Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 332/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ nr. 332/2008-
Ședința publică din 04 martie 2008
PREȘEDINTE: Pantea Viorel | - - | - JUDECĂTOR 2: Roman Florica |
R - | - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN S M, cu sediul în SMp -ța 25 Octombrie nr. 1 județul S M, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR S M, cu sediul în S str. 1 - 2. nr. 6 județul S M și cu intimații pârâți INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN S M, cu sediul în S str. 1 - 2. nr. 6 județul S M, CONSILIUL LOCAL al mun. S M, PRIMARUL mun. S M, ambii cu sediul în SMp -ța 25 Octombrie nr. 1 județul S M, ȘCOALA cu clasele I-VIII " ", cu sediul în SMb ld. nr. 19 județul S M, împotriva sentinței civile nr. 1259/ din 21 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: drepturi bănești,
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 26 februarie 2008, dată la care părțile prezente au pus concluzii în recurs, concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 04 martie 2008, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1259/D din 21 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților INSPECTORATUL ȘCOLAR S M și PRIMARUL MUNICIPIULUI S
A fost admisă acțiunea reclamanților, reprezentați prin SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR S M, formulată împotriva pârâților INSPECTORATUL ȘCOLAR S M, CONSILIUL JUDEȚEAN S M, CONSILIUL LOCAL S M, PRIMARUL MUNICIPIULUI S M, ȘCOALA CU. I-VIII " " S M, și în consecință au fost obligați pârâții să plătească reclamanților, începând cu data de 01.01.2007 și până la data pronunțării prezentei sentințe, drepturile salariale neachitate, reprezentate de diferența dintre salariul de bază minim brut garantat prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel național și salariul plătit, actualizate la momentul plății cu indicele de inflație.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Satu Marea constatat că este competent să soluționeze conflictul de drepturi de față atât ratione materiae, conform art. 2 lit. c proc.civ. cât și din punct de vedere teritorial, potrivit art. 284 Codul muncii.
Înainte de examinarea pretenției concrete formulată de către părțile reclamante, instanța s-a considerat obligată să ofere un răspuns la chestiunea ridicată în fața sa, prin chiar acțiunea cu care a fost sesizată, referitoare la aplicabilitatea directă a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național. Astfel, s-a concluzionat că răspunsul la această problemă este afirmativ, iar obținerea sa este facilă, decurgând, pe de o parte, din numărul M al textelor de lege care impun o atare concluzie și, pe de altă parte, din modul clar de redactare al normelor. Articolele 11 și 30 din Legea nr. 130/1996, republicată, privind contractul colectiv de muncă, art. 236 alin. 4, art. 238 alin. 2, art. 239, art. 241 alin. 1 lit. d și art. 243 din Codul muncii, dispun că, în această materie, contractul colectiv de muncă unic la nivel național constituie legea părților, că executarea contractului este obligatorie pentru părți, că neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților vinovate, că prevederile acestora se aplică pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară și că contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă. În circumstanțele legale descrise, tribunalul a conchis că, în această materie, contractul colectiv de muncă unic la nivel național reprezintă un izvor de drept și dispozițiile sale produc efecte directe în planul drepturilor și obligațiilor părților contractului individual de muncă, chiar dacă prevederile respective nu au fost cuprinse în corpul contractului individual de muncă.
Analizând pretențiile salariale reclamate, tribunalul a concluzionat că acestea sunt întemeiate. Potrivit art. 40 alin. 1 lit. d din Contractul colectiv de muncă unic nr. 2895/29.12.2006 la nivel național pe anii 2007-2010, publicat în Of. partea V nr. 5/29.01.2007 (), coeficientul minim de ierarhizare, pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare, este egal cu 2. Conform art. 40 alin. 2 din, coeficientul de salarizare de la alin. 1 se aplică la salariul minim negociat pe unitate. În consonanță cu art. 40 alin. 4 din, salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore, în medie, este de 440 lei, adică 2,59 lei/oră, începând cu 1 ianuarie 2007. Cum părțile aflate în litigiu nu au negociat salariul minim pe unitate la care să se aplice coeficientul de ierarhizare prevăzut la alin. 1, dar cum, în conformitate cu disp. art. 238 alin. 2 din Codul muncii, contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă, coeficientul de ierarhizare se va aplica la salariul de bază minim brut stabilit prin. În consecință, remunerația părților reclamante are drept componentă primară salariul de bază minim brut de 880 lei/lună.
În ceea ce privește cererea reclamanților de actualizare drepturilor salariale cu indicele de inflație, tribunalul a găsit-o, de asemenea, ca fiind întemeiată, cu argumentarea că între momentul scadenței obligației de acordare a dreptului și momentul plății efective a avut loc un proces notoriu de erodare a valorii leului, iar ideea de echitate și de executare cu bună credință a obligațiilor justifică reevaluarea creanței. În plus, instanța are în vedere și împrejurarea că principiul nominalismului monetar a fost abandonat chiar de către legiuitor (a se vedea spre exemplu disp. art. 371 indice 2 alin. 3.proc.civ.). Față de faptul că potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic și Legii 84/1995, republicată, atât inspectoratului școlar, cât și consiliului județean, consiliului local și primarului le revin obligații în ceea ce privește administrarea actului de învățământ prin încadrarea cadrelor didactice, promovarea acestora și alocarea de fonduri pentru finanțarea de bază a unităților de învățământ, instanța apreciază că au calitate procesuală pasivă și va respinge excepțiile invocate de aceștia. Afirmația pârâtei în sensul că nu ar avea calitate procesuală activă este susținută greșit, calitate procesuală activă în prezenta cauză o au reclamanții, pârâții printre care și - ȘCOALA CU. I-VIII " " S M au calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs intimatul CONSILIUL JUDEȚEAN S M, solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că, potrivit OUG nr. 32/2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază se desfășoară activitatea, urmând a avea loc după 1 ianuarie 2001, o regularizare cu bugetele locale a finanțării, după aprobarea legii bugetului pe anul 2001. Conform nr.HG 538/2001, prin hotărâre cu asistența și a Inspectoratului Școlar, Consiliul Județean va repartiza sumele defalcate, cu respectarea destinațiilor aprobate prin legea bugetului.
Finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar se asigură din bugetele locale, din sumele repartizate de consiliul județean din cele constituite de la bugetul de stat deci, nu poate face această repartizare decât în cuantumul și cu respectarea destinațiilor aprobate prin legea bugetului de stat. Ca atare, nu poate fi obligat retroactiv la calculul și plata drepturilor salariale, întrucât nu are disponibilitatea de a repartiza la bugetul unităților administrative alte sume și în alt cuantum decât cele ce au fost aprobate prin legea bugetului de stat, deci, nu din bugetul propriu, altfel ar încălca legea iar sumele i s-ar imputa.
Art. 11 din Legea nr. 130/1996 este de natură a clarifica efectele, întinderea efectelor contractelor colective de muncă, fără a înlătura interpretarea, aplicarea normei speciale cu privire la faptul că, în scopul salarizării, acordării celorlalte drepturi, sindicatele vor purta negocieri cu guvernul pentru stabilirea fondurilor aferente, ori, investirea instanței cu o astfel de cerere, generează imixtiune.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 299 și următoarele, 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Intimații,deși legal citați, nu s-au prezentat și nici nu au comunicat poziția în această fază procesuală.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Potrivit art. 13 din nr.OUG 32/2001 finanțarea unităților de învățământ preuniversitar, se asigură într-adevăr din bugetele locale ale unităților teritoriale pe a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, bugete ce însă se alimentează conform art. 17 din nr.HG 538/2001 după aprobarea legii bugetului de stat, prin adoptarea de către Consiliile Județene a unor hotărâri de repartizare a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.
Consiliile județene, repartizează fondurile necesare finanțării unităților din învățământul preuniversitar de stat, în limita destinațiilor aprobate prin legea bugetului de stat, deci, conform Legii nr. 128/1997, Legii nr. 84/1995 are implicit obligația ca pentru a asigura finanțarea, să verifice respectarea legalității privind câtimea necesară și a face propuneri în acest sens, obligație ce nu poate fi exclusă pentru situația în speță și nici pentru trecut; criticile aduse în ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive fiind neavenită, raportat la aceste considerente.
Referitor la fondul cauzei, potrivit art. 40 alin. 4 din contractul colectiv de muncă, unic la nivel național pentru perioada 2007-2010, începând cu 1 ianuarie 2007, salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru, s-a fixat la 440 lei, iar pentru cei cu funcții de conducere, studii superioare, coeficientul minim de ierarhizare este egal cu 2 - art. 40 alin. 1 lit."d" deci 440x2=880 RON. Așadar, acest coeficient minim de ierarhizare se aplică la salariul minim negociat pe unități, neputând fi mai mic decât cel minim brut pe țară.
Potrivit art. 38 alin. 5 din Constituția României, caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate, iar, conform art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, ori, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național pentru anii 2007-2010 constituie legea părților, clauzele acestuia producând astfel efecte potrivit art. 3 tuturor salariaților încadrați în unitățile din țară.
Din analiza art. 40 alin. 4 din acest contract colectiv de muncă, se reține faptul că, salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de 170 ore în medie, este de 440 lei, adică 2,59 lei/oră, începând cu 1 ianuarie 2007, iar, conform alin. 1 lit."d", la personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare, coeficientul minim de salarizare este 2, deci, 440x2=880 lei, salariu minim de bază brut.
Sigur că, în speță părțile în litigiu și nici reprezentanții lor nu au purtat negocieri referitor la salariul minim pe unitate, la care se aplica coeficientul susmenționat, dar, acest aspect nu înlătură dispozițiile art. 238 alin. 2 Codul muncii, conform căruia contractele individuale de muncă nu pot conține clauze ce să stabilească drepturi inferioare celor stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel național dar, lipsa acestor negocieri nu înlătură dreptul la un proces echitabil, de acces al reclamanților la o instanță, în sensul art. 6 al CEDO, pentru a-și solicita și obține drepturile, soluția adoptată nereprezentând o imixtiune a instanței în astfel de probleme ci dimpotrivă, criticile fiind nefondate.
Ceea ce însă a greșit instanța de fond a fost faptul că a dispus achitarea drepturilor salariale neachitate, reprezentând diferența dintre salariul de bază minim garantat prin contractul susmenționat și salariul plătit, deci net, în loc de salariul de bază brut de încadrare al fiecărui reclamant, cum se impunea. La salariul de bază brut se aplică sporul,indexări, etc. apoi se fac reținerile necesare, impozite, taxe, contribuții, ori, stabilirea plății diferenței dintre salariul brut și salariul net apare ca fiind nelegală.
Temeiul legal al obligării pârâților la plata sumelor susmenționate, actualizate conform indicilor de inflație este cel prevăzut de art. 1082-1084 cod civil și art. 161 aliniatul 4 Codul muncii, ca urmare a faptului că, este notorie devalorizarea continuă a monedei naționale, ori, reclamanții au dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit prin neaplicarea dispozițiilor cuprinse în contractul colectiv de muncă - la nivel național, aspect corect reținut de instanța de fond, criticile fiind neavenite.
Ca urmare a considerentelor expuse, fiind aplicabile dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, instanța de recurs, în baza art. 312 alin. 1,3 Cod procedură civilă, va admite ca fondat recursul, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că: drepturile salariale neachitate la care au fost obligați pârâții, reprezintă diferența între salariul de bază minim brut garantat prin contractul colectiv de muncă unic la nivel național și salariul de bază brut de încadrare al fiecărui reclamant, sumele astfel rezultate vor fi actualizate la momentul plății cu indicele de inflație.
Se vor menține celelalte dispoziții ca fiind legale și temeinice, raportat la motivele invocate mai sus, constatându-se totodată că partea recurentă CONSILIUL JUDEȚEAN SMa solicitat cheltuieli de judecată, însă nu a indicat și nici dovedit ocazionarea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza articolului 312 aliniat 1, combinat cu articolele 296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondat recursul civil introdus derecurentul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN S M, cu sediul în SMp -ța 25 Octombrie nr. 1 județul S M, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR S M, cu sediul în S str. 1 - 2. nr. 6 județul S M și cu intimații pârâți INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN S M, cu sediul în S str. 1 - 2. nr. 6 județul S M, CONSILIUL LOCAL al mun. S M, PRIMARUL mun. S M, ambii cu sediul în SMp -ța 25 Octombrie nr. 1 județul S M, ȘCOALA cu clasele I-VIII " ", cu sediul în SMb ld. nr. 19 județul S M, împotriva sentinței civile nr. 1259/D din 21 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o modifică în parte în sensul că:
Drepturile salariale neachitate la care au fost obligați pârâții, reprezintă diferența între salariul de bază minim brut garantat prin contractul colectiv de muncă unic la nivel național și salariul de bază brut de încadrare al fiecărui reclamant; sumele astfel rezultate vor fi actualizate la momentul plății cu indicele de inflație.
Respinge ca nefondată excepția invocată de recurent cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive în cauză.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 04 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - R - - - - -
decizie:./14.03.2008
Complet fond: -,
în 2 ex.: /25.03.2008
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena
