Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 249/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 6265/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 249R
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dragoș Alin Călin A -
JUDECĂTOR 2: Daniela Georgeta Enache
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol, soluționarea recursului declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr.1503 din 30.09.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații: CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMĂRIA COMUNEI, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosar la data de 06.01.2010, de către intimata PRIMĂRIA COMUNEI, întâmpinare, în dublu exemplar, în cuprinsul căreia s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă.
Curtea, având în vedere faptul că în cuprinsul întâmpinării, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin.2 din Codul d procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
După rămânerea cauzei în pronunțare, s-a prezentat avocatul recurentului G, care solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2850/87 din 3.08.2009, pe rolul Tribunalului Teleorman, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al comunei, județ T și Primăria comunei, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora plata drepturilor salariale reprezentând spor de vechime de 25% din salariul de bază, premiul lunar de 2% cuvenit conf.art.17 alin.1 din Legea nr.40/1991 și premiul anual cuvenit conf. alin.1 din Legea nr.40/1991, cuvenite și neacordate, pentru perioada august 2006-decembrie 2007; reactualizarea sumei datorate cu indicele de inflație existent la data plății efective; cu cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1503/30.09.2009, Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Comunei și Primăria Comunei, județul
In motivare, s-a retinut ca reclamantul Gaî ndeplinit funcția de viceprimar al comunei în perioada iulie 2004- 15 iunie 2009 si solicită plata sporului de vechime, premiul lunar și a premiului anual pentru perioada august 2006- decembrie 2007.
Acordarea drepturilor salariale solicitate de reclamant nu au însă niciun temei legal.
Astfel, OUG nr.108/2005 privind unele măsuri în domeniul salarizării persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, din administrația publică locală, aprobată prin Legea nr.331/2005, stipulează la art.2 că: "(1) Pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, din administrația publică locală, indemnizațiile prevăzute în anexă reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. (2) Persoanele prevăzute la alin.(1) nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici alte sporuri prevăzute de lege".
De asemenea, art.57 alin.5 din Legea nr.215/2001 - Legea administrației publice locale, republicată, prevede că "pe durata mandatului, primarul și viceprimarul primesc o indemnizație ară, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de primar, respectiv de viceprimar, și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Primarul și viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege".
În sensul celor menționate, pot fi invocate și dispozițiile Legii nr.393/2004 privind statutul aleșilor locali, care la art. 35 prevăzut că "primarii și viceprimarii. au dreptul la o indemnizație lunară, stabilită potrivit legii. De asemenea, ei au dreptul la decontarea, în condițiile legii, a cheltuielilor legate de exercitarea mandatului."
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca prin dispozițiile art.39 din Legea nr.393/2004 privind statutul aleșilor locali să stabilească dreptul primarilor și viceprimarilor și la alte drepturi bănești în afara indemnizației lunare ar fi prevăzut în mod expres acest lucru.
Nici în capitolul V din Legea nr.393/2004 intitulat - "drepturile aleșilor locali" nu se găsește dreptul la sporul de vechime și premii.
Dispozițiile invocate de reclamant drept temei al pretențiilor formulate, respectiv, art.14,17 18 din Legea nr.40/1991 republicată, nu pot fi aplicate în speță, forma de remunerare a activității primarilor și viceprimarilor fiind reglementată prin actele normative anterior menționate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, în termenul legal, reclamantul G, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
S-a apreciat ca hotărârea instanței de fond este nelegala, deoarece, in ce privește remunerarea aleșilor locali (primari si viceprimari) sunt incidente prevederile Legii nr.393/2004 privind statutul aleșilor locali, care are caracter de lege speciala de dispozițiile Legii nr.154/1998, Legii nr.40/1991, Legii nr.215/2001 si ale OUG nr.108/2005, ce constituie dreptul comun in materie.
In raport de prevederile legii speciale, respectiv art.39 din Legea nr.393/2004, care menționează ca "durata exercitării mandatului de primar si viceprimar constituie vechime in munca si in specialitate si se ia in calcul la promovarea si la acordarea tuturor drepturilor bănești rezultate din aceasta,inclusiv la calcularea si recalcularea pensiei", instanța de fond trebuia sa constate ca durata exercitării mandatului de viceprimar constituie vechime in munca si se ia in calcul, printre altele, si la stabilirea drepturilor salariale rezultate din aceasta, respectiv sporul de vechime.
Potrivit art. 57 alin. 5 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, "pe durata mandatului, primarul si viceprimarul primesc o indemnizație lunara, ca unica forma de remunerare a activității desfășurate, si care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor si obligațiilor care se determina in raport de venitul salarial."
Din dispozițiile legale precitate, rezulta ca indemnizația lunara, de care beneficiază aleșii locali, "reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor (premii, sporuri etc.) si a obligațiilor (impozit, CAS, șomaj, CASS etc.), care se determina in raport de venitul salarial.
Daca legiuitorul a prevăzut ca aceasta indemnizația lunara, de care beneficiază aleșii locali, "reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor si a obligațiilor", care se determina in raport de venitul salarial, instanta de fond trebuia sa constate ca reclamantul este indreptatit si la acordarea drepturilor care se calculează in raport de aceasta indemnizație si nu numai obligat la plata sumelor ce se stabilesc in raport de aceasta.
Mai mult decât atât, potrivit art.20 din Legea nr. 154/1998, "indemnizația lunara- reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor (premii, sporuri etc.) si a obligațiilor (impozit, CAS, șomaj, CASS etc.) care se determina in raport de venitul salarial" rezulta ca indemnizația lunara ce se acorda persoanelor ce ocupa funcții de demnitate publica este echivalenta cu salariul de baza din sectorul bugetar.
Potrivit art.14 alin.1 din Legea nr.40/1991 republicata, "persoanele salarizate potrivit prezentei legi beneficiază la funcția de baza de un spor de vechime in munca de pana la 25%, calculat la salariul de baza corespunzător timpului efectiv lucrat in program normal de lucru."
In baza art.17 alin.1 din Legea nr.40/1991 republicata, "pentru premierea individuala a personalului se constituie un fond de premiere
lunar prin aplicarea unei cote de pana la 2% asupra fondului de salarii prevăzut in bugetul unitatii, iar art.18 alin.1 din aceeași lege reglementează acordarea premiului anual de pana la un salariu mediu lunar de baza in anul pentru care se face plata.
Întrucât aceste articole din Legea nr.40/1991republicata nu sunt cuprinse printre cele expres abrogate prin Legea nr.154/1998 si având in vedere si dispozițiile similare din Legea nr.53/1991, de asemenea in vigoare, se considera ca in mod greșit instanța de fond a apreciat nefondata acțiunea reclamantului.
Cercetând recursul declarat în limita criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Hotărârea primei instanțe este motivata in drept si in fapt, iar acordarea drepturilor salariale solicitate de reclamant nu are temei legal.
Art. 57 alin. 5 din Legea nr.215/2001, legea administrației publice locale, republicată, prevede că, "pe durata mandatului, primarul și viceprimarul primesc o indemnizație lunară, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de primar, respectiv de viceprimar, și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Primarul și viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege".
Totodată, art. 35 din Legea nr.393/2004 privind statutul aleșilor locali, prevede că "primarii și viceprimarii au dreptul la o indemnizație lunară, stabilită potrivit legii. De asemenea, ei au dreptul la decontarea, în condițiile legii, a cheltuielilor legate de exercitarea mandatului."
Ca atare, legiuitorul nu stabilește dreptul primarilor și viceprimarilor și la alte drepturi bănești, în afara indemnizației lunare
Faptul ca art.39 din Legea nr.393/2004 menționează ca "durata exercitării mandatului de primar si viceprimar constituie vechime in munca si in specialitate si se ia in calcul la promovarea si la acordarea tuturor drepturilor bănești rezultate din aceasta, inclusiv la calcularea si recalcularea pensiei" nu este de natura sa legifereze dreptul la sporul de vechime și premii, care nu este prevăzut nici in capitolul V din Legea nr.393/2004.
Nici art.14,17 18 din Legea nr.40/1991 republicată nu pot fi aplicate, Legea nr.393/2004 privind statutul aleșilor locali fiind temeiul de remunerare a activității primarilor și viceprimarilor.
de aceste considerente de fapt si de drept, in baza art. 312.proc.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.1503/30.09.2009 pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMĂRIA COMUNEI, Județul
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red.:
Dact:
2ex./18.02.2010
Jud.fond:
Președinte:Dragoș Alin CălinJudecători:Dragoș Alin Călin, Daniela Georgeta Enache