Pretentii civile. Speta. Decizia 178/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 178

Ședința publică de la 28 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu

JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu

JUDECĂTOR 3: Georgeta Buliga

Grefier: - -

Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin I împotriva sentinței civile nr.1651 din 12.09.2007 a Tribunalului Iași, intimați fiind:, -, -, -, -, -, -, -, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI, având ca obiect drepturi bănești - acordarea sporului de risc și suprasolicitare de 50%.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar, prin registratura instanței copia încheierii de ședință din 27.03.2008 din camera de consiliu prin care s-a admis cererea de abținere formulată de judecător.

Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL,

Prin sentința civilă nr.1651/12.09.2007, TRIBUNALUL IAȘIa admis acțiunea formulată de reclamanții:, -, -, -, -, -, -, -. Pârâții TRIBUNALUL IAȘI, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Justiției au fost obligați să plătească reclamanților:, -, -, -, -, -, -, - diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară pentru perioada 01.07.2004-01.02.2007, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.

Prin aceeași hotărâre, pârâții TRIBUNALUL IAȘI, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Justiției au fost obligați să plătească sumele reprezentând diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară pentru perioada 01.07.2004-01.02.2007, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective, pentru perioada 07.12.2005-01.02.2007 pentru reclamanții, și pentru perioada 15.08.2006-01.02.2007 în ceea ce privește pe reclamanții și.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.

Acest text a fost într-adevăr abrogat, prin art.42 din nr.OG83/2000, însă abrogarea nu-și poate produce efecte juridice întrucât ordonanța este un act normativ de nivel inferior legii și este inadmisibil ca un drept general stipulat într-o lege să nu poată fi concretizat în practică.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentanți legali, ambii considerând-o nelegală și netemeinică.

1.Ministerul Justițieimotivează că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale, motiv de recurs prevăzut de art.304 punctul 9 Cod procedură civilă.

Astfel, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost abrogate prin art.42 din nr.OG83/2000, modificare permisă în raport de dispozițiile exprese ale art.115 din Constituția revizuită, care reglementează competența legislativă delegată Guvernului de a interveni prin ordonanțe simple, în baza unei legi speciale de abilitare, în materii ce nu fac obiectul legilor organice.

Se mai arată că nr.OG83/2000 a fost aprobată prin Legea nr.334/2000.

Recurentul mai arată că nr.OG83/2000 a avut printre obiective modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești, prin aducerea acestuia în acord cu sistemul prevăzut în Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică.

Se susține că nr.OG83/2000 a mărit în mod substanțial atât valoarea de referință sectorială pentru stabilirea indemnizațiilor magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, cât și coeficientul de multiplicare.

În consecință, s-a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantelor.

2.Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentant legal, motivează că nu are calitate procesuală pasivă. Are răspunderea elaborării proiectului bugetului de stat, însă numai în baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, printre care și Ministerul Justiției, aceasta necorespunzând cu răspunderea plății sumelor reclamate în cauză.

În conformitate cu dispozițiile art.29 alin.3 din Legea 72/1996, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite, prin legea bugetară asumată, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. Mai mult, Ministrul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plății solicitate, sens în care nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plății pretinse.

Motivează, de asemenea, recurentul că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă sau a unor stimulente constituie atributul exclusiv ce aparține angajatorului.

În plus, Ministerul Economiei și Finanțelor reprezintă Statul Român, ca subiect de drepturi și obligații, în fața organelor de justiție, precum și în alte situații în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ (HG nr.386/2007).

În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct.9, 304 ind.1 Cod procedură civilă.

Intimații nu au depus întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs invocate, dispozițiile legale aplicabile Curtea de Apel reține următoarele:

Recursul formulat deMinisterul Justiției, prin reprezentant legal, este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, s-a prevăzut că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.

Dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost într-adevăr abrogate prin art.42 din nr.OG83/2000. Se reține însă că această abrogare a fost nelegală întrucât, potrivit disp.art.107 alin.3 din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta, ori prin art.1 pct.Q1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.

Din dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se reține că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art.107 alin.3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele și condițiile de investire a Guvernului de a emite ordonanțe.

De asemenea, deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG83/2000 a fost unul legitim, respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților, prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se constată că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.

Se mai reține că, prin decizia nr. din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul ala un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că nu este incident motivul de casare prevăzut de art.304 punctul 9 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește recursul declarat deMinisterul Economiei și Finanțelorse reține că și acesta este nefondat pentru următoarele motive:

Potrivit art.49 din Legea 500/2002 (ce abrogă prin art.80 Legea 72/1996), creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.

Reclamantul nu a solicitat obligarea directă a Ministerului Economiei și Finanțelor la plata drepturilor bănești ce fac obiectul acțiunii, pentru a se analiza raporturile de dreptul muncii dintre cele două părți. Obligația stabilită în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor s-a făcut prin raportare la dispozițiile art.60 din Codul d e procedură civilă și art.49 din Legea 500/2002 și art.1 din nr.OUG22/2002.

Pentru aceste considerente, se reține că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cauză.

Prin urmare, raportat la dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției în cauză, menținând ca fiind legală și temeinică sentința pronunțată de prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile formulate de Ministerul Economiei și Finanțelor,prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și Ministerul Justiției, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței civile nr.1651/12.09.2007 pronunțată de TRIBUNALUL IAȘI, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.03.2008.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./01.05.2008

Jud.fond: TRIBUNALUL IAȘI -

Președinte:Cristina Mănăstireanu
Judecători:Cristina Mănăstireanu, Carmen Bancu, Georgeta Buliga

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 178/2008. Curtea de Apel Iasi