Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 243/2008. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- drepturi bănești
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 243
Ședința publică din 10 martie 2008
PREȘEDINTE: Apetroaie Eufrosina
JUDECĂTOR 2: Pungă Titus
JUDECĂTOR 3: Gheorghiu Neculai
Grefier: - -
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta cu domiciliul în comuna, sat, județul B și pârâta DE CONSUM, județul B împotriva sentinței nr. 1335 din 9 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă, dosar nr-.
Concluziile dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 4 martie 2008, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când pentru a da posibilitatea avocatului reclamantei recurente să depună concluzii scrise la dosar, potrivit art. 260 cod procedură civilă, s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi 10 martie 2007.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin sentința nr. 1335 din 9 noiembrie 2007, Tribunalul Botoșani - secția civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu Societatea de Consum din comuna, județul B și, pe cale de consecință, a obligat pârâta să plătească reclamantei, cu titlu de despăgubiri: 608,07 lei corespunzătoare indemnizației de șomaj aferente perioadei 25.07.2005 - 06.10.2005 în cuantum actualizat până la 30.04.2007, urmând ca suma să fie actualizată în continuare de la 01.05.2007 până la data plății efective; 1465 lei corespunzătoare indemnizației de maternitate aferente perioadei 07.10.2005 -09.02.2006 în cuantum actualizat până la 30.04.2007, urmând ca suma să fie actualizată în continuare de la 01.05.2007 până la data plății efective; 14941 lei corespunzătoare indemnizației pentru creșterea copilului din care 14717 reprezentând indemnizația pentru creșterea copilului aferentă perioadei februarie 2006 - 09.11.2007 restul sumei reprezentând actualizarea până la 30.04.2007, urmând ca suma să fie actualizată în continuare de la 01.05.2007 până la data plății efective.
De asemenea, a obligat pârâta să plătească reclamantei dobânda legală prevăzută de nr.OG 9/2000 de la data de 12 martie 2007 și până la data plății efective.
A respins ca nefondat capătul de cerere pentru daune morale.
În fine, a obligat pârâta să-i plătească suma de 1201,7 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a unității pârâte, că ea susține, între altele, teza potrivit căreia nu-i revine obligația plății indemnizației de șomaj, de maternitate și de creștere a copilului, reclamanta aflându-se în culpă deoarece n-a formulat "cererile corespunzătoare către instituțiile abilitate".
aceeași instanță că obiectul acțiunii nu constă în obligarea pârâtei la plata indemnizațiilor ci obligarea la plata de daune rezultate din neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor ce-i reveneau potrivit contractului individual de muncă, și legii consecința directă a neachitării acestor contribuții fiind conform susținerilor reclamantei faptul că nu au fost create condițiile necesare pentru a se formula cererile cu privire la aceste indemnizații. Referirea la indemnizații și la temeiurile legale în baza cărora acestea se acordă sunt justificate de faptul că, reclamanta a înțeles să cuantifice pretențiile sale în raport de cuantumul indemnizațiilor.
Pentru aceste motive, a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei prin încheierea de ședință din data de 23.04.2007 ( fila 41 dosar).
Cu privire la excepția inadmisibilității "invocată de unitatea pârâtă, instanța a constatat că, exercitarea de către reclamantă a dreptului de a solicita salariile și de a contesta pe calea recursului hotărârea ce s-a pronunțat în ds.5470/2005 nu îi face inadmisibilă posibilitatea de a solicita în cauza de față despăgubiri materiale și morale. De asemenea, instanța a constatat că nu există nici un termen legal în care reclamanta să fi fost condiționată în promovarea prezentei acțiuni cu excepția termenului general de prescripție care, în cauza de față nu a fost depășit. Astfel, așa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată pretențiile se referă la despăgubiri reprezentând c/valoarea indemnizației de șomaj, a indemnizației de maternitate, a indemnizație de creștere a copilului, drepturi de care reclamanta ar fi putut beneficia la data de 25.07.2005, la data de 7.10.2005, respectiv la data de 10.01.2006. În legătură cu acestea la data de 12.03.2007nu era împlinit termenul de prescripție de 3 ani. Prin urmare, prin încheierea din 23.04.2007 (fila 41 dosar) a fost respinsă ca neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată de către pârâtă.
Pe fond, prima instanță a reținut că prin contractul individual de muncă reclamanta a devenit angajata pârâtei începând cu data de 15.03.2000 în funcția de gestionar, cu durata muncii de 4 ore pe zi și cu un salariu lunar de 350.000 lei. Contractul de muncă al reclamantei a încetat la data de 25.07.2005 prin decizia nr.7 din 25.07.2005 ( fila 14 dosar). Conform acestei decizii contractul individual de muncă a încetat în. art.65 alin.1 din Codul Muncii.
1. Potrivit art.16 alin.1 lit. a raportat la art.17 alin.1 lit. a din Legea 76/2002 beneficiari ai indemnizației de șomaj sunt și persoanele cărora le-a încetat contractul individual de muncă din motive neimputabile lor. Art. 34 din aceeași lege reglementează condițiile în care șomerii beneficiază de indemnizație de șomaj, respectiv: dacă au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii; dacă nu realizează venituri sau realizează din activități autorizate venituri mai mici decât indemnizația de șomaj, dacă nu îndeplinesc condițiile de pensionare conform legii și dacă, sunt înregistrați la Agențiile Pentru Ocuparea Forței de Muncă în a căror rază teritorială își au domiciliu sau, după caz, reședința, dacă au avut un loc de muncă sau au realizat venituri în acea localitate. Iar conform art.38 alin.1 lit. a indemnizația de șomaj se acordă la cerere de la data încetării contractului individual de muncă sau a contractului de muncă temporar. Se mai arată la același articol că, termenul de 12 luni este termenul maxim în care se poate formula cerere de la data încetării contractului individual de muncă, ulterior operând decăderea din drept. Din înscrisurile existente la dosar rezultă că, reclamanta îndeplinea condițiile pentru a beneficia de indemnizație de șomaj ulterior încetării contractului de muncă, respectiv datei de 25.07.2005. Pârâta, în calitate de angajator nu și-a îndeplinit obligația de a vira contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj ( art.27 din 76/2002). Potrivit art.5 din 76/2002 constituie stagiu de cotizare perioada în care s-a plătit contribuția de asigurări pentru șomaj atât de către asigurat cât și de angajator, iar potrivit art.34 alin. 1 ind.3 rezultă că nu constituie stagiu de cotizare perioada în care angajatorul nu a plătit contribuția la dreptul asigurărilor de șomaj (cu excepția situației în care s-ar fi aflat în executare silită, reorganizare judiciară, faliment, lichidare operațională, dizolvare, lichidare, administrare specială sau într-o situație de forță majoră - situații în care pârâta s-ar fi aflat). Deoarece indemnizația de șomaj se acordă pe perioadă stabilită diferențiat în funcție de stagiul de cotizare rezultă că, îndeplinirea condiției ca reclamanta să fi formulat cerere era subsecventă îndeplinirii condiției de înregistrare a reclamantei. Reclamanta, așa cum rezultă din înscrisul eliberat de ITM B ( fila 12 dosar) aceasta nu figura în baza de date a Agenției Forței de Muncă la data de 24.08.2004. Neîndeplinirea obligației de plată rezultă și din adresa nr.1778 din 21.04.2005 a Inspectoratul Teritorial d e Muncă. Rezultă că, chiar dacă ar fi formulat cerere pentru obținerea indemnizației de șomaj aceasta ar fi fost ineficientă în condițiile în care reclamanta nu figura ca angajat și nu fuseseră plătite asigurările sociale, pentru aceasta. Prin urmare, e îndreptățită la plata despăgubirilor în cuantum indicat de expert (92 anexa 1).
2. La data de 9.12.2005 reclamanta a născut pe copilul. Potrivit art.118, 120 din Legea 19/2000 aceasta ar fi avut dreptul pentru o perioadă de 126 de zile calendaristice la concediu pentru sarcină și lehuzie, perioadă în care ar fi beneficiat de indemnizația de maternitate. Potrivit art.118 alin.2 din 19/2000 de aceste drepturi beneficiază și femeile care au încetat plata contribuției de asigurări sociale în condițiile legii, dar care în termen de 9 luni de la data pierderii calității de asigurat. În baza acestei prevederi reclamanta este beneficiara indemnizației motivat de faptul că nașterea copilului său a intervenit la mai puțin de 9 luni față de momentul în care au încetat raporturile de muncă cu pârâta. Deoarece reclamanta nu a figurat în baza de date a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă și, prin urmare, nu a putut face dovada că a realizat în sistemul public de pensii un stagiu de cotizare de cel puțin 6 luni în condițiile art.98 alin.2 din Legea nr. 19/2000 așa cum era în vigoare la 7.10.2005 aceasta nu ar fi putut beneficia nici de indemnizația de maternitate la cerere, tot din culpa pârâtei.
Ulterior raporturile au fost reglementate prin OG 158/2005.
Instanța a avut în vedere reglementările cu privire la indemnizația de maternitate stabilită prin această ordonanță de la data de 01.01.2006. Potrivit art.1 alin.1 lit. c din OG158/2005 rezultă că reclamanta ar fi avut calitatea de asigurat ea fiind îndreptățită să fi beneficiat de drepturi bănești lunare din bugetul asigurărilor. Potrivit art. 3 din Ordonanță dreptul la concedii și indemnizații este condiționat de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Rezultă că, prin neefectuarea plăților de către pârâtă, reclamanta nu a putut beneficia nici de această indemnizație pentru perioada.01 01.- 9.01.2006. Art.25 din OG158/2005 stabilește faptul că, cuantumul lunar al indemnizației de maternitate este de 85 % din baza de calcul stabilită conform art.10 iar conf. art.59 din același act prevederile sale intră în vigoare de la data de 1.01.2006.
Prin urmare, a obligat pârâta și la plata indemnizației de maternitate așa cum a fost calculată prin raportul de expertiză efectuat în cauză( 92 anexa 1).
3. Prevederile art. 121 alin.1 lit. a din Legea 19/2000 invocate de către reclamantă în acțiune au fost abrogate prin art. 28 din OUG148/2005 în vigoare de la 1.01.2006. La stabilirea îndreptățirii reclamantei la despăgubirile constând în cuantumul indemnizației pentru îngrijirea copilului până la 2 ani instanța de fond a avut în vedere prevederile acestui act normativ. Pentru a putea beneficia de aceste condiții era necesar ca pârâta să-și fi îndeplinit obligația stabilită de lege de a depune declarația nominală lunară în calitate de angajator, declarație în care să figureze ca persoană și numita. Simpla cerere formulată de către aceasta în baza art.9 alin.1 din OG148/2005 ar fi fost o condiție subsidiară care nu ar fi avut nici un efect în condițiile în care angajatorul nu și-a îndeplinit obligația sa. Această obligație era aceea de a depune declarația nominală lunară în calitate de angajator în care să fi figurat și reclamanta. Prin adresa nr.24408 din 19.10.2007 emisă de către Casa Județeană de Pensii B rezultă că, conform declarațiilor nominale depuse lunar de către angajator reclamanta nu figura ca și persoană care să fi fost identificată ca persoană asigurată. Rezultă că, aceasta nu a putut face dovada îndeplinirii condițiilor prev. de OG148/2005 pentru fi putut beneficia de indemnizația de creșterea copilului de până la 2 ani din culpa pârâtei care nu și-a îndeplinit obligațiile legale și prin urmare va dispune obligarea pârâtei și la plata de despăgubiri egale cu indemnizația de creșterea copilului până la 2 ani, până la momentul pronunțării hotărârii ( 93 dosar).
În vederea reparării integrale a prejudiciului cauzat și având în vedere că de la data scadenței sumelor de bani până la momentul când acestea vor fi achitate moneda națională s-a devalorizat în temeiul art. 1073 cod civil a fost obligată pârâta să achite despăgubirile în cuantumul actualizat al indemnizațiilor datorate. Cuantumul stabilit de către expert prin raportul de expertiză efectuat în cauză reprezintă valoarea acestor sume stabilite actualizat în raport cu indicii de inflație până la data de 30.04.2007 urmând ca suma să fie actualizată în continuare de la 1.05.2007 până la data plății efective.
4. Deoarece la data când reclamanta ar fi putut beneficia de sumele de bani reprezentând indemnizație pentru concediu de maternitate, indemnizație pentru creșterea copilului de până la 2 ani și de indemnizație de șomaj, nu s-a putut bucura de aceste drepturi din culpa pârâtei, în temeiul art.1088 Cod civil raportat la.OG 9/2000 a obligat pârâta să plătească reclamantei dobânda legală aplicată la sumele acordate de la data introducerii acțiunii până la data plății efective.
5. Cu privire la capătul de cerere constând în acordarea de daune morale instanța de fond l-a respins ca nefondat, motivat de faptul că admiterea acțiunii reclamantei și acordarea despăgubirilor materiale în cuantum actualizat precum și plata dobânzii aplicate la această sumă este de natură a repara și prejudiciul moral cauzat reclamantei. La analizarea despăgubirilor morale s-a avut în vedere și faptul că reclamanta nu a făcut în nici un fel dovada raportului de cauzalitate între prejudiciul nepatrimonial produs și refuzul pârâtei de a executa în termen util obligațiile legale.
În fine, pe temeiul art. 274 din Codul d e procedură civilă pârâta a fost obligată că plătească reclamantei suma de 1201,7 lei - reprezentând onorariu avocat și expert - cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți litigante.
În recursul său, reclamanta critică hotărârea atacată pe considerentul că nejustificat nu i s-au acordat daune morale în sumă de 50.000 lei, care constituie suferințele fizice și psihice prin care ea a trecut.
Unitatea pârâtă, în recursul său că neachitarea indemnizației de șomaj nu îi este imputabilă deoarece "la data la care se năștea dreptul intimatei" pârâta plătise contribuțiile la zi, iar dacă reclamanta ar fi formulat cererea pentru obținerea indemnizației de șomaj, i s-ar fi plătit sumele cuvenite.
Aceeași situație există și în cazul indemnizației de maternitate, precum și a celei pentru îngrijirea copilului. Cu alte cuvinte, atitudinea pasivă a reclamantei constituie cauza neîncasării sumelor respective.
Pe cale de consecință, afirmă recurenta cum nu datorează atare sume, nu se impune nici obligarea la dobânda legală.
În fine, mai arată că prima instanță a omis a cerceta regularizarea plăților.
Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, Curtea reține că ambele recursuri care, în drept, pot fi încadrate în art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, sunt nefondate.
Această cale de atac are un caracter extraordinar și examinează chestiuni de nelegalitate dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 din Codul d e procedură civilă.
Potrivit art. 269 alin. 1 din Codul Muncii, angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa sa în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
În cauză dedusă judecății reclamanta recurentă n-a făcut dovada că a suferit vreun prejudiciu moral în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Alminteri, pentru prejudiciul material suferi, unitatea pârâtă recurentă a fost obligată la despăgubiri în cuantum actualizat, precum și la dobânda legală, în considerarea reparării integrale a prejudiciului cauzat.
Cât privește recursul unității pârâte, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, îndeplinirea condiției ca reclamanta să fi formulat cerere este subsecventă îndeplinirii condiției de înregistrare, care cade în sarcina angajatorului. tempore, din culpa acestuia, ea n-a figurat în baza de date a Agenției Forței de muncă (și deci, nici asigurările sociale nu fuseseră virate). Rezultă că, este îndreptățită la despăgubirile în cuantumul menționat în raportul de expertiză contabilă actualizat, cu aplicarea art. 1088 din Codul civil raportat la OG nr. 9/2000.
Regularizarea plăților, la care se referă unitatea recurentă, nu are vreo relevanță juridică sub aspectul examinat, fiindcă drepturile recunoscute salariaților nu pot face obiectul vreunor tranzacții, renunțări sau limitări (art. 38 din Codul Muncii ).
Cum criticile nu sunt justificate,
Văzând și art. 3041din Codul d e procedură civilă,
Constatând ambele recursuri nefondate, în temeiul art. 312 din același cod ele urmează să fie respinse,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarat de reclamanta și pârâta de Consum, împotriva sentinței nr. 1335 din 9 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 martie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
tehnored.
jud. fond.
ex. 2/13.03.2008
Președinte:Apetroaie EufrosinaJudecători:Apetroaie Eufrosina, Pungă Titus, Gheorghiu Neculai
