Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 361/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 361
Ședința publică din 26 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Trandafir
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta-recurentă SC " " SA, reprezentată prin administrator judiciar Insolvency Specialists B, împotriva sentinței civile nr. 401/22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru reclamantul intimat avocat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura completă.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că prin serviciul registratură al instanței, la data de 25 februarie 2010, pârâta recurentă a depus la dosar concluzii scrise, protocol încheiat la 1 martie 2002, decizia civilă nr. 2086/17 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, decizia nr. 2120 pronunțată la 17 decembrie 2009 de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-.
Instanța pune în discuția părților excepția tardivității invocată de către reclamantul intimat prin întâmpinare.
Reprezentanta reclamantului intimat a solicitat admiterea excepției.
Instanța respinge excepția de tardivitate, având în vedere că hotărârea recurată a fost comunicată pârâtei la 18 martie 2009, iar recursul a fost declarat la 30 martie 2009, prin poștă, în interiorul termenului de recurs. Termenul de recurs a expirat la 29 martie 2009, care fiind zi nelucrătoare (duminica), a fost prelungit până la 30 martie 2009.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta reclamantului intimat a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față a constatat următoarele:
Prin sentința civilă nr. 401/22.01.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulata de reclamantul în contradictoriu cu parata SC SA
A obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor bănești cuvenite si neacordate, respectiv neincluse în salariul de baza, în suma de 1.780 RON, reprezentând suplimentarea drepturilor salariale cu titlu aprovizionare de toamna-iarnă în luna octombrie a fiecărui an, în cuantum de un salariu minim la nivel de ramură, conform contractului colectiv de munca pe anii 2005, 2006, 2007 și 2008 la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol si gaze, aferent perioadei lucrate, pentru fiecare an în parte, respectiv 2005-2007, drepturi reactualizate cu rata inflației la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că drepturile în litigiu sunt prevăzute de art. 176 alin. 1, alin. 2 și alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2004, fiind menținute și în contractele colective de muncă la nivel de unitate încheiate pe anii următori.
Totodată, a apreciat că susținerile pârâtei referitoare la includerea în salariul de bază al angajaților al acestor drepturi, cu începere din anul 1998, sunt nefondate, întrucât ele au fost prevăzute la art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la unitate pe anii 2004-2008, iar art. 168 alin. 3 din aceleași contracte prevede că suplimentările salariale de la alin. 1 al articolului au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat în anii 1998-2001. Pe de altă parte, angajatorul nu a probat că drepturile în litigiu au fost incluse în salariile acestora pentru anii 2005-2007, deși are sarcina probei, conform art. 287 din Codul muncii, iar părțile nu au înțeles să solicite efectuarea unei expertize financiar-contabile pentru stabilirea existenței pretențiilor deduse judecății și a cuantumului acestora, deși instanța de fond a pus în discuție oportunitatea efectuării acesteia.
la care s-a raportat reclamantul în scopul cuantificării pretențiilor deduse judecății sunt confirmate de adresele nr. 1990/2006, nr. 797/2007.
Pârâta-recurentă SC SA Baf ormulat, în termen legal, recurs împotriva sentinței civile menționate anterior, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței civile recurate, în sensul respingerii ei ca prescrisă, iar în subsidiar al respingerii acțiunii promovate de către reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs, se arată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, împrejurare ce atrage incidența motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Recurenta susține că dreptul la acțiune al reclamantului este prescris, întrucât ajutorul care face obiectul cererii reclamantului nu este un drept salarial, în sensul art. 155 din Codul muncii, ci un drept rezultat din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, putând fi asimilat categoriei la care face referire art. 42 alin. 2 lit. b din contractul colectiv de muncă la nivel național.
Acțiunea reclamantului este o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale, venituri cerute în temeiul unui contract colectiv de muncă, astfel încât, raportat la data înregistrării, ea este prescrisă, fiind incidente prevederile art. 283 lit. e Codul muncii, iar nu cele ale art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
Cu privire la fondul pricinii, recurenta arată că reclamantului a invocat, în susținerea pretențiilor sale, dispozițiile art. 176 alin. 1, alin. 2 și alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, iar instanța a admis acțiunea în baza acestor prevederi legale, deși suplimentarea salarială nu se acordă automat pentru orice salariat din ramură, conform art. 176 alin. 3 din același contract de muncă.
Prin urmare, simplul fapt că art. 176 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură stabilește că o astfel de suplimentare salarială se acordă în luna octombrie nu este suficient pentru a conduce la acordarea efectivă și automată a acesteia, fiind necesar ca, în prealabil, la nivelul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, partenerii sociali să concretizeze modalitatea și condițiile în care se acordă suplimentarea salarială.
La nivelul nu s-a negociat niciodată, cu sindicatul reprezentativ (I ), modul concret de acordare a suplimentării salariale în litigiu, întrucât, încă din anul 1997, partenerii sociali au negociat cuprinderea ei în salariul de bază, în temeiul art. 176 alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, iar contractul colectiv de muncă la nivelul (actuală ), nu a preluat dispozițiile art. 168 din contractul colectiv de muncă la nivelul SC SA B, societate din care s-a desprins la data de 1 martie 2002.
Recurenta susține că hotărârea cuprinde considerente eronate și neconforme cu realitatea, deoarece se raportează la dispozițiile art. 176 alin. 1, 2 și 6 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2004, deși aceste prevederi sunt cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate SC SA din 1997, prelungit ulterior și aplicabil salariaților transferați de la SC SA la, s-a prevăzut, la art. 168 alin. 3, că, începând cu 1 iunie 1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază. În fapt, absorbția s-a realizat cu începere de la 1.03.1998, așa cum rezultă din telexul nr. 2412/28.05.1998, semnat atât de sindicat, cât și de patronat, determinând majorarea salarială menținută în anii ulteriori. Această absorbție rezultă și din conținutul art. 168 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel pe anii 2002, ale cărui dispoziții sunt opozabile recurentei, precum și din prevederile art. 135 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, încheiat în anul 2008 și aplicabil în prezent, dispozițiile din aceste contracte nefiind contrare prevederilor art. 38 din Codul muncii, întrucât salariații, reprezentați de către sindicat, nu au renunțat la suplimentarea acordată, ci au reconfirmat includerea acesteia în salariul de bază.
Pe cale de consecință, după data de 1.03.1998, salariații preluați de către nu au mai fost îndreptățiți la acordarea separată a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, astfel încât angajatorul a probat netemeinicia pretențiilor reclamantului, iar acesta nu a dovedit că nu a beneficiat de absorbția realizată în anul 1998, fiind greșite considerentele primei instanțe privitoare la faptul că pârâta nu a probat apărările sale, deși avea sarcina probei potrivit art. 287 din Codul muncii.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 pct. 9 și ale art. 3041Cod procedură civilă.
La cererea de recurs au fost anexate următoarele înscrisuri: telexul IP nr. 2412/1998 al SNP SA B și, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol, gaze pe anul 2008, Protocolul încheiat la 1.03.2002 între SNP SA, SC SA și I, contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SNP SA în anii 1997 și 2002, contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC în anul 2008 și dovada înregistrării lui la Direcția pentru, Familie și Solidaritate Socială a Municipiului B și contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră pe anul 2008, decizia nr. 2/31.03.2009 a administratorului judiciar Insolvency Specialists B și certificatul emis în dosarul nr-, la 26.03.2009, de către Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, privitor la deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SA și numirea ca administrator judiciar a Insolvency Specialists
Reclamantul intimat a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, fără cheltuieli de judecată, arătând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.
Arată că prima instanță a stabilit situația de fapt și a acordat drepturile bănești cuvenite reclamantului conform prevederilor contractului colectiv de muncă și adreselor emise de SC SA privind salariul mediu brut pe societate pentru fiecare an pentru care s-a solicitat suplimentarea salarială în litigiu; că pârâta-recurentă nu a probat inexistența dreptului subiectiv la acordarea primelor pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă după anul 2003, respectiv că ele au fost incluse în salariul de bază și în anii următori anului 2003; că hotărârea recurată cuprinde motivele pe care se sprijină, iar acestea nu sunt contradictorii sau străine de natura pricinii ori rezultatul unei greșite interpretări a unui act juridic dedus judecății.
Prin întâmpinare, reclamantul intimat a invocat și excepția tardivității recursului, excepție care a fost respinsă ca neîntemeiată de instanță.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 coroborate cu cele ale art. 3041Cod procedură civilă, instanța apreciază că este întemeiat doar cu privire la unele din motivele de recurs.
Potrivit art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, cererile având ca obiect neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze a acestuia se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
În speță, nu sunt aplicabile aceste prevederi legale, întrucât drepturile ce fac obiectul litigiului sunt drepturi salariale, care intră sub incidența dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii coroborate cu cele ale art. 166 din Codul muncii, conform cărora termenul de prescripție este de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Că este așa rezultă din formularea art. 176 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol, gaze, care se referă la "o suplimentare a drepturilor salariale" pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă.
Având în vedere dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, data introducerii acțiunii și obiectul cererii de chemare în judecată, Curtea constată că dreptul la acțiune al reclamantului nu este prescris, astfel încât va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către recurentă, ca nefondată.
Reclamantul a fost salariatul pârâtei SC SA B (fostă SC SA B) pe perioada în litigiu, așa cum rezultă din copia carnetului de muncă depusă la dosar, fiind preluat de la SC SA B, conform Protocolului încheiat la 1.03.2002 între SNP SA, SC SA și I.
La litera A din Protocolul încheiat la 1.03.2002 între SNP SA, SC SA și se prevede că SC SA B se obligă "să preia prin transfer tot personalul" actualei Sucursale B, respectiv 14128 persoane, cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă încheiat între SNP SA și "
Dreptul salariaților de a beneficia, între altele, în luna octombrie de o suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, sub forma unui adaos în sumă fixă, având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, este stabilit prin dispozițiile art. 176 alin. 1 și alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze.
Potrivit art. 137 din același contract, unele sporuri sau adaosuri "pot fi" incluse în salariul de bază, iar prin art. 176 alin. 6 s-a stabilit că adaosul de mai sus se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Așadar voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
Reclamantul a susținut că suplimentarea salarială privind aprovizionarea de toamnă-iarnă nu a fost inclusă în salariul său. Pârâta-recurentă a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar atât la instanța de fond, cât și în recurs că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale reclamantului-intimat, cu începere din anul 1998, fiindu-i aplicabile și dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul acestei societăți.
Prin art. 168 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1997, încheiat între fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte, și salariați, reprezentați de, pe de altă parte, s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997.
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 49 din 15 septembrie 1997, aprobată prin Legea nr. 70/1998, s-a înființat Societatea Națională a SA B, societate pe acțiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a - care a fost desființată - astfel că, pentru anul 1998, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a fost încheiat și semnat de SNP SA și.
Pentru anul 1998, art. 168 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivelul SNP SA prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază, conform telexului nr. 2412/1998.
Acest înscris, emis și semnat, de asemenea, de către SN SA, pe de o parte, cât și de către, pe de altă parte, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă-iarnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, după cum urmează: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei -10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei -7% și salarii peste 2.000.000 lei -5%. Astfel, salariile brute de bază au fost majorate de la data de 1 martie 1998 și au constituit baza de calcul și acordare a creșterilor salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr. 860/1996, nr. 466/1997 și nr. 208/1998).
În contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002, dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă este prevăzut în aceiași termeni ca și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1998, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în adresa semnată și însușită de părțile contractante.
Pentru anii 2003-2008, părțile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nu au considerat necesar să reia mențiunea art. 168 alin. 2, citat anterior, întrucât adaosul prevăzut de art. 176 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol, gaze a fost inclus în salariul de bază al salariaților pârâtei-recurente, cu începere din anul 1998, potrivit art. 176 alin. 6 din același contract colectiv de muncă.
De altfel, art. 135 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivelul, încheiat în anul 2008, dispune că: "Și în cazul suplimentării drepturilor salariale acordate pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, prevăzute la art.170 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră pe anul 2008, părțile acceptă și recunosc că, anterior încheierii prezentului Contract, acest drept a fost compensat prin introducerea sa în salariul de bază, conform art. 170 alin. 4 din același contract". Or, art. 170 alin. 4 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră pe anul 2008 are aceeași formulare ca și art. 176 alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol, gaze.
Împrejurarea de netăgăduit a încasării efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, prin includerea sumei cuvenite cu acest titlu în salariul de bază, încă din anul 1998, explică de ce reclamantul nu a înțeles să revendice acest drept până în prezent, fără vreo justificare verosimilă.
În concluzie, instanța constată că recursul este fondat, deoarece în cauză recurenta-pârâtă a făcut dovada introducerii dreptului salarial în litigiu în salariul brut de bază al reclamantului-intimat, astfel că acțiunea prin care același drept salarial este revendicat din nou pentru anii 2005-2007 fost în mod greșit admisă de către prima instanță, care își întemeiază considerentele pe dispozițiile art. 176 alin. 1, alin. 2 și alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, deși acest articol se regăsește în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol, gaze.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 - alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în tot hotărârea recurată, în sensul că va respinge acțiunea formulată de către reclamant împotriva pârâtei ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de către pârâta-recurentă SC " " SA, reprezentată prin administrator judiciar B împotriva sentinței civile nr. 401/22.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta-intimată.
Modifică în tot sentința civila menționata mai sus, in sensul că:
Respinge acțiunea civilă formulată de către reclamantul-intimat împotriva pârâtei SC " " SA
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
8.04.2010
Primă instanță:
, - Tribunalul
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Maria Ana Biberea, Trandafir
