Asigurări sociale. Decizia 1467/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

COMPLETUL - I/

DECIZIA CIVILĂ NR. 1467/2008 -

Ședința publică din 21 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Roman Florica R - - judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Bocșe Elena

- - - - JUDECĂTOR 3: Pantea Viorel

- - - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B în contradictoriu cu intimatul contestator domiciliat în O,-, - 14,. 2,. 16, județul B și cu intimata pârâtă INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI O, cu sediul în O, nr. 1, județul B, împotriva sentinței civile nr. 345 din 14 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de asigurări sociale.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă intimatul contestator - personal, lipsă fiind recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B și intimata pârâtă INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, după care:

Intimatul contestator depune la dosar întâmpinare.

Instanța constată că întâmpinarea este formulată peste termenul legal, motiv pentru care nu se va comunica, urmând a fi avută în vedere ca și note scrise. Nefiind alte probe ori cereri de formulat, acordă cuvântul asupra recursului.

Intimatul contestator solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele arătate în întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

deliberând,

Constată că, prin sentința civilă nr. 345 din 14 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata Casa Județeană de Pensii B; s-a admis în parte contestația precizată, formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B și în consecință s-a dispus anularea deciziei nr. -/10.05.2007 emisă de intimată pe seama contestatorului și a fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensionare, în care să țină cont și de adeverințele cu nr. 4633/16.10.2007 eliberate de "Cons Proiect" - P și respectiv adeverința cu nr. 1507/12.10.2007 eliberată de "Proiect B" - O; s-a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Instituția Primarului Municipiului O privind plata drepturilor salariale începând cu data de 1.06.2007, la zi; s-a respins ca nefondat capătul de cerere privind plata daunelor morale, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

În baza deciziei de pensionare nr. -/10.05.07, contestatorul este înscris în categoria pensionarilor pentru munca depusă și limită de vârstă, drepturile de pensie fiind-i stabilite și acordate în baza Legii nr. 19/2000, începând cu data de 7.01.2007.

Întrucât contestatorul prin acțiunea principală atacă decizia de pensionare sus menționată, emisă de Casa Județeană de Pensii B, instanța a constatat identitate între persoana de drept material și cea de drept personal, și în consecință, existența calității procesuale pasive a Casei Județene de Pensii

În ceea ce privește competența materială, în baza art. 17 Cod procedură civilă, instanța s-a declarat competentă în soluționarea litigiului, producându-se în prezenta cauză o prorogare de competență în ceea ce privește soluționarea precizării de acțiune.

Întrucât adeverința nr. 4633/16.010.2007 emisă de "Cons Proiect" - P și adeverința nr. 1507/12.10.2007 eliberată de "Proiect B" - O, documente ce atestă vechimea în muncă a contestatorului, s-au eliberat ulterior datei de emitere a deciziei de pensionare nr. -/10.05.2007, instanța a constatat că decizia de pensionare nu ține cont de aceste adeverințe. Așa fiind, în baza art. 87, 89 din Legea nr. 19/2000, s-a dispus anularea deciziei de pensionare nr. -/10.05.2007 emisă pe seama contestatorului și a fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensionare în care să țină cont și de adeverințele indicate mai sus.

În ceea ce privește capătul de cerere privind plata drepturilor salariale începând cu data de 1.06.2007 la zi, instanța l-a apreciat neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Contestatorul a fost propus la pensie pentru limita de vârstă la data de 7.01.2007, când îndeplinea condițiile de limită de vârstă standard, prin Dispoziția Primarului nr. 307/26.01.2007.

În dispoziția sus amintită se arată faptul că raportul de serviciu încetează de drept la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă. Casa Județeană de Pensii Bae mis decizia de pensionare atacată la data de 10.05.2007, dar contestatorului i-a încetat raportul de serviciu în data de 1.06.2007, de la comunicarea deciziei de pensionare.

Întrucât raportul de serviciu a încetat, pârâta Instituția Primarului Municipiului O nu poate fi obligată la plata unor drepturi care decurg din acest raport, având în vedere și dispozițiile art. 98 din Legea nr. 188/1999, legea funcționarilor publici.

Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat recurs intimata recurentă Casa Județeană de Pensii B, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea intimatei la valorificarea datelor cuprinse în adeverințele nr. 4633/16.10.2007, respectiv nr. 1507/12.10.2007.

În motivarea recursului se arată că potrivit Legii nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale se utilizează salariile brute sau nete așa cum au fost înregistrate în carnetele de muncă și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, ori din cele două adeverințe depuse nu rezultă natura sporului și nici caracterul lor permanent.

În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Verificând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 164 pct. 1 și 3 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, dar și cele dovedite cu adeverințe eliberate de unități conform legislației în vigoare.

Raportat la textul de lege mai sus evocat, în mod corect a dispus instanța de fond emiterea unei noi decizii de pensionare care să țină cont de adeverințele nr. 4633/16.10.2007, respectiv nr. 1507/12.10.2007, adeverințe care nu au fost avute în vedere la emiterea deciziei inițiale nr. -/10.05.2007.

Din cuprinsul celor două adeverințe rezultă - contrar susținerilor recurentei - că pentru veniturile brute încasate s-au plătit contribuțiile prevăzute de lege pentru pensia suplimentară, sporul de vechime și

Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în temeiul art. 304 indice 1, art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B împotriva sentinței civile nr. 345 din 14 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

R - - - - - - -

red.

în concept la 30.10.2008.

jud.fond. -

dact.

2 ex./31.10.2008.

Președinte:Roman Florica
Judecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Pantea Viorel

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1467/2008. Curtea de Apel Oradea