Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1867/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 1867
Ședința publică de la 02 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Dorina Stoichin
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL, împotriva sentinței civile nr. 1468/12.09.2007, pronunțată de Tribunalul GORJ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Sindicatul Liber din Învățământ Tg.J, Inspectoratul Școlar Jud. G, Școala Generală Nr.3, Ministerul Educației și Cercetării B, având ca obiect drepturi bănești
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că s-a depus întâmpinare cu exemplar pentru comunicare în termen procedural și că, în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 pr.civ. s-a solicitat și judecata în lipsă, după care, instanța constatând cauza în stare de judecată a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr.1468 din 12 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de intimata Ministerul Educatiei si Cercetarii cu sediul in B, str. G-, nr. 28-30, sector 1.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata Consiliul Local.
S-a admis în parte acțiunea formulată de petenta I G, împotriva intimatelor Inspectoratul Școlar Județean G, Școala Generala nr. 3 si Consiliul Local.
Au fost obligați intimații Școala Generală nr. 3 si Consiliul Local să plătească cadrelor didactice membri de sindicat ai I G, contravaloarea orelor suplimentare efectuate in perioada 17.01.2004-17.01.2007 în sume brute ce au fost actualizate până la 07.09.2007, după cum urmează: -3047 lei, - 2575 lei, - -386 lei, - 2356 lei, - 2241 lei, - 430 lei, sume ce vor fi actualizate la data platii
Au fost obligați intimații Școala Generala nr. 3 si Inspectoratul Școlar Județean G să reducă norma didactica pentru persoanele de mai sus cu 2 ore săptămânal fără diminuarea salariului.
Au fost obligați intimații Școala Generala nr. 3, J G si Consiliul Local să plătească petentei Sindicatul Liber din Învățământ Tg- 600 lei cheltuieli de judecata.
S-a respins acțiunea împotriva intimatei Ministerul Educației si Cercetării.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat și reținut următoarele:
sunt salariatele în calitate de educatoare si respectiv învățătoare la Școala Generală nr. 3.
Potrivit art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997,cadrele didactice cu o vechime de peste 25 de ani și gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului, iar cadrele didactice pot fi plătite cu ora pentru activitățile ce depășesc norma didactica de 16 ore.
Acestea sunt îndreptățite potrivit art.43 din Legea nr.128/1997 la compensarea in bani a orelor desfășurate in plus fata de norma didactica redusa conform art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997.
Instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul Ministerul Educației si Cercetării, întrucât potrivit G nr. 32/2001, Ministerul Educației si Cercetării nu este ordonator de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat și nu există raporturi juridice între intimată si petiționari.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Local urmează a fi respinsă întrucât, în ceea ce privește achitarea drepturilor bănești ale cadrelor didactice, intimata asigură virarea sumelor necesare plății drepturilor salariale, bani care provin de la bugetul de stat, în urma cererilor făcute de unitățile de învățământ.
Prin cererea înregistrata sub nr-, petiționara a solicitat instanței, in contradictoriu cu intimatele Inspectoratul Școlar Jud G, Ministerul Educației si Cercetării, Consiliul Local si Școala Generala nr. 3, sa se dispună îndreptarea erorii materiale strecurata în dispozitivul sentinței civile nr. 1468/2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, in sensul de a se corecta prenumele petentei din, în.
In motivarea cererii, petiționara a arătat că în dispozitivul sentinței civile nr.1468/2007, stata in dosarul nr- al Tribunalului Gorj, s-a strecurat o eroare materiala, în sensul că prenumele petiționarei este, si nu, cum greșit s-a menționat.
Prin încheierea din 10.10.2007, Tribunalul Gorja admis cererea formulata de petiționara,; a dispus îndreptarea erorii materiale strecurata in dispozitivul sentinței civile nr.1468 din 12.09.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Gorj, in sensul ca prenumele petiționarei este " ", și nu " ".
Consiliul Local a formulat recurs împotriva sentinței civile nr.1468/12.09.2007 a Tribunalului Gorj, pe care o consideră netemeinică și nelegală, solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii față de recurentul Consiliul Local.
Critică sentința pentru respingerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive deoarece, potrivit art.14 alion.2 din Lg.nr.507/2003 privind bugetul de stat, consiliul local este doar un intermediar în distribuirea sumelor necesare cheltuielilor pentru personalul din învățământ, sume ce se alocă însă de la bugetul de stat, consiliile locale nefiind abilitate să verifice realitatea utilizării acestor fonduri, așa încât, Consiliul Local nu are calitate procesuală pasivă.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate, Curtea apreciază că nu sunt motive de casare sau modificare prevăzute de art.304 pr.civ.
Criticile privind lipsa calității procesuale pasive a recurentului pârât sunt neîntemeiate, deoarece instanța a făcut o corectă aplicațiune a prev.art.14 alin.2 din Lg.nr.507/2003 invocate și de recurent prin prezentul recurs, care impune Consiliilor locale să asigure plata drepturilor salariale a cadrelor didactice, chiar dacă sumele respective sunt alocate de la bugetul de stat, așa încât obligația plății revine recurentului care are astfel calitate procesuală pasivă alături de ceilalți pârâți obligați în cauză, respectiv Inspectoratul Școlar Jud. și Școala Generală nr.3.
În consecință, Curtea apreciază neîntemeiate criticile formulate și în baza art.3132 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL, împotriva sentinței civile nr. 1468/12.09.2007, pronunțată de Tribunalul GORJ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂȚĂMÂNT TG.J, INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN G, ȘCOALA GENERALĂ NR.3, EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII B, având ca obiect drepturi bănești
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
15.04.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
Președinte:Florica DiaconescuJudecători:Florica Diaconescu, Corneliu Maria, Dorina Stoichin