Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 189/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 189
Ședința publică de la 01 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 2374 din 19.12.2007 a Tribunalului Iași, intimați fiind și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic pentru recurentul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen, că nu s-a răspuns la excepția invocată din oficiu de instanță și că s-a solicitat judecata în lipsă de către recurenți.
Consilierul juridic pentru recurentul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR depune la dosar delegație și sentința civilă nr. 263/ca/22.02.2008 a Tribunalului Iași, ca și practică judiciară.
Instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilierul juridic pentru recurentul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR solicită admiterea recursului formulat.
Declarând dezbaterile închise, Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Curtea de Conturi a României, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea primului pârât la plata de despăgubiri reprezentând drepturile salariale în cuantum de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, actualizate cu rata inflației la data plății efective, pentru perioada 01.06.2004-15.07.2005 și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare plății despăgubirilor solicitate.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut, în esență, că prin dispozițiile art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 s-a prevăzut că judecătorii care compun completele specializate în infracțiuni de corupție primesc un spor de 30% din indemnizația de încadrare lunară. Textul art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 a fost modificat prin nr.OUG 24/2004, în sensul majorării cu 40% a indemnizației de încadrare brute lunare.
Prin Hotărârea nr. 185 din 22 iulie 2005, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența unei discriminări directe prin aplicarea textelor de lege menționate și a propus Ministerului Justiției inițierea unui proiect de act normativ de modificare a acestor prevederi, în vederea eliminării diferenței de tratament salarial, care a creat inegalitate evidentă între cele două categorii de magistrați.
A mai arătat reclamantul că, prin Decizia nr. VI din 15 ianuarie 2007, obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 Cod proc. civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în interesul legii, că, în aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 și a dispozițiilor art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 modificată prin nr.OUG 24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2004, drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraților.
Consideră reclamantul că, față de data la care s-a pronunțat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, respectiv 22.06.2005, cererea a fost formulată în termenul legal.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat, în primul rând, să se pună în vedere reclamantelor să precizeze cuantumul și modul de calcul al pretențiilor bănești solicitate și să menționeze funcția și încadrarea muncii.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâta a arătat că, potrivit Legii nr. 50/1996, indemnizațiile lunare sunt unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Astfel, procurorii financiari nu au putut beneficia de sporurile solicitate prin acțiune, întrucât nu au desfășurat niciodată urmărire penală și nu au judecat fapte de corupție. Pârâta a enumerat atribuțiile procurilor financiari, așa cum sunt reglementate în art. 97-103 din Legea nr. 94/1992.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, întemeindu-se pe dispozițiile Legii nr. 72/1996, susținând că nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat respingerea acțiunii arătând, pe fondul cauzei, că temeiurile juridice reclamate prin acțiunea introductivă nu vizează în concret situația de fapt și nu pot fi aplicabile reclamantului.
Pârâtul a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă sau de serviciu constituie un atribut exclusiv al angajatorului.
Prin sentința civilă nr. 2374 din 19.12.2007, Tribunalul Iașia respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
A admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care au fost obligați să plătească reclamantului o despăgubire reprezentând drepturile salariale în cuantum de 40% din indemnizația de încadrare lunară pentru perioada 01.06.2004-15.07.2005, actualizată cu rata inflației la data plății efective.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, care a fost obligat să includă în buget sumele necesare pentru plata drepturilor salariale acordate prin prezenta hotărâre.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul au avut calitatea de procuror financiar în cadrul Curții de Conturi a României, în perioada 13.09.1993-15.07.2005, susținere necontestată de angajator.
Avându-se în vedere dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din Constituție, art. 1 alin. 2 lit. i și art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000, art. 5 și art. 6 alin. 2 Codul muncii, s-a reținut că art. 28 alin. 4 din G nr. 43/2002 introduce o discriminare, ce nu are la bază un criteriu obiectiv și rațional, între magistrații care participă la judecarea cauzelor cu infracțiuni de corupție și ceilalți magistrați.
Potrivit dispozițiilor art. 21 din nr.OG 137/2000, în toate cazurile de discriminare prevăzute în prezenta ordonanță persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, reținându-se că, pentru o justă și integrală despăgubire, plata drepturilor salariale de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului cauzat reclamantului prin prevederile art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002.
Prin Decizia nr. VI din 15 ianuarie 2007a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că drepturile prevăzute de art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002, precum și dispozițiile art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 modificată prin nr.OUG 24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2004 se cuvin tuturor magistraților, constatându-se că cererea reclamantului este întemeiată.
Având în vedere prevederile nr.OUG 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, s-a reținut că este întemeiat și capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor de a include în buget sumele necesare plății drepturilor salariale solicitate, excepția lipsei calității procesuale pasive fiind neîntemeiată.
Având în vedere și dispozițiile art. 60 Cod proc. civilă, s-a reținut că este întemeiată și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâta Curtea de Conturi.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, recurenta Curtea de Conturi a României susține că, o dată cu apariția Legii nr. 50/1996, indemnizațiile lunare sunt unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Astfel, procurorii financiari nu au putut beneficia de sporurile solicitate prin acțiune, întrucât nu au desfășurat niciodată urmărire penală și nu au judecat fapte de corupție. Pârâta a enumerat atribuțiile procurilor financiari, așa cum sunt reglementate în art. 97-103 din Legea nr. 94/1992.
Mai susține recurenta că reclamantul nu se poate prevala de o hotărâre a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care nu are puterea unei legi, iar prevederile art. 11 din nr.OUG 177/2002 au fost abrogate și dispozițiile Legii nr. 78/2000 sunt clare și nu pot fi interpretate în favoarea celor susținute de reclamante.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, Ministerul Economiei și Finanțelor susține că, în condițiile în care nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care face referire intimata, nu are calitate procesuală pasivă, în cazul de față raportul de drept procesual putându-se lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale.
În conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite, prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. Mai mult, Ministrul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plății solicitate, sens în care nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plății pretinse.
Din oficiu, s-a invocat, ca motiv de ordine publică, prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune al intimatului - reclamant în ceea ce privește drepturile bănești solicitate pentru perioada 01.06.2004-16.10.2004.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor și a motivului de ordine publică invocat din oficiu, Curtea constată următoarele:
Recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor este fondat. Calitatea procesuală pasivă a recurentului este justificată doar prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
În condițiile în care printre atribuțiile sale, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și coordonarea acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, recurentul fost obligat, de către instanța de fond, să plătească intimatelor, cu care nu are raporturi juridice de muncă, despăgubiri reprezentând drepturi salariale alături de ceilalți doi pârâți, așa încât excepția lipsei calității procesuale pasive este întemeiată.
În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, se reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958, prima instanță era obligată ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acțiune este prescris.
Potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În același sens sunt și dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii, care prevăd că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Prin acțiunea introductivă, invocând aplicarea nediscriminatorie a unor dispoziții legale, precum și dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000, intimatele reclamantul a solicitat plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 01.06.2004-15.07.2005. Intimatul a susținut că cererea a fost formulată în termenul legal față de data la care s-a pronunțat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, se constată că, în cazul prestațiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită, care începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, nu de la data la care autoritatea de stat în domeniul discriminării a soluționat sesizarea persoanelor care se consideră discriminate.
Potrivit art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, cererea pentru plata despăgubirilor nu este condiționată de sesizarea, așa încât nu se poate reține că termenul de prescripție a început să curgă de la data la care a pronunțat Hotărârea nr. 185/2005 prin care s-a constatat existența discriminării directe.
Mai mult, și art. 27 alin. 2 din nr.OG 137/2000 prevede că termenul de prescripție începe să curgă de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
"Data săvârșirii faptei" este un criteriu obiectiv, care se raportează la momentele succesive reprezentate de neacordarea sporului de 40% la indemnizația lunară de care a beneficiat intimatul în perioada 01.06.2004-16.10.2004, această inacțiune reprezentând "fapta", iar "data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei" este un criteriu subiectiv, stabilit pentru fiecare "prestație" succesivă, raportându-se la datele la care drepturile salariale, mai puțin sporul de 40% cuvenit dar neacordat, au fost încasate de intimat, a cărui acțiune a fost înregistrată la Tribunalul Iași la data de 17.10.2007.
Se rețin ca fiind nefondate celelalte motive de recurs invocate de Curtea de Conturi a României, având în vedere faptul că, prin Decizia nr. VI din 15 ianuarie 2007, obligatorie pentru instanțe, Înalta Curțe de Casație și Justiție a stabilit că drepturile prevăzute de art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002, precum și dispozițiile art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002, modificată prin nr.OUG 24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2004, se cuvin tuturor magistraților.
Astfel, se reține că reclamantul este îndreptățit la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale în cuantum de 40% din indemnizația de încadrare lunară pentru perioada 17.10.2004-15.07.2005.
În consecință, reținând că sunt incidente motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 2 Cod proc. civilă, se vor admite recursurile formulate de pârâții Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor și se va modifica în parte sentința, în sensul că:
Se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamant în contradictoriu cu acest pârât.
Se va respinge, ca prescrisă extinctiv, cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în ceea ce privește despăgubirile pentru perioada 01.06.2004-16.10.2004.
Urmează să se admită în parte acțiunea formulată de reclamant, pârâta Curtea de Conturi a României fiind obligată să plătească reclamantului o despăgubire reprezentând drepturile salariale în cuantum de 40% din indemnizația de încadrare lunară pentru perioada 17.10.2004 - 15.07.2005, actualizată în raport cu rata inflației până la data plății efective.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor,prin reprezentanți, împotriva sentinței civile nr.2374 din 19.12.2007 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și, în consecință, respinge acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu acest pârât.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
Obligă pârâta Curtea de Conturi a României să plătească reclamantului o despăgubire reprezentând drepturile salariale în cuantum de 40% din indemnizația de încadrare lunară pentru perioada 17.10.2004 - 15.07.2005, actualizată în raport cu rata inflației până la data plății efective.
Respinge, ca fiind prescris dreptul la acțiune, cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor pentru perioada 01.06.2004 - 16.10.2004.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 1 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.-08.05.2008
Tribunalul Iași:-
-
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina Moruzi, Carmen
