Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 208/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 208/R-CM

Ședința publică din 05 Martie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Constantina Duțescu JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu

JUDECĂTOR 3: Florica

Judecător: -

Grefier:

S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr.689/CM din 31 octombrie 2007,pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor-prin DGFP A, lipsă fiind recurentul-pârât Ministerul Justiției, intimații-reclamanți, și intimații-pârâți Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș.

Procedura este legal înE.ită.

Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecata în lipsă.

Reprezentantul recurentului-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor, având cuvântul pe propriu recurs, solicită admiterea lui, considerând că în mod eronat instituția pe care o reprezintă a fost obligată, pentru motivele consemnate în cererea de recurs.

CURTEA

Asupra recursurilor civile de față:

Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 12 iulie 2007, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Argeș și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea primilor doi pârâți la plata sumelor reprezentând stimulentele financiare neacordate în luna decembrie 2005 din Ordinul Ministerului Justiției nr.1921/C/2005, actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății efective.

În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că prin acest ordin a fost aprobat un fond de stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor care aveau o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani. Ulterior, prin Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența unei discriminări indirecte potrivit art.2 alin.1 și 2, art.6 lit.c, art.8 alin.3, art.19 alin.4 din OG nr.137/2000 cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește acordarea acestor stimulente doar unor categorii de magistrați.

S-a susținut în continuare de către reclamanți că aceste stimulente au fost acordate în mod discriminatoriu, conducând la excluderea celorlalți magistrați de la primirea acestora, fiind de natură a duce atingere folosinței drepturilor economice ale judecătorilor cu vechime în muncă mai mare de 3 ani.

S-au invocat în continuare dispozițiile art.2 alin.1 și art.2 alin.2, coroborate cu cele ale art.6 lit.c și art.8 din OG nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare, prin care este interzisă discriminarea în acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul, precum și în raport cu prestațiile sociale acordate angajaților de către angajator, astfel încât Ministerul justiției nu a avut în vedere respectarea principiului egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor.

În termen legal, pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare în temeiul art.115 Cod procedură civilă, solicitând respingerea acțiunii reclamanților.

La data de 23 octombrie 2007, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a depus întâmpinare prin care a invocat în principal excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, susținând că are doar calitatea de ordonator principal de credite, neputând fi obligat la plată pentru salariații altor instituții.

Prin sentința civilă nr.689/CM din data de 31 octombrie 2007, Tribunalul Argeșa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a admis acțiunea, obligând pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând stimulentele financiare neacordate în luna decembrie 2005, ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze celorlalți trei pârâți fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate mai sus.

În considerentele acestei sentințe, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit art.137 Cod procedură civilă, instanța a apreciat caracterul neîntemeiat al excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, având în vedere că, față de dispozițiile Legii finanțelor publice nr.500/2002 rolul acestui minister este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget precum și a proiectelor bugetelor locale.

Pe fondul cauzei s-a reținut că la data de 15.12.2005, Ministrul Justiției a emis Ordinul nr.1921/C, prin care s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente pentru personalul din sistemul justiției, potrivi Anexei.

Conform articolului 2 al Ordinului, stimulentele s-au acordat cu ocazia sărbătorilor de iarnă, însă numai pentru salariații ministerului, personalului care își desfășoară activitatea în aparatul propriu al acestuia, precum și unor categorii din cadrul instanțelor.

Plata stimulentelor s-a efectuat în conformitate cu art.5 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, pentru stimularea personalului din sistemul justiției, corespunzător aportului adus la realizarea obiectivelor propuse în ă concordanță cu obiectivele generale ale Ministerului Justiției.

Așa cum rezultă din anexa la acest Ordin, la acordarea stimulentelor vor fi avute în vedere următoarele criterii: rezultatele meritorii obținute în activitate; calificativele anuale "foarte bine" și "bine"; respectarea îndatoririlor prevăzute de lege; complexitatea sarcinilor potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora; celeritatea în înE.irea sarcinilor de serviciu; lipsa sancțiunilor disciplinare.

Pentru personalul instanțelor judecătorești la nivelul Ministerului Justiției s-a propus o valoare individuală medie, diferențiată pe categorii de personal: judecători 1.700 lei (RON), consilieri de reintegrare socială și supraveghere 500 lei (RON), funcționari publici 900 lei (RON).

În ceea ce privește însă categoria judecătorilor, s-a stabilit prin anexa la Ordinul nr.1921/C/15.12.2005, că aceste stimulente vor fi acordate numai judecătorilor din cadrul judecătoriilor cu o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, aspect care a determinat crearea unui regim discriminatoriu într-o categorie de personal cu atribuții similare.

Deși au fost enunțate o serie de criterii în raport de care să fie acordate aceste stimulente, condiția de bază pentru judecători a fost vechimea cuprinsă între 0 și 3 ani.

În acest sens, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr.15 din 23 ianuarie 2006, constatat existența unei discriminări indirecte, potrivit art.2 alin.1 și 2, art.6 lit.c, art.8 alin.3 și art.19 alin.4 din nr.OG137/2000 cu modificările și completările ulterioare, privind combaterea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în ceea ce privește acordarea stimulentelor doar unor categorii de magistrați.

Pe de altă parte, unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este și cel al nediscriminării, stipulat de disp.art.5 din cod, în raport de care, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.

În aceeași ordine de idei, tribunalul a reținut că potrivit art.2 alin.1 din nr.OG137/2000, astfel cum a fost completată și modificată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și eventual sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Conform alin.2 al aceluiași text de lege sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de altele, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

Din examinarea Ordinului Ministrului Justiției nr.1921/C/15.12.2005, precum și a apărărilor formulate în cauză de către pârâți, tribunalul nu a reținut invocarea în speța dedusă judecății sau dovedirea existenței vreunui scop legitim care să conducă la înlăturarea categoriei reclamanților de la beneficiul acordării stimulentelor pentru anul 2005.

Așa fiind, instanța a apreciat ca discriminatorie prevederea prin care se acordă stimulente financiare doar anumitor categorii de personal din sistemul justiției, în special unei anumite categorii de judecători cu vechime mică.

La cele menționate anterior se adaugă și faptul că disp.art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării iar, în raport de art.20 din legea fundamentală, art.23 din Declarația Universală Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern, statuează că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală.

aplicabile în speță sunt și disp.art.14 din CEDO care reglementează interzicerea discriminării.

Pentru aceste considerente și în raport de disp.art.70-72 din Legea 168/1999, acțiunea reclamanților a fost privită ca întemeiată.

În raport de disp.art.269 Codul muncii, au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând stimulente financiare neacordate potrivit Ordinului Ministrului Justiției nr.1921/C/15.12.2005.

În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație a acestor drepturi bănești până la data plății efective, tribunalul a constatat că este întemeiată din perspectiva disp.art.161 pct.4 Codul muncii, precum și a faptului că prin aceasta se realizează o corelație între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul la care pârâții le datorau drepturile bănești în cauză și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarului.

Aceasta, deoarece principala funcție a indexării este aceea de a atenua efectele inflației asupra nivelului de trai.

Având în vedere rolul Ministerului Economiei și Finanțelor de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, a fost obligat acesta prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A să aloce celorlalți pârâți fondurile necesare acordării drepturilor bănești menționate.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Se arată, în recursul formulat de Ministerul Justiției, că sentința instanței de fond este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Instanța de fond nu a aplicat corect dispozițiile legale în materie și nu a avut în vedere că stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut inevitabil, nu se confundă cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori.

Nu s-a avut în vedere că ordonatorii de credite pot aprecia ca în funcție de ordinea realizării obiectivelor propuse să repartizeze fondurile colectate potrivit art.25 din legea taxelor de timbru, fără însă ca tot personalul să fie recompensat în același timp.

Avându-se în vedere că repartizarea stimulentelor s-a făcut conform normelor interne aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr.2404/C/2004, care enumera exemplificativ criteriile ce pot fi luate în considerare la repartizarea acestora, motivarea reclamanților nu subzistă, cu atât mai mult cu cât toți magistrații care înE.eau criteriile stabilite au beneficiat de stimulente financiare.

Pe de altă parte, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii, nu este o problemă ce poate fi apreciată din punct de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.

Față de motivele arătate se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate.

În recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor se critică sentința instanței de fond ca netemeinică și nelegală, față de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

În mod greșit instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât și l-a obligat să vireze fondurile necesare achitării acestor drepturi bănești.

Nu s-a avut în vedere că Ministrul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite, așa cum este și Ministrul Justiției și, ca urmare, nu poate fi obligat la plată pentru salariații altor instituții, Guvernul fiind cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizează ordonatorilor principali de credite sumele de la bugetul de stat, conform legii bugetare anuale.

Recursurile declarate de pârâți sunt nefondate.

Referitor la recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției se constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că prin acordarea stimulentelor financiare doar anumitor categorii de personal din sistemul justiției s-au aplicat discriminatoriu prevederile Ordinului nr.1921/C din 15 decembrie 2005.

Prin acest ordin s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru personalul din sistemul justiției, iar potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997, privind taxele judiciare de timbru, fondul pentru stimularea personalului din sistemul justiției reprezintă 75% din sumele obținute din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru desfășurarea proceselor penale, precum și din amenzile judiciare.

Repartizarea veniturilor pe beneficiari se face conform art.25 alin.3 din Legea nr.146/1997, în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției, la momentul respectiv fiind în vigoare Ordinul Ministerului Justiției nr.2404/C/2004.

Din analiza dispozițiilor cuprinse în aceste norme rezultă că, criteriile de repartizare a stimulentelor au un caracter exemplificativ și nu limitativ, iar pentru acordarea acestor stimulente, ordonatorul principal de credite trebuie să țină, în mod obligatoriu, cont de aceste criterii, vechimea în magistratură nefiind un criteriu prevăzut de art.4 alin.1 din Norme.

În ceea ce privește însă categoria judecătorilor, s-a stabilit prin anexa la Ordinul nr.1921/C din 15 decembrie 2005, că aceste stimulente vor fi acordate numai judecătorilor din cadrul judecătoriilor, cu o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, aspect care a determinat crearea unui regim discriminatoriu între o categorie de personal cu atribuții similare.

Potrivit art.2 din nr.OG137/2000 alin.1, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, iar potrivit alin.2 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de altele, în afara cazului când sunt justificate obiectiv.

Coroborând prevederile art.2 alin.1 și 2, art.6 lit.c și art.8 din nr.OG137/2000 sus arătată, rezultă că legislația în domeniu anti discriminare interzice discriminarea în acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul, precum și în raport cu prestațiile sociale acordate angajaților de către angajatori.

Rezultă astfel că stimulentele acordate de către pârâtul-recurent trebuie să aibă în vedere respectarea principiului egalității între cetățeni și al excluderii privilegiilor și discriminării.

Cum în speță acordarea stimulentelor salariale pentru judecători, potrivit criteriului de vechime (0-3 ani) reprezintă o discriminare indirectă, potrivit art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, fiind dezavantajați astfel judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani ce înE.esc criteriile obiective pentru a beneficia de aceste stimulente, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamanți.

În acest sens, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr.15 din 23 ianuarie 2006, a constatat existența unei discriminări indirecte, potrivit art.2 alin.1 și 2, art.6 lit.c, art.8 alin.3 și art.19 alin.4 din nr.OG137/2000 sus arătată, cu modificările ulterioare, în ceea ce privește acordarea stimulentelor doar unei categorii de magistrați.

Sentința instanței de fond fiind dată cu aplicarea corectă a legii, recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat și urmează a fi respins.

Și recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.

Potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale către reclamanți, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală a acestui pârât.

Este reală susținerea recurentului, în sensul că între acesta și reclamanți nu există raporturi de muncă, atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților având-o ceilalți trei pârâți. În considerarea acestui fapt de altfel recurentul nici nu a fost obligat să achite drepturile salariale reclamanților, ci doar să aloce fondurile necesare achitării acestora.

Față de aceste considerente, ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.689/CM din data de 31 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 5 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Ex.2/11.03.2008.

Jud.fond:.

.

Președinte:Constantina Duțescu
Judecători:Constantina Duțescu, Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 208/2008. Curtea de Apel Pitesti