Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 201/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 201/2009-
Ședința publică din 05.02.2009
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia
JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
JUDECĂTOR 3: Trif
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de recurentul pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în S M, P-ța -, nr. 3 - 5, județul S M, recurenta pârâtă CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI B, cu sediul în B,- - 24, sector 1, în contradictoriu cu intimații reclamanți, R, C, toți prin mandatar cu domiciliul în S M, P-ța 25 Octombrie nr. 1,. X, județul S M și intimatul pârât CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, P-ța - -, nr. 1 - 3, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1116/D din 19.06.2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, prin carte s-a admis acțiunea, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul intimaților reclamanți, avocat, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare a părților este completă.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentele recursuri sunt scutite de la plata taxei de timbru, după care:
Reprezentantul intimaților reclamanți arată că nu are alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul intimaților reclamanți solicită respingerea recursurilor, menținerea hotărârii recurate, cu cheltuieli de judecată. Arată că, puterea legislativă este independentă de puterea executivă.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1116/D din 19.06.2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, s-a admis acțiunea reclamanților, R, C, -, toți cu domiciliul ales în S M, P-ța 25 Octombrie, nr.1, etaj X, formulată împotriva pârâților CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B,--24, sector 1, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5 și cu citarea CONSILIULUI NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, - -, nr.1-3, sector 1.
Au fost obligați pârâții să aloce și să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând indemnizație de 75% aplicată la nivelul retribuției de bază începând cu data de 09.03.2005 și până la încetarea discriminării, cu aplicarea indicelui de inflație la data plății efective.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de CURTEA DE CONTURI a ROMÂNIEI împotriva MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, și a fost obligat chematul în garanție să vireze pârâtului sumele solicitate de către reclamanți.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanții dețin calitatea de controlori financiari la Curtea de Conturi a județului S
Prin Legea nr.200/2005 de aprobare a nr.OUG22/2005 privind organizarea funcționarea Curții de Conturi pe lângă această instituție fost înființată Autoritatea de audit pentru fondurile acordate României de Uniunea Europeană prin programele și SAPARD și pentru fondurile ce vor fi acordate în perioada post aderare.
Reclamanții, deși ocupă aceleași funcții ca și controlorii de la Autoritatea de audit și își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași instituții,iar reglementările legale sunt aceleași, instanța apreciază că sunt privați de acordarea indemnizației de 75% prevăzuta de HG170/9 martie 2005, criteriul pe baza căruia s-a făcut această distincție în acordarea drepturilor salariale reprezentându-l doar luarea în considerare a naturii unor obiective pe care o parte dintre controlorii financiari erau desemnați să le verifice pe un anumit parcurs al carierei lor, ceea ce nu are justificare atât timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți controlorii financiari în întregul lor necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Recunoscând cu o valoare de adevăr juridic că măsura neplății drepturilor salariale solicitate, încalcă în mod regretabil inclusiv dispozițiile constituționale, s-a dispus în consecință de către instanță, în sensul reținerii temeiniciei și legalității pretențiilor pecuniare solicitate de:reclamanți.
Data de 1.01.2007 a reprezentat un moment important pentru România, aceasta determinând calitatea de stat membru al Uniuni Europene, iar în mod corelativ decurgând din aceasta atât drepturi cât și obligații pentru țara noastră. În acest ontext, în dreptul intern legislația comunitară a dobândit o importanță deosebită, autorităților publice, dar și jurisdicțiilor naționale,revenindu-le un rol esențial în figurarea aplicării și respectării acestor norme europene, sens în care trebuie a se reține art. 249 alin.2 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, dar și prevederile constituționale și obligatorii în această materie, precum și dispozițiile art. 292- 293 din Legea 53/2003 modificată.
Astfel, văzând inclusiv normele și temeiurile de drept invocate, instanța reține fa ptul că aplicabilitatea directă a dreptului comunitar, înseamnă o aplicare deplină, justă și uniformă și în același timp obligatorie, a reglementărilor sale în toate statele membre, începând cu data intrării în vigoare, astfel că instanțele judecătorești naționale, au obligația aplicării dreptului comunitar prin asigurarea reală a efectului di rect și deplin.
Dreptul material solicitat de către fiecare reclamant s-a născut din lege (HG 170/9 martie 2005, Legea nr.490/2004 ) și atribuie acestora prerogativa exclusivă în virtutea căreia, acest interes manifestat expres prin acțiune, să solicite subiecților pasivi, toți având legitimitate procesuală pasivă, virarea, respectiv plata efectivă a drepturilor salariale cuvenite
În primul rând, prin prisma obiectului și cauzei juridice a cererilor reclamanților din prezenta acțiune, între auditori si controlori (aparținând toți aceleiași categorii) nu poate exista un tratament diferențiat sau criterii de apreciere diferite, deoarece ambii îndeplinesc o funcție similară,cu atribuții similare.
Ca atare, având în vedere principiul nondiscriminării, persoanele care au aceleași obligații și interdicții profesionale nu pot fi tratați diferit, deci recunoașterea tuturor drepturilor salariale aferente profesiei și pentru controlorii financiari se impune cu necesitate imperativă, deoarece aceștia se află într-o situație analogă cu auditorii de pe lângă Curtea de Conturi.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154. din Codul muncii ) și cel ai diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceiași situație a depunerii unei activități în muncă într-o funcție cel puțin similară dacă nu identică, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial. Din moment ce controlorii financiari sunt într-o situație comparabilă cu auditorii sub aspectul exercitării atribuțiilor și incompatibilităților aferente funcției, rezultă că aceștia nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de auditori, prin refuzul acordării indemnizației de 75 %.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare.
În concluzie, prin neacordarea acestei indemnizații (majorări), controlorii financiari sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest drept salarial și pentru restul personalului-auditori.
Ca atare, existența discriminării directe a controlorilor financiari reclamanți rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului( care reglementează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o renumerație echitabilă și satisfăcătoare), art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție:art. 14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, espectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție care interzice discriminarea: art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin.1 lit. a, art.40 alin. 2 lit. e și f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art.16 alin.1, art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă) și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața le gii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, pr incipiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o renumerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art. 2 al G nr. 137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege, orice deosebire, excludere, restricție sau. preferință, pe bază de rasă, naționalitate,etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin. 2 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. Ori, criteriul după care s-a făcui distincția este un criteriu de diferențiere discriminatoriu, respectiv doar luarea în considerare a naturii unor obiective care o parte dintre controlorii financiari erau desemnați să le verifice pe un anumit parcurs al carierei lor,ceea ce nu are justificare atât timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți controlorii financiari în întregul lor necesită aceiași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților ale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege.
Potrivit art. 6 alin. 2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o renumerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
În lumina tuturor acestor considerente instanța a apreciat acțiunea reclamanților ca întemeiată și pe cale de consecință a obligat pârâții să aloce și să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând indemnizație de 15% aplicată la nivelul retribuției de baza începând cu data de 09.03.2005 data intrării in vigoare HG nr. 170/2005 si pana la încetarea discriminării, cu aplicarea indicelui de inflație la data plății efective pentru o completa despăgubire.
Instanța a admis și cererea de chemare în garanție formulată de Curtea de Conturi a României împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, obligând chematul în garanție să vireze sumele ce reprezintă pretențiile reclamanților, motivat de faptul că, Ministerul Economiei și Finanțelor, potrivit Legii nr.500/2002 și G nr.208/2005, coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Asistenții judiciari - participând la constituirea completului de judecată în condițiile art.55 alin.1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, cu vot consultativ - au exprimat aceeași opinie asupra acțiunii promovată de către reclamanți.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor și Curtea de Conturi a României.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat admiterea recursului în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și pe cale de consecință, respingerea acțiunii precum și cererii de garanție.
În motivarea cererii de recurs sunt învederate următoarele:
- în speța de față, instanța trebuia să se pronunțe cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere prevederile art. 137 Cod procedură civilă;
- Ministerul Economiei și Finanțelor nu este direct plătitor al drepturilor pretinse de reclamanți, ca atare, nu poate fi obligat la plata sumei solicitate, nefiind în raporturi juridice directe în temeiul cărora acesta să fie obligat la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale;
- rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget precum și a proiectelor bugetare locale, potrivit procedurii reglementate de art. 19 și 35 din Legea nr. 500/2002.
Recurenta Curtea de Conturi a României solicitat admiterea recursului și desființarea sentinței atacată, invocând următoarele:
- procentul de 75% aplicat la nivelul indemnizației de bază nu se aplică controlorilor financiari, neexistând un text de lege în acest sens;
- auditorii, față de controlorii financiari, au atribuții bine trasate prin lege, în baza cărora le-a fost stabilit prin lege procentul de 75%, potrivit art. 14 indice 1 din Legea nr. 200/2005
Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a anexat punctului de vedere formulat Hotărârea nr. 240 din 27.03.2008 și Hotărârea nr. 441 din 27.11.2007.
Intimații, prin avocatul acestora, au solicitat respingerea ambelor recursuri ca fiind nefondate.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:
Criticile invocate de recurentă sunt neîntemeiate deoarece în cauză este vorba de o stimulare financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, ori sursa fondurilor care sunt gestionate nu poate reprezenta un criteriu de salarizare, în condițiile în care atribuțiile ce revin controlorilor financiari sunt aceleași.
Prin hotărârea pronunțată instanța de fond a făcut o aplicare a Directivei 2000/EC/1978 și a art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului precum și a art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv a Protocolului 12 din această convenție, făcând concomitent aplicarea art. 20 alin. 2 din Constituția României.
Problema de drept ridicată în speță este aceea a neaplicării unitare a dispozițiilor legale și clasificarea personalului în cadrul aceleași funcții deținute în cadrul aceleași instituții reglementată sub aspectul funcționării de o lege unică. Din moment ce reclamanții se află într-o situație identică cu restul personalului din celelalte structuri ale Camerei de Conturi, sub aspectul prestării aceleași munci, al deținerii acelorași studii, vechimi, clase și grade ca și restul personalului din aparatul central, rezultă că aceștia nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu, față de restul personalului.
Potrivit Legii nr. 94/1992 republicată, a Normelor de control financiar extern și de valorificare a constatărilor aprobate prin Hotărârea nr. 33/2003 a Plenului curții de Conturi, controlorii din cadrul Camerei de Conturi județene și cei din cadrul aparatului central al Curții de Conturi au aceleași sarcini de serviciu, participă la aceleași proceduri de valorificare a constatărilor din actele de control, audit, sunt expuși acelorași restricții și incompatibilități.
Instanța are în vedere deciziile din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale prin care în mai multe dosare s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 sunt neconstituționale dar apreciază că în prezenta cauză deciziile Curții Constituționale nu sunt aplicabile deoarece instanța nu a fost chemată să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, cu atât mai mult cu cât neconstituționalitatea s-a pronunțat prin trimitere la art. 1 alin. 4 din Constituție respectiv la prevederile art. 61 alin. 1, 115 și 126 alin. 1 din Legea fundamentală, fără a fi analizată însă în conformitate cu art. 11 respectiv art. 20 alin. 2 din Constituție. Pe de altă parte, chiar dacă prin deciziile Curții constituționale menționate mai sus au fost declarate neconstituționale prevederile art. 1, art. 2 alin 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, este de subliniat că au prioritate reglementările internaționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor, respectiv art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ratificate de România în anul 1974, respectiv în anul 1994.
Așa fiind instanța de control apreciază că hotărârea atacată este legală și temeinică neexistând motive de casare sau modificare.
În ceea ce privește recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța apreciază că ministerul are calitate procesuală pentru a permite opozabilitatea hotărârii deoarece în cauză se pune problema alocării unor fonduri pentru asigurarea sumelor necesare plății indemnizației recunoscute prin hotărârea judecătorească, ori doar Ministerul Economiei și Finanțelor poate să asigure aceste sume, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat.
În baza art. 274 Cod pr. civilă recurenta Curtea de Conturi a României va fi obligată la 4284 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimaților reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate de recurentul pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în S M, P-ța -, nr. 3 - 5, județul S M, recurenta pârâtă CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI B, cu sediul în B,- - 24, sector 1, în contradictoriu cu intimații reclamanți, R, C, toți prin mandatar cu domiciliul în S M, P-ța 25 Octombrie nr. 1,. X, județul S M și intimatul pârât CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, P-ța - -, nr. 1 - 3, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1116/D din 19.06.2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părților intimate suma de 4284 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 05.02.2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
aflată în concediu medical
semnează președintele instanței
- redactat hotărâre în concept - judecător - - - 04.03.2009
- judecător fond -,
- dact. gref. - 04.03.2009 - 2 ex.
Președinte:Moșincat EugeniaJudecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Trif
