Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 19/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 19/2010-
Ședința publică din 12 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Cigan Dana Galeș Maria vicepreședintele instanței
- - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamanții, toți din S M,-, județul S M, în contradictoriu cu intimatul pârât INSPECTORATUL TERITORIAL PENTRU CALITATEA SEMINȚELOR ȘI MATERIALULUI SĂDITOR S M cu sediul în S M,-, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 677/D din 24 august 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că la data 11 decembrie 2009 prin registratura instanței recurenții reclamanți au depus la dosar concluzii scrise, că în cauză se solicită judecarea în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 677/D din 24 august 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, s-a espins acțiunea reclamanților, cu domiciliul procedural ales în S M,-, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL PENTRU CALITATEA SEMINȚELOR ȘI MATERIALULUI SĂDITOR, cu sediul în S M,-, având ca obiect obligarea pârâtului la plata contravalorii tichetelor de masă.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Conform prevederilor art.1 din Legea nr. 142/1998 salariații din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și a celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract de muncă, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajator. Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau după caz, de bugetele locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetului de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori.
Din cuprinsul acestei reglementări rezultă că s-a prevăzut posibilitatea pentru angajatori, facultativă, de a acorda tichete de masă propriilor salariați. Legiuitorul a stabilit o formă de protecție socială facultativă pentru angajator, care are dreptul de a opta pentru acordarea sau nu a protecției respective, această măsură nefiind expres prevăzută și garantată de prevederile art. 41 alin. 2 din Constituția României.
Totodată, potrivit normei legale, opțiunea angajatorului de a acorda tichete de masă este condiționată de aprobarea alocării bugetare pentru acest scop.
Sub acest aspect s-a reținut că pentru instituțiile publice, cu excepția celor finanțate integral din venituri poprii nu au fost alocate sume bugetare cu destinația acordării tichetelor de masă prin niciuna din legile bugetare din perioada solicitată de reclamanți.
Mai mult, pentru anul 2007, art. III din OUG nr. 88/2006 pentru modificarea și completarea unor acte normative prin care se acordă drepturi sociale, precum și unele măsuri în domeniul cheltuielilor de personal, interzice în mod expres acordarea tichetelor de masă.
Având în vedere cele mai sus reținute, tribunalul a constatat că acțiunea reclamanților este nefondată și nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004 a respins acțiunea conform dispozitivului prezentei.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs reclamanții, și solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul admiterii acțiunii reclamanților personal contractual din cadrul INSPECTORATULUI TERITORIAL PENTRU CALITATEA SEMINȚELOR ȘI MATERIALULUI SĂDITOR S, fără cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că instanța de fond a făcut o aplicare și o interpretare greșită a textelor de lege aplicabile speței de față.
Astfel, recurenții susțin că angajatorul avea obligația să solicite și să cuprindă în bugetele anuale suma de bani cu această destinație - tichete de masă, obligație pe care acesta nu și-a îndeplinit-o, fiind în culpă, conduită care însă nu justifică neacordarea acestor drepturi și, mai ales, nu este imputabilă reclamanților.
De asemenea, se mai arată că acordarea acestor tichete de masă, în funcție de voința angajatorului, constituie o restrângere a dreptului la protecție socială a reclamanților precum și o discriminare, în raport cu aceeași categorie de personal, încălcându-se astfel dreptul ocrotit prin articolul 16 aliniatul 1 din Convenția Drepturilor Omului.
În drept au fost invocate dispozițiile articolului 3041Cod de Procedură Civilă, Legea nr. 142/1998, Legea 53/2003, nr.HG 5/1999 - Norme de aplicare a Legii 1142/1998.
Intimatul pârât deși legal citat nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform articolului 3041Cod de Procedură Civilă, Curtea de APEL ORADEAa reținut următoarele:
Soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, bazată pe aprecierea corectă a probelor și dispozițiilor legale aplicabile în speță.
Potrivit articolului 1 aliniatul 1 din Legea nr. 142/1998, salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă și suportată integral pe costuri de angajator, iar potrivit aliniatului 2 din același text de lege, tichetele de masă se acordă în limita bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă caracterul opțional al acordării alocației individuale de masă, sub forma tichetelor de masă, acordare ce este supusă totodată îndeplinirii condiției înscrierii în limita prevederilor bugetului de stat sau ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar.
Prin articolul 5 din Normele de aprobare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, se stabilește că, pentru instituțiile publice, tichetele de masă pot fi acordate în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinație în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit, legii, fiecărui coordonator de credite, la articolul bugetar tichete de masă.
Așadar, dispozițiile Legii nr. 142/1998 instituie doar o posibilitate pentru anumite categorii profesionale de a beneficia de alocație individuală de hrană, acordate sub forma tichetelor de masă
Din economia legii rezultă, însă, că pentru acordarea acestora trebuie să existe disponibil bănesc, necesitatea constituirii unui buget în acest sens este evidentă, or, aceste sume plătite de angajator sunt rezultatul unui proces de negociere între partenerii sociali, respectiv angajator și sindicat sau reprezentanți ai salariaților.
În consecință, ceea ce legea stipulează este o posibilitate care trebuie exploatată ca atare, un eventual acord în acest sens reprezentând fără dubiu legea părților, adică a celor doi parteneri sociali, or, în lipsa unui astfel de acord, în mod corect instanța de fond a respins ca nefondată acțiunea formulată de către reclamanți.
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia XIV din 18 februarie 2008, dată în interesul legii, a stabilit că beneficiile stabilite prin articolul 1 aliniatele 1 și 2 din Legea nr. 142/1998 nu reprezintă un drept, ci o alocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă, condiții care în speță nu s-a dovedit a fi îndeplinite.
În ceea ce privește critica referitoare la situația discriminatorie în care se află, invocată de către recurenți, raportat la alte categorii de bugetari care au beneficiat de dreptul în discuție, este de relevat că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat, prin jurisprudența sa, că statele contractante dispun de o marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoge sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate.
Pe de altă parte, articolul 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, prevede că "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale".
Curtea Europeană a sintetizat și clarificat jurisprudența sa privitoare la noțiunea de "speranță legitimă" ca "valoare patrimonială" și pe cale de consecință, ca "bun" în sensul dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1, prin decizia din 28.09.2004, pronunțată în cauza Kopecky contra Sloveniei, în cuprinsul căreia se arată că " legitimă" a reclamantului din cauză rezultă din aceea că el se întemeia, în mod rezonabil și justificat, pe un act juridic, având o bază juridică "solidă" și o incidență incontestabilă asupra dreptului de proprietate.
Curtea a ajuns la concluzia că atunci când interesul patrimonial în discuție ar părea că aparține categoriei juridice de "creanță", el nu poate fi considerat ca "valoare patrimonială" și implicit ca "speranță legitimă", decât dacă are o "bază suficientă în dreptul intern", ca de exemplu, atunci când existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale. Un drept care face obiectul unei "contestații în justiție" sau care apare ca o "pretenție ce se poate susține" nu ar putea constitui o "speranță legitimă" apărată de dispozițiile articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Hotărârea din 28.09.2004).
Or, existența drepturilor reclamate prin acțiunea de față, nu este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor din România, practica judiciară fiind neunitară în această materie.
Atât Comisia cât și Curtea au statuat în mod constant că articolul 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează dreptul de a dobândi un anumit bun (., 17.05.1996, nr. 25497/1977, cauza Lupuleț contra României). Pe de altă parte, Comisia a statuat că o creanță condițională care a devenit caducă prin faptul nerealizării condiției nu constituie un bun în sensul acestor dispoziții.
Prin urmare, în mod corect a apreciat instanța de fond că pretențiile reclamanților privind contravaloarea tichetelor de masă sunt neîntemeiate, nefiind îndeplinite criteriile prevăzute de Legea nr. 142/1998 pentru acordarea acestora, reținând corect și suspendarea temporară a acestui drept, conform art. 3 din OUG. 88/2006.
Față de considerentele mai sus expuse, apreciind că nu subzistă nici una din criticile invocate, instanța de recurs în temeiul articolului 312 aliniatul (1) Cod de procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul civil de față, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de reclamanții, toți din S M,-, Județ S M, în contradictoriu cu intimatul pârât INSPECTORATUL TERITORIAL PNETRU CALITATEA SEMINȚELOR ȘI MATERIALULUI SĂDITOR S M cu sediul în S M, STR. -, nr. 37, Județ S M, împotriva sentinței civile nr. 677 din 24 august 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o menține în întregime.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 12 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.dec.- /20.01.2010
Jud.fond: -
Dact./20.01.2010
Ex.2
6 com./02.02.2010
recurenții reclamanți, toți din S M,-, Județ S M, intimatul pârât INSPECTORATUL TERITORIAL PENTRU CALITATEA SEMINȚELOR ȘI MATERIALULUI SĂDITOR S cu sediul în S M, STR. -, nr. 37, Județ SPreședinte:Cigan Dana Galeș MariaJudecători:Cigan Dana Galeș Maria, Popa Aurora
