Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 3587/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2184/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3587/
Ședința publică de la 20.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.1231/18.02.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.38.136/3/AS/2007 în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și și intimații-pârâți TRIBUNALUL BUCUREȘTI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1231/18.02.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive pentru pârâții Ministerul Economiei si Finanțelor si Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată împotriva acestor pârâți ca fiind îndreptata față de o persoana fără calitate procesuala pasiva.
A admis acțiunea formulata de reclamantele, împotriva Tribunalului București și Ministerului Justiției.
A obligat pârâții la plata către fiecare reclamant a drepturilor bănești constând în creșteri salariale prevăzute de OG nr. 10/2007, sume ce se vor actualiza cu dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Ministerul Economiei si Finanțelor, ca prezenta cauza are ca obiect drepturi bănești decurgând din raporturile de munca stabilite intre reclamanți si Ministerul Justiției. Prin urmare, paratul Ministerul Economiei si Finanțelor nu poate justifica prezenta in cauza in calitate de parat in condițiile inexistentei raporturilor de munca intre reclamanți si aceasta instituție, astfel încât excepția este fondata si a fost admisă.
Totodată, instanța a constatat ca este întemeiata excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de paratul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Este adevărat ca in temeiul art. 27 din OG nr. 137/2000 citarea acestei instituții este obligatorie, dar aceasta obligativitate exista numai in cadrul procedurii guvernate de acest act normativ. În speța, insa, reclamanții solicita nu despăgubiri, ci acordarea unor drepturi bănești rezultate din raporturile de munca, iar discriminarea este invocata ca argument.
Pe fond, s-a reținut ca acțiunea reclamanților este întemeiata. Astfel, prin OG nr. 10/2007 anumitor categorii profesionale din sectorul bugetar le-a fost recunoscut dreptul la anumite majorări salariale, in mai multe etape, pentru acoperirea ratei inflației. Prin urmare, aceasta majorare reprezintă de fapt o indexare a salariilor cu rata inflației, ca urmare a devalorizării monedei naționale.
Conform Directivei nr. 2000/78/CE privind crearea cadrului general in favoarea tratamentului egal pentru ocuparea forței de munca si condițiile de angajare, in vederea definirii si constatării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate in situații comparabile.
Prin neacordarea acestor drepturi, reclamanții nu numai ca au fost discriminați față de alte categorii profesionale, dar au suferit si un prejudiciu din cauza reducerii puterii de cumpărare.
Argumentele paratului Ministerul Justiției nu au fost reținute, întrucât aceste drepturi bănești au in fapt natura de indexări salariale.
În același timp, conform art. 1088 civ. reclamanții sunt îndreptățiți sa primească si dobânda legala de la data introducerii acțiunii - 02.11.2007, si pana la data efectivei plăți, deoarece prin neacordarea acestora au fost prejudiciați.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal pârâtul Ministerul Justiției, criticând soluția pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 7 și 9 pr. civ.
În motivarea recursului se arată că intimații-reclamanți sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceștia beneficiază, neputând beneficia de alte drepturi decât daca sunt prevăzute expres in favoarea lor, astfel cum nici alte categorii profesionale nu pot beneficia de drepturile prevăzute de legea speciala pentru salarizarea magistraților.
Atunci când legiuitorul a dorit ca magistrații sa beneficieze si de alte drepturi decât cele prevăzute in actele normative de salarizare, a reglementat aceasta situație ca pe una cu caracter excepțional. În acest sens, sunt prevederile art. 32 din nr.OUG27/2006, act normativ in baza căruia sunt salarizați in prezent magistrații
Prin urmare instituirea acestor drepturi in beneficul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat si neprevederea, ori prevederea in alt cuantum, in beneficiul altei categorii profesionale reprezintă o problema de legiferare; este vorba despre opțiunea legiuitorului, întrucât numai el are dreptul sa reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de statului precum si a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile si salariile de baza si drept urmare doar legiuitorul este care poate aprecia si stabili daca si ce creșteri se acorda anumitor categorii de salariați.
Or, in cazul de față, obligarea Ministerului Justiției si a celorlalți pârâți la plata despăgubirilor reprezentând pierderea de salariu ca urmare a neindexării salariilor reclamanților pe anul 2007 constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Prezenta situație nu se regăsește printre cele enumerate în definiția discriminării, astfel cum aceasta a fost data de Ordonanța nr. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările si completările ulterioare, respectiv orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe baza de rasa, naționalitate precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, in condiții de egalitate, a drepturilor omului si a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vieții publice.
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi, in favoarea unor persoane ori nereglementarea anumitor drepturi excede cadrului legal stabilit prin OG nr. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările si completările ulterioare, si nu intra in sfera competentei Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Din aceasta ordonanță, rezulta ca atribuțiile Consiliului si controlul exercitat de acest organ, precum și cel exercitat de către instanțe, pentru ca potrivit legii, cel care se considera discriminat se poate adresa direct instanței de judecata, nu privesc modul de reglementare cuprins in acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt: exercitarea următoarelor drepturi art. 1 alin. 2, exercitarea drepturilor enunțate - art. 1 alin. 3, restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, in condiții de egalitate, a drepturilor omului si a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege - art. 2 alin. 1, comportament discriminatoriu, persoana care se considera discriminata poate sesiza Consiliul in termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acest drept.
Nici un criteriu dintre cele prevăzute de art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000 nu se referă la alte drepturi și libertăți decât cele recunoscute de lege.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate dar și a dispozițiilor art. 3041pr. civ. Curtea reține următoarele:
Față de redactarea expresă a textelor OG nr. 6, 8, 10 și 11/2007, acestea se pretează la o interpretare strictă și limitată la categoriile de personal prevăzute în ipotezele normelor, opțiunea legiuitorului delegat neputând fi controlată de judecătorul ordinar (ci numai de cel constituțional), care nu poate completa o omisiune de reglementare, lărgind câmpul de aplicare a unei dispoziții, atunci când legiuitorul decide să-l precizeze strict și limitativ.
Prin urmare, în acord cu rolul său constituțional, tradițional, judecătorul nu poate înlătura o lege de la aplicare, pe motiv că este discriminatorie sau inechitabilă ori să-i suplinească insuficiențele, ci este ținut, până ce nu a fost abrogată sau declarată neconstituțională, s-o aplice în litera sa.
În același sens sunt și prevederile, obligatorii potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 818/2008.
Prin sus-menționata decizie, instanța de contencios constituțional a declarat neconstituționale prevederile art. 1, 2 alin. 3 și 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, în măsura în care se interpretează că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerându-le discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
S-a argumentat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separaților puterilor, în virtutea căruia, Parlamentul și, pe cale de delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Se reține totodată și că în această chestiune nu există o decizie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, organism independent și a cărui activitate nu poate fi îngrădită de nicio instituție, conform art. 17 din OG nr. 137/200, care să constate o situație discriminatorie între magistrați și categoriile de personal prevăzute de ordonanțele menționate, care să poată eventual constitui temeiul acordării de despăgubiri la nivelul pretinselor creșteri salariale, instanța neputând sancționa, astfel cum s-a argumentat anterior, presupusele discriminări create prin lege.
Nu se poate invoca, în sens contrar, nici cadrul general european în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare sau principiul nediscriminării consacrat de art. 14 din Convenția Europeană ori art. 16 din Constituție, pe de o parte pentru că acestea nu se referă și la personalul din cadrul autorității judecătorești care dispune de condiții speciale de salarizare, pe de altă parte pentru că principiul egalității de tratament în salarizare pe care-l consacră, nu are conținutul pe care încearcă să-l acrediteze reclamanții
Astfel, regimul juridic al salarizării este inevitabil diferit, criteriul activității îndeplinite fiind unul obiectiv, pentru că în caz contrar s-ar ajunge la situația absurdă în care să se pretindă că toate activitățile profesionale să fie remunerate identic, or, este pe deplin legitim ca tratamentul salarial să difere, el implicând o anumită strategie socio-economico-financiară, ce nu poate fi cenzurată sau controlată de instanța de judecată, uniformitatea reglementării într-un atare domeniu având drept consecință desființarea tuturor criteriilor de salarizare și a scopului urmărit de legiuitor prin pârghiile economice și financiare.
Pentru aceste motive acțiunea reclamanților trebuie respinsă ca nefondată.
Pentru aceste considerente în baza art. 312 alin. 1 pr. civ. recursul va fi admis iar sentința va fi modificată în parte, în sensul arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.1231/18.02.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.38.136/3/AS/2007 în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și și intimații-pârâți TRIBUNALUL BUCUREȘTI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Modifică în parte sentința recurată.
Respinge pretențiile ca neîntemeiate.
Modifică dispozițiile privind soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-12.06.2009
Jud. fond:
Președinte:Amelia FarmathyJudecători:Amelia Farmathy, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu
