Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 2984/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.999/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.2984/
Ședința Publică din data de 05 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
*****************************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulate de către recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.334 din data de 21.11.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (format vechi nr.5141/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Curtea de APEL BUCUREȘTI și cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, intimații-reclamanți, și, intimata-pârâtă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că la dosar s-a depus prin serviciul "registratură" al secției la data de 23.04.2009 de către intimații-reclamanți, întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, în dublu exemplar, act procedural necomunicat părții recurente, pe această cale părțile intimate solicitând judecarea pricini în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod proc. civ.
De asemenea, se mai arată faptul că și recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților prin motivele de recurs formulate în cauză a solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civ.
Curtea, constatând că în cauză atât recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, cât și intimații-reclamanți, și au solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.334/21.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte, acțiunea formulată de reclamantele, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
A obligat pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL BUCUREȘTI la plata către reclamante a sumei de 900 lei, cu titlu de despăgubiri, actualizată cu rata inflației de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
În considerente a reținut că eclamantele au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Curții de APEL BUCUREȘTI.
Prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare în sumă de 1.700 lei pentru salariații ministerului, personalului care își desfășoară activitatea în aparatul propriu al acestuia, precum și unor categorii din cadrul instanțelor, respectiv pentru judecătorii cu o vechime în funcție între 0-3 ani, 1700 RON, funcționarii publici, 900 RON, personalului contractual, 500 RON.
Pentru personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești nu au fost acordate stimulente, fără ca ordinul sus menționat să fie motivat, în sensul precizării criteriilor obiective, conforme cu Normele interne pentru stimularea personalului din sistemul justiției, pentru care s-a apreciat că în luna decembrie 2005 se justifică a fi stimulate numai categoriile de personal, respectiv de magistrați, sus menționate.
Este adevărat că aceste stimulente nu au natura unor drepturi salariale, nefiind obligatoriu să fie acordate tuturor categoriilor de personal din cadrul Ministerului Justiției sau instanțelor judecătorești, însă nu se poate admite că aceste premii pot fi acordate arbitrar și discriminatoriu, fără respectarea criteriilor prevăzute pentru repartizarea acestor sume cu caracter premial și, mai mult chiar, fără ca Ordinul Ministerului Justiției nr.1921/C/2005 să facă vreo referire la aceste criterii.
Potrivit art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, aprobată și modificată prin Legea nr.27/2004, în toate cazurile de discriminare prevăzute de prezenta ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
De asemenea, potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Însă, în speță, prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005, s-a operat o selecție arbitrară în acordarea acestor stimulente, în condițiile în care singura motivare se referă la "sărbătorile de iarnă" din decembrie 2005. Este adevărat că prin decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale, dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, au fost declarate neconstituționale, însă în considerentele acestei decizii Curtea Constituțională a constatat că aceste prevederi sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
În speță, nu este vorba despre aplicarea unui act normativ cu putere de lege, ci despre un Ordin al Ministerului Justiției nr.1921/C/2005, vădit discriminatoriu, ordin cu caracter intern care nu intră în sfera de reglementare a deciziei mai sus amintite.
Având în vedere cele mai sus expuse, văzând și dispozițiile art.73 - 93 din Legea nr.303/2004, art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974, art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție, acțiunea a fost admisă în parte, pârâții fiind obligați la plata către reclamante a sumei de 900 lei, cu titlu de despăgubiri, actualizată cu rata inflației de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
La evaluarea despăgubirii, instanța a avut în vedere suma acordată ca stimulent unui funcționar public din cadrul Ministerului Justiției (900 lei), fiind nefondată solicitarea reclamantelor, care au calitatea de personal auxiliar de specialitate, de acordare a unor despăgubiri în cuantum egal cu prima acordată judecătorilor (1700 lei).
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului, a arătat că hotărârea pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI prin care pârâții sunt obligați să plătească reclamanților stimulente financiare este criticabilă pentru considerentele pe care recurentul le expune în cele ce urmează, întrucât nepunctarea și neluarea în considerare a tuturor elementelor ce caracterizează situația care a determinat acest conflict conduce în mod necesar la o greșită aplicare a dispozițiilor legale, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul procedură civilă.
Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/15 decembrie 2005, invocat de reclamanți în acțiune, nu a vizat stimularea personalului auxiliar de specialitate, ci doar a altor categorii de personal din cadrul instanțelor judecătorești, precum judecătorii din cadrul judecătoriilor, cu o vechime în funcția de judecător între 0-3 ani, personalul specific serviciilor de protecție socială de pe lângă tribunale, funcționarii publici, personalul contractual.
Pentru personalul instanțelor judecătorești, s-a propus o valoare individuală medie a stimulentelor în sumă brută, diferențiată pe categorii de personal (judecători -1.700 RON, consilieri de reintegrare socială și supraveghere - 500 RON, funcționari publici - 900 RON, personal contractual - 500 RON), urmând ca ordonatorul de credite de la nivelul instanțelor să stabilească valoarea reală individuală a stimulentului, în funcție de categoriile menționate mai sus și de aportul fiecărui angajat pentru îndeplinirea atribuțiilor instituției.
Potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, fondul pentru stimularea personalului din sistemul justiției reprezintă 75% din sumele obținute din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru desfășurarea proceselor penale (care sunt suportate de părți sau de alți participanți la proces), precum și din amenzile judiciare (25% din sumele respective devin venituri la bugetul statului).
Conform alin. 3 al art. 25 din Legea 146/1997, repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției, la momentul respectiv fiind în vigoare Ordinul ministrului justiției nr. 2404/C/2004 prin care se aprobă Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997.
Recurentul solicită instanței să observe natura acestor stimulente, precum și inexistența obligativității recompensării tuturor categoriilor de personal din cadrul instanțelor judecătorești în același timp.
În conformitate cu dispozițiile art. 41 din Constituție "Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege."
Potrivit art. 155 din Codul muncii "Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri."
"Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: (i) dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare " - art. 1 alin. 2 din nr.OG 137/2000.
Pentru munca prestată de către salariat, angajatorul este obligat să plătească acestuia salariul din care fac parte și sporurile ori alte adaosuri la care este îndreptățit potrivit legii. În schimb, premiile sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate salariaților în funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritare.
Astfe, potrivit art. 4 din Normele aprobate prin nr. 2404/C/2004 "în acordarea stimulentelor prevăzute la alin. 2 se au în vedere obiectivele propuse, importanța acestora pentru promovarea obiectivelor generale ale ministrului justiției, gradul de realizare a acestor obiective în termenele stabilite, precum și sărbătorile legale aprobate prin acte normative."
Ca atare, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confundă cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori: existența însăși a unei sume (având în vedere sursa fondului: amenzi judiciare și cheltuieli avansate de stat și recuperate de la participanții la procesul penal), obiectivele urmărite de Ministerul Justiției, la un moment dat, în politica sa de reformă a justiției, numărul personalului, calitatea activității desfășurate de acesta (performanțe individuale), criterii de performanță apreciate ca prioritare. Existența acestei game atât de largi de factori ce determină acordarea/neacordarea premiului îi conferă acestuia un caracter incert, imposibil de prevăzut, astfel încât nu putem vorbi de un drept - creanță lichidă, exigibilă, (în mod evident, nu se putea vorbi de un drept care urmează a fi plătit întregului personal din sistemul autorității judecătorești în același timp).
Este adevărat că prin natura lor stimulentele sunt drepturi suplimentare menite să recompenseze, dar nimic nu împiedică angajatorul să le plaseze alături de alți factori care deopotrivă să concureze la realizarea unor obiective stabilite ca prioritare la un moment dat.
Recurentul solicită instanței de recurs să constate că la anumite intervale de timp, ordonatorii pot aprecia ca, în funcție de ordinea realizării obiectivelor propuse, să repartizeze fondurile colectate potrivit art. 25 din Legea taxelor, de timbru fără însă ca tot personalul din sistem să primească compensați în același timp.
Cu titlu exemplificativ, recurentul a menționat Ordinul ministrului Justiției nr.1744/C/13.07.2006 care a aprobat repartizarea unui fond destinat stimulării doar a judecătorilor din cadrul instanțelor judecătorești, în raport cu gradul de colectare a sumelor la nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite.
Nu poate fi vorba de practici discriminatorii câtă vreme ulterior măsurilor de recompensare având ca sursă fondurile prevăzute de Legea nr. 146/1997 au vizat în continuare și personalului auxiliar de specialitate din sistemul autorității judecătorești, categorie de personal care nu a fost avută în vedere de Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/15 decembrie 2005.
De asemenea, printr-un ordin distinct, respectiv prin Ordinul ministrului justiției nr.1793/C/2006 din 27 iulie 2006, a fost aprobată repartizarea unui fond destinat stimulării personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, fond care li s-ar fi adresat exclusiv, astfel că reclamanții nu ar putea invoca o diferență de tratament care, i-ar pune într-o situație discriminatorie.
Hotărârea nr. 15/23.01.2006 a, invocată ca temei al acțiunii, nu s-a raportat la categoria profesională a grefierilor, cum reiese cu ușurință din lecturarea acestei hotărâri.
Stabilirea unor priorități la un moment dat nu înseamnă a distinge după unul sau altul dintre criteriile ce caracterizează faptele de discriminare sancționate de nr.OG 137/2000 sau alte documente, cu atât mai mult cu cât, în continuare, s-au aprobat fonduri pentru stimularea judecătorilor și personalului auxiliar, astfel încât nu se poate concluziona în mod fundamentat că, față de situația potrivit căreia o parte dintre "categoriile de personal din sistemul justiției au primit stimulente într-o anumită perioadă, iar altele ulterior, pe măsura colectării altor fonduri, având aceeași sursă", s-a creat o diferențiere nepermisă.
Observând cuantumul (900 lei) în care instanța obligă la stimulente, în plus față de faptul că Tribunalul interpretează și aplica greșit legea, nu rezultă din "motivarea" instanței de fond care sunt considerentele pentru care intimații reclamanții sunt mai îndreptățiți să beneficieze de cuantumul stabilit pentru stimularea funcționarilor publici și nu de dispozițiile pentru stabilirea stimulentelor pentru alte categorii de salariați din sistemul justiției. Din acest punct de vedere, recurentul solicită instanței de recurs să constate că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9, coroborat cu art. 312 din Codul d e procedură civilă, recurentul solicită instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat și, pe cale de consecință, casarea sentinței.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea reține că acesta este fondat.
Într-adevăr, se constată că nu există temei pentru acordarea stimulentelor financiare prevăzute pentru funcționarii publici prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005 și personalului auxiliar din instanțe, pe de o parte pentru că nu există nici un fundament al echivalării celor două categorii profesionale, pe de altă parte, pentru că instanța nu poate extinde ipotezele normelor unui act administrativ cu caracter normativ, aplicându-le dincolo de domeniul de reglementare al acestuia, ci este ținută, până ce actul nu a fost revocat, abrogat, anulat sau declarat nelegal de instanța de contencios administrativ, să-l respecte întocmai.
Din acest punct de vedere, aprecierea acordării premiilor în discuție în mod arbitrar și discriminatoriu, poate fi pertinentă în instanța de contencios administrativ, pentru constatarea nelegalității ori neconstituționalității actului, dar nu este de latitudinea instanței de litigii de muncă, limitată la posibilitatea constatării existenței unui drept neacordat pe baza legii (în sens larg) aplicabile și care nu poate să completeze sau să suplinească insuficiențele unui act administrativ, pe motiv că este inechitabil ori discriminatoriu, pentru că și-ar depășit competența constituțional instituită și tradițional recunoscut, de interpretarea și aplicare a legii și ar intra în sfera competenței puterii executive.
În consecință, întrucât personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești nu se poate întemeia legitim pe ordinul nr. 1921/C/2005, pentru a solicita acordarea stimulentelor prevăzute pentru alte categorii profesionale, în aplicare art. 312 alin. 1-3 rap. la art. 304 pct. 9 pr. civ. constatând că hotărârea pronunțată în primă instanță nu are temei legal, Curtea va admite recursul declarat împotriva acesteia și o va modifica în parte, în sensul respingerii în tot, a acțiunii formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate:
Admite recursul declarat de către recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.334 din data de 21.11.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII Civilă și a Și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (format vechi nr.5141/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și, cu intimata-pârâtă Curtea de APEL BUCUREȘTI și cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
Modifică în tot sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER
red./ tehnored.
2 ex. / 16.06.2009
Jud. fond:
Cu opinia separată a doamnei judecător - -,în sensul respingerii recursului, ca nefondat.
Motivarea opiniei separate:
Reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Curții de APEL BUCUREȘTI și prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare în sumă de 1.700 lei pentru salariații ministerului, personalului care își desfășoară activitatea în aparatul propriu al acestuia, precum și unor categorii din cadrul instanțelor, respectiv pentru judecătorilor cu o vechime în funcție între 0 - 3 ani - 1.700 lei (RON), funcționarilor publici - 900 lei (RON) și personalului contractual - 500 lei (RON).
Curtea reține că este corectă aprecierea instanței de fond în sensul că, în speță, prin ordinul susmenționat, s-a operat o selecție arbitrară în acordarea acestor stimulente, în condițiile în care singura motivare se referă la"sărbătorile de iarnă"din decembrie 2005, precum și că, deși prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale, dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, au fost declarate neconstituționale, în considerentele acestei decizii Curtea Constituțională a constatat că aceste prevederi sunt neconstituționale numai în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Ori, în speță, nu este vorba despre aplicarea unui act normativ cu putere de lege, ci despre un Ordin al Ministerului Justiției nr.1921/C/2005, vădit discriminatoriu, ordin cu caracter intern care nu intră în sfera de reglementare a deciziei mai sus amintite.
Este adevărat că nu există un drept de a fi premiat, ori o obligație a ordonatorului de credite de a acorda premii bănești tuturor salariaților sistemului judiciar. Însă, atunci când dispune acordarea unor stimulente financiare, ordonatorul de credite trebuie să-și exercite acest drept pe baza unor criterii obiective, astfel încât, în calitate de angajator se respectă principiul nediscriminării prev. de art.5 din Codul muncii și să nu creeze diferențe nejustificate sub aspect salarial între membrii sistemului judiciar.
Aceasta întrucât, ordonatorul de credite este îndreptățit să evalueze și să stabilească la un moment dat necesitatea stimulării financiare, pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate în politica de dezvoltare a sistemului judiciar, și obiectivelor generale a Ministerului Justiției, conform dispozițiilor cuprinse în ordinul menționat.
În speța dedusă judecății, ordonatorul de credite nu a prezentat nici un argument valabil din care să rezulte de ce era necesară și legitimă excluderea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor, de la dreptul de a beneficia de stimulentele financiare în discuție, în situația în care îndeplineau condițiile impuse prin celelalte criterii prin care se instituie un tratament diferențiat din punct de vedere salarial în cadrul sistemului judiciar.
Susținerea pârâtului Ministerul Justiției, în sensul că în cauză nu avem de-a face cu un drept fundamental, recunoscut de lege, nu poate fi luată în considerare, noțiunea de stimulent financiar"primă"fiind inclusă în definiția salariului prev. de art.155 din Codul muncii, legiuitorul folosind în conținutul acestui text sintagma"alte adaosuri"pentru a desemna respectivul concept.
Ulterior au existat alte măsuri de compensare, Curtea reținând că prin acestea nu s-a urmărit, însă, înlăturarea discrepanțelor create printre membrii sistemului judiciar ca urmare a emiterii Ordinului 1921/C/2005.
Cât privește faptul că prin Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a constatat existența unei discriminări potrivit art.2 alin.1 și 2, art.6 lit.c, art.8 alin.3, art.19 alin.4 din OUG nr.137/2000, se observă că discriminarea vizează categoria judecătorilor și nu categoria personalului auxiliar de specialitate din care fac parte și reclamanții, astfel că, hotărârea susmenționată nu prezintă relevanță în cauză.
Având în vedere astfel, prevederile art.5 din Codul muncii ce consacră principiul egalității de tratament față de toți salariații, în condiții de responsabilitate identică, se naște obligația autorității ce a generat acordarea discriminatorie a stimulentelor, de a repara prejudiciul cauzat categoriei de personal ce a fost lipsită de echivalentul acestor drepturi bănești, Curtea apreciază că în mod justificat instanța de fond i-a obligat pe pârâți la plata, către fiecare reclamant, a unei sume de câte 900 lei, cu titlu de drepturi bănești cuvenite și neîncasate, constând în stimulentele acordate prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/15.12.2005 ( fiind citat în cauză doar în calitate de expert).
În ceea ce privește solicitarea intimaților-reclamanți de actualizare a drepturilor salariale susmenționate cu indicele de inflație, Curtea apreciază că, de asemenea, în mod justificat prima instanță a considerat că și această solicitare este întemeiată, față de dispozițiilor art.269 raportat la dispozițiile art.295 alin.1 Codul muncii.
Actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație se cuvine persoanei prejudiciate pentru a asigura repararea integrală a prejudiciului cauzat prin neplata sumelor datorate, cu atât mai mult cu cât aceste sume sunt drepturi bănești cuvenite din raportul de muncă.
A nu ține seama de devalorizarea monedei naționale ar însemna crearea unui nou prejudiciu, fiind cunoscut că moneda națională s-a depreciat în acest interval de timp.
JUDECĂTOR,
- -
red. / tehnored.
2 ex. / 25.06.2009
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
