Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 2078/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.2078

Ședința publică din data de 15 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu

JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Simona

: -- -

Grefier: -

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta - SA, cu sediul în municipiul B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1787 din 17 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimații-reclamanți domiciliat în P-, 3.. B,.27, domiciliat în comuna, sat, județul P, domiciliata în,-,.17,. A,.14, domiciliată în Câmpina,-, județul P, domiciliata în Câmpina,-,.32,. A,.4, județul P, - domiciliată în Câmpina,-, județul P, C domiciliată în Câmpina,-,. A,.8, județul P, domiciliat în Câmpina,-, -.B2,.34, județul P, domiciliată în comuna, sat de, nr.941, județul P, domiciliată în Câmpina,-, -. B,.14,județul P, domiciliată în Câmpina,-, județul P, domiciliat în P, str. -,.8A,. B,.21, domiciliat în P,- A,.114 A,. A, Ap.18, domiciliat în comuna Tătărani,-, județul P, domiciliat in P,-,.133,. B,.6, domiciliată în Câmpina,-,.6C,. 1,.1, județul P, domiciliat în comuna, sat, nr.147, județul P, G domiciliat în P,-,.2..A,. 14 și domiciliat in comuna, sat, județul

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința în ședința publică din data de 8 octombrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 15 octombrie, când a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea inițială înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova și prin acțiunile conexe nr-, -, -, -, -, -,-, -, -, -, -, -, -, - reclamanții, -, C, G și au chemat în judecată pe pârâta - SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând prime corespunzătoare sărbătorilor de Paști și de C, si beneficiul pe anul 2005,2006, sumele urmând a fi reactualizate conform indicelui de inflație.

În motivarea acțiunilor s-a arătat că pe lângă salariul de bază reclamanții urmau să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate.

Astfel, contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății prevedea la art.168 alin.1 o suplimentare a drepturilor salariale cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C în cuantum de un salariu mediu de bază pe societate, suplimentări salariale care nu s-au acordat și ca atare pârâta datorează reclamanților și daune constând în reactualizarea sumelor potrivit indicelui de inflație.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pe considerentul că pentru anul 2002 suplimentările au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, situație care s-a păstrat și în următoarele contracte colective de muncă.

Ulterior, pârâta a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune susținând că sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

Prin sentința civilă nr.1787 din 17 iunie 2008 Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, a admis acțiunea principală și acțiunile conexe precizate si completate formulate de reclamanții, -, C, G și, în contradictoriu cu pârâta - SA B, Obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant drepturile salariale reprezentând prime de Paști și C cât și beneficiul pe anul 2005,2006 în sume nete actualizate conform raportului de expertiza - răspuns la obiecțiuni după cum urmează: suma de 4374 lei, suma de 3811 lei, suma de 2857 lei reclamanților e suma de 3643 lei, suma de 3572 lei, 5292 lei, suma de 3643 lei, suma de 5292, suma de 5292 lei, suma de 5292 lei, C suma de 5292 lei, iar reclamanților, suma de 4321 lei, suma de 4460 lei, 4460 lei, 4321 lei, G 3973 lei, n 6314 lei, 2903 lei, 6314 lei calculate conform raportului de expertiza completare ( f 43.)

Prin aceeași sentință pârâta a mai fost obligată să plătească reclamanților, G, câte 1050 lei reprezentând onorariu avocat și expertiză, iar reclamantului n 1300 lei onorariu de avocat și expertiză, reclamanților, C, e, și, câte 250 lei pentru fiecare reprezentând onorariu avocat și expertiză.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță s-a pronunțat mai întâi cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând că temeiul de drept al acțiunii îl reprezintă art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, care precizează că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.

Pe fondul cauzei s-a reținut că, contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stabilește la art.168 că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, iar la alineatul 2 al acestui articol se stipulează că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Pentru anii următori, contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005,2006,2007 au menținut numai alin.1 al art.168, iar alineatul 2 făcea referire tot la faptul că aceste drepturi pe anul 2003 au fost incluse în salariu.

De asemenea, instanța a apreciat că se impune efectuarea expertizei pentru a se stabili salariul mediu la nivel de societate si cuantumul beneficiului.

Rezultă așadar că părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivelul SNP SA pentru anii 2004, 2005, 2006, 2007 au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 art.168 din contractul colectiv de muncă și în cursul anilor 2004, 2005, 2006, 2007 respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.

Având în vedere că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau și nu a plătit reclamanților suplimentările salariale instanța a admis acțiunile conexe și a obligat pârâta să plătească reclamanților sumele ce li se cuvin în raport de situația fiecărui reclamant și prin urmare, a obligat pârâta să plătească reclamanților drepturile salariale corespunzătoare sărbătorii de Paști și C și beneficiul pe anul 2005 și 2006.

În baza disp. art 274 pârâta a fost obligată și la cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat recurs (filele 4-6) pe care ulterior l-a dezvoltat (filele 27-46) criticând soluția ca netemeinică și nelegală.

Sub aspectul capătului de cerere referitor la suplimentările salariale pentru primele de Paște și C, recurenta a susținut că acestea au fost incluse în salariul lunar de bază al fiecărui angajat fără a fi individualizate distinct, astfel că reclamanții și-au primit drepturile bănești care i-au fost în mod injust acordate din nou de instanța fondului, deși aceasta le-a încasat anual, începând cu anul 2004.

Prima instanță a pronunțat deci o hotărâre greșită sub acest aspect, interpretând eronat dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă.

În subsidiar, s-a mai arătat că expertiza de specialitate a calculat drepturile reclamanților numai teoretic, fără o deplasare la sediul societății pentru a consulta evidențele contabile și a stabilit valoarea salariului mediu practicat la nivel de societate, iar nu cea a salariului efectiv încasat de reclamanți.

Pentru capătul de cerere privind acordarea beneficiilor reprezentând cota din profitul societății, recurenta a invocat excepțiile:lipsei calității procesuale active a reclamantei, prematurității, prescripției și respectiv inadmisibilității acțiunii.

S-a arătat în susținerea acestor excepții că reclamanții nu au calitate procesuală activă fiindcă părți în contractul colectiv de muncă sunt patronatul pe de o parte și salariații pe de alta, care la nivel de unitate sunt reprezentați de sindicatul legal constituit.

Invocând dreptul prevăzut în art.139 din contractul colectiv de muncă, salariații nu pot să acționeze individual deoarece nu sunt titularii dreptului subiectiv în cadrul raportului juridic dedus judecății.

Recurenta a criticat sentința și prin prisma excepției prematurității cererii de chemare în judecată, cu motivarea că atât cota de participare la profit cât și modalitatea concretă de acordare și condițiile de diferențiere a acesteia între salariați trebuiau negociate ori neîndeplinirea acestei cerințe atrage sancțiunea respingerii acțiunii ca prematur formulate.

Sub aspectul celei de a treia excepții - a prescripției dreptului material la acțiune - recurenta a arătat că în cauză erau incidente prevederile art.283 lit.e din codul muncii, termenul în care reclamanții aveau dreptul la acțiune fiind de 6 luni, iar nu de 3 ani - așa cum greșit s-a reținut de instanța de fond care a respins greșit această excepție.

În fine, recurenta a mai susținut și inadmisibilitatea acțiunii cu argumentul că art.139 din contractul colectiv de muncă ca și art.42 alin.3 din contractul colectiv de muncă la nivel național nu creează un drept ci doar o vocație, o posibilitate a salariaților de a beneficia de cota de participare la profitul anual al societății.

Chiar și în situația în care dreptul salariaților de a primi o cotă parte din beneficiul realizat anual de societate ar fi considerat că există, el este afectat de modalități, respectiv de o dublă condiție suspensivă mixtă privind existența unui profit la finele fiecărui an și obligativitatea negocierii cu organizația sindicală reprezentativă a salariaților - ambele nefiind îndeplinite în cauză.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, iar la termenul din 08.10.2008, prin apărător, au formulat concluzii scrise (filele 64-71) prin care a cerut respingerea ca nefondat a recursului atât în privința excepțiilor invocate cât și referitor la criticile de fond aduse sentinței recurate.

Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041cod.pr.civ. Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:

Având a soluționa cu prioritate, conform art.137 alin.1 cod pr.civ.excepțiile invocate de recurentă cu privire la lipsa calității procesuale active a reclamanților, a prematurității și respectiv a inadmisibilității acțiunii și care nu au făcut obiectul apărării la instanța de fond, fiind ridicate direct în calea de atac, Curtea constată că niciuna dintre acestea nu este întemeiată și drept urmare vor fi respinse pentru următoarele argumente:

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).

Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.

În cauză de față, reclamanții au indicat cu claritate în cererea introductivă de instanță atât obiectul pretențiilor sale-pentru fiecare petit din acțiune-cât și motivele de fapt și de drept pentru care a chemat în judecată societatea pârâtă, astfel că aceștia au calitatea procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile bănești pe care le-a cerut în nume propriu, afirmând că acestea decurg din relațiile sale de muncă cu unitatea angajatoare.

Prin invocarea excepției de prematuritate recurenta-pârâtă își invocă de fapt propria sa culpă, deoarece atât inițiativa negocierilor cât și obligația organizării lor aparțin patronatului, conform Legii 130/1996 republicată.

Chiar recurenta a susținut prin motivele de recurs că "art.139 din CCM dă naștere în patrimoniul salariaților la un drept al cărui conținut constă strict în posibilitatea acestora de a solicita demararea negocierilor cu privire la stabilirea dreptului de participare la cota din profitul anual".

În egală măsură însă, pretinsa prematuritate a acțiunii așa cum a fost susținută de recurentă se referă la inexistența dreptului însuși al salariaților și implicit și al reclamanților-intimați, la profitul anual al societății.

S-a arătat că în termenii art.139 din și art.42 alin.3 din, participarea salariaților la profitul anual al societății este enunțată o vocație, o posibilitate care nu naște în sarcina recurentei vreo obligație de executat corelativă dreptului pretins de reclamanți.

În plus, s-a mai argumentat tot în sprijinul aceleiași excepții că existența unui eventual drept la profitul anual al societății este condiționată suspensiv de realizarea unui profit la finele anului de referință și respectiv de negocierea cu federația sindicatelor libere independente (în continuare ) SA.- niciuna dintre aceste cerințe nefiind îndeplinită până la data introducerii acțiunii de către reclamanți.

Curtea constată că sub aspectele relevate de recurentă, excepția de prematuritate nu se justifică.

Pentru ca o cerere de chemare în judecată să fie prematur introdusă, este decisiv ca o procedură prealabilă, reglementată expres ori un termen prevăzut în condiții de accesibilitate și previzibilitate să fie parcurse cu necesitate de cel care se adresează instanțelor judecătorești, înainte de înregistrarea acțiunii.

În cauză, acțiunea reclamanților de a pretinde în calitate de salariați, anumite categorii de drepturi bănești de la societatea angajatoare, nu este condiționată de parcurgerea vreunei proceduri prealabile ori împlinirea vreunui termen sau condiții, așa încât cererea formulată să fie considerată prematur introdusă la prima instanță.

Excepția inadmisibilității astfel cum a fost argumentată de recurentă privește în realitate fondul dreptului reclamat de intimată și contestat de pârâtă.

, cum sunt generic denumite în doctrina juridică sunt veritabile apărări de fond având drept efect împiedicarea judecății fiindcă noțiunea de inadmisibilitate vizează nu excepția ci efectul spre care aceasta tinde.

constituie mijloace de apărare specifice caracterizate prin trăsături care le diferențiază de excepțiile de procedură și le apropie de apărările de fond, nefiind prevăzute între excepțiile procesuale.

În cauza de față, recurenta opunând excepția inadmisibilității, a susținut în realitate că dreptul reclamanților la acțiune nu există câtă vreme norma din art.139 din nu reglementează acest drept, ceea ce constituie o apărare de fond cu consecința împiedicării judecății realelor raporturi juridice dintre părți.

De aceea, Curtea va respinge excepția inadmisibilității ca neîntemeiată față de motivele sub care a fost argumentată, urmând ca acestea să fie cercetate în cadrul analizei legalității și temeiniciei hotărârii declanșate ca efect al recursului exercitat de recurenta - SA

Nici excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de recurentă în apărare la instanța de fond și apoi drept critică în recurs, nu este întemeiată.

Această excepție a fost cercetată de instanța fondului.

Curtea constată că tribunalul a respins în mod corect excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât potrivit art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii în situația în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat termenul de prescripție este de 3 ani indiferent de izvorul acestor drepturi salariale, fiind de neconceput ca pentru aceleași drepturi să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora și în plus dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii au caracter de normă specială în raport cu dispozițiile. art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii care se referă la toate drepturile, respectiv obligațiile prevăzute într-un contract colectiv de muncă între care și drepturile salariale.

Referitor la fondul recursului exercitat de recurenta - SA B prin reprezentanții săi legali, în ceea ce privește primul capăt de cerere, Curtea constată că prima instanță în mod corect a hotărât că nu există nicio dovadă a faptului că-incluse ori nu în salariul reclamanților-suplimentările salariale reprezentând prime de Paște și C, le-ar fi fost efectiv plătite, statele de plată nefiind depuse la dosar de către recurenta pârâtă, așa cum obligă prevederile art. 163 din codul muncii.

Din înscrisurile aflate în dosar rezultă că începând cu anul 2003, anual s-a negociat acordarea acestor drepturi, conform art.168 alin.1 din contractele colective de muncă, disputa juridică a părților nefiind legată de sintagma includerii lor în salariu ci a efectivității plății lor.

Este adevărat că începând cu anul 2003 s-a negociat ca primele de sărbători să fie incluse în salariul de bază, numai că începând cu anul 2004 acest lucru nu s-a produs, fapt dovedit cu expertiza contabilă efectuată în cauză și necontrazis de recurentă cu înscrisurile depuse la dosar.

În aceste condiții se constată că nu pretențiile reclamanților ci susținerile recurentei sunt lipsite de fundament, Curtea reținând că potrivit art.287 din codul muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de prime de C și respectiv de Paște în perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților, așa cum a susținut.

Sub acest aspect, criticile aduse sentinței nu sunt justificate si drept consecință nu pot fi primite, obligația plății respectivelor drepturi către reclamanți fiind legal si temeinic stabilită de instanța fondului pe baza expertizei contabile salarizare care a calculat echivalentul sumelor cuvenite reclamanților la valoarea netă actualizată.

În privința capătului de cerere prin care reclamanții au solicitat și plata cotei de participare la profitul anual al societății pentru perioada 2004, 2005, 2006 Curtea constată că recurenta a formulat motive de recurs ce privesc fondul acestui drept cu nerespectarea disp.art.303 (1) Cod procedură civilă, astfel încât urmează nu mai cerceta în fond existența sau inexistența dreptului pretins prin al doilea capăt de cerere.

Așa fiind, pentru toate considerentele care preced Curtea va respinge ca neîntemeiate excepțiile invocate și în baza art.312 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta - "" SA împotriva sentinței civile nr.1787 din 17 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Văzând și disp.art.274 Cod procedură civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiate excepțiile invocate de recurenta-pârâtă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta - SA, cu sediul în municipiul B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1787 din 17 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimații-reclamanți domiciliat în P-, 3.. B,.27, domiciliat în comuna, sat, județul P, domiciliata în,-,.17,. A,.14, domiciliată în Câmpina,-, județul P, domiciliata în Câmpina,-,.32,. A,.4, județul P, - domiciliată în Câmpina,-, județul P, C domiciliată în Câmpina,-,. A,.8,județul P, domiciliat în Câmpina,-, -.B2,.34, județul P, domiciliată în comuna, sat de, nr.941, județul P, domiciliată în Câmpina,-, -. B,.14,județul P, domiciliată în Câmpina,-, județul P, domiciliat în P, str. -,.8A,. B,.21, domiciliat în P,- A,.114 A,. A, Ap.18, I domiciliat în comuna Tătărani,-, județul P, domiciliat in P,-,.133,. B,.6, domiciliată în Câmpina,-,.6C,. 1,.1, județul P, domiciliat în comuna, sat, nr.147, județul P, G domiciliat în P,-,.2..A,. 14 și domiciliat in comuna, sat, județul

Obligă recurenta la câte 100 lei cheltuieli de judecată către intimații: -, -, -, - și

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2008.

Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Simona

--- - - - -- -

Grefier

-

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

Tehnored.2 ex./14.11.2008

/

.fond nr-

Jud.fond

Președinte:Vera Andrea Popescu
Judecători:Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Simona

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 2078/2008. Curtea de Apel Ploiesti