Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 262/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - conflict de drepturi -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA Nr. 262
Ședința publică din data de 11 martie 2008
PREȘEDINTE: Bîrsescu Nicolae
JUDECĂTOR 2: Andrianu Virgil
JUDECĂTOR 3: Pungă Titus
Grefier: - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Consiliul Județean S, cu sediul în municipiul S,-, împotriva sentinței nr. 96 din 10 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic - Sindicatul Județean Învățământ " " S reprezentant legal al reclamanților intimați, lipsă fiind reprezentanții pârâtului-recurent, pârâților intimați Casa Corpului Didactic S, Inspectoratul Școlar al județului S, Instituția primarului reprezentată prin primar - S și reclamanții intimați, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic - Sindicatul Județean Invățământ " " S, a cerut respingerea recursului ca nefondat.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr. 7528/86/18.12.2007 reclamanții, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Casa Corpului Didactic " " S, Instituția primarului municipiului S - prin primar, Inspectoratul Școlar al Județului S și Consiliul Județean obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ pe perioada 18.12.2004 - 18.12.2007, actualizată în funcție de rata inflației la data plății și obligarea pârâtei unitatea de învățământ să asigure plata tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ.
În motivarea cererii reclamanți au arătat că sunt salariați ai Casei Corpului Didactic " " S, respectiv ai Inspectoratului Școlar al Județului S, cu vechimea totală în învățământ de peste 30 de ani și conform art. 50 alin. 1 și 2 din Statutul personalului didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșe suplimentare de vechime.
În continuare au arătat că, deși Statutul este în vigoare din anul 1997 și nici un alt act normativ nu a modificat acest articol, angajatorul nu a considerat necesară și nici obligatorie aplicarea lui.
În dovedirea cererii au depus la dosar în copie extras din Statutul personalului didactic; coeficienți de multiplicare (ierarhizare) și nivelul salariului de bază pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar Legea 220/2007, adeverințe și carnetele de muncă.
Pârâtul Consiliul Județean S, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că între Consiliul Județean S și personalul din învățământ nu există raporturi de muncă.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate, tribunalul a reținut că potrivit art. 7 alin. 3 din Legea 84/1995 prevede că învățământul de stat este finanțat de la bugetul de stat și de la bugetele locale. Fondurile destinate învățământului sunt nominalizate distinct în bugetul de stat și în bugetele locale.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 5 din Legea 486/2006, consiliul județean are atribuții în a repartiza sumele defalcate destinate cheltuielilor instituțiilor de învățământ preuniversitar.
Art. 50 alin. 1 din Legea 128/1997, privind statutul personalului didactic, prevede că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Din adeverințele depuse de reclamanți la dosar, rezultă că aceste părți au o activitate în învățământ de peste 30, 35 sau 40 de ani, încadrându-se astfel în dispozițiile legale mai sus arătate.
În accepțiunea dispozițiilor art. 155 din Codul muncii, salariul este alcătuit din totalitatea drepturilor bănești cuvenite pentru munca prestată, obligația principală fiind aceea de plată a salariului, a contraprestației pentru munca îndeplinită de reclamanți.
Or, reclamanții ar fi trebuit să beneficieze de tranșele suplimentare la salarizare, care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ, așa cum impune art. 50 alin. 1 din Legea 128/1997.
Legiuitorul, prin dispozițiile art. 286 și 287 din Codul munciia acordat celeritate soluționării acestor litigii, prin instituirea sarcinii probei în favoarea pârâților, printr-o normă juridică imperativă astfel încât nerespectarea acestei îndatoriri procedurale a atras decăderea pârâților din dreptul de a propune dovezi.
Tribunalul Suceava secția civilă prin sentința civilă nr. 96 din 10 ianuarie 2008 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive; a admis acțiunea formulată de reclamanții, reprezentați legal de Sindicatul Județean Învățământ " " S în contradictoriu cu pârâții Casa Corpului Didactic " ",Instituția primarului - prin primar Inspectoratul Școlar al Județului S, jud. S, Consiliul Județean S;
A obligat pârâții la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ pe perioada 18.12.2004 - 18.12.2007, actualizată în funcție de rata inflației la data plății;
A obligat pârâta unitatea de învățământ să asigure plata tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs pârâtul Consiliul Județean
El susține că n-are calitate procesuală pasivă întrucât între consiliile județene și personalul din învățământ nu există raporturi de muncă. Mai relevă că, potrivit art. 167 (5) din legea nr. 84/95, fondurile necesare pentru salarizare sunt asigurate din bugetul de stat, iar din 2001, fondurile pentru finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale, iar repartizarea sumelor defalcate, potrivit art. 14(5) din Legea nr. 486/2006, se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, consiliile județene având doar atribuții de consultare.
Mai arată că potrivit art. 2 din nr.OG 17/2996, diferențele de drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești se plătesc într-o singură tranșă și că, sub acest aspect, Sindicatul Județean de Învățământ " " Sap romovat o acțiune tardivă.
Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, Curtea reține că recursul Consiliului Județean S este nefondat.
El are calitate procesuală pasivă, așa după cum corect a argumentat prima instanță.
Potrivit art. 7 alin. 3 din Legea nr. 84/1995, învățământul de stat este finanțat de la bugetul de stat și de la bugetele locale. Fondurile destinate învățământului sunt nominalizate distinct în bugetul de stat și în bugetele locale.
Totodată, în conformitate cu art. 14 alin. 5 din Legea nr. 486/2006, consiliul județean are atribuții cu privire la repartizarea sumelor defalcate, destinate cheltuielilor instituțiilor de învățământ preuniversitar.
Pe de altă parte, termenul de formulare a cererilor (art. 283 din Codul muncii ) este de 3 ani de la data nașterii dreptului. . acestuia se circumscrie exercitarea acțiunii și, deci, nu este dată excepția de tardivitate. Actul normativ invocat (OG nr. 17/2006), sub acest aspect, nu are efectul juridic invocat de pârâtul recurent.
În fine, trimiterea la actele normative menționate în cererea de recurs, și anume la art. 167(5) din Legea învățământului nr. 84/19954, la Normele Metodologice pentru finanțarea învățământului de stat, precum și la art. 14 (5) din legea nr. 486/2006, constituie argumente simetric inverse, în sensul că fundamentează existența calității procesuale pasive a pârâtului recurent.
Cum criticile nu sunt justificate,
Văzând și prevederile art. 3041Cod proc. civilă,
Constatând nefondat recursul pârâtului, în temeiul art. 312 din același cod, urmează să fie respins.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean S, împotriva sentinței nr. 96 din 10 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Dact.
Ex.2/26.03.2008
Președinte:Bîrsescu NicolaeJudecători:Bîrsescu Nicolae, Andrianu Virgil, Pungă Titus