Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 248/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 6246/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 248R
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dragoș Alin Călin A -
JUDECĂTOR 2: Daniela Georgeta Enache
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol, soluționarea recursului declarat de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.5859 din 30.09.2009 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură, s-au depus la dosar la data de 24.12.2009, de către recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, motivele de recurs, în cinci exemplare, în vederea comunicării intimaților. La data de 05.01.2010, motivele de recurs au fost comunicate intimaților. În cuprinsul cererii de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere faptul că prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5859/30.09.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins cererea împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, ca îndreptată împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală pasivă.
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1 ianuarie 2006- 03.05.2006 și a respins acțiunea pentru această perioadă ca prescrisă, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții:, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
A obligat pârâtul Ministerul Justiției si Libertăților să plătească reclamanților sumele de bani reprezentând sporul de confidențialitate începând cu data de 04.05.2006 și pentru viitor, cu aplicarea indicelui de inflație, calculat până la data plății efective, a obligat pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
În considerente a reținut că au solicitat plata sumelor reprezentând sporul de confidențialitate începând cu luna ianuarie 2006, iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 04.05.2009.
Având în vedere prevederile art.283 alin.1 lit. c) din Codul muncii, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2006 - 03.05.2006 și s-a dispus respingerea acțiunii pentru această perioadă, ca prescrisă.
Pe fondul cauzei, în raport de înscrisurile depuse la dosar, s-a constatat că reclamantele au făcut dovada că au calitatea de consilieri juridici asimilați judecătorilor conform art.86 din Legea nr.303/2004.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.46/15.12.2008, a stabilit că sporul de confidențialitate de 15% se cuvine tuturor magistraților.
Potrivit art.329 pct.3 Cod procedură civilă, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este obligatorie, motiv față de care s-a dispus admiterea în parte a cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților să plătească reclamanților sumele de bani reprezentând sporul de confidențialitate începând cu data de 04.05.2006 și pentru viitor, întrucât este un prejudiciu determinabil.
În scopul despăgubirii reclamantelor cu prejudiciul integral suferit, sumele vor fi determinate cu aplicarea indicelui de inflație ce reprezintă devalorizarea monedei naționale în raport de piața economică calculat până la data plății efective. Susținerile reclamantelor că s-a încălcat principiul nediscriminării nu se vor mai analiza față de prevederile deciziei Curții Constituționale nr. 384/2008.
Fiind un drept al reclamantelor, acesta trebuie să fie înscris în cartea de muncă de către angajator, conform art.2 din Legea nr.130/1999 modificată.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului, a arătat că un prim motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Astfel, față de obiectul acțiunii, instanța de fond ar fi trebuit să constate că, asemenea altor categorii profesionale, intimații-reclamanți sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceștia beneficiază, neputând acorda alte drepturi decât cele prevăzute expres în favoarea acestora, astfel cum nici alte categorii profesionale nu pot beneficia de drepturile prevăzute de legea specială pentru salarizarea magistraților.
Prin urmare, instituirea acestor drepturi în beneficul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea, ori prevederea în alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale, reprezintă o problemă de legiferare; este vorba despre opțiunea legiuitorului, întrucât numai el are dreptul să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază și drept urmare, doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce drepturi se acordă anumitor categorii de salariați.
Or, în cazul de față, acordarea sporului de confidențialitate de 15% constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești de către Tribunalul București, întrucât legiuitorul nu a prevăzut în niciun act normativ acordarea acestui spor pentru categoria profesională a magistraților.
Recurentul a menționat că pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
Astfel, deși Înalta Curtes -a pronunțat prin Decizia nr. 46/15.12.2008 în sensul că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate în cuantum de 15%, recurentul a învederat instanței că, în ședința din data de 27 mai 2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art.146 lit. e) din Constituție.
Curtea Constituțională a constatat prin Decizia nr. 838, existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, reținând că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.(3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.(4) din Constituția României.
Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Așadar, prin acțiunile în justiție pot fi valorificate drepturi recunoscute și ocrotite de lege. Câtă vreme drepturile solicitate de intimatele - reclamante nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, ținând cont și de principiul separației puterilor în stat, apreciază că o astfel de cerere nu putea fi soluționată de către instanța de fond, care, prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, a depășit limitele puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a magistraților.
Un alt motiv de recurs care trebuie reținut în cauză este cel prevăzut la punctul 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal.
Pentru a acorda sporul de confidențialitate de 15%, Tribunalul Bucureștia reținut considerente Deciziei 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în aplicarea și interpretarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d) din Legea 303/2004, art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și art. 78 alin. 1 din Legea 567/2004, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora; aceste texte de lege nu fac nicio referire la acordarea unui spor de confidențialitate de 15% pentru categoriile profesionale pe ale căror statute le reglementează.
Așa cum recurentul a arătat anterior, pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
De asemenea, recurentul a arătat că în ședința din data de 3 iulie 2008, Curtea Constituțională, pronunțându-se prin mai multe decizii (nr. 818/819/820/03.07.2008 publicate în Monitorul Oficial al României, partea I din 16.07.2008) asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, a reținut că "Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective. În consecință, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii."
De asemenea, recurentul a arătat că prin Decizia nr.1325/4 decembrie 2008, Curtea Constituțională a statuat că "dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Astfel, recurentul solicită instanței să observe că nu există niciun act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul sistemul din justiției, iar instanța de fond trebuia să aibă în vedere deciziile Curții Constituționale care de asemenea sunt obligatorii și să aplice și să interpreteze strict actele normative care reglementează salarizarea personalului în cauză.
Recurentul a arătat că nici Curtea Constituțională nu are competența de a se pronunța în lipsa unei reglementări, stabilind constant în jurisprudența sa că "potrivit art. 2 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională nu poate modifica sau completa prevederile legale supuse controlului de constituționalitate. Astfel, Curtea Constituțională nu este legislator pozitiv și nici nu are dreptul de a impune legiuitorului introducerea în textul legii în vigoare a unei alte dispoziții decât cele existente în cuprinsul acesteia", (Decizia nr. 171 din 28 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 316 din 7 aprilie 2006).
Față de argumentele prezentate, în temeiul art. 304 pct. 4 și 9 coroborat cu art. 312 din Codul d e procedură civilă, recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinței nr. 5859 pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr-, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată următoarele:
Reclamantele fac parte din categoria consilierilor juridici asimilați judecătorilor, beneficiind de drepturile și obligațiile prevăzute pentru aceștia din urmă, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 87 din legea nr. 303/2004.
Or, prin decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, rap. la art. 9 din Codul d eontologic al personalului auxiliar de specialitate, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut.
În considerentele deciziei s-a reținut că dispozițiile art. 39 alin. 2 lit. f) din Codul muncii arată că salariatului îi revine obligația de a respecta secretul de serviciu.
La rândul ei, Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate stabilește la art. 36 alin. 3 că persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie încadrată la un loc de muncă ce presupune accesul la informații clasificate trebuie să prezinte conducătorului unității un angajament scris de păstrare a secretului de stat sau de serviciu.
Potrivit art. 16 alin. 1 din Codul d eontologic al magistraților, aprobat prin Hotărârea nr. 144/2005 a, publicată în Monitorul Oficial nr. 382/06.05.2005, magistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.
Totodată, conform art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 și art. 9 din Codul d eontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aprobate prin Hotărârea nr. 145/2005 a, publicată în Monitorul Oficial nr. 382/05.05.2005, personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze care au fost sesizate parchetului.
Funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate.
De asemenea, prin dispozițiile art. 15 din OG nr. 6/2007privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, act normativ care se aplică numai celor numiți în temeiul Legii nr. 188/1999, se prevede că sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din Cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrări Europene, direcțiilor subordonate ministerului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Spor de confidențialitate primește și personalul din Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor care lucrează cu cifru (art. 15 din OG nr. 64/2006), persoanele din aparatul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (art. 13 din OUG nr. 57/2000, astfel cum a fost modificat prin OG nr. 9/2001) personalul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002), personalul contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al Ministerului Integrării Europene, precum și personalul contractual din instituțiile și autoritățile publice (art. 13 din OUG nr. 123/2003 și art. 13 din OG nr. 10/2007).
Cu alte cuvinte, spor de confidențialitate primește tot personalul din instituțiile și autoritățile publice care gestionează informații clasificate din clasa secrete de stat și secrete de serviciu și pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor.
Acest spor nu este prevăzut de actele normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (OUG nr. 27/2006, aprobat cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007), cât și salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției (OG nr. 8/2007).
În aceste condiții, sporul de confidențialitate nu poate fi acordat în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate, de vreme ce el nu este prevăzut de actele normative respective.
Totodată el nu poate fi acordat nici în baza actelor normative specifice care prevăd acordarea acestui spor personalului din alte instituții și autorități publice care gestionează secretele de stat și secretele de serviciu, acte normative amintite mai sus.
Acest lucru nu este posibil întrucât nu s-ar ajunge să se confere instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce este evident neconstituțional, întrucât se încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. 1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Însă, potrivit art. 1 alin. 2 lit. i) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare principiul egalității între cetățeni al excluderii privilegiilor și discriminării sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atragere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Prin această ordonanță, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr. 324/2006, au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului -/CE. Privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunității Europene nr. /19.07.2000 și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. /02.12.2000.
Aplicate la problema care interesează, actele normative menționate impun concluzia că sporul la salariu (indemnizația de bază), trebuie să fie acordat tuturor salariaților, indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea, atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporului respectiv.
Potrivit art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Ca atare, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției amintite mai sus.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzută de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, iar despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
În consecință, față de interpretarea obligatorie conținută într-o decizie pronunțată de instanța supremă în soluționarea unui recurs în interesul legii, problema sporului de confidențialitate pentru categoria de personal din care fac parte reclamanții, nu mai poate fi pusă în discuție, ea fiind tranșată cu efecte obligatorii pentru instanțe, în sensul existenței sporului pretins.
În fine, se reține că nici decizia Curții Constituționale prin care se constată existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Guvernul și Parlamentul României, pe de altă parte, rezultat din aceea că instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și a crea în locul acestora alte norme sau a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, nu legitimează o soluție diferită.
Astfel, în cuprinsul deciziei Curții Constituționale, se statuează expres că aceasta nu produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.
Prin urmare, decizia, obligatorie pentru instanțe, pronunțată de instanța supremă își va produce pe mai departe efectele, nefiind antamată de decizia Curții Constituționale care, în virtutea valabilității "ex nunc", nu poate viza decât actele, acțiunile, inacțiunile ori operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de autoritățile publice implicate în conflict
Recursul este însă întemeiat sub aspectul datei până la care sporul pretins poate fi acordat pe cale de hotărâre judecătorească, anume până la 11.11.2009 inclusiv, pretențiile fiind neîntemeiate începând cu ziua următoare, a intrării în vigoare a Legii salarizării unitare nr. 330/2009 publicate în Monitorul Oficial din 09.11.2009, cât privește personalul autorității judecătorești, conform dispozițiilor exprese ale art.47. Legea în discuție a instituit un sistem de salarizare care l-a înlocuit pentru viitor pe cel anterior, chiar sporul pretins în cauză fiind acordat "în continuare", sub condiția menținerii cadrului legislativ, condiție rezolutorie care s-a împlinit începând cu 12.11.2009, de la care nu mai există temeiul pretențiilor formulate, aflat în legislația anterioară.
Se mai reține și că salariul în sens larg (înțeles ca incluzând și sporurile salariale), este o prestație periodică, scadentă o dată pe lună, dar succesivă, reprezentând echivalentul muncii prestate și ale cărui acordare și valoare sunt condiționate de menținerea în funcție, exercitarea atribuțiilor, păstrarea aceluiași regim salarial, precum și de alte criterii, cu consecința că obligația viitoare, a cărei sancționare se urmărește, nu este nici certă, iar prin natura ei, nici exigibilă. În caz contrar, ar însemna ca instanța specializată în litigii de muncă să statueze, de manieră generală, asupra modului de stabilire a drepturilor salariale, respectiv s-ar constitui într- condiționare a legiuitorului de a- reglementa în favoarea categoriei în speță ori de a-l înlătura pentru categoriile care beneficiază de el; or, opțiunea în acest sens legiuitorului nu poate fi nici suplinită, nici controlată de instanța judecătorească, care și-ar depăși limitele competenței constituționale, pe de altă parte, astfel cum s-a arătat și mai sus, în materie de drepturi salariale, nu există temei pentru acordarea lor pentru viitor, instanța competentă să judece litigii de muncă fiind limitată numai să constate dacă există un drept scadent și neacordat, corelativ unei obligații exigibile și neîndeplinite.
În consecință, potrivit celor expuse și în aplicarea art. 312 alin. 1-3 rap. la art. 304 pct. 9 și 3041C: pr. civ. Curtea va admite recursul Ministerului Justiției și Libertăților, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va înlătura obligația de plată a sporului de confidențialitate de 15% începând cu 12.11.2009, menținând restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.5859 din 30.09.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că înlătură obligația de plată a sporului de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu 12.11.2009.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 EX./08.02.2010
Jud. fond:
Președinte:Dragoș Alin CălinJudecători:Dragoș Alin Călin, Daniela Georgeta Enache
