Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 146/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 146
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Stoichin Președinte Secție
- - --Vicepreședinte Instanță
-- -- Judecător
Grefier
xxx
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta pârâtă SC 24 H SRL, împotriva sentinței civile nr. 2494/19.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimata reclamantă, a lipsit recurenta pârâtă SC 24 H SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea întâmpinării.
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părților pentru a pune concluzii.
Intimata reclamantă solicită respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința nr. 2494/19.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC 24 H-SRL
S-au constatat încetate raporturile de muncă prin demisie la data de 27.02.2009.
S-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantei drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată în perioada 1-3 decembrie 2008 și indemnizația de 75% din salariul de bază pentru perioada 4.12.2008 - 26.02.2009.
A fost obligată pârâta să plătească reclam. contravaloarea indemniz. de concediu de odihnă cuvenit pentru anul 2008.
S-au respins celelalte capete de cerere.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamanta a fost angajata societății pârâte SC 24 H SRL F, pe postul de confecționer, in baza unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată înregistrat la ITM D sub nr 42739/18 12 2007.
În cursul lunii decembrie 2008 reclamanta a desfășurat activitate pentru pârâtă în intervalul 01-03 decembrie 2008, așa cum rezultă din foaia colectiva de prezenta, aflata la fila 36 din dosar, coroborată cu faptul că pârâta căreia îi revine sarcina probei conform art.287 din codul muncii, nu a făcut dovada cu acte contrar susținerilor reclamantei.
Pentru munca prestată în acest interval de timp pârâta nu a plătit salariul reclamantei așa cum rezultă din faptul că statul de plată aferent lunii decembrie nu a fost semnat de reclamantă, dovada plății salariului făcându-se numai prin semnarea statului de plată sau prin acte așa cum reglementează art. 163 din codul muncii.
Astfel potrivit art. 163 din codul muncii dovada plătii salariului, se face prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Lipsa semnături pe stat este o dovadă certă a neplății salariului.
Potrivit art. 154 din codul muncii "salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat in baza contractului individual de muncă", iar potrivit art. 156 din codul muncii "salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor".
Prin neplata salariului, pârâta a încălcat aceste prevederi legale, precum și obligația prev. de art. 40 alin 2 lit. c din codul muncii potrivit căreia "angajatorul trebuie să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractele colective de muncă și din contractele individuale de muncă" și a produs reclamantei un prejudiciu material pe care va fi obligată să îl acopere in temeiul răspunderii patrimoniale reglementată de art. 269 din codul muncii care prevede că " angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu".
Ca urmare, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată în perioada 01 -03 decembrie 2008.
cu munca prestată în baza unui contract de muncă salariații au dreptul la concediu de odihnă anual plătit conform prevederilor art. 139 din codul muncii, concediu ce se efectuează anual conform art. 141 alin 1 din codul muncii și care poate fi compensat în bani în cazul încetării contractului individual de muncă, în conformitate cu art, 141 alin 4 din codul muncii.
Cum reclamanta nu a beneficiat de concediu de odihnă în întregime în anul 2008 și nici de indemnizația corespunzătoare și cum raporturile sale de muncă cu pârâta au încetat, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 141 alin 4 din codul muncii privind compensarea în bani a 10 zile de concediului de odihnă neefectuat aferent activității prestate în anul 2008.
Astfel, pârâta căreia îi revine sarcina probei conform art. 287 din codul muncii nu a făcut această dovadă cu cererea scrisă și aprobată a reclamantei pentru efectuarea concediului, cu pontajele lunii decembrie 2008 și nici dovada plății indemnizației corespunzătoare, statul de plată aferent lunii decembrie nefiind semnat de reclamantă, motiv pentru care în conformitate cu art. 141 din codul muncii instanța a obligat pârâta la plata indemnizației de concediu de odihnă pentru zece zile de concediu de odihnă către reclamantă.
Având în vedere că de la 06.12.2008 până la 31.03.2009 reclamanta nu a mai desfășurat activitate deoarece unitate nu a mai avut comenzi și nu a putut asigura salariaților obiectul muncii, așa cum rezultă din declarația martorului audiat în cauză și din recunoașterea unității exprimată în adresa nr. 59/25.02.2009 prin care era rechemată reclamanta la lucru, instanța a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 53 din codul muncii potrivit cărora " pe durata întreruperii temporare a activității angajatorului salariații beneficiază de o indemnizație, plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază, corespunzător funcției ocupate de salariat".
Instanța de fond nu a mai reținut apărările pârâtei în sensul că reclamanta ar fi refuzat să se prezinte la lucru deoarece nu sunt dovedite și sunt contrazise de actele ce emană chiar de la pârâtă și de declarația martorului.
Referitor la cererea reclamantei privind obligarea paratei la efectuarea mentiunilor in carnetul de munca si restituirea carnetului de munca, instanta le-a respins intrucat, potrivit dispozitiilor Decretului 92/1976 rectificarile se efectueaza de catre unitatea care detine carnetul, ori, in speta, asa cum rezulta din procesul-verbal de control nr. 19870/16.03.2009, incheiat de ITM D, carnetul de munca nu se mai afla la societatea parata ci la aceasta institutie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta criticând-o ca nelegală și netemeinică, arătând că în concluziile depuse la data de 11.05.2009, pentru termenul de 19.05.2009 s-a comunicat către instanță noua adresă a societății, însă sentința recurată nu s-a comunicat la această adresă.
Motivele de recurs au în vedere greșita obligare la plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite pentru munca prestată în perioada 01.12.-03.12.2008, precum și indemnizația de concediu de odihnă pentru 10 zile aferente anului 2008, precum și indemnizația de 75% din salariul de bază pentru perioada 06.12.2007-31.03.2009.
Se arată, că la termenul din 31 martie 2009 depus la dosarul cauzei cererea de demisie a reclamantei din data de 27.02.2009, acțiunea fiind promovată la 18.02.2009.
În ceea ce privește concediul de odihnă, recurenta arată că recurenta mai avea de efectuat 7 zile în luna decembrie 2008, așa cum rezultă din pontaj, precum și a procesului verbal de control al ITM D, și nu 10 zile cum a reținut instanța de fond.
Mai arată că, plata privind drepturile salariale pentru luna decembrie s-a făcut pe card bancar, fiind virate toate obligațiile fiscale aferente nivelului de salarizare al reclamantei.
Este criticată și soluția instanței în ceea ce privește indemnizația de 75% pe perioada 15.12.2008-24.02.2009 arătând că, această plată nu se datorează, nefiind stipulată în contractul individual de muncă și nici nu s-a analizat acest capăt de cerere în considerentele sentinței, fiind trecut doar în dispozitivul acesteia.
În drept, recursul s-a întemeiat pe dispoz. art. 304 pct.7 și art. 3041.pr.civilă.
Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
Recursul nu este fondat.
Intimata-reclamantă a fost angajata societății-recurente pe post de confecționer, raporturile de muncă încetând la data de 27.02.2009, prin demisie.
Din prevederile, precum și a actului adițional a acest contract, rezultă că, intimata-reclamantă avea dreptul la 21 de zile lucrătoare, durata muncii fiind de normă întreagă, respectiv 8 ore / zi-40 ore / săptămână.
Intimata-reclamantă a solicitat, prin precizarea la acțiune plata concediului de odihnă, cuvenit pentru anul 2008, motivând că nu a fost efectuat.
Atât din întâmpinarea depusă de către recurentă câr și din pontajele lunii decembrie rezultă că, reclamanta a desfășurat activitate în cadrul societății până la data de 03.12.2008, după care, până la data de 15 decembrie a figurat în concediu de odihnă, efectuând un număr de 7 zile de concediu de odihnă.
Din ștatul de plată -lichidare- pe luna decembrie 2008, rezultă că intimata-reclamantă a efectuat 7 zile concediu de odihnă.
Deși au fost solicitate relații la angajator cu privire la numărul zilelor de concediu de odihnă, rămase neefectuate, societatea - angajatoare nu a fost în măsură să facă dovada situației existente la nivel de societate a zilelor de concediu de odihnă efectuate; Susținerile din concluziile scrise / fila 27, dosar fond ) în sensul că, reclamanta mai avea de efectuat în luna decembrie 2008 doar 7 zile nu sunt susținute cu probe, astfel că în mod judicios, pe baza probelor administrate, instanța de fond a obligat la plata indemnizației de concediu de odihnă pentru diferența concediului de odihnă neefectuat pentru anul 2008.
Nu este întemeiată nici critica privind obligarea la plata drepturilor salariale în perioada 01-03.12.2008, deoarece aceasta a susținut că plata a fost făcută conform ștatului de plată și prin card bancar.
Ștatul dep olată depus la dosarul cauzei, nu face dovada plății pentru salariului pentru aceste 3 zile, deoarece nu este semnat de către reclamantă și nici nu s-a făcut dovada plății prin card bancar, așa cum susține recurenta, care trebuia să depună un extras de cont bancar ca să facă dovada plății.
De asemenea, procesul verbal încheiat de ITM D nu poate constitui și nu poate dovedi plata drepturilor salariale la care avea dreptul reclamanta.
În ceea ce privește obligarea la indemnizația de 75% pe perioada 04.12.2008-26.02.2009, se constată că, în cauză s-a făcut în mod legal aplicația dispoz. art. 53 din muncii fiind o întrerupere temporară a activității angajatorului, capăt de cerere care a fost analizat în considerentele sentinței recurate.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 al.1 pr.civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă SC 24 H SRL, împotriva sentinței civile nr. 2494/19.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, ca nefondat.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Dorina Stoichin - - | JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora Corneliu Maria - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehn. /Ex.2/02.02.2010
/ și
Președinte:Dorina StoichinJudecători:Dorina Stoichin, Mihaela Cotora Corneliu Maria
