Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1777/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 1777/R/2009
Ședința publică din 7 2009
PREȘEDINTE: Galeș Maria | - - | - JUDECĂTOR 2: Popa Aurora |
- - | - JUDECĂTOR 3: Măduța Doina | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de reclamanții, G, G, A,, R G, G, G, G, șitoți cu. procesual ales în O,-, Județîn contradictoriucu intimațiiMINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B,B-dul -, nr. 12-15, sector 5, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B,-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR -, str. -, nr. 12 împotriva sentinței civile nr. 859/LM/2009 din 3 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-,având ca obiect: litigiu de muncă-drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă consilier juridic pentru intimații pârâți Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor în baza delegației nr. 71 J/04.12.2009 emisă de Ministerul Public, lipsă fiind recurenții reclamanți și intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că intimatul pârât Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus la dosar în 04.12.2009 prin registratura instanței întâmpinare,după care:
Nefiind alte acte sau cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimaților pârâți solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală pentru toate motivele arătate în scris în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 859 din 3 iunie 2009 Tribunalul Bihora admis excepția de prescripție invocată de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a respins acțiunea reclamanților pentru drepturile salariale solicitate pentru perioada 01.09.2000-12.01.2006, ca fiind prescrisă.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
S-a respins acțiunea reclamanților, G, G, A, R G, G, G, G, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Ministerul Finanțelor Publice.
S-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, aceasta a fost respinsă ca nefondată,deoarece potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, acesta coordonează acțiuni care sunt responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar, pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Răspunderea Ministerul Finanțelor Publice rezultă și din prevederile art.3 din nr.HG208/2005 și ale art.3 din nr.HG386/2007.
Rolul Ministerul Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice se justifică și prin dispozițiile art.1 din nr.OG22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002 potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Analizând excepția de prescripție a dreptului material la acțiune, instanța a constatat că potrivit art.3 al.1 din Decretul nr.167/1958 termenul de prescripție este de 3 ani iar potrivit art.1 al.1 și 3 din același act normativ "dreptul la acțiune se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege" și "orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă".
Același termen de prescripție de 3 ani este prevăzut și de art.283 din codul muncii.
Prin urmare, termenul de prescripție fiind de 3 ani, potrivit art.3 al.1 din Decretul nr.167/1958 și art.283 al.1 lit.c din codul muncii, iar acțiunea reclamanților este înregistrată la instanță la data de 12.01.2009 având ca obiect plata sporului de 25% pentru perioada 01.09.2000 și până în momentul plății drepturilor salariale, instanța constată că pentru perioada 01.09.2000 - 12.01.2006, drepturile salariale ale acestora sunt prescrise, astfel încât instanța va admite excepția de prescripție invocată de pârât și va respinge acțiunea reclamanților pentru drepturile salariale solicitate pentru perioada 01.09.2000 - 12.01.2006, ca fiind prescrisă.
Referitor la fondul cauzei instanța a constatat că reclamanții suntprocurori la unitățile de parchet de pe raza teritorială a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și au un program de permanență ce presupune ca periodic timp de mai multe zile pe lună, după orele de program și în zilele nelucrătoare să fie disponibili și în caz de necesitate să se prezinte la sediul parchetului pentru înregistrarea, eventual judecarea unor cauze penale ce presupun urgență, respectiv cauze ce au ca obiect măsurile preventive, după cum rezultă din listele de planificare de permanență (filele 7-30 dosar).
Salarizarea reclamanților se realizează potrivit nr.OUG27/2006 modificată prin Legea nr.45/2007.
Prin acțiunea formulată, reclamanții au solicitat plata unor despăgubiri reprezentând sporul de 25% din valoarea salariului de bază pentru că aceștia au un program de permanență.
Tribunalul a constatat că în condițiile în care, salarizarea reclamanților este reglementată nr.OUG27/2006 modificată prin Legea nr.45/2007, stabilirea de către instanță a unei alte modalități de salarizare decât cea prevăzută de actele normative în vigoare, reprezintă un exces de putere săvârșit de către aceasta prin îndeplinirea unor atribuții care revin exclusiv puterii legislative.
Rolul instanțelor judecătorești se circumscrie doar aplicării și interpretării legii și nicidecum completării sau modificări acesteia.
Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, reprezintă de fapt incursiunea autorității judecătorești în sfera activității executive sau legislative.
Curtea Constituțională a stabilit prin decizia nr.1325/04.12.2008 prin care s-au declarat neconstituționale prevederile nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cum că acest act normativ este neconstituțional în măsura în care din prevederile lui se desprinde înțelesul ca instanțele judecătorești au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, si sa le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Prin urmare instanțele judecătorești nu au competenta de a desființa norme juridice instituite prin lege si de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum si prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competenta, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentala, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenta, întinderea si exercitarea drepturilor lor subiective.
Într-adevăr, dispozițiile din nr.OUG27/2006 modificată prin Legea nr.45/2007 și art.3 al.1 din Legea nr.303/2004 fixează cadrul legal special al salarizării magistraților, excluzând în mod evident această categorie profesională de la plata sporului pentru misiune permanentă și statuează fără dubiu raportul de muncă al magistraților ca fiind un raport de muncă atipic astfel încât acordarea unor astfel de drepturi salariale ar însemna că puterea judecătorească prin hotărârile pronunțate, ar putea interveni, schimba și impune legi fără ca acestea să-și urmeze cursul firesc prin adoptarea lor de către puterea legislativă.
Plata acestor sporuri numai la anumite categorii profesionale nu constituie o discriminare așa cum este aceasta definită de nr.OG137/2000.
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.
În acest context, salarizarea diferită a unor categorii socioprofesionale este justificată de criterii obiective.
Chiar dacă prin prevederile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se garantează exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de aceasta fără nici o discriminare, statele contractante, potrivit jurisprudenței curții, beneficiază de o marjă de apreciere în privința stabilirii dacă și în ce măsură diferențele dintre situații similare în alte privințe, justifică moduri diferite de abordare.
În această ordine de idei, în accepțiunea Curții Europene se socotește că o situație este discriminatoare în sensul art.14, dacă nu este justificată obiectiv și rezonabil sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
Câtă vreme, argumentarea diferenței de salarizare și acordarea sporului de 25% unor alte categorii socioprofesionale decât magistraților, are la bază criteriul complexității și responsabilității atribuțiilor, este evident că aceasta constituie o justificare obiectivă și rezonabilă, care permite statului să stabilească un mod diferit de salarizare.
Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiulOG nr.137/2000 și adeciziei nr.1325/04.12.2008 a Curții Constituționale, instanța a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.În temeiul art.274 pr.civilă, instanța a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în cauză.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, G, G, A, R G, G, G, G, și solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pronunțarea unei noi hotărâri în cauză.
În motivarea recursului se arată că sentința este nelegală și netemeinică, deoarece în mod greșit le-a fost respinsă acțiunea precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice deși din materialul probator administrat rezultă că reclamanții sunt procurori la parchetele din raza teritorială a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și au un program de permanență ce presupune periodic timp de mai multe zile pe lună prezența la serviciu după orele de program și în zilele nelucrătoare precum și de a fi disponibili în caz de necesitate la sediul parchetului pentru înregistrarea și judecarea unor cauze penale ce presupun urgență, în acest fel fiindu-le restrâns dreptul la libertatea de mișcare.
Arată că în condiții similare alți salariați menționați în acțiunea lor beneficiază de un spor lunar de 25%, 75% respectiv 100% din salariul de bază lunar pentru munca prestată peste orele de program, sau pe timp de noapte, singurii salariați cărora statul nu le-a recunoscut dreptul de a fi salarizați pentru munca suplimentară sunt magistrații procurori sau judecători.
Consideră că acțiunea lor este conformă cu prevederile Protocolului 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 41 și 42 din Constituție și art. 45 din Codul muncii iar în practica judiciară s-au admis astfel de acțiuni, deciziile Curții Constituționale referitoare la OG 137/2000 nefiind obligatorii pentru instanțe întrucât nu s-a stabilit dacă anumite articole sunt sau nu conform cu Constituția.
Al doilea motiv de nelegalitate a sentinței constă în nepronunțarea instanței cu privire la acțiunea reclamanților și situație în care consideră că se impune casarea sentinței și pronunțarea unei soluții în cauză prin care să le fie admisă acțiunea si să fie respinsă și excepția de prescripție pentru perioada 01.09.20900-12.01.2006.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 302, 303, 204 alin. 1 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă în cauză intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea recursului ca nefondat, soluția pronunțată fiind legală și temeinică.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu instanța constată următoarele:
Criticile aduse sentinței de către recurenți prin cel de-al doilea motiv de recurs vizând necitarea și nepronunțarea instanței asupra tuturor părților din proces sunt întemeiate.
Potrivit art. 85 Cod procedură civilă judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților afară dacă legea nu dispune altfel.
Ori reclamanții ȘI nu au fost legal citați pentru termenul de judecată când s-a soluționat cauza și nici nu au fost cuprinși în sentința recurată motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
Așa fiind, văzând că instanța a pronunțat hotărârea atacată prin încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin. 2 rap. La art. 85 instanța în temeiul art. 312 alin. 3 rap. la art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă va dispune casarea cu trimiterea cauzei sore rejudecare aceleiași instanțe de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca nefondat recursul civil introdus de reclamanții, G, G, A, R G, G, G, G, șiîmpotriva sentinței civile nr. 859 din 3 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la Tribunalul Bihor ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată și onorariul vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER
- - - - - - -
red.dec.în concept -
16.12.2009
jud. fond -.
dact. /28.12.2009/ 65 ex.
63 com
04.01.2010
-rec- recl., G, G, A,, R G, G, G, G, și
-int.pârâți - Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Ministerul Finanțelor Publice
Președinte:Galeș MariaJudecători:Galeș Maria, Popa Aurora, Măduța Doina
