Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1723/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (6974/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1723/
Ședința publică din data de 19 martie 2009 Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Valentina Sandu JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena Luissa GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții reclamanți, -, împotriva sentinței civile nr. 2143 din 28 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția de Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL COMUNEI, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, având ca obiect -drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenții reclamanți, au solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.2143/28.05.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal în Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, s-a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâții Primarul comunei, județul T și Consiliul local al comunei, județul
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții își desfășoară activitatea în baza unor raporturi contractuale în cadrul Primăriei și respectiv Consiliului local al comunei, județul T, ocupând funcțiile de primar, viceprimar, inspector specialitate și casier, situație ce rezultă din copiile carnetelor de muncă atașate la dosarul de fond.
Ca atare, cum reclamanții au calitatea de personal contractual în aparatul administrației publice locale, care nu face parte din structurile și nici nu sunt angajații vreunui serviciu desprins din acest minister și trecut în subordinea autorității legale până la finalizarea reformei administrative, nu pot beneficia de plata indemnizației de dispozitiv. În cauză Instituția primarului și Consiliul local al localității, județul T, ca autorități publice locale nu au făcut și nici nu fac parte din structura organizatorică a, așa cum rezultă din dispozițiile OUG nr.63/2003 privind organizarea și funcționarea și nici nu se află în raport de subordonare cu acest mister susmenționat,ci dimpotrivă pârâții sunt o autoritate de subordonare cu acest mister susmenționat, pârâții sunt o autoritate locală autonomă, potrivit art.2 alin.1 din Legea administrației publice locale nr.215/2001.
Categoria persoanelor prevăzute în Ordinul nr.275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil, din cadrul Ministerului d e Interne, este strict delimitată din însăși titulatura actului sus citat și privește strict personalul militar sau civil numai din acest minister. Acest ordin, modificat ulterior de Ordinul nr.496/2003 nu și-a modificat sfera de aplicare care rămâne în continuare circumstanțială la același personal, situație față de care pretențiile bănești solicitate de reclamanți prin acțiune sunt nejustificate, întrucât Ordinul ministrului administrației și internelor nr.496/2003 nu se aplică autorităților și instituțiilor din administrația publică locală.
Astfel, prima instanță, în considerarea situației în fapt și drept susmenționată, având în vedere și prevederile art.1169 Cod civil, a respins acțiunea promovată de reclamanții, -, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. . criticile formulate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recurenții susțin în esență pronunțarea sentinței atacate cu aplicarea greșită a legii cât și cu nesocotirea practicii judiciare în materie. Se arată în dezvoltarea recursului formulat că recurenții reclamanți au calitatea de personal contractual, aflați în raporturi de serviciu cu Primarul Comunei, raporturi reglementate de Legea nr.154/1998, modificată și completată, desfășurându-și activitatea în cadrul Primăriei și respectiv al Consiliului Local, județul În calitatea pe care o au consideră că prevederile Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr.275/2002, așa cum a fost modificat și completat prin Ordinul aceluiași minister nr.496/28.07.2003, le sunt aplicabile și lor, întrucât dreptul de reglementare pentru autoritatea publică derivă din lege și nu poate fi înlăturat pe calea unei interpretări excesive autonomiei locale, prin ignorarea chiar a dispozițiilor constituționale.
Din interpretarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.138/1999 rezultă că și personalul din domeniul administrației publice este beneficiarul sporului de dispozitiv solicitat prin acțiunea pendinte.
Nu trebuie neglijate sub acest aspect nici dispozițiile art.1 alin.2 din Legea nr.137/2000, ce consacră principiul egalității între cetățeni, excluderea privilegiilor și discriminărilor fiind garantate și în exercitarea drepturilor economice. Astfel, prin acordarea sporului de dispozitiv nu se încalcă nicio prevedere legală, ci dimpotrivă se asigură egalitatea de tratament economic, salarial al personalului din cadrul aceleiași autorități, acordarea sporului fiind întemeiată pe prevederile Ordinului nr.496/2003, care se aplică și autorităților publice locale. Se impune a se avea în vedere că serviciul de permanență se realizează cu funcționari publici și personal contractual din cadrul primăriei, așa cum este în Legea nr.215/2001 republicată, modificată și completată.
Se invocă, că practica judiciară în materie este orientată în sensul soluționării favorabile a unei asemenea cereri și se menționează cu titlul de exemplu soluții pronunțate de instanțe în cazuri similare: Decizia Curții de Apel Craiova nr.241/2.03.2006, sentința Tribunalului Teleorman nr.26/14.01.2008.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei:
Prima instanță a realizat o interpretare corectă a normelor de drept
invocate în cauză, respectiv art.1, art.47, art.49 din Legea nr.138/1999
coroborată cu pct.92 și 31.1 din Ordinul nr.275/05.06.2002, completat și
modificat prin Ordinul nr.496/28.07.2003. Astfel, sporul de dispozitiv
solicitat prin acțiunea pendinte beneficiază cum restrictiv stipulează
dispozițiile sus menționate doar personalul civil care-și desfășoară
activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau într-una din instituțiile și
autoritățile prevăzute în art.1 din Legea nr.138/1999.
Cum reclamanții sunt salariați ai unei autorități publice locale
autonome, potrivit Legii nr.251/2001, evident că ordinul invocat
nr.496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor nu este aplicabil în
cauză, cum legal a apreciat tribunalul, cu atât mai puțin dispozițiile Legii
nr.138/1999, ce nu conțin nici o dispoziție în materia salarizării personalului
civil din administrația publică locală.
În aceste condiții, dispozițiile Legii nr.138/1999 (art.1, art.47 și art.49) nu pot fi extinse și personalului civil din cadrul autorității publice locale, în speță Primăriei, pe considerentul că art.13 din Legea nr.138/1999 menționează că acest spor se aplică la salariul de bază, ce constituie o formă de remunerare a salariaților din instituțiile civile. Dacă legiuitorul ar fi dorit să includă și personalul civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale să dispună de aceste indemnizații, ar fi stipulat-o expres. Ori, este evident că Ministerul Administrației și Internelor nu are atribuții în salarizarea personalului contractual din cadrul administrației publice locale, sens în care nu putea dispune cu privire la salarizarea personalului civil menționat, motiv pentru care nu se poate invoca egalitatea de tratament în cauză și extinde aplicarea unei norme de drept ce nu-i vizează pe reclamanți pe acest considerent.
De altfel nu trebuie neglijat că prin mai multe Decizii ale Curții Constituționale- Decizia nr.818, 819,820/3.07.2008, și 821/2008 publicate în Monitorul Oficial, obligatorii pentru instanțe, s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor OG nr.137/2000 (art.1, art.2 alin.3, art.27), pretinse a fi incidente în cauză, apreciindu-se că "sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competențe să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii".
Ori, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice, de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce se solicită de altfel și în pricina de față, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.429/2003, cât și prevederile art.61 alin.1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legislativă a țării.
Toate aceste argumente conduc la concluzia că interpretarea dispozițiilor art.1, art.2 alin.3, art.27 din OG nr.137/2000, în sensul menționat sunt neconstituționale, realizând transformarea instanței de judecată în autoritate legiuitoare, prin eludarea textelor constituționale la care s-a făcut referire mai sus.
Nu pot fi reținute nici apărările recurenților în sensul că soluția pronunțată în cauză ar contraveni jurisprudenței pronunțate în aceeași materie, chiar de Tribunalul Teleorman, întrucât jurisprudența nu constituie izvor de drept în dreptul românesc.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, fiind pronunțată cu interpretarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți, -, împotriva sentinței civile nr.2143/28.05.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal în Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți PRIMARUL COMUNEI, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, județul
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
13.04.2009
Jud.fond:
Președinte:Valentina SanduJudecători:Valentina Sandu, Petrică Arbănaș, Elena Luissa
