Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1465/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 1465/2008 -
Ședința publică din 21 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Roman Florica R - - judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Bocșe Elena
- - - - JUDECĂTOR 3: Pantea Viorel
- - - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâta "" - cu sediul în B, Calea, nr. 239, sector 1 în contradictoriu cu intimata reclamantă domiciliată în S M,-, împotriva sentinței civile nr. 952 din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă reprezentanta recurentei pârâte "" - B, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 26.06.2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, lipsă fiind intimata reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, după care:
Instanța, din oficiu pune în discuție excepția lipsei interesului legitim al recurentei pârâte pentru formularea recursului de față, având în vedere soluția pronunțată de prima instanță.
Reprezentanta recurentei pârâte solicită admiterea excepției și soluționarea prezentului recurs ca atare.
CURTEA DE APEL
deliberând,
Constată că, prin sentința civilă nr. 952 din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta "" - B, precum și acțiunea reclamantei, formulată în contradictoriu cu pârâta "" - B, având ca obiect achitarea drepturilor reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de C pentru anul 2007.
Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța consideră că soluționarea acesteia presupune determinarea termenului de prescripție aplicabil, iar stabilirea termenului este influențată în chip decisiv de calificarea dreptului dedus judecății.
Dreptul reclamat pe calea acțiunii cu soluționarea căreia a fost investită instanța, constând în suplimente salariale cu prilejul sărbătorilor și cu prilejul sărbătorii Cului este, în mod evident, un drept de natură salarială, fiindcă potrivit art. 155 Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Fiind așadar în prezența unui drept salarial, înseamnă că termenul de prescripție aplicabil nu este cel prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii, ci termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii.
Concluzia la care a ajuns tribunalul în dezlegarea excepției este întărită și de dispozițiile art. 166 alin. 1 din Codul muncii, text în conformitate cu care, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Raportând momentul promovării acțiunii la momentul nașterii dreptului la acțiune, tribunalul constată că demersul reclamantei a fost realizat în interiorul termenului de prescripție de 3 ani și pe cale de consecință a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Pe fond, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anul 2004 "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații "" - B vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe "" - B, cu minimum 15 zile înaintea fiecărui eveniment pentru care se acordă suplimentărilor vor începe negocierile cu "" în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordate, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor". Prin alin. 2 s-a precizat că "Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 ale prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2005 reia textul art. 168 alin. 1 în aceeași variantă cu cea din anul 2004, dar modifică aliniatul 2 dispunând că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat". Acest din urmă text se regăsește în ultima formă menționată și în CCM pe anul 2006 și pe anul 2007.
La dosarul cauzei, pârâta a depus adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007, în care se menționează că "părțile semnatare confirmă faptul că, în redactarea art. 168 alin. 1 și 2, la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat "" (fila 60). Prin Nota asupra precizării situației primelor de Paști și C prevăzute în art. 168 din CCM al "" - B, datată 31.08.2007 (fila 61), semnată de reprezentanți ai patronatului și sindicatului, se dă o interpretare textului în discuție "potrivit voinței părților la semnarea contractului".
Conform dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă. Art. 31 din același act normativ dispun că poate interveni modificarea clauzelor CCM pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
În cauză, înscrisurile depuse în probațiune de către pârâtă (Adresa Comisiei Paritare și Nota de la fila 61) vizează o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 alin. 1 și 2 din CCM la nivelul unității, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui CCM anulat și în totală contradicție cu exprimarea neechivocă cuprinsă în textul menționat în fiecare an din cei pentru care se solicită drepturile. În acest sens art. 168 alin. 2 prevăzut, că suplimentările în cauză au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar în anul 2003 fiind astfel de necontestat că aceste drepturi nu au fost incluse în salariul de bază și în anii 2004, 2005, 2006, 2007, câtă vreme s-au menținut și dispozițiile aliniatului 1 al art. 168. În consecință, reinterpretarea clauzei în discuție după încetarea Contractului Colectiv de Muncă pe fiecare an în discuție, nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit și neechivoc al dispozițiilor art. 168 alin. 1 și 2.
Raportat la dispozițiile legale mai sus invocate și având în vedere adresa Comisiei Paritare din 18.07.2007 și Nota asupra precizării situației primelor de Paști și C prevăzute în art. 168 din CCM al "" - B din 31.08.2008 semnată de reprezentanții patronatului și sindicatului, prin care se dă o interpretare textului în discuție, instanța apreciază că ulterior semnării acestei înțelegeri, care exprimă voința părților, suplimentările salariale în discuție nu se mai cuvin părții reclamante.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxei de timbru, a declarat recurs pârâta "" - B, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Prin motivele de recurs s-a invocat că s-a reținut nelegal că nu s-ar fi plătit primele de Paști și C, ori, conform actelor adiționale la contractul colectiv de muncă, acestea s-au plătit, fiind incluse în salariul de bază începând cu anul 2003, nemaifiind acordate și calculate distinct salariaților, act adițional ce a fost semnat de reprezentanta salariaților în relația cu patronatul. Chiar salariații recunosc acel aspect, actul adițional face parte din contractul colectiv de muncă, iar pretențiile sunt fără obiect.
Articolul 168 aliniatul 2 din Contractul Colectiv de Muncă pentru anul 2004, fost reflectat într-o manieră asemănătoare celui din 2003. Includerea primelor în salariul de bază reiese și din adresa nr. 3793/18.06.2007, emisă de Comisia Paritară a "" către structurile teritoriale, semnate și de, astfel că, aceste prime nu mai erau individualizate distinct ci erau parte a salariului de bază ca întreg.
Din analiza documentelor se poate observa că în perioada 2003 - 2007 s-au achitat toate drepturile salariale conform contractului colectiv de muncă, salariile de bază au avut astfel o evoluție crescătoare.
În anul 2005, prevederile Contractului Colectiv de Muncă au fost modificate, intenționându-se să se prevadă includerea drepturilor salariale în cele de bază, iar articolul 168 aliniatul 2 își producea efectele și pentru anul 2004, potrivit negocierilor dintre salariați, astfel că, acestea sunt aplicabile și pentru anii 2006 - 2007.
Articolul 168 aliniatul 1 din Contractului Colectiv de Muncă a fost modificat prin actul adițional nr. 1602/2003, bugetul de venituri și cheltuieli fiind aprobat prin nr.HG 1527/2002. "" - a emis Ministerului Industriei și adresa nr. 1329/10.03.2003 conform căreia pentru anul 2003 negociat cu "" ca bonusurile să nu se mai acorde la o anumită dată - C, Paști, fondul acestora să fie destinat plății salariilor. Prin aceeași adresă s-a cerut deblocarea a 4 % ce reprezintă valoarea care trebuia reținută din fondul de salarii, întrucât conform nr.HG 866/2001, nr.OUG 79/2001 este agent economic monitorizat.
Includerea primelor în salariul de bază reiese și din adresa nr. 3793/18.06.2007 emisă de Comisia Paritară a "" către structurile teritoriale, astfel că acestea au devenit elemente fixe, fiind acordate permanent pe întreaga perioadă 2003 - 2007, obligația acesteia fiind respectată, aspect ce reiese și din actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă la nivelul "" - pentru anul 2008, fiind respectate dispozițiile articolelor 40 aliniatul 2, art. 247, 153 din Codul muncii, Legii nr. 130/1996, articolului 41 aliniatul 5 din Constituția României.
În drept s-au invocat dispozițiile articolului 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
Deși legal citată, intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.
Verificând din oficiu recursul civil de față, conform art. 306 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradeaa reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 952 din 28 mai 2008, Tribunalul Satu Marea respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta "" - și a respins pe fond acțiunea formulată de reclamanta, având ca obiect achitarea drepturilor reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de C pentru anul 2007.
Față de soluția adoptată de tribunal, instanța, în ședința publică din 21 octombrie 2008, invocat excepția lipsei interesului legitim al recurentei pârâte pentru formularea prezentului recurs, excepție la care a achiesat și reprezentanta recurentei, motiv pentru care Curtea de Apel Oradea, în temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă, urmează a respinge recursul civil declarat împotriva sentinței civile nr. 952/2008 a Tribunalului Satu Mare, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de pârâta "" - B, împotriva sentinței civile nr. 952 din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R - - - - - - -
red.
în concept la 5.11.2008.
jud.fond. -
dact.; 2 ex./10.11.2008.
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Pantea Viorel