 46 alin. 4 din Legea nr. 507/2003 privind bugetul de stat pe anul 2004, art. 40 din legea nr. 511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005, art. 24 din Legea nr. 379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2006.
În această situație, instanța nu poate reține afirmația reclamantului în conformitate cu care, prin neacordarea tichetelor de masă s-ar crea o situație de discriminare între diferitele categorii de bugetari, încălcându-se astfel un drept fundamental ocrotit de Constituție, deoarece, în speță, legiuitorul nu a prevăzut o obligație în sarcina angajatorului ci o facultate.
În aceste condiții, considerăm că această facultate a angajatorului de a acorda tichete de masă se transforma în obligație doar în momentul în care în buget erau prevăzute fonduri pentru acordarea acestor drepturi iar angajatorul refuza să le achite.
De altfel, principiile egalității în fața legii și egalității de tratament, nu exclud, ci dimpotrivă, presupun un tratament juridic identic în situații egale, iar situațiile în mod obiectiv diferite justifică chiar și din punct de vedere constituțional tratament juridic diferit.
Deși condiționând existența acestui drept de posibilitățile financiare ale angajatorului se creează premisa unor situații juridice diferite care implică un tratament diferențiat între salariați, nu se încalcă principiul egalității de tratament invocat, deoarece acesta se impune ca principiu numai în cazul celor aflați în aceeași situație juridică.
Pe de altă parte, prevederile din tratatele internaționale interzic discriminările care au la bază considerente arbitrare, însă nu impun uniformitatea de tratament, oferind posibilitatea legiuitorului național de a reglementa în mod diferențiat situațiile juridice diferite" ( Curtea Constituțională - decizia nr. 102/11.03.2003).
În speță este vorba de o situație juridică diferită și nu de o aplicare discriminatorie a textului de lege, acesta izvorând din faptul că Legea nr. 142/1998 condiționează acordarea tichetelor de masă în sistemul bugetar de alocarea de fonduri cu această destinație în bugetul de stat, contrar celor reținute de către prima instanță.
În ceea ce privește interpretarea art. 1 din Legea nr. 142/1998, instanța de fond nu a analizat corect textul, acesta necesitând a fi interpretat în sensul că reiese cu claritate faptul că nu se stabilește în sarcina autorității publice o obligație, ci doar o posibilitate ce se poate realiza sau nu în funcție de dispozițiile Legii privind bugetul de stat.
Intenția legiuitorului ce rezultă din interpretarea gramaticală a textului legal, prin folosirea verbului "pot", induce concluzia că este vorba de o normă dispozitivă.
Deoarece nu au fost prevăzute fonduri în legile bugetelor de stat pentru anii anteriori în vederea acordării tichetelor de masă, angajatorii nu pot fi obligați la acordarea lor.
Față de toate considerentele expuse mai sus, devine aplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9. pr. civilă, hotărârea pronunțată de instanța de fond fiind în parte nelegală, și în baza disp. art. 312 alin. 1, 2 și 3 Cod procedură civilă, se va admite recursul cu consecința modificării în tot a sentinței civile recurate și, în rejudecare, se va respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursul declarat de pârâta DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ V, cu sediul în F,- A, jud. V, împotriva sentinței civile nr. 693/29.11.2007 a Tribunalului Vrancea pronunțată în dosarul nr- și, în consecință:
Modifică în t o sentința civilă nr. 693/29.11.2007 a Tribunalului Vrancea și în rejudecare:
RESPINGE ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în F, str. - -, bloc 9,. 11, jud.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Martie 2008.
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel | JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu | JUDECĂTOR 3: Benone Fuică |
Grefier, |
: -
: 2 ex.//28.03.2008
Fond: /
Asistenți judiciari: /-
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
