Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 3818/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2133/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3818/
Ședința publică de la 27.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Valentina Sandu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.1787/14.11.2007 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți, -, și intimații-pârâți CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și TRIBUNALUL TELEORMAN.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin consilier juridic, care depune la dosar delegație de reprezentare juridică, lipsă fiind recurentul-pârât, intimații-reclamanți și intimații-pârâți Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1787/14.11.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a excepția lipsei calității procesule pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării invocată de acesta și pe cale de consecință a respins acțiunea reclamanților față de acest pârât ca fiind împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de acesta prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
A admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Teleorman cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, și pe cale de consecință a obligat pârâtele Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice (Ministerul Economiei și Finanțelor), Ministerul Justiției Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Teleorman să plătească reclamanților sporul de 50% din salariul de bază lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, sume ce vor fi actualizate începând cu momentul în care trebuiau plătite drepturile, până la momentul achitării lor efective, pentru perioada 1 septembrie 2004 la zi, iar pentru reclamanta pe perioada 1 septembrie 2004 - 01 ianuarie 2005.
A respins ca nefondată cererea de acordare a sporului de 50% formulată de reclamanți, pentru viitor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, drepturile salariale pretinse de reclamanți au fost acordate în temeiul unei legi organice astfel cum este Legea nr. 50/1996 (conform dispozițiilor art. 72 pct.3, lit. h și l) din Constituția României la acea dată), iar OG nr. 83/2000 prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 este o ordonanță ordinară emisă cu încălcarea art. 114 alin. 1 din Constituția menționată, deoarece a reglementat domenii care nu pot face decât obiectul legilor organice.
Fiind dată cu depășirea domeniului de reglementare și afectarea domeniului rezervat legii organice, contravenind. 72 lit. h) și 1) și art. 114 din Constituția în vigoare la acea data, OG nr. 83/2000 este neconstituțională.
Faptul că OG nr. 83/2000 a fost ulterior adoptată prin Legea nr. 334/2001, votată conform art. 74 alin. 2 din Constituția în vigoare la acea dată, deci ca lege ordinară, nu schimbă lucrurile întrucât caracterul neconstituțional s-a menținut prin lege ordinară, neputând fi modificată o lege organică ( Legea nr. 50/1996) și nici o ordonanță de urgență.
Pe de altă parte, controlul de constituționalitate nu mai poate fi exercitat, sub aspectul abrogării neconstituționale al art. 47 din Legea nr. 50/1996, prin OG nr. 83/2000, întrucât aceasta din urmă a fost abrogată prin art. 50 din OUG nr. 177/2002.
Potrivit Deciziei nr. 398/2005 a Curții Constituționale - în cazul de neconformitate cu dispozițiile constituției,a legilor și ordonanțelor abrogate, cauzatoare de prejudicii, sunt competente să se pronunțe instanțele.
În consecință, față de dispozițiile art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 a Curții Constituționale, de considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța constată că dispozițiile art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000, prin care s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 sunt neconstituționale, aceasta din urmă rămânând în vigoare, iar sporul de 50% trebuia acordat în continuare.
Sub aspectul caracterului discriminatoriu al abrogării art. 47 din Legea nr. 50/1996, invocat de reclamanți, instanța a reținut că și acesta este întemeiat pentru considerentele ce urmează:
Printr-o serie de acte normative privitoare la salarizarea personalului bugetar din România este reglementată acordarea unor sporuri de risc sau suprasolicitare neuropsihică unor largi categorii socio-profesionale; 16-50% personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică, siguranța națională (Legea 138/1999), funcționarii publici din sistemul penitenciarelor (OG nr. 64/2006), 16-50% pentru polițiști (OG nr. 38/2003), 30% pentru personalul din serviciile de probațiune (Legea nr. 327/2006), personalul didactic (Legea nr. 128/1997), personalul din administrația centrală a și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare beneficiază de un spor de 25% din salariul în valută.
Față de aceasta, exceptarea magistraților și personalului auxiliar de specialitate este evident discriminatorie, astfel cum este definit acest concept de dispozițiile art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000. De altfel, discriminarea ca urmare a abrogării art. 47 din Legea nr. 50/1996 contravine și altor acte normative cum ar fi art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Pe de altă parte, instanța a reținut că elementele de risc și suprasolicitare neuropsihică inerente profesiei reclamanților, avute în vedere de dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 - abrogat, nu s-au micșorat, ci s-au acutizat urmare a unei activități legislative intense, determinată de reforma justiției și aderarea la UE.
Așadar, față de considerentele expuse, instanța a constatat că abrogarea art. 47 din Legea nr.50/1996 prin OG nr. 83/2000, este neconstituțională și discriminatorie și că dispozițiile art.47 din Legea nr. 50/1996 care conferă reclamanților dreptul la sporul de risc și suprasolicitare au rămas în vigoare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal pârâtul Ministerul Justiției, criticând soluția pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 pr. civ.
În motivarea recursului se arată că hotărârea pronunțată de Tribunalul Teleorman este criticabilă pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 proc. civ.:
Art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prevedea că: Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Însă, textul de lege sus-menționat a fost abrogat prin nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 425 din -, intrată în vigoare la - și aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Astfel, art. 1 pct. 42 din actul normativ menționat prevede: Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, se modifică și se completează după cum urmează:
Legea nr. 50/1996 este o lege ordinară, față de dispozițiile art. 73 din Constituția României, iar potrivit dispozițiilor cuprinse în legea fundamentală se poate interveni pe calea ordonanțelor în domeniul legii organice. Este cazul nr.OG 83/2000 care ulterior a fost aprobată prin Legea nr. 334/06.07.2001 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
În conformitate cu dispozițiile art. 115 din Legea fundamentală
Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
În acest sens, prin Legea 125/2000 Guvernul a fost abilitat să modifice legea de salarizare alp ersonalului din sistemul autorității judecătorești, nr. 50/1996.
Instanța omite însă să rețină un element evident, esențial și extrem de cunoscut, anume că prin nr.OG 83/200 aprobată prin Legea nr. 334/2001, s-a realizat un nou sistem de salarizare prin stabilirea de indemnizații lunare pe funcții, în raport de nivelul instanțelor și parchetelor, precum și cu vechimea în magistratură prevăzută de Legea 92/1992, ca formă unică de remunerare a activității acestora.
În acest sens, recurentul a citat tot din expunerea de motive la nr.OG 83/2000 în ordonanță se prevede abrogarea tuturor indemnizațiilor și sporurilor de care beneficiază în prezent magistrații.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 - Lege Ordinară - s-a făcut cu respectarea dispozițiilor constituționale care permit, în condițiile date, intervenția în domeniul legii ordinare prin ordonanțe, dar și cu respectarea normelor de tehnică legislativă. Mai mult, nr.OG 83/2000, astfel cum recurentul a mai arătat anterior, a fost aprobată prin lege, act de același nivel cu Legea nr. 50/1996. De altfel, Tribunalul a reținut în mod generic încălcarea dispozițiilor legale, dar nu lămurește în concret de ce au fost încălcate dispoziții din legea fundamentală sau norme de tehnică legislativă sau pentru care anume considerente afirmă încălcarea art. 114 și art. 72 din Legea fundamentală.
Despre problema discriminării din perspectiva nr.OG 137/2000 s-a discutat în nenumărate rânduri, iar Ministerul Justiției și-a afirmat și fundamentat în mod constant poziția sa în sensul că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Actul normativ invocat se referă în mod cert la exercitarea unor drepturi prevăzute de lege și la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Recurentul a mai subliniat că există organe reglementate de Constituție care au competența de a analiza discriminarea instituită prin dispoziții legale (Curtea Constituțională) care s-a pronunțat în multe rânduri în sensul constituționalității sau neconstituționalității unor prevederi legale, raportat la art. 16 din Constituție privind egalitatea în fața legii. Mai mult decât atât, nici Curtea Constituțională nu are competența de a se pronunța asupra lipsei unei reglementări, stabilind constant în jurisprudența sa că nu are dreptul de a impune legiuitorului introducerea în textul legii în vigoare a unei alte dispoziții decât cele existente în cuprinsul acesteia (Decizia nr. 171/2006). Cu atât mai puțin, instanțele nu pot avea competența de a recomanda ori impune adoptarea sau modificarea unui act normativ sau a unor dispoziții legale.
Din toate acestea rezultă cu claritate că nr.OG 137/2000 privește acte sau fapte de discriminare, iar prin hotărârile sale, Consiliul, dar și instanța de judecată se pronunță asupra unor acte sau fapte, acțiuni ori omisiuni prin care se restrânge exercițiul în condiții de egalitate a unor drepturi recunoscute de lege, iar nu asupra unor reglementări cuprinse în legi sau ordonanțe. Tribunalul Teleorman nu analizează și calitatea reclamanților, prin prisma funcției pe care o îndeplinesc, aspect deosebit de relevant pentru a se stabili în ce măsură dispozițiile legale a căror aplicabilitate se analizează au incidență. Recurentul se referă la intimatul reclamant care îndeplinește funcția de șofer. Or, în Legea 50/1996 cu modificările și completările ulterioare nu s-a prevăzut niciodată dreptul la spor de stres și suprasolicitare neuropsihică pentru alte categorii decât magistrații șu personalul auxiliar de specialitate. Numai ulterior, prin Legea nr. 567/2007 s-a stabilit că aprodul, șoferul și agentul procedural sunt funcții conexe personalului auxiliar de specialitate. Prin urmare, vă rugăm să constatați că și din acest punct de vedere hotărârea Tribunalului Teleorman este greșită. Nu numai că sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică a fost abrogat expres încă din anul 2000, ne mai existând bază legală pentru a fi acordat nici magistraților și nici personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor, dar nu a fost niciodată prevăzut în beneficiul personalului contractual.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie obligatorie potrivit dispozițiilor exprese ale art.329 alin3 Cod procedură civilă, s-a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
normelor de abrogare conținute în art. I pct.42 și în art. IX alin.2 din nr.OG83/2000 impune că instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, care nici în prezent nu și-au încetat aplicabilitatea, efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidând incontestabil în faptul că dreptul consacrat legislativ de art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvine și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza textului de lege.
De altfel, astfel cum rezultă și din motivarea recursului în interesul legii, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane-magistrați și personal auxiliar de specialitate, le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că neacordarea acestui spor ar duce în mod inevitabil la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept, or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii profesionale, în condițiile în care nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul art.16 alin.1 din Constituție, nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și Protocolului nr.12 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.
În consecință, potrivit considerentelor anterioare, Curtea constată că față de interpretarea obligatorie conținută într-o decizie pronunțată de instanța supremă în soluționarea unui recurs în interesul legii, problema sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru categoria de personal din care fac parte și reclamanții, nu mai poate fi pusă în discuție, ea fiind tranșată cu efecte obligatorii pentru instanțe, în sensul existenței sporului pretins.
În ceea ce privește, însă, pe reclamanții, și, Curtea observă că aceștia nu aparțin categoriei profesionale la care se referă dispozițiile deciziei pronunțată în interesul legii, neavând calitatea nici de magistrat, nici de personal auxiliar de specialitate ei îndeplinind funcția de șofer, agent procedural și aprod, având astfel calitatea de personal contractual, a cărui salarizare este guvernată de dispozițiile OG nr. 83/2000.
Pentru aceste motive în temeiul art. 312 alin. 1 pr. civ. rap. la art. 304 pct. 9 pr. civ. recursul va fi admis iar sentința va fi modificată în parte, în sensul respingerii ca neîntemeiate a pretențiilor formulate de cei trei reclamanții sus menționați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de către recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.1787/14.11.2007 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți, -, și intimații-pârâți CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și TRIBUNALUL TELEORMAN.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, și, ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.05.2009.
Președinte Judecător Judecător
Grefier
Red.LH/th.red.
2ex-23.06.2009
Jud. fond: P/
Președinte:Valentina SanduJudecători:Valentina Sandu, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu
