Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 194/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.194/CM
Ședința publică de la 25 martie 2008
Completul specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenții - reclamanți:,- cu domiciliul procesual ales în C,- împotriva sentinței civile nr. 147 din 24.01.2006 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr.3557/2005 al Tribunalului Constanța, în contradictoriu cu intimații - reclamanți:A, E, A, A, A, A, HG,- cu domiciliul procesual ales în C,- și intimații - pârâți:MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-,TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,- și chematul în garanțieMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei de timbru. Totodată învederează că intimatul -pârât Ministerul Justiției a depus întâmpinare la data de 21 martie 2008.
Instanța, având în vedere că recurentele reclamante au solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform art. 242alin.2 pr.civ., în baza art. 150.pr.civ.constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare
CURTEA
Curtea cu privire la recursul civil de față;
, -, - au declarat recurs la 04.07.2007 împotriva sentinței civile 147/24.01.2006 pronunțată de Tribunalul Constanța.
În fapt, prin cererea adresată Tribunalului Constanța reclamanții:, e, -, I, -, HG, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Constanța, solicitând obligarea acestora la plata drepturilor bănești cu tiltu de primă de vacanță pentru anii 2003, 2004 și 2005, actualizate cu indicele de inflație.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că dreptul la prima de vacanță a fost acordat prin art. 41/1 din Legea 50/1996 modificată prin OG 83/2000.
Aplicarea prevederilor art. 41/1 al.1 din Legea 50/1996 a fost suspendată prin art. 3 al.2 din OUG 33/2001 până la 1.01.2002 iar prin Legea 743/2001 până la 31.12.2002.
Ulterior, prin OUG 177/2002 art. 41/1 al.1 din Legea 50/1996 au fost abrogate numai în ceea ce privește drepturile magistraților, drepturile personalului auxiliar fiind reglementate în continuare de aceeași lege.
Termenul de suspendare prevăzut de OUG 33/2001 a fost prelungit prin Legea 631/2002 până la 31.12.2003.
Legile bugetare ulterioare au suspendat succesiv dreptul la prima de vacanță.
În mod greșit pârâții nu au procedat la acordarea drepturilor bănești întrucât perioada suspendării privea anul în curs, după 31,12, drepturile putând fi acordate.
Totodată, s-a suspendat plata efectivă a sumelor de bani cuvenite și nu a fost suprimat dreptul salariaților la prima de concediu pe anii 2003, 2004, 2005.
Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că, prin suspendarea acordării dreptului la prima de concediu legiuitorul nu a avut în vedere acordarea acestuia pentru trecut, deci pentru perioada cât a fost suspendat.
Ministerul Justiției a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, pentru virarea fondurilor necesare achitării sumelor solicitate cu titlu de prima de concediu.
a formulat cerere de intervenție în interes propriu.
Prin sentința civilă nr. 147/24.01.2006 Tribunalul Constanța a respins acțiunea formulată de reclamanți, ca nefondată.
A respins cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Justiției în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a soluționa astfel, instanța a avut în vedere următoarele:
Art. 41/1 al.1 din OG 83/2000 stabilește în favoarea personalului auxiliar dreptul la prima de concediu.
Aplicarea prevederilor art. 41/1 al.1 din Legea 50/1996 a fost suspendată până la 31.12.2001, potrivit art.III din OUG 33/2001 și până la 31.12.2002 prin art. 12 al.4 din Legea 743/2001.
La 1 ianuarie 2003 intră în vigoare OUG 177/06.12.2002 care privește însă numai salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii acestora prin art. 50 al.2.
Drept urmare, prevederile art. 41/1 al.1 din OG 83/2000 rămân aplicabile personalului auxiliar.
Așa cum a reținut și Curtea Constituțională prin Decizia nr.37/2005, dreptul la prima de concediu nu este un drept fundamental ce intră sub incidența art.53 din Constituție.
Ca urmare, legiuitorul poate să înceteze sau să suspende acordarea lui.
Legea bugetară pe anul 2003(631/2002) prevede la art. 10 al.3 că termenele prevăzute la art. III din OUG 33/2001se prelungesc până la 31 decembrie 2003.
De asemenea, Legea 507/2003(legea bugetului de stat pe 2004) suspendă până la 31 decembrie 2004 prin art. 9 al.7 aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă.
Prin Legea 511/22.11.2004(legea bugetului de stat pe 2005) " aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă.se suspendă până la 31.12.2005" - art. 8 al.7 din lege.
Tot astfel, art. 5 al.5 din Legea 379/15.12.2005 ( a bugetului de stat pe 2006) suspendă până la 31.12.2006 prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă.
Se constată că fiecare lege bugetară suspendă plata dreptului, termenul de suspendare prelungindu-se astfel succesiv cu câte un an, în prezent fiind suspendat până la 31.12.2006.
Prin prelungirea termenului de suspendare a prevederilor legale ce stabilesc dreptul la prima de concediu, legiuitorul a avut în vedere tocmai neefectuarea acestei plăți pentru toată această perioadă și nu plata primei doar la finele anului întrucât textele din legile bugetare se raportează toate la prevederile art.41/1 al.1 din OG 83/2000 și nu la prima de concediu cuvenite pentru anul în curs.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
1. Hotărârea Tribunalului Constanțaa fost dată cu încălcarea normelor procedurale privind citarea părților, prevăzute sub sancțiunea nulității de art.304 pct.5 pr.civ. în sensul că procedura de citare pentru termenul de judecată din 20 ianuarie 2006 este nelegal îndeplinită, nefiind respectate dispozițiile art. 100 al.(1) pct.5 și 7 prev. sub sancțiunea nulității de art. 100 alin.(3) pr.civ.
2. Al doilea motiv de recurs vizează nelegalitatea hotărârii recurate, fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii, temei de casare prevăzute de art. 304 pct.9 pr.civ.
Tribunalul Constanțaa reținut în mod eronat că prin prelungirea termenului de suspendare a prevederilor legale ce stabilesc drepturile la primă de vacanță, legiuitorul a avut în vedere neefectuarea acestei plăți și nu plata primei doar la finele anului întrucât textele din legile bugetare se raportează toate la prevederile art. 41/1 alin.1 din OG 83/2000 și nu la prima de concediu cuvenită pe anul în curs.
Recursul a fost motivat în baza art. 304 pct.9 pr.civ.
La termenul de judecată din 4 martie recurentele au formulat precizări prin care au arătat că la data de 21 decembrie 2007 au încasat drepturi bănești solicitate în prezenta cauză, cu titlu de primă de vacanță, aferente anilor 2003, 2004, 2005 și prin urmare solicită admiterea recursului din perspectiva capătului de cerere având ca obiect " actualizarea cu indicele de inflație".
Intimatul Ministerul Justiției a formulatîntâmpinarela data de 21.03.2008 prin care a solicitat respingerea recursului astfel cum a fost precizat, ținând cont atât de decizia XXIII pronunțată în recursul în interesul legii care a statuat că prima de vacanță se datorează doar pentru anii 2001 - 2002, cât și de faptul că în raport de dispozițiile art.1088 Cod civil, reclamanții - recurenți nu pot pretinde decât dobândă legală, cu începere din ziua chemării în judecată.
Recursul este fondat.
La data de 21 decembrie 2007 Curtea de APEL CONSTANȚAa achitat drepturile bănești cuvenite cu titlu de prime de vacanță corespunzătoare perioadei 2003 - 2005, prime calculate în raport de timpul efectiv lucrat.
Dovada achitării acestor sume a fost făcută cu statele de plată întocmite de Departamentul economico - financiar al Curții de APEL CONSTANȚA și înaintate la dosarul cauzei cu adresa nr. 99/28.02.2008(p. 62 dosar -).
Întrucât s-a făcut o achitare benevolă a pretențiilor recurentelor urmează a modifica în parte sentința atacată în sensul respingerii ca rămas fără obiect a capătului de cerere privind plata primei de vacanță aferentă perioadei 2003, 2004, 2005.
Recursul este întemeiat din perspectiva criticilor formulate în referire la capătul de cerere, având ca obiect "actualizarea cu indicele de inflație" a sumelor datorate cu titlu de prime de vacanță și avem în vedere următoarele:
Prin art.II alin.2 din OUG 33/2001, s-a suspendat până la data de 01.01.2002 aplicarea prevederilor art. 41 alin.1 din Legea 50/1996 referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă, iar prin Legea de aprobare 632/2002 această suspendare a operat până la 31 decembrie 2003.
Aceeași prevedere o regăsim în Legea bugetului de stat pe anul 2003 la art. 10 alin.3, în Legea bugetului pe anul 2004 la art. 9 alin.7, precum și în Legea bugetului pe anul 2005 la art. 8 alin.7
Dispozițiile din legile bugetare 507/2003 și 511/2004 nu au prelungit suspendările anterioare, ci au dispus pentru fiecare n în parte, respectiv 2004 și 2005, suspendarea primei de concediu, suspendare care are caracter accesoriu concediului de odihnă și indemnizația de concediu, fiind datorată anual.
Actele normative arătate nu au nici o incidență asupra drepturilor cuvenite cu titlu de primă de concediu pentru anii 2003, 2004, 2005, căci măsura suspendării acordării primei de concediu a afectat doar exercițiul dreptului.
Potrivit art. 283 alin.1 lit.c din codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă, pot fi formulate " în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
trebuie să fie totală și să asigure despăgubirea integrală pentru prejudiciul suferit prin neplata la termen a sumelor cuvenite cu titlu de prime de vacanță începând cu anul 2003.
Art. 269(1) codul muncii obligă angajatorul în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl, despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului.
Art. 295(1) din codul muncii dispune că prevederile prezentului cod se întregesc și cu dispozițiile legislației civile.
Iată deci în codul muncii se face trimitere expresă în ce privește despăgubirea salariatului în situația în care a suferit un prejudiciu din culpa angajatorului la normele de drept comun din legislația civilă.
Repararea integrală a prejudiciilor are semnificația obligării atât la plata despăgubirii propriu - zise(în cazul de față dreptul s-a executat benevol) cât și la plata de daune - interese.
Daunele interese sunt cuvenite de la momentul la care sumele erau datorate, nefiind necesară punerea în întârziere întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1079(3) Codul civil, știut fiind că în privința drepturilor salariale angajatorul este de drept în întârziere, obligația putând fi îndeplinită decât un timp determinat, ce debitorul a lăsat să treacă.
sub forma actualizării cu indicele de inflație are în vedere disp.art. 1084.civil numai în acest fel putând fi acoperit integral prejudiciul suferit de salariat.
Dispozițiile cuprinse în art. 1088 Codul civil nu au putut avea în vedere situația daunelor - interese în privința neexecutării obligațiilor din contractele de muncă întrucât legislația în domeniul muncii a evoluat din anul 1865 - momentul adoptării codului civil, ca urmare a transformărilor structurale a orânduirii economice și sociale în această perioadă de aproximativ 150 de ani.
Actualizarea primelor de vacanță prin raportare la indicele de inflație, până la momentul plății efective, asigură o dezdăunare integrală a salariatului, în deplină concordanță cu disp.art. 269(1) codul muncii, inflația fiind un fenomen economic dovedit statistic.
Pe cale de consecință Curtea va modifica sentința atacată în sensul că va obliga Ministerul Justiției către reclamanții - recurenți la plata sumelor rezultate din actualizarea cu indicele de inflație.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurenții - reclamanți:,- cu domiciliul procesual ales în C,- împotriva sentinței civile nr. 147 din 24.01.2006 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr.3557/2005 al Tribunalului Constanța, în contradictoriu cu intimații - reclamanți:A, E, A, A, A, A, HG,- cu domiciliul procesual ales în C,- și intimații - pârâți:MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-,TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,- și chematul în garanțieMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-.
Modifică în parte hotărârea recurată în sensul că respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind plata primei de vacanță aferentă perioadei 2003, 2004, 2005.
Obligă Ministerul Justiției către reclamanții, - și - la plata sumelor rezultate din actualizarea primelor de vacanță achitate, prin raportare la indicele de inflație.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.03.2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Red.dec.jud. -/04.04.2008
- gref.-
4 ex./07.04.2008
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol
