Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 254/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 254/R-CM
Ședința publică din 16 Februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paula Andrada Coțovanu JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 3: Georgiana
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul social în B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva setinței civile nr.756/CM din data de 19 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind, domiciliat în comuna, sat, județul A și SC SA T, cu sediul în Târgoviște,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, avocat, în baza împuternicirii avocațiale, emise de Societatea civilă de avocați " & Asociații", pentru recurenta-pârâtă SC""SA B, lipsind intimatul-reclamant și intimata-pârâtă SC""SA Târgoviște.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei a fost depus, prin compartimentul registratură, concluzii scrise formulate de intimatul-reclamant.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă SC""SA B, precizează că nu are cereri prealabile sau excepții de invocat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă SC""SA B, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând modificarea hotărârii criticate și pe fond respingerea cererii principale, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 02.11.2007 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 9256 lei ce reprezintă drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente perioadei 2004-2006, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe unitate, urma ca de Paște și C să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe, însă aceste drepturi salariale nu i-au fost acordate începând cu anul 2004.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr.1328 din 10 decembrie 2007, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamant în favoarea Tribunalului Argeș.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș la data de 28 decembrie 2007.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat xcepția prescripției dreptului la acțiune potrivit art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, considerând că, "ererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".
Totodată, pârâta a invocat și excepția prematurității acțiunii în raport cu prevederile contractuale ce impuneau o procedură prealabilă a efectuării de negocieri cu 15 zile înainte de Paște și de C, care avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins, drept afectat de îndeplinirea a cinci condiții, respectiv: valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile i mai ales beneficiarii.
Simpla lectură a textului art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, raportată la inexistența oricărei negocieri și, pe cale de consecință, a inexistenței unui acord de voință în sensul stabilirii condițiilor legale din textul indicat, relevă, la acest moment, că valoarea creanței nu este stabilită, orice sumă pretinsă neavând un temei legal (lipsă caracter lichid al creanței), modalitatea de acordare (plată eșalonată, integral, etc.) nu a fost stabilită, neexistând cunoscută o scadență a creanței (lipsă exigibilitate), condițiile de acordare nu au fost stabilite, criteriile de acordare nu sunt cunoscute (lipsă caracter cert al creanței), iar beneficiarii nu au fost stabiliți, astfel că, în ceea ce privește această ultimă condiție nu se poate afirma dacă reclamantul de față are sau nu calitatea de beneficiar; pe cale de consecință, sumele pretinse ca drept salarial nu îndeplinesc condițiile unei creanțe certe, lichide și exigibile, pe de o parte, și, pe de altă parte, reclamantul nu poate face proba calității de titular al unui drept; modalitatea de calcul invocată în susținerea acțiunii este greșită atât timp cât se raportează la nivelul salariului mediu brut la nivel de societate și nu raportat la fiecare subiect procesual activ în parte; inexistența debitului conduce la inexistența oricăror daune, așa încât a fost respins capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale.
Prin aceeași întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele considerente:
După intrarea în vigoare a contractului colectiv de muncă, prevederile acestuia s-au aplicat la nivelul întregii societăți și, în conformitate cu prevederile art.9 din Legea nr.130/1996, au produs efecte pentru toți salariații din unitate, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală din unitate, iar începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaților prin contractul colectiv de muncă, reprezentanții societății și cei ai au convenit ca pentru toți salariații societății drepturile salariale suplimentare de C și de Paște (art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă) să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, în acest sens fiind negociat și inserat în contractul colectiv de muncă art.168 alin.2.
Pentru anul 2004, textul art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă a fost reflectat într-o manieră identică celei din 2003, iar în fiecare an părțile contractului colectiv de muncă au procedat la "republicarea", după negocierile purtate anual, textul art.168 din contractul colectiv de muncă fiind inclus în versiunile republicate anual în forma rezultată din negocierile din 2005.
Prin Decizia nr.3793/18.06.2007, Comisia Paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori, Comisia menționând în mod expres faptul că intenția reală a părților la negocierea contractul colectiv de muncă a fost aceea de a include bonusurile de C și de Paște în salariul de bază, începând cu anul 2003, însă, pentru a evita orice interpretări contrare în privința intenției reale a părților, precum și pentru a complini orice pretins viciu formal, Comisia Paritară a adoptat la data de 31.08.2007 Decizia nr.5140/2007 intitulată "Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din al ", rin p. care s-a confirmat faptul că intenția reală a părților semnatare aaf ost ca începând cu anul 2003, suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al art.168 să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților, precum și că, începând cu 2003, părțile au înțeles că art.168 alin.1 a rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg.
Cu ocazia negocierilor colective din anul 2005, în scopul de a exprima într-o manieră mai clară intenția reală a părților, prevederile contractului colectiv de muncă au fost modificate, întrucât s-a intenționat ca noua reglementare să prevadă cu certitudine faptul că operațiunea includerii drepturilor salariate mai sus-menționate în salariul de bază nu a avut aplicabilitate limitată, doar pentru anul 2003, ci continuă să producă efecte și în anii următori, fiind prevăzut în mod expres că "în anul 2003 suplimentările salariate de la alin.(1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.756/CM din 19 septembrie 2008, a dmis în parte acțiunea și a obligat pe pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale suplimentare neacordate cu ocazia sărbătorilor de C pe anul 2004 și Paște și C pe anii 2005-2006, proporțional cu timpul lucrat, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A respins cererea privind acordarea acestor drepturi aferente 2004 ca fiind prescrisă și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 80 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că eclamantul este salariatul societății pârâte, după cum reiese din mențiunile înscrise în carnetul de muncă al acestuia.
Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stabilește în cuprinsul art.168 că, "cu ocazia sărbătorilor de Paște și C salariații, vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe.".
La alineatul 2 al respectivului articol se precizează că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul, pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007, au menținut dispozițiile art.168 alin.1, însă alineatul 2 al respectivului articol a fost modificat în forma: "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Urmare a acestor modificări ale alineatului 2 al art.168 din contractul colectiv de muncă, societatea pârâtă nu a mai acordat salariaților, în cursul anilor 2004-2007, suplimentările salariale prevăzute de alin.1 al art.168 din contractul colectiv de muncă.
Potrivit art.969 od civil, voința părților semnatare a contractului colectiv de muncă a fost aceea de a păstra salariaților beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 al art.168 din acest contract și în cursul anilor 2004-2007, respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003, nu și în următorii ani.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2007 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți.
În acest sens se poate observa că în procesul-verbal încheiat pentru ședințele din perioada 01.03.2005 - 06.05.2005 între patronat și sindicat (35, 36) s-a convenit, la pct.8, modificarea alineatului 2 al art.168 în sensul că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat". Analizând gramatical textul s-a constatat că nu s-a specificat că "în anul 2003" și nu "din anul 2003", ceea ce denotă intenția părților de includere a suplimentului salarial doar pentru anul 2003 și nu începând cu anul 2003, pentru viitor. Și verbul folosit, "au fost introduse" în locul verbului "vor fi introduse", denotă aceeași manifestare de voință a părților că acele suplimente s-au inclus în salariul de bază exclusiv în anul 2003 și nu și în anii următori.
S-a susținut de către pârâtă prin întâmpinare că pentru clarificarea intenției reale a părților în acest sens a fost creată Comisia Paritară, formată din reprezentanții părților semnatare și că prin Decizia nr.3793/18.06.2007 aceasta ar fi confirmat faptul că intenția părților a fost aceea "de a include bonusurile cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori".
Tribunalul a apreciat că nu poate să aibă în vedere această apărare din moment ce nu s-au respectat dispozițiile art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996, coroborat cu art.244 Codul muncii, respectiv nu s-a făcut dovada că modificările aduse contractului colectiv de muncă au fost aduse, în scris, la cunoștința organului la care se păstrează, acestea devenind aplicabile de la data înregistrării sau la o altă dată ulterioară, potrivit convenției părților.
Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art.31 din Legea nr.130/1999, contractele pot fi modificate de părți potrivit acordului de voință al acestora doar pe parcursul executării lui, interpretarea și modificarea conținutului unei clauze urmând să-și producă efectele până la momentul încetării contractului. În speță, s-a reținut că înscrisurile de mai sus au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinsă în art.168 alin.1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract anual și în contradicție cu textul clar al prevederii.
După cum rt.168 alin.2 prevăzut în fiecare din contractele colective de muncă ulterioare anului 2003, că suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, instanța a constatat că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin.1.
Tribunalul nu a reținut argumentul inexistenței dreptului reclamanților, în lipsa parcurgerii etapelor indicate în contractului colectiv de muncă, dat fiind că dreptul s-a născut în momentul în care părțile au convenit asupra acestuia și a fost inserat în cuprinsul contractului colectiv de muncă începând cu anul 2003 și fiind preluat în toate contractele colective de muncă ale anilor următori, ce au fost înregistrate conform art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996.
prevăzute vizează doar stabilirea concretă a cuantumului, fiind indicat chiar în cuprinsul contractului colectiv de muncă modul de determinare, respectiv un salariu de bază mediu pe, care este altul de la un an la altul, și nicidecum însăși nașterea dreptului.
De asemenea, s-a constatat că nu pot exista dubii în privința beneficiarilor acestor suplimentări salariale, aceștia neputând fi alții decât toți salariații, cărora le este opozabil contractul colectiv de muncă din momentul înregistrării acestuia.
S-a reținut că lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări salariale.
Mai mult, pârâta nu a produs nicio dovadă din care să reiasă că pentru anii 2004-2007 aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat ca în cazul anului 2003, deși sarcina probei îi incumba potrivit art.287 Codul muncii.
Drepturile salariale respective nu au fost cuantificate prin efectuarea unei expertize tehnice, considerându-se de către tribunal că în cauză sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art.3712Cod procedură civilă, drepturile bănești putând fi determinate, în cazul admiterii acțiunii, în faza de executare.
Coroborând dispozițiile art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă cu dispozițiile art.236 alin.4 Codul muncii și cu cele ale art.969 od civil și ținând seama de faptul că acțiunea având ca obiect acordarea primei de Paște pe anul 2004 este prescrisă potrivit art.3 din Decretul nr.158/1967, instanța a admis în parte cererea reclamantului, în modalitatea mai sus prezentată.
ctualizarea cu indicele de inflație a fost dispusă în baza art.161 alin.4 din Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele prevăzute de dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă, astfel:
1. În mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, apreciindu-se că obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă drepturi salariale ale reclamantului, deși în realitate este vorba despre un sprijin social acordat salariaților pentru repaus în zilele de Paște și
Art.154 Codul muncii condiționează existența drepturilor salariale de îndeplinirea a două condiții: menționarea acestora în contractul individual de muncă și nașterea lor ca o contravaloare a muncii prestate, în timp ce art.155 Codul muncii definește salariul, cu consecința aplicării în speță a art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, în ceea ce privește calculul termenului de prescripție.
2. Promovarea în acest moment a acțiunii este nejustificată și prematură față de dispozițiile art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, dispoziții ce impuneau o anumită procedură prealabilă și stabilirea a cinci elemente: valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii.
În speță însă, nici una din aceste condiții nu a fost îndeplinită, ceea ce înseamnă că reclamantul nu poate face dovada calității de titular al dreptului pretins, fiind lipsit de calitate procesuală activă.
3. Soluția pronunțată de instanță pe fondul cauzei este greșită, tribunalul ignorând faptul că, în baza practicii anterioare, în care sumele au fost încorporate în salariul de bază, s-a procedat identic și în anii 2004, 2005 și 2006.
Acest aspect rezultă din redactarea textului art.168 alin.2 din Codul muncii din anul 2005, potrivit căruia "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat", ceea ce conduce la concluzia menținerii acestei măsuri, precum și din interpretarea dată articolului 168 alin.2 al de către Comisia paritară, interpretare autentică ce provine de la înșiși semnatarii actului juridic.
Decizia Comisiei paritare este o convenție în sensul art.969 Cod civil.
acestui articol este determinată de o greșită exprimare sau o greșită redactare concretizată în preluarea art.168 alin.2 introdus în anul 2003, exact cu același conținut și în contractele colective de muncă din anul următor.
4. Instanța nu trebuia să analizeze din punct de vedere gramatical textul art.168 alin.2 din Contractul colectiv de muncă, ci trebuia, în aplicarea principiului priorității voinței reale a părților, reglementat de art.977 Cod civil, precum și a principiului interpretării clauzei îndoielnice în sensul în care aceasta produce un efect (art.978 Cod civil), să interpreteze textul respectiv în sensul că încă din anul 2003 suplimentările salariale de Paște și de C să fie introduse în salariul de bază.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
Conform art.154 alin.1 și art.155 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă și cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Salariul de bază reprezintă partea fixă și principală a salariului și în același timp un element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, iar adaosurile și sporurile formează partea variabilă a salariului și se plătesc numai în raport de performanțele individuale ale fiecărui salariat, pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiții deosebite sau speciale, etc.
Contrar susținerilor recurentei-pârâte, art.154 alin.1 Codul muncii nu condiționează salariul de cuprinderea acestuia în contractul individual de muncă, ci doar îl definește ca fiind contraprestația muncii, aceasta din urmă fiind executată în baza contractului individual de muncă.
Drepturi salariale pot fi cuprinse și în contractul colectiv de muncă, ale căror clauze sunt obligatorii pentru părțile semnatare și de altfel recurenta pretinde că aceste suplimentări salariale (despre care se susține în recurs că reprezintă un ajutor social) au și fost plătite reclamantului (cu ocazia plății salariului în care aceste suplimentări au fost incluse), ceea ce înseamnă că, chiar recurenta a executat drepturi salariale care nu au fost cuprinse în contractul individual de muncă, ci doar în contractul colectiv.
În altă ordine de idei, art.168 alin.1 din prevede pentru reclamanțisuplimentarea drepturilor salarialecu ocazia sărbătorilor de Paște și C, ceea ce înseamnă că, prin utilizarea acestei sintagme, înșiși semnatarii acestui contract au recunoscut caracterul de drept salarial al primelor de Paște și
Fiind vorba de drepturi salariale, în mod corect instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 litera c din Codul muncii, care instituie un termen de prescripție de trei ani pentru acțiunile privind plata unor drepturi salariale neacordate.
Al doilea motiv de recurs este nefondat.
Este adevărat că, potrivit art.168 alin.1 din, cu minim 15 zile înainte de Paște sau de C vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Pe de altă parte, același articol arată că beneficiarii drepturilor salariale suplimentare sunt salariații, ceea ce înseamnă că este vorba despre toți salariații, tuturor acestora fiindu-le opozabil din momentul înregistrării acestuia. Reclamantul, fiind salariat ai societății pârâte, și deci parte în contractul colectiv de muncă, are calitate procesuală activă în prezentul dosar.
Așadar, dreptul la primele de C și de Paște s-a născut pentru reclamant odată cu înscrierea acestui drept în, iar pârâta nu poate invoca neparcurgerea procedurii prealabile a negocierii, deoarece și-ar invoca propria culpă.
Instanța remarcă de altfel o contradicție între susținerea pârâtei din cel de-al doilea motiv de recurs privind prescripția acțiunii și susținerea din acest motiv privind prematuritatea acesteia.
Al treilea motiv de recurs este tot nefondat.
Curtea constată că în Contractele colective de muncă pentru anii 2005, 2006 și 2007, art.168 alin.2 cuprinde aceeași mențiune ca în contractul din 2004, în sensul căîn anul 2003suplimentările salariale pentru Paște și C au fost introduse în salariul de bază. Această formulare este neechivocă, astfel că textul nu poate fi interpretat gramatical în sensul că suplimentarea ar fi inclusădin anul 2003.
Interpretarea gramaticală reprezintă o interpretare a legii civile în funcție de metoda de interpretare folosită și constă în lămurirea unei dispoziții pe baza regulilor gramaticii, ținând cont, printre altele, de semantica termenilor utilizați.
Este corectă susținerea recurentei-pârâte în sensul că potrivit art.977 Cod civil, interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor, iar conform art.978 Cod civil, clauzele îndoielnice se interpretează în înțelesul în care ele pot produce un efect.
Nu rezultă însă că aceste reguli au prioritate față de interpretarea gramaticală, care nu poate fi înlăturată, așa cum eronat susține pârâta în recursul său.
Pe de altă parte este sarcina pârâtei, care invocă neconcordanța dintre conținutul art.168 alin.2 și voința reală a semnatarilor contractului colectiv de muncă, să facă dovezi în sensul celor pretinse, ceea ce înseamnă că recurenta trebuia să dovedească împrejurările în care s-a încheiat contractul, tratativele și discuțiile care au fost purtate, adică elemente extrinseci contractului, deoarece în speță nu există elemente intrinseci care să ducă la această concluzie.
În ceea ce privește interpretarea contractului în concordanță cu dispozițiile art.978 Cod civil, Curtea apreciază că faptul cuprinderii în art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă a mențiunii căîn anul 2003 drepturile suplimentare de Paște și de C au fost incluse în salariul de bază, nu poate fi interpretat în niciun caz în sensul că includerea în salariul de bază s-ar fi făcut începând cu anul 2003, de vreme ce termenii folosiți în text sunt alții și, așa cum am arătat, o interpretare gramaticală a acestuia nu poate fi înlăturată.
În altă ordine de idei, recurenta susține că art.168 alin.2 al a fost interpretat de Comisia Paritară în sensul că suplimentările salariale de Paște și C au fost introduse în salariul de bază nu doar în anul 2003, ci începând cu anul 2003.
Prin decizia nr.3793/18.06.2007, se confirmă faptul că în redactarea art.168 alin.1 și 2, în momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paște și de C să fie introduse în salariul de bază ale fiecărui salariat.
Un astfel de înscris însă nu respectă dispozițiile art.244 din Codul muncii și art.31 din Legea nr.130/1996, texte de lege potrivit cărora lauzele Contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, iar modificările aduse Contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
În speță însă, această interpretare s-a făcut în iunie 2007, deci nu poate fi aplicabilă unei perioade anterioare, în speță fiind în discuție contractele colective de muncă pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007.
Mai mult, la data de 18.06.2007 (data emiterii deciziei comisiei paritare) contractele colective de muncă la nivelul pe anii 2004, 2005 și 2006 își încetase deja efectele.
În aceste condiții, Curtea apreciază ca fiind corectă concluzia instanței de fond în sensul că prima de Paște și de Caf ost inclusă în salariul de bază numai în anul 2003, iar nu și în anii 2004, 2005, 2006 și 2007, așa cum greșit a susținut pârâta.
Nu în ultimul rând este de remarcat contradicția dintre susținerile pârâtei făcute în motivele 2 și 3 de recurs. Astfel, pe de o parte, în cel de-al doilea motiv de recurs se susține că nu au fost stabilite cuantumul și calitatea reclamanților de beneficiari ai acestor drepturi, iar pe de altă parte, prin cel de-al treilea motiv de recurs se pretinde că drepturile salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni au fost deja achitate reclamantului, fiind incluse în salariul de bază al acestora.
Deci pârâta are o poziție contradictorie, fie în sensul că nu datorează aceste drepturi, fie în sensul că deja le-a achitat, dovedind rea credință în executarea obligațiilor asumate prin Contractul colectiv de muncă.
Față de aceste considerente, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.756/CM din 19 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta "" B, împotriva sentinței civile nr.756/CM din 19 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul și pârâta
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 februarie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./23.02.2009
Jud.fond: /
Președinte:Paula Andrada CoțovanuJudecători:Paula Andrada Coțovanu, Ion Rebeca, Georgiana
