Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 3145/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - suplimentări salariale -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3145

Ședința publică de la 18 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Tomescu judecător

- - - - judecător

- - judecător

Grefier -

****************

Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta - SA- GRUP, împotriva sentinței civile nr. 5469/15 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurent pârât - SA - GRUP, reprezentat de avocat, avocat, pentru intimat reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege.

Avocat, pentru recurenta pârâtă - SA- GRUP, solicită să se ia act că renunță la invocarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Codului Muncii și a excepției de necompetență teritorială a instanței de fond.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii în totalitate.

Avocat, pentru intimat reclamant, solicită respingerea recursului.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 5469/15 oct. 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul cu numărul de mai sus, a fost dmisă în parte acțiunea privind pe reclamanta, în contradictoriu cu pârâta - SA.

A fost obligată societatea pârâtă la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de C pentru anii 2004, 2005, 2006 și de Paște pentru anii 2005, 2006, 2007 calculate la nivelul salariului de baza mediu la nivelul societății și indexate in raport de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plații efective.

A fost respinsă cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata suplimentarilor salariale corespunzătoare sărbătorilor de C pentru anul 2007.

A fost obligată pârâta către reclamantă la 300 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că rin p. actiunea inregistrată reclamantul a chemat în judecata pe B, pentru ca prin hotararea ce se va pronunța sa fie obligată parata la plata contravalorii drepturilor salariale, reactualizate cuvenite si neacordate, aferente anilor 2004, 2005, 2006 și 2007, conform art. 168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, actualizată în raport de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.

In motivarea acțiunii a arătat că în calitate de salariat în cadrul are dreptul sa beneficieze, conform prevederilor art. 168 din Contractul Colectiv de Munca, de o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de bază mediu pe cu ocazia fiecărei sărbători de Paste si C pentru perioada 2004-2007.

Deși, conform contractului individual de munca, fiecare angajat trebuie sa beneficieze, pe lînga salariul de baza pentru munca prestata, si de toate drepturile acordate in baza Contractului Colectiv de Munca încheiat la nivel de societate, iar art.40 din Codul Muncii prevede la alin.2 ca angajatorului ii revine in principal obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din Contractul Colectiv de Munca., in anii 2004, 2005 si 2006, pârâta nu si-a respectat aceste obligații si salariații nu au beneficiat de suplimentările salariale aferente celor doua sărbători.

Prin întâmpinare, pârâta - SA a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucît suplimentările salariale au fost incluse în salariu, invocând totodată excepția prescripției dreptului la acțiune conform prevederilor art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.

Instanța de fond a reținut că:

Potrivit art. 168 al. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SA pe anul 2004 "Cu ocazia sărbătorilor de Pasti si C salariatii SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. Cu minim 15 zile inainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor incepe negocierile cu in vederea stabilirii valorii concrete, modalitătii de acordare, conditiilor, criteriilor si beneficiarilor."

Prin alin. 2 s-a mentionat ca,Pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecarui salariat, conform modalitătii si in conditiile negociate cu.".

Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2005 mentine textul alin. 1 al art. 168, aducând o modificare de continut alin. 2, in sensul consemnarii că,în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat .

Același text se regăsește, in ultima formă mentionată, in Contractul colectiv de muncă pe anul 2006.

De asemenea, pentru anul 2007, textul păstrează același continut ca in contractele precedente.

Societatea pârâta a mai depus la dosar Actul aditional la Contractul colectiv de munca al A nr. 8080/23.05.2000, inregistrat la. B sub nr. 2643/11.05.2005, care a conferit art. 168 alin. 2 forma mentionata in CCM la nivelul anului 2005.

Prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 se arata ca,părtile semnatare confirmă faptul că, in redactarea art. 168 alin. 1 si 2, la momentul negocierilor colective vointa comună a părtilor a fost aceea ca incepand cu anul 2003 primele de Paste si de C să fie introduse in salarule de baza ale fiecdrui angajat .

In fine, prin,Nota asupra precizarii situatiei primelor de Paște și C prevăzute în art. 168 din CCM al ", datată 31.08.2007 și semnata de reprezentanti ai patronatului și federatiei sindicale, se da o interpretare textului in discutie,potrivit voinței părților la semnarea contractului".

Potrivit art. 168 al. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SA pe anul 2004 "cu ocazia sărbătorilor de Pasti si C salariatii SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale".

Deci vointa părtilor a fost ca aceste prime de Paste si de C să fie materializate sub forma unor suplimentări salariale.

In cauză dispozitiile legale aplicabile sunt următoarele:

Conform art.l alin. I din Legea nr. 130/1999, contractul colectiv de munca este conventia incheiata intre patron sau organizatia patronala, pe de o parte, si salariati, reeprezentati prin sindicate ori in alt mod prevazut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligatii ce decurg din raporturile de munca.

Art. 31 din Legea nr. 130/1999 dispune ca poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de munca pe parcursul executarii lui, in conditiile legii, ori de cate ori partile convin acest lucru. Modificarile aduse contractului colectiv de munca se comunica, in scris, organului la care se pastreaza și devin aplicabile de la data inregistrarii sau la o data ulterioara, potrivit conventiei partilor.

Conform art. 236 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de munca incheiate cu respectarea dispozitiilor legale constituie legea partilor.

Normele enuntate subscriu, așadar, contractele colective de munca ( in egala măsura ca și contractele individuale de munca ) vointei partilor semnatare, raportand aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral.

Legea statueaza in sensul că dispozițiile contractului colectiv de munca refl ecta vointa partenerilor sociali, care insa trebuie sa se manifeste intotdeauna in conformitate cu prevederile legale.

Astfel, textul art. 31 din Legea nr. 130/1999 cuprinde o norma permisiva, care dă posibilitatea modificarii clauzelor contractului colectiv de munca ori de cite ori partite convin acest lucru, dar cu precizarea formalitătilor care trebuie "îndeplinite pentru a da eficienta unor astfel de modificari. "

Textul reia un principiu de baza aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, in sensul ca ele pot fi modificate potrivit acordului de vointa a partilor, dar numai pana la momentul incetarii efectelor acestuia.

In acelasi sens și contractul colectiv de munca poate fi modificat de părti doar pe parcursul executarii lui, interpretarea și reformarea continutului unei clauze urmand sa iși produca efecte pana la momentul incetarii efectelor contractului.

In speta, astfel cum rezulta din situatia de fapt, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse in art. 168 alin. 1 si 2 din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate, realizata dupa momentul ncetarii efectelor fiecarui contract colectiv anual și in total a contradictie cu textul neechivoc al prevederii.

Astfel, art. 168 alin. 2 prevazut, in fiecare din aceste contracte, că suplimentarile de la alin. 1 au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse in salariul de baza al salariatilor și pe anul in curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin. 1.

Pe de alta parte, părtile nu au consemnat in contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentari salariale au fost incluse in salariile de baza pe anii precedenti, o asemenea interpretare fiind făcuta abia in anul 2007.

Se va retine, astfel, ca interpretarea clauzei, peste termenul pentru care fost incheiat contractul și cu incalcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999 ( prin acte neînregistrate la directia teritoriala de munca ) nu pot produce efecte care sa inlature continutul explicit al prevederii invocate.

Părtile nu au solicitat administrarea probei cu expertiza contabila judiciara, iar instanta, in conditiile in care pârâta a refuzat să depună statele de plată, desi i s-a solicitat acest lucru prin mai multe adrese, a dispus decăderea pârâtei din proba cu înscrisuri conform art. 287 si 288..

Pe cale de consecinta, a fost admisa în parte actiunea, in sensul ca societatea parata a fost obligata la plata catre reclamant a drepturilor bănești reprezentând reprezentând suplimentari salariale corespunzătoare sărbătorilor de C pentru anii 2004, 2005, 2006 și de Paște pentru anii, 2005, 2006, 2007 calculate la nivelul salariului de baza mediu la nivelul societății și indexate in raport de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plații efective.

A fost respinsă cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata suplimentarilor salariale corespunzătoare sărbătorii de pentru anul 2007, întrucît contractul individual de muncă al reclamantului a încetat la data de 10.09.2007, conform mențiunilor din carnetul de muncă al acesteia.

In baza art. 274.civ.Cod Penal pârâta a fost către reclamantă la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta B, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru mai multe motive.

Recurenta susține că dreptul material la acțiune este prescris, întrucât sunt incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii. împrejurarea că în contractul colectiv de muncă se folosește formula "suplimentare a drepturilor salariale" nu are efect recognitiv asupra naturii juridice a dreptului în discuție. Natura acestuia este aceea a unei prime care nu se confundă cu salariul, ce reprezintă contraprestația muncii.

Nefiind drepturi salariale, acțiunea în executarea obligației este supusă termenului de prescripție, după următoarea distincție: 3 ani când prima este stabilită prin contract individual de muncă sau decizie unilaterală a unității angajatoare (art. 283 alin. 2) și 6 luni în ipoteza stabilirii primei prin contract colectiv de muncă (art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii ).

În nicio situație nu se poate face aplicarea art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, plecându-se de la premisa inexactă ce rezultă din interpretarea literală a textului. În sprijinul acestui argument, recurenta invocă dispozițiile art. 977 din Codul civil.

Relativ la fondul petiției, recurenta susține apărarea inexistenței dreptului subiectiv la acordarea primelor de Paști și C, după ce în anul 2003 părțile contractului colectiv de muncă au hotărât includerea acestora în salariul de bază al fiecărui angajat.

Redactarea clauzei art. 168 din contractul colectiv de muncă este defectuoasă și, fiind vorba despre o clauză îndoielnică, ea se interpretează prin consens, astfel cum rezultă din contractul colectiv de muncă. Iar părțile contractante au înțeles să interpreteze această clauză, concretizând-o în documentul intitulat "Nota asupra precizării situației primelor de Paști și C, prevăzute la art. 168 din contractul colectiv de muncă al - SA".

Stingerea dreptului subiectiv începând cu anul 2004 este susținută de concordanța cu textul analog din art. 176 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006.

Mai susține recurenta că instanța de fond a considerat greșit că documentul intitulat "Nota asupra precizării situației primelor de Paști și C, prevăzute la art. 168 din contractul colectiv de muncă al - SA" reprezintă o modificare a contractului colectiv de muncă, aplicabilă pentru viitor.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 ind. 1 din Codul d e procedură civilă.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:

Cât privește primul motiv de recurs referitor la lipsa unei judecăți efective, Curtea îl apreciază ca nefondat, în condițiile în care hotărârea instanței cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, potrivit art. 261 din Codul d e procedură civilă, fiind expus raționamentul care a stat la baza soluției pronunțate. Art. 304 din Codul d e procedură civilă, reglementează în mod expres și limitativ motivele de modificare sau de casare a unei hotărâri, critica privind lipsa unui anumit stil de redactare neregăsindu-se definită printre motivele prevăzute la art. 304 pct. 1-9 din Codul d e procedură civilă.

Nu este fondată nici critica recurentei privind nesocotirea apărării formulate prin avocat, deoarece la soluționarea cauzei instanța de fond a analizat atât excepția prescripției dreptului material la acțiune, cât și apărările de fond invocate de pârâtă. Motivele care au format convingerea instanței au fost expuse în mod cuprinzător în considerentele sentinței și acestea constituie și motivele pentru care au fost respinse apărările pârâtei. Mai mult, instanța de fond s-a referit în mod expres la apărările pârâtei.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, Curtea constată că instanța de fond a soluționat-o în mod corect, reținând aplicarea dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii.

Potrivit art. 168 din contractul colectiv de muncă s-a prevăzut, că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de o suplimentare a drepturilor salariale cu un salariu de bază mediu brut pe SNP SA.

Din modalitatea de redactare a acestui articol din contractul colectiv de muncă, rezultă că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paște și C este un drept salarial, aceasta fiind voința exprimată neechivoc de părțile contractante prin folosirea sintagmei "suplimentare a drepturilor salariale".

Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 977 din Codul civil, interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor, însă operațiunea interpretării unui contract este necesară numai atunci când o clauză contractuală este îndoielnică, fiind susceptibilă a avea mai multe înțelesuri. Or, în cazul de față, la momentul negocierii art. 168 din contractul colectiv de muncă, părțile au utilizat expresia "suplimentare a drepturilor salariale", singurul sens ce poate rezulta din folosirea acestei expresii fiind cel literal.

Mai mult, același sens rezultă și din redactarea art. 168 alin. 2 din contract, părțile stabilind pentru anul 2003 introducerea suplimentărilor salariale în salariul de bază al fiecărui salariat.

Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e din Codul muncii reglementează prescripția dreptului material la acțiune în cazul neexecutării unui contract colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora din urmă, legiuitorul a dat o reglementate distinctă și anume, aceea cuprinsă la lit. caa celuiași art. 283 din Codul Muncii.

Potrivit art. 166 din Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la plata drepturilor salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Fiind aplicabile dispozițiile art. 283 lit. c și art. 166 alin. 1 din Codul muncii, este nefondată critica recurentei cu privire la modul de soluționare a excepție prescripției de către instanța de fond.

Cu privire la criticile legate de soluționarea fondului cauzei, Curtea constată:

Potrivit art. 168 alin.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității în perioada 2003-2007,

(1) Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor

În urma negocierilor anuale ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, textul art. 168 alin. 2 fost modificat astfel:

"Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu " (redactare în vigoare pentru anul 2003 și 2004).

În contractul colectiv de muncă valabil pentru anul 2005, redactarea art. 168 alin. 2 fost modificată astfel:

"În anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".

Aceeași redactare se regăsește și in contractele colective de muncă din anii 2006 și 2007.

Se constată astfel că, deși au fost negociate anual clauzele cuprinse în art. 168, părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivelul SNP au înțeles să păstreze pentru salariați în continuare beneficiul suplimentărilor salariale prev. de al. 1 art. 168 din contractul colectiv de muncă, dreptul consacrat prin această clauză rămânând în ființă și pentru perioada anului 2004-2007.

Prin adresa Comisiei paritare din 18 iunie 2007, se arată că părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art. 168 al. 1 și 2, la momentul negocierii colective, voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003, primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat, iar prin "Nota asupra precizării situației primelor de Paști și de C prev. în art. 168 din CONTRACTULUI COLECTIV DE MUNCĂ al SA" din data de 31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai Patronatului și ai Federației Sindicale se dă o interpretare textului în discuție potrivit voinței părților la semnarea contractului.

Chiar dacă Nota Comisiei Paritare ar fi apreciată ca o modificare a dispozițiilor contractului colectiv de muncă, se constată că printr-o interpretare ulterioară, recurenta recunoaște că suplimentările salariale trebuiau incluse în salariul de bază al salariaților și ulterior anului 2003, însă nu a făcut dovada că aceste drepturi salariale care se raportează la salariul de bază mediu pe SNP au fost achitate salariaților.

Nu se menționează în interpretarea consemnată în Nota Comisiei Paritare faptul că dreptul prevăzut de art. 168 alin. 1 s-a stins începând cu anul 2004 și nici nu putea fi făcută o astfel de mențiune, de vreme ce, la negocierile anuale ulterioare anului 2003 textul art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă a fost menținut în cuprinsul contractului, fără modificări.

În cauza de față, reclamantul a solicitat plata unor drepturi salariale.

Potrivit art. 163 din Codul muncii, "plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit".

Recurenta-pârâtă nu a depus actele primare privind situația plății salariilor, respectiv state de plată și dispozițiile evidențiate în carnetele de muncă, deși sarcina probei îi revenea conform art. 287 din Codul muncii.

Recurenta a avut posibilitatea, atât pe parcursul soluționării cauzei la fond, cât și în recurs, să dovedească faptul că a achitat drepturile salariale prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, însă nu a înțeles să facă această dovadă în condițiile prevăzute de art. 163 din Codul muncii, astfel că, în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 288 din Codul muncii cu privire la sancțiunea decăderii din beneficiul probei admise.

Se constată astfel, că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 168 din Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007, că voința reală a părților contractante a fost aceea că drepturile prevăzute la alin. 1 să fie incluse în salariile angajaților doar pentru anul 2003 și că nu s-a făcut dovada plății către salariat a drepturilor pretinse, începând cu anul 2004.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.312 al.2 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta - SA- GRUP, împotriva sentinței civile nr. 5469/15 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect drepturi bănești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 mai 2008.

PREȘEDINTE: Carmen Tomescu

- -

JUDECĂTOR 2: Tamara Carmen Bunoiu

- - -

JUDECĂTOR 3: Marian

-

Grefier,

Red. /2 iunie 2009

/și

Președinte:Carmen Tomescu
Judecători:Carmen Tomescu, Tamara Carmen Bunoiu, Marian

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 3145/2009. Curtea de Apel Craiova