Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 365/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIALITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
Decizia civilă nr.365
Ședința publică din 26 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Maria Biberea
JUDECĂTOR 3: Trandafir Purcăriță
Grefier:- -
S- luat în examinare recursul declarat de pârâta B (fosta ) împotriva sentinței civile nr.587 din 4.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții și, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, și având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor de la dezbateri, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererile înregistrate pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- și, respectiv, sub nr-, reclamanții (în dosarul principal cu nr-) și ( în dosarul conex cu nr-) au chemat în judecată pârâta SC SA (vechea denumire ) solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale în sumă de 6.000 RON, cuvenite potrivit art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, constând în primele cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, care nu au fost acordate pentru anii 2005, 2006, 2007, drepturi bănești echivalentul unui salariu de bază mediu pe SA, actualizate cu rata inflației de la data nașterii acestor drepturi, până la data efectivă plății, neachitate până la data prezentei cereri de chemare în judecată; fără cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanții arată că sunt/au fost salariați ai pârâtei în baza unui contract individual de muncă și a unui contract colectiv de muncă, negociat pentru fiecare an, respectiv 2004, 2005, 2006, 2007. Pe lângă salariul de bază pentru munca prestată conform prevederilor contractului individual de muncă beneficiază și de toate drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, în al său art.168 alin.1.
Deși contractul colectiv de muncă prevedea aceste obligații, pentru perioada de salariați ai pârâtei reclamanții nu a beneficiat de suplimentările salariale de C și de Paști, care se cuantifică la suma după cum urmează:
Raportat la perioadele în care au lucrat, reclamanții au apreciat că sunt îndreptățiți la plata de către pârâtă a suplimentării drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe SC, după cum urmează: pentru reclamantul: Prima de C pe anul 2005 - 1.350 RON; 2006 - 1.650 RON, Prima de Paști pe anul 2006 - 1.350 RON și pe anul 2007 -1.650 RON = Total 6.000 RON. La această sumă se ajunge având în vedere salariul mediu brut pe SC SA, după cum urmează:
- prima de C pentru anii 2005 - 1.350 RON, 2006 - 1.650 RON;
- prima de Paști pentru anii 2005 - 1.200 RON, 2006 - 1.350 RON, 2007 - 1.650 RON.; iar pentru reclamanta: Prima de C pe anul 2005 - 1.350 RON; 2006 - 1.650 RON, Prima de Paști pe anul 2006 - 1.350 RON și pe anul 2007 -1.650 RON = Total 6.000 RON.
La această sumă se ajunge având în vedere salariul mediu brut pe SC SA, după cum urmează:
- prima de C pentru anii 2005 - 1.350 RON, 2006 - 1.650 RON;
- prima de Paști pentru anii 2005 - 1.200 RON, 2006 - 1.350 RON, 2007 - 1.650 RON.
De asemenea reclamanții solicită să se constate că pentru neplata la timpul cuvenit a acestor drepturi bănești acestea urmează a fi reactualizate cu rata inflației la data efectivă a plății, urmând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se aibă în vedere acest lucru.
În drept, cererile se întemeiază pe prevederile art. 166 din muncii, art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății, renegociat și reeditat pentru anii 2004, 2005, 2006 și 2007.
Pârâta B ( fosta denumire ) a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal excepția prescripției dreptului la acțiune, apreciind că cererile reclamanților derivă din neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ce se încadrează ipotezei prevăzută de art. 283 lit. e din codul muncii. Pe fondul cauzei s-a învederat că aceste adaosuri au fost incluse în salariile de bază, începând cu anul 2000, motiv pentru care pretențiile alegate sunt neîntemeiate.
Prin sentința civilă nr.587 din 4.02.2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timiș -secția civilă - admite acțiunile formulate de reclamanții (în dosarul principal cu nr-) și (în dosarul conex cu nr-, în contradictoriu cu pârâta B (fosta denumire ).
Obligă pârâta la plata către reclamanți a drepturilor salariale cuvenite lor - cu titlu de primă de Paști și C - conform art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de societate și neacordate lor, aferente anilor 2005 (prima de C), 2006 (ambele) și 2007 (prima de Paști), în cuantum de câte 6000 lei fiecăruia, actualizate cu rata inflației până la data achitării efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în fapt și în drept, că potrivit art.168 al.1 din contractul colectiv de muncă; "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA. Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
De altfel, însăși pârâta recunoaște această natură a primelor de Paști și de C, de vreme ce le privește ca fiind suplimentări ale drepturilor salariale, așa cum rezultă din redactarea articolului în discuție apartenent contractului colectiv de muncă.
Or, așa stând lucrurile, devine obligatorie concluzia că termenul de prescripție - ce se aplică acțiunilor promovate de salariați și având ca obiect plata acestor drepturi salariale cuvenite și neacordate (fie că sunt diverse indemnizații, prime de Paști sau de C, ori adaosuri în sumă fixă pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă) va fi cel prevăzut de art. 283 alin.1 lit. c din codul muncii care prevede că " în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a angajaților față de angajator" și nu cel prevăzut de lit. eaa celuiași articol (și care vizează neexecutarea altor clauze ale contractului colectiv de muncă decât cele de natură salarială"). în care excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă se privește a fi neîntemeiată.
Cum natura juridică de drepturi salariale a primelor de Paști și de Caf ost lămurită, rămâne de stabilit dacă acestea au fost incluse sau nu în salariile de bază ale petiționarilor. Cu toate că pârâta pretinde acest lucru, Tribunalul Timiș reține că aceasta nu a făcut dovada includerii lor în salariile de bază și nici a achitării acestora potrivit exigențelor art. 163 alin.1 din codul muncii (potrivit căruia " plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit" ), deși le revenea această sarcină, conform art. 287 din același cod al muncii ( și care prevede că "sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare").
Pe de altă parte, pârâta B (fosta denumire ) nu s-a apărat nici în sensul că petiționarii nu ar fi avut calitatea de salariați, că nu ar fi prestat munca pentru care au fost angajați în perioadele solicitate, sau că nu li s-ar cuveni sumele solicitate prin acțiunile introductive, cu titlu de drepturi salariale, reprezentând primele de Paști și de în cuantum de un salariu de bază mediu pe ramură pentru fiecare an în parte, pe perioadele solicitate, actualizate cu rata inflației până la data achitării efective (căci prin neplata lor la timp, s-a produs petiționarilor un prejudiciu, dată fiind rata inflației). fiind și că prevederile contractului colectiv de muncă se impun părților contractante cu forța juridică obligatorie ce derivă dintr-un contract numit, solemn, sinalagmatic, oneros și cu prestații succesive, cum se privește a avea natura juridică această convenție, obligativitatea sa erga omnes,(adică față de toți) rezultând în același timp și din prevederile art.241 din codului muncii, în corelație cu cele ale art.11 și 13 din Legea nr.130/1996 ( privind contractul colectiv de muncă).
Împotriva acestei sentințe a declarat, recurs, în termen legal pârâta " " B, solicitând prin admiterea lui, respingerea ca neîntemeiate a acțiunii introductive de instanță, invocând în drept art.3041cod pr.civilă și motivând, în esență, că suplimentările salariale reprezentând primele pentru Paști și C au fost introduse în salariile de bază ale reclamanților în martie 2003, rămânând incorporate în salarii, iar pentru anii 2004 - 2008 nu au mai fost acordate prime, deoarece salariile nu au fost diminuate, cum și că este greșită suma la care a fost obligată pârâta să le-o plătească.
Intimații reclamanți, prin întâmpinare(fila 12-14) solicită respingerea recursului pârâtei.
Prin încheierea din 27.11.2009 s-a dispus suspendarea judecării prezentului recurs în baza art.36 din Legea nr.85/2006, întrucât prin sentința nr.1786/25.03.2009 pronunțată în dosarul nr- s-a deschis procedura insolvenței asupra pârâtei, dar aceasta, prin cererea din 5.02.2010 a solicitat repunerea pe rol a cauzei, fixându-se termen de judecată pentru data de azi.
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art.299 și următoarele cod pr.civilă și în raport de motivul de recurs invocat, prev.de art.3041cod pr.civilă, față de starea de fapt din dosar, ca și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că prezentul recurs al pârâtei este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art.312 alin.1 cod pr.civilă, deoarece bine și cu temei a fost admisă acțiunea reclamantelor, în modul arătat.
Într-adevăr, examinându-se cauza sub toate aspectele invocate, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, întrucât prima instanță a stabilit o corectă stare de fapt și a făcut și o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale, în materie, prev.de art.155, 157 al.1, 163, 283 alin.1 lit.c, art.241 și art.287 din Codul muncii, raportat la art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, când a admis acțiunea reclamanților, în sensul menționat și pentru considerentele expuse judicios și însușite și de C în întregime, ca instanță de control judiciar, criticile formulate în recurs, nefiind întemeiate, neconstatându-se din oficiu nici motive de ordine publică, de natură să atragă casarea ori modificarea hotărârii recurate, art.3041cod pr.civilă, raportat la art.306 al.2 cod pr.civilă, corect fiind admisă acțiunea reclamanților.
Astfel, cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune și Curtea apreciază aplicabile în cauză dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, conform cărora dreptul material la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii sale (și nu dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii invocate de pârâta-recurentă, întrucât nu se contestă vreo clauză inserată în CCM ci acordarea unor drepturi salariale), aceste dispoziții coroborate cu dispozițiile art.166 Codul muncii (care au referire la drepturile salariale conexe) prevăd același termen de prescripție de 3 ani, cu referire la dispozițiile art.155 din Codul muncii care definesc conținutul noțiunii de salariu, incluzând drepturile salariale propriu-zise și conexe, în cazul în speță nefiind incidentă instituția prescripției prevăzută de dispozițiile textului de lege invocat de pârâta-recurentă.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, fără a interpreta în mod greșit actul juridic dedus judecății sau prin pronunțarea unei hotărâri lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Sentința recurată cuprinde motivele pe care se sprijină, fără ca ele să fie contradictorii sau străine de natura pricinii ori rezultatul unei interpretări greșite a actului juridic dedus judecății, hotărâre care a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în cauză, nefiind aplicabile motivele de recurs invocate de pârâta recurentă.
Pârâta recurentă nu a achitat aceste drepturi salariale, invocând că acestea au fost, incluse în salariul de bază, afirmație nedovedită în fața instanței de fond, neproducând probe în susținerea acesteia.
Simpla afirmație a pârâtei-recurente că aceste drepturi salariale suplimentare au fost incluse în salariul de bază nu are susținere legală, atâta timp cât aceasta nu a putut prezenta în fața primei instanțe o calculație din care să rezulte acest lucru.
În consecință, Curtea stabilește că în mod legal și corect a fost admisă acțiunea reclamanților pentru sumele menționate, calculate și acordate corect de către prima instanță, în condițiile în care recurenta pârâtă nu a dovedit prin probe legale, concludente și pertinente că aceste drepturi salariale vizând primele de Paști și C au fost incluse în salariu de bază și că le-au acordat reclamanților aceste drepturi salariale, în baza art.168 al.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de societate sau că nu li s-ar cuveni aceste prime pretinse prin acțiunea lor intrudctivă de instanță, avându-se în vedere și aspectul că prevederile contractului colectiv de muncă au putere de lege între aceste părți litigante, conform art.969 Cod civil, raportat la art.241 din Codul muncii și 11 și 13 din Legea privind contractul colectiv de muncă cu nr.130/1996.
Așadar, în raport de toate considerentele ce preced și cum nici una din criticile formulate în recurs nu sunt întemeiate, ele nefiind de natură să facă admisibil acest recurs și să influențeze soluția pronunțată în cauză de către prima instanță(care este deci corectă sub toate aspectele, de vreme ce pârâta recurentă nu a făcut dovada includerii acestor drepturi salariale pretinse de reclamanți, conform negocierilor referitoare la primele de Paști și C cuprinse în contractul colectiv de muncă - în salariile de bază și nici dovada achitării acestor drepturi salariale, în condițiile de exigență ale art.163 al.1 din Codul muncii, deși acestei recurente îi revenea și îi incubă sarcina probei, potrivit prevederilor art.287 din Codul muncii ), în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod pr.civilă, Curtea va respinge ca nefondat acest recurs al pârâtei.
Pe cale de consecință, va menține în vigoare sentința civilă recurată, pe care o verifică drept legală și temeinică, fiind pronunțată în concordanță cu toate probele din dosarul cauzei și că respectarea principiului disponibilității, specific procesului civil, recurenta nedovedind incidența în cauză a motivului de recurs invocat, prev.de art.304/1 raportat la art.312 alin.4 din Codul pr.civilă, potrivit tuturor argumentelor sus-expuse, pe larg, de
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs, de către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE,
Respinge recursul declarat de pârâta " " A - B, împotriva sentinței civile nr.587 din 4.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, având ca obiect drepturi bănești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26 februarie 2010
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.-/9.03.2010
Tehnored.DR/12.03.2010
Prima instanță -Trib.
Judecători: Andre;
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Maria Biberea, Trandafir Purcăriță
