Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 2846/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2042/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2846/
Ședința publică de la 29.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Valentina Sandu
JUDECĂTOR 2: Luissa Elena Udrea
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.110/20.10.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(4352/2008 în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea s-a constituit cu judecător potrivit planificării de permanență, față de incompatibilitatea, conform art.24 alin.1 Cod procedură civilă a doamnei judecător, căreia i-a revenit competența să soluționeze recursul declarat împotriva sentinței civile nr.110/20.10.2008, asupra căreia s-a pronunțat la fond, în același proces.
Curtea invocă, din oficiu, excepția tardivității declarării recursului și reține cauza în pronunțare pe această excepție.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.110 din 20 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (Nr. în format vechi 4352/2008) instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pe perioada septembrie 2004-22.06.2005 și a respins pretențiile reclamantei pentru această perioadă ca fiind prescrise, a admis în parte acțiunea intimatei-reclamante și a obligat pârâtul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, să plătească intimatei-reclamante drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, în perioada 23 iunie 2005-19 septembrie2005, sume actualizate cu indicele de inflație, începând cu data scadenței și până la data plății efective. De asemenea, instanța a obligat acest pârât să efectueze mențiunile necesare în carnetul de muncă al intimatei-reclamante și a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate.
In considerente a retinut ca eclamanta a avut calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, așa cum rezultă din copia carnetului de muncă aflat la filele 7-9 din dosar.
La data de 21.06.2005 a fost emisă decizia nr.- de pensionare pentru limită de vârstă a reclamantei, iar la data de 19.09.2005 aceasta a fost eliberată din funcție prin Decretul nr.932 al Președintelui României.
Cu privire a excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța a constatat că acțiunea a fost formulată la data de 23.06.2008, astfel că pretențiile reprezentând sporul de 50% aferente perioadei septembrie 2004-22.06.2005 au fost formulate cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani, de la data nașterii dreptului pretins, iar reclamanta nu s-a aflat în imposibilitate de a valorifica aceste drepturi, pentru care se putea adresa cu acțiune în justiție și în cursul acestei perioade.
Pentru considerentele arătate, excepția prescripției a fost admisă, iar pretențiile pentru această perioadă au fost respinse ca prescrise.
Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că prin decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, decizie obligatorie potrivit dispozițiilor expuse de art.329 alin3 Cod procedură civilă, s-a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
În considerente a reținut că prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să completeze și să modifice, iar nu să abroge Legea nr.50/1996, nici total, nici parțial, după cum nu a fost abilitat nici să modifice sau să completeze Legea nr.56/1996 care reglementa salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, magistraților-asistenți și celorlalte categorii de personal.
Cu toate acestea, prin art.IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG83/2000 s-au abrogat dispozițiile art.231din Legea nr.56/1996, fiind depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României și fiind astfel încălcate disp. art.108 alin.3 cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României.
În același sens, s-a reținut că art.81 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.142/1997, prevedea că magistrații beneficiază și de sporuri pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art.I pct.42 nr.83/2000, lege ordinară prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, contravine art.81 din Legea nr.92/1992, lege organică.
Nu se poate opune nici faptul că neconstituționalitatea abrogării dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 prin nr.OG83/2000, norme abrogate în prezent, poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate invocate în fața instanțelor judecătorești, întrucât Curtea Constituțională are în competență numai legile și ordonanțeleîn vigoare, iar verificarea constituționalității normelor abrogate revine, prin interpretarea "per a contrario" a art.147 alin.1 cu referire la art.126 alin.1 din Constituție, instanțelor judecătorești, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art.I pct.42 și în art. IX alin.2 din nr.OG83/2000 impune că instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, care nici în prezent nu și-au încetat aplicabilitatea, efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidând incontestabil în faptul că dreptul consacrat legislativ de art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvine și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza textului de lege.
De altfel, astfel cum rezultă și din motivarea recursului în interesul legii, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane-magistrați și personal auxiliar de specialitate, le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că neacordarea acestui spor ar duce în mod inevitabil la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept, or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii profesionale, sau a celor asimilate sub aspectul drepturilor și îndatoririlor, în condițiile în care nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul art.16 alin.1 din Constituție, nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și Protocolului nr.12 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.
n consecință, potrivit considerentelor anterioare, Curtea de Apel a constatat că față de interpretarea obligatorie conținută într-o decizie pronunțată de instanța supremă în soluționarea unui recurs în interesul legii, problema sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru categoria de personal din care a făcut parte și reclamanta, nu mai poate fi pusă în discuție, ea fiind tranșată cu efecte obligatorii pentru instanțe, în sensul existenței sporului pretins.
În consecință, potrivit celor expuse, a fost admisă în parte acțiunea și obligat pârâtul să plătească reclamantei sumele reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat în procent de 50% la indemnizația brută lunară, pentru reclamanta, începând cu 23.06.2005 până la 19.09.2005.
Pentru asigurarea reparării integrale a prejudiciului creat prin întârzierea în acordarea sumelor la nivelul sporurilor, aceste sume au fost actualizate cu indicele de inflație.
Cât privește data de la care această reparație se acordă, aceasta este data scadenței, față de natura salarială a despăgubirilor pretinse, rezultate din raporturi juridice de muncă, ceea ce pune debitorul-angajator de drept în întârziere, reglementările civile (cum sunt cele referitoare la acordarea dobânzii ) fiind incidente în materia raporturilor de muncă numai în subsidiar și numai în măsura în care nu contravin principiilor fundamentale ale egalității de tratament, protecției salariaților și bunei-credințe ce guvernează aceste relații, conform art. 5, 6 și 8 din Legea nr. 53/2003.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi bănești, având în vedere atribuțiile acestuia în elaborarea și rectificarea bugetului.
În aplicarea art. 1 din Decretul nr. 92/1976, față de natura salarială a sporului acordat, pentru care angajatorul urmează a reține și vira contribuțiile către fondurile de asigurări sociale de stat, l-a obligat pe acesta să efectueze, în carnetul de muncă al reclamantei, mențiunile cuvenite, referitoare la drepturile salariale acordate prin prezenta hotărâre.
Împotriva sus-menționatei hotărâri au declarat recurs recurentul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE si recurentul Ministerul Finantelor Publice, calea de atac fiind înregistrata pe rolul Înaltei Curții de Casație și Justiție - Secția Civilă pentru Proprietate Intelectuală sub nr-.
În susținerea recursului declarat de recurentul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, s-a arătat că, ață de faptul că intimata-reclamantă și-a întemeiat acțiunea și pe dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, iar instanța de fond a admis-o în virtutea presupusului caracter discriminatoriu al prevederilor legale invocate, se învedereaza instanței de control judiciar că, pe de o parte, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. V din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 75/2008, privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, potrivit căruia "In Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, după alineatul (2) al articolului 19 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: (3) Sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării ".
În aceeași ordine de idei, învedereaza că prin Decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art. 2 alin. 1 și alin. 11, precum și dispozițiile art.27 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 sunt neconstitutionale.
Curtea Constituțională a reținut că - deși actul normativ criticat în ansamblul său nu instituie privilegii sau discriminări între cetățeni și nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor - totuși s-a constatat că unele dispoziții ale acestei ordonanțe și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia (cum s-a și întâmplat) în cauzele în care au fost ridicate excepții sau în cauze similare, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
De asemenea, s-a reținut că prevederile art. 2 alin. 3 din aceeași ordonanță caracterizează ca fiind discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane față de altele, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor dispoziții, ceea ce poate fi înțeles în sensul că se referă și la acte normative cu putere de lege cum sunt cele adoptate de Parlament sau ordonanțele Guvernului, iar dispozițiile art. 27 din acest act normativ instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței judecătorești restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, ceea ce poate fi interpretat de către instanțe (așa cum de altfel s-a și întâmplat) în sensul că acestea au competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept și să instituie ea o normă nediscriminatorie.
Menționeaza recurenta că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competenta de a desființa norme juridice instituite prin lege si de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstitutional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituția României, astfel cum a fost modificată si completată prin Legea nr. 429/2003 ca si prevederile art. 61 alin. 1 potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tării.
Pe cale de consecință, apreciaza că în mod corect Curtea Constituțională a admis excepția invocată de Ministerul Justiției, constatând că dispozițiile art. 2 si 27 din Ordonanța de guvern nr. 137/2000 sunt neconstituționale din perspectiva art. 1 alin. 4 din Constituție, ce reglementează principiul separației puterilor în stat, a art. 126 alin.6 ce garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice pe calea contenciosului administrativ și a art. 144 lit. a) și c) ce stabilesc competența Curții Constituționale de a analiza constituționalitatea unor prevederi din legi sau ordonanțe în vigoare, raportat inclusiv la art. 16 din Constituție ce se referă la egalitatea în fața legii, în măsura în care sunt interpretate în sensul că se dă în competenta instanței de judecată atribuția de a retine încălcarea principiului egalității în fața legii prin examinarea si cenzurarea soluțiilor cuprinse în legi si ordonanțe.
Toate aceste argumente conduc cu certitudine la concluzia că dispozițiile art. 2 și ale art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituționale, justificând transformarea instanțelor de judecată în autoritate legiuitoare prin eludarea textelor constituționale la care s-a făcut referire anterior.
In opinia recurentului, instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 388 din 31 decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică. Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice, " nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată ", iar potrivit art.47"creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
întrucât MINISTERUL PUBLIC este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, apreciaza că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile. MINISTERUL PUBLIC nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Deci, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Mai mult, apreciem că actualizarea conform indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-1 determina să-și execute obligația asumată.
Prin urmare, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamantă, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.
In consecință, față de dispoziția instanței privind plata către intimată a drepturilor pretinse, actualizate cu indicele de inflație, apreciaza că această obligație nu este întemeiată si nu se justifică.
Față de solicitarea privind obligarea recurentului-pârât să opereze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă, solicită respingerea acesteia ca nefondată deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin.2 din Decretul nr. 92/1976 - privind carnetul de muncă " Actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfășurată, vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de munca, precum și precizarea modului de încadrare - pe durata nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere -, în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de muncă; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tarifară de încadrare* precum și alte drepturi ce se includ în aceasta și, după caz, locurile de munca cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele 1 și 2 de munca la pensie ".
Astfel, din dispozițiile legale anterior menționate reiese că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Sporul solicitat de intimată este un drept salarial ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se include în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă. Față de cele expuse, apreciaza că se impunea respingerea cererii privind transcrierea în carnetul de muncă a drepturilor salariale solicitate de intimata-reclamantă.
In sustinerea recursului declarat de Ministerul Finantelor Publice, s-a arătat că hotărârea primei instanțe nu este motivata si este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motive prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 si 9 din Codul d e procedura civila.
Instanța a interpretat si a aplicat greșit legea, considerând ca Ministerul Economiei si Finanțelor are calitate procesuala in dosar, desi reclamanții nu sunt si nu au fost angajați ai acestuia
Simpla enumerare a mai multor articole din nr.HG 386/2007 privind organizarea si funcționarea Ministerului Economiei si Finanțelor, precum si din Legea nr. 500/2002, nu poate fi considerata o motivare a hotărârii, respectiv a soluției de admitere a cererii de chemare in judecata.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OG 22/2002, executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice in temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plata respectiva.
Potrivit art. 2 din nr.OG 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația sa dispună toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, in condițiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor publice din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, obligațiile de plata ale Ministerului Public -Parchetul de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie in temeiul unui titlu executoriu, (cum ar fi si o hotărâre judecătoreasca prin care s-ar admite pretențiile reclamantului) se realizează din sumele aprobate prin bugetul sau - fara nici o legătura cu competentele Ministerului Economiei si Finanțelor in materie de buget.
Recurentul are in vedere dispozițiile legale referitoare la finanțele publice, la bugetul de stat si la executarea titlurilor executorii de către instituțiile publice, pe care le-a citat in susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive de cererea de chemare in judecata, cu precizarea ca, potrivit Codului d e procedura civila, ceea ce determina participarea unei persoane la un proces este calitatea sa si nu opozabilitatea hotărârii cu care se finalizează acesta, raportul de drept procesual neputandu-se lega valabil decât intre titularii dreptului, respectiv, obligației ce rezulta din dreptul material dedus judecații.
Tot referitor la calitatea procesuala pasiva, solicita sa se aiba in vedere faptul ca, MINISTERUL PUBLIC are calitatea de ordonator principal de credite, iar in conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu si pentru bugetele instituțiilor publice ierahic inferioare.
Admițând cererea de chemare in judecata, instanța a aplicat greșit si dispozițiile art. 28 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice care stabilește principiile, cadrul general si procedurile privind formarea, administrarea, angajarea si utilizarea fondurilor publice, precum si responsabilitățile instituțiilor publice implicate in procesul bugetar si care la lit. d ) - e) prevede faptul ca, "proiectele legilor bugetare anuale si ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza politicilor si strategiilor sectoriale, a priorităților stabilite in formarea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite si pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite".
Prin urmare, este lipsit de relevanta, in speța, faptul ca, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR elaborează proiectul bugetului de stat, atâta timp cat aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatoriilor principali de credite - si nu la cererea persoanelor fizice angajați ai acestora -si a proiectelor bugetelor locale.
Astfel, in opinia recurentului parti in dosar trebuie sa fie numai reclamantul -persoana fizica, si paratul - instituția publica angajatoare, urmând ca in cazul admiterii acțiunii, instituția publica parata, in calitate de ordonator principal de credite sa solicite MINISTERULUI ECONOMIEI SI FINANȚELOR o rectificare bugetara in acest sens, prin intocmirea unui proiect de lege de modificare a legii bugetului de stat.
Având in vedere raționamentul de mai sus, precum si de prevederile legale expuse, apreciaza ca prima instanța a reținut in mod eronat mecanismul elaborării bugetului de stat, rolul instituției recurente in cadrul acestuia, precum si obligațiile si competentele ordonatorilor principali de credite in materie, cu consecința admiterii in mod neintemeiat a cererii de chemare in judecata.
de aceste considerente, solicita admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a MINISTERULUI ECONOMIEI SI FINANȚELOR si respingerea cererii de chemare in judecata ca fiind introdusa împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
In cazul in care vor fi respinse excepțiile mai sus arătate, in subsidiar, pe fond, apreciaza soluția de admitere a cererii de chemare in judecata ca fiind nelegala, solicitand sa fie infirmata si pe cale de consecința sa fie respinsa cererea ca fiind neîntemeiata.
Trbuie avute in vedere si dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, care stabilește pe de o parte ca, nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonanțată si plătită daca nu este aprobata potrivit legii, iar pe de alta parte ca, nici o cheltuiala nu poate fi inscrisa in buget daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala.
In condițiile in care MINISTERULUI ECONOMIEI SI FINANȚELOR ii revine obligația de a se incadra in cheltuielile stabilite de către legiuitor, plata salariaților unor alte instituții publice apare ca fiind nelegala si imposibil de efectuat.
Intimatii-reclamanti nu au formulat intampinare.
In sedinta publica de la 29.04.2009, Curtea din oficiu a invocat exceptia tardivitatii recursului declarat de Ministerului Economiei si Finanțelor(Ministerul Finantelor Publice).
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. avand in vedere si exceptia invocata din oficiu, Curtea reține următoarele:
Conform art.137 alin.1 pr.civ. Curtea se va pronunta cu prioritate asupra excepției tardivității formulării recursului invocată din oficiu de către instanță.
Litigiul părți este un conflict de drepturi așa cum este el definit de art.5 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Potrivit art.5 din Legea nr. 168/1999 "conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi sau din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaților, denumite în continuare conflicte de drepturi".
Potrivit art.80 din Legea nr. 168/1999, termenul de recurs în litigiile de munca este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Sentința atacată cu recursul de față a fost comunicată recurentului Ministerul Finantelor Publice la 21.11.2008, așa cum rezultă din dovada de comunicare de la fila 26 din dosarul de fond.
Recursul a fost formulat la data de 5.12.2008, asa cum rezulta din rezolutia Inaltei Curti de Casatie si Justitie (fila 2 dosar recurs ICCJ), peste termenul legal de 10 zile, calculat conform art.101 Cod procedură civilă, termen care incepe sa curga de la data comunicarii hotararii.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge ca tardiv declarat recursul formulat de către recurent, în temeiul art.301 și 303.pr.civ.
In ceea ce priveste recursul Ministerului Public, Curtea retine ca prin sentinta recurata, instanta de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pe perioada septembrie 2004-22.06.2005 și a respins pretențiile reclamantei pentru această perioadă ca fiind prescrise, a admis în parte acțiunea intimatei-reclamante și a obligat pârâtul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, să plătească intimatei-reclamante drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, în perioada 23 iunie 2005-19 septembrie2005, sume actualizate cu indicele de inflație, începând cu data scadenței și până la data plății efective, a obligat acest pârât să efectueze mențiunile necesare în carnetul de muncă al intimatei-reclamante și a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate.
In ceea ce priveste prima critica formulata de recurent, Curtea constata ca nu poate retine sustinerile acestuia in sensul ca hotararea pronuntata nu respecta caracterul obligatoriu al deciziilor Curtii Constitutionale. In acest sens trebuie observat ca hotararea respectiva nu este motivata exclusiv pe aspectul existentei unei discriminari, cu pe aspectul existentei dreptului la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare, aspect ce a facut si obiectul unui recurs in interesul legii solutionat de Inalta C de Casatie si Justitie.
Curtea constata ca ntimata-reclamanta a avut calitatea de calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție pana la data de 19.09.2005, cand aceasta a fost eliberată din funcție prin Decretul nr.932 al Președintelui României.
Prin pronuntarea hotararii de fond, instanta de fond nu a depasit atributiile puterii judecatoresti, pronuntandu-se pe pretentiile civile formulate in baza considerentelor de fapt si de drept aratate in hotarare. Instanta de fond nu a acordat alte drepturi decat cele prevazute de lege si nu a facut altceva decat sa aplice temeiurile legale la situatia de fapt dedusa judecatii.
In aceste conditii, Curtea nu poate retine incidenta in cauza a motivului de casare prevazut de art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, dar nici a celui de modificare prevazut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Din materialul probator administrat in cauza Curtea retine ca, în conformitate cu prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată: "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
La data de 1 octombrie 2000 intrat în vigoare Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care a abrogat expres prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996. Astfel, prin dispozițiile art. I pct. 42 din Ordonanța de Guvern nr.83/2000 s-a statuat că "Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 563 din 18 noiembrie 1999, se modifică și se completează după cum urmează: - 42. articolul 47 se abrogă".
n ședința din 10 martie 2008, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 5/2008 a pronunțat decizia nr. XXI, cu următorul dispozitiv:"Admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Potrivit dispozitiilor art. 329 alin. 1 si 3 din Codul d e procedura civila, rocurorul general al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, precum și colegiile de conducere ale curților de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.
Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Ca atare, in aprecierea obligatorie pentru instantele judecatoresti, data de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 5/2008, prin decizia nr. XXI/10.03.2008, in interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitateau dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Textul dispozitivului utilizeaza un verb la timpul prezent ("au dreptul"), ce justifica interpretarea ca acest spor se cuvine judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate si la data pronuntarii deciziei nr. XXI, respectiv 10.03.2008, in ciuda abrogarii Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, in intregime, prin OUG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
In ceea ce priveste ce de-a doua critica, referitoare la actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflatie, Curtea constata ca hotararea instantei de fond este legala si temeinica avand in vedere faptul ca, asa cum s-a stabilit si prin recursul in interesul legii, drepturile salariale constand in sporul de 50% sunt cuvenite reclamantilor si paratii, in calitate de angajatori si ordonatori de credite nu au platit aceste sume.
Potrivit art.161 alin.4 Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Art. 1082 din Codul civil prevede ca debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune-interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din partea sa, afară doar dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină, ce nu-i poate fi imputată, iar, in baza art. 1084 din Codul civil, daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea suferită și beneficiul de care a fost lipsit.
In concluzie, Curtea constata ca solutia acordarii diferentelor rezultate din actualizare se justifica de disp art. 1082 si 1084.civ. recurentul-parat fiind in culpa pentru neacordarea sumelor cuvenite reclamantilor-intimati, in speta neexistand o cauza straina exoneratoare de raspundere. Astfel reclamantii-intimati au dreptul la repararea integrala a prejudiciului suferit ce include si beneficiul de care au fost lipsiti. de inflatie reprezinta un calcul matematic aplicabil in cazul unui fenomen specific economiei de piata si prin intermediul caruia se masoara gradul de depreciere a valorii banilor aflati in circulatie, adusi astfel la actuala lor putere de cumparare.
In ceea ce priveste motivul de recurs referitor la admiterea cererii avand ca obiect efectuarea mentiunilor in carnetul de munca al reclamantei, Curtea va retine dispozitiile art.1 di Decretul nr.92/1976, potrivit caruia arnetul de munca este actul oficial prin care se dovedește vechimea în munca, vechimea neîntreruptă în munca, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de munca cu condiții deosebite, retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta.
În carnetul de munca se înscriu datele cu privire la situațiile arătate la alin. (1), precum și cele privind starea civilă, pregătirea școlară și pregătirea profesională a titularului, recompensele și orice alte situații care, potrivit dispozițiilor legale, se menționează în carnetul de munca.
In aceste conditii nu se poate retine sustinerea recurentei in sensul ca potrivit actului normativ indicat, in carnetul de munca se fac mentiuni doar cu privire la retributia tarifara, deoarece legea prevede consemnarea atat a acestei mentiuni, cat si faptul ca acest act va dovedi orice alte drepturi ale salariatului. In conditiile in care mentiunile din carnetul de munca vor fi avute in vedere la stabilirea drepturilor de pensie, iar sporurile cu caracter permanent sunt luate in considerare potrivit Legii nr.19/2000, in mod corect instanta de fond a admis si acest capat de cerere. Mai mult, din copia carnetului de munca rezulta ca angajatorul a consemnat in carnetul de munca al intimatei, pe langa indemnizatia de baza si sporurile cu caracter permanent, astfel incat Curtea nu poate retine sustinerile formulate in dezvoltarea acestui motiv de recurs.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, urmând să respingă recursul declarat de acest recurent ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite exceptia invocata.
Respinge, ca tardiv formulat recursul declarat de recurentul-parat MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.110/20.10.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(4352/2008 în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.110/20.10.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(4352/2008 în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red./tehnored
/2ex
13.05.2009
Jud. fond: /
Președinte:Valentina SanduJudecători:Valentina Sandu, Luissa Elena Udrea, Maria
